Criticile aduse de presă Bisericii Ortodoxe în ultimele săptămâni au atras afurisenia și asupra jurnaliștilor. Începând din preajma sărbătorii Sfintei Parascheva, de la Iași, presa a constatat că prelații, în loc să îndemne enoriașii să-și protejeze sănătatea, insistă să-i cheme la pelerinaje religioase de zeci de mii de oameni în plină ascensiune a pandemiei.
Lucrurile au escaladat acum câteva zile, când la slujba de Sfântul Dumitru, însuși Patriarhul Daniel a amenințat Guvernul cu pedeapsa divină pentru că a decis ca anul acesta pelerinajul tradițional să fie restricționat. Șeful BOR a preluat discursul altor înalți ierarhi și a pretins că biserica ar fi persecutată ca pe vremea comunismului, avertizând că și regimul Ceaușescu a căzut la două luni după ce interzisese pelerinajul de Sfântul Dumitru.
Principalul vizat de atacul oribil al reprezentantului BOR: Cristian Tudor Popescu
Acest discurs halucinant a fost criticat dur de întreaga presă, motiv pentru care Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a dat o replică viscerală, încărcată de resentimente, dispreț și agresivitate. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe i-a numit pe jurnaliști “inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile”, “colcăială cripto-socialistă” din “nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă”.
Ținta lui Bănescu pare a fi Cristian Tudor Popescu, cel care a atras atenția, într-o intervenție la Digi 24, că Patriarhul Daniel a vorbit de funie în casa spânzuratului făcând paralela cu regimul comunist. „I-au cântat în strună lui Ceaușescu”, a acuzat CTP.
După cum se știe, BOR a fost puternic infiltrată de Securitate în anii dictaturii comuniste, conducerea acestei biserici și numeroși preoți fiind turnători, ofițeri sau colaboratori ai poliției secrete.
Acum, Vasile Bănescu spune că “se ițesc capetele pleșuve și deloc limpezi, analfabete cultural și religios ale unor pseudo-jurnaliști trăitori în bula lor de fiere”.
Vasile Bănescu: „Credința ne va înălța dincolo de bâlciul deșertăciunilor în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită să trăim”

Iată atacul de necrezut lansat de BOR, în mod oficial, la adresa presei critice: “În urma deversării în spațiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii și a Părintelui Patriarh, vă rog să primiți această reacție a mea în calitate de purtător de cuvânt al Patriarhiei:
Cum să comentezi altfel decât în dificila cheie a compătimirii creștine, colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă și din care se ițesc capetele pleșuve și deloc limpezi, analfabete cultural și religios ale unor pseudo-jurnaliști trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă și imediată care îi contrazice constant?
Atacurile furibunde și imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv «goldporație», la adresa unei personalități ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat «Înalt Preafericitul», zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine, a creștinismului și a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici și veninoși care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau și răstigneau public de pe pozitiile gazetărești ale «adevărului» pe protestarii reali și curați din Piața Universității, unde comunismul travestit pervers în democrație era denunțat lucid, toate acestea, dar și multe altele (ne) păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre acești oameni împuținați moral, doldora de sine, săraci cultural și pustii sufletește, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică și schimonosire a realității instrumente de analiză «jurnalistică».
Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurături publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă! Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.
Credința în Adevăr (nearticulat), credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eșuați în vedetism, această credință ne va dărui claritatea ș frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de «bâlciul deșertăciunilor» în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită permanent să trăim. Pe unii chiar cu un suspect și, desigur, vremelnic succes”.