Autor: Redacţia

  • Ziua şi ruşinea Europei. Acum, şi în presa din Elveţia: „România e condusă de un grup de corupţi”

    România preia conducerea Consiliului UE, deși țara este ocupată cu probleme interne de lupte de putere. Statul de drept este amenințat și sabotat din cauza intereselor grupului de corupți aflat la putere, scrie jurnalistul Volker Pabst în Neue Zurcher Zeitung, cel mai mare ziar elvețian.

    De la alegerile Parlamentare din decembrie 2016, coaliția formată din ex-comuniștii social-democrați (PSD) și liberali (ALDE) a schimbat trei premieri și în jur de 70 de miniștri. Schimbările dese de miniștri sunt în primul rând rezultatul luptelor de putere din PSD, care este condus cu mână de fier de Liviu Dragnea.

    Dragnea este de departe cel mai puternic politician din țară, dar nu poate ocupa funcții executive din prima linie datorită unei condamnări penale definitive. Prin membrii cabinetului, pe care îi controlează, reușește să influențeze politica guvernamentală. Și pe prim-ministrul Viorica Dăncilă mulți o văd ca pe unul din executanții lui Dragnea.

    Liviu Dragnea este promotorul controversatelor modificări aduse legilor Justiției și Codurilor penale, al căror pretext invocat este eficientizarea sistemului judiciar. În realitate însă, aceste modificări duc la slăbirea celei de a treia puteri din stat, la împiedicarea urmăririi penale și, în special, la blocarea luptei anticorupție și la subordonarea politică a justiției.

    Cei mai mari beneficiari ai modificărilor sunt politicienii care au intrat în conflict cu legea. Pe lângă Dragnea, se regăsesc printre beneficiari și alți politicieni de la nivel central și local, reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului. Datorită acestui fapt, sforarul Dragnea reușește să adune susținere în PSD, cu toate că are un stil de conducere autoritar.

    Și conflictul dintre guvern și UE escaladează. De la Bruxelles se privește cu îngrijorare spre România. Ultimul raport MCV a subliniat pașii înapoi pe care-i face România în ceea ce privește combaterea corupției, cu riscul de a șterge progresele făcute în ultimul deceniu. Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans sunt văzuți de guvernul de la București drept dușmanii de la Bruxelles.

    Români rămân în schimb proeuropeni în majoritatea lor, atât susținătorii guvernului, cât și opozanții acestuia. Faptul că PSD-ul emanat din partidul comunist încă mai face parte din familia social-democraților din Parlamentul European este privit cu nelămurire.

    Șeful PSD ignoră însă orice presiune și merge mai departe cu programul lui, vorbind fără ocolișuri despre o ordonanță de urgență pentru amnistie.

    (Sursa: G4Media.ro)

  • Ponta: Dăncilă şi Teodorovici pot fi puşi sub acuzare pentru falsificarea bugetului cu premeditare

    Fostul premier PSD Victor Ponta a dezvăluit că premierul Dăncilă şi ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici pot fi puşi sub acuzare pentru măsluirea cifrelor bugetului de stat, prin comiterea unui act de premeditare privind încălcarea legii. Potrivit lui Ponta, PSD şi ALDE au modificat legea astfel ca miniştri implicaţi în semnarea actelor privind bugetul de stat să nu mai răspundă penal, special pentru a semna pe cifre măsluite..

    „De ce au dat OUG? Nu se pot închide pe cifre cu bugetul. Au nevoie de 6 miliarde de euro pe 2019, ca să acopere deficitul, şi nu ştiu de unde să mai ia bani. Poți să minți ce vrei la TV, dar nu poți să minți când semnezi documentele bugetului și îți vin datele în față. Era în legea responsabilității fiscale o prevedere de mulți ani, eu am semnat de fiecare dată o declarație pe proprie răspundere că ce trimit în Parlament e real și dacă falsificam răspundeam penal. Acum au scos acel articol, ceea ce înseamnă premeditare. Dăncilă și Teodorovici știu că datele pe care le transmit nu sunt adevărate și nu vor să raspundă penal”, a declarat Ponta pentru Digi 24 TV.

  • Avem o blondă la ANAF, dar n-o va scoate la vopsea cu banii! Criză la Finanţe, deficit în nori – 5%, faţă de 3% maximum permis

    Faptul că Mihaela Triculescu a picat de CINCI ori proba orală, la concursurile pentru diverse posturi la care a participat în trecut, este doar un semn minuscul al slăbiciunilor din finanţele publice. Ministrul de Finanţe n-a adus-o pe neexperimentata sa angajată în fruntea unei instituţii atât de importante în speranţa că va trece cu brio examenele viitoare, după „sejurul” profesional prin birourile Fiscului din Capitală. Ci pentru că avea nevoie de un executant şi mai dur decât Ionuţ Mişa, care să pună biciul pe toţi plătitorii de taxe şi impozite şi mai abitir decât „plângăciosul” predecesor al tinerei speranţe a ANAF.

    Poate stoarce ANAF mai mulţi bani, cu Mihaela Triculescu la timonă? Nici vorbă. Cel mai probabil, tânăra blondă va fi o şefă mai cuminte şi mai ascultătoare decât Mişa, mai „recunoscătoare”. Adică, din servilism extrem (CV-ul său n-ar fi recomandat-o niciodată în lumea civilizată pentru o astfel de poziţie), ea va accepta să execute milităreşte tot ce-i va cere Teodorovici, mai ales pe cale orală, nu în scris. Modelul există chiar la vârful politicii. Liviu Dragnea îl aplică cu succes cu Dăncilă, Carmen Dan, Rovana Plumb, Olguţa Vasilescu etc..

    Bunăoară, Teodorovici i-ar putea cere „pe gură” subalternei sale directe (nu prin hârtii ce lasă urme) să facă ce-a făcut Loteria Română, care i-a înşelat pe jucători chiar de Anul Nou. Statul a încasat mai mult, oamenii au pierdut, să fie primit! Detalii, AICI

    Cert e că ministrul (adică Dăncilă, adică Vâlcov, adică Dragnea) are nevoie de fonduri ca de aer. PSD-ALDE intră în 2019 într-o mare criză; iată doar câteva exemple care denotă haosul guvernamental:

    • Guvernul Dăncilă a amânat deja pentru toamnă indexarea pensiilor cu inflaţia (obligatorie prin lege de la 1 ianuarie) şi a îngheţat salariile şi sporurile în sectorul public.
    • De asemenea, a provocat creşterea semnificativă a preţurilor la utilităţi şi combustibil (în scădere în toată lumea, urmare a reducerii preţul barilului de petrol).
    • Lipsa de lichidităţi se simte cel mai bine pe piaţa imobiliară, unde numărul tranzacţiilor s-a prăbuşit în partea a doua a anului trecut (potrivit datelor oficiale de la Oficiul de Cadastru).
    • Nu mai sunt bani nici pentru Programul „Prima Casă”, iar guvernul încearcă în pripă să modifice legea astfel încât statul să mobilizeze sume mai mici pentru creditele imobiliare.

    Dar cea mai bună dovadă este „ordonanţa lăcomiei” lui Dragnea, adoptată la finele anului trecut. Guvernul speră să strângă prin noile taxe puse în special pe mediul bancar vreo 600 de milioane de euro, faţă de peste 4 miliarde de euro cât are nevoie pentru a acoperi diferenţa de gaură bugetară, astfel ca deficitul să nu depăşească 3% din PIB (condiţie obligatorie UE).

    Numai că e criză mare prin „aşternuturile” ANAF, iar o şefă nouă, fie ea tânără, blondă şi supusă 100% şefului politic, nu va ajuta prea mult un guvern pus pe dezmăţ total bugetar. Deja situaţia e complicată înainte de a începe să se complice foarte vizibil.

    Tensiunea este la cote maxime în Ministerul de Finanţe, potrivit Ziarului Financiar, după ce primele calcule au arătat un deficit bugetar de 4,98% din PIB pentru proiectul de buget consolidat în 2019, în condiţiile încetinirii creşterii economice şi a majorării salariilor bugetarilor.

    Aceasta ar însemna două puncte procentuale din PIB peste limita de 3% acceptată, adică o depăşire a veniturilor de către cheltuieli cu încă 20 miliarde de lei (4,3 miliarde de euro), faţă de cele 30 miliarde de lei (6,4 mld. euro) deficit cât înseamnă 3% din PIB.

    PIB-ul pentru 2019, conform Comisiei de prognoză, este estimat 1.022 miliarde de lei.

  • Loteria Română emite un „drept la replică” în care nu lămureşte nimic. Întrebarea-cheie rămâne fără răspuns: de ce nu a făcut Loteria două trageri, aşa cum a promis?

    Este prima solicitare de „drept la replică” pe care am primit-o de la lansarea site-ului ziaristii.com, în urmă cu 35 de zile. Solicitant: Compania Națională „Loteria Română”.

    Inițial am intenționat să nu publicăm acest text, pentru că nu are atributele unui „drept la replică”. Nu răspunde acuzațiilor pe care jucătorii la Loto 6/49, Loto 5/40 şi Joker le aduc Loteriei Naționale, privind dispariția subită a unei „trageri suplimentare” de Anul Nou, aşa cum fusese anunțat.

    Suplimentarea fondului de câştiguri nu justifică (nici principial, nici ca volum bănesc) dublarea prețului variantei de bază şi nici eliminarea unei trageri care fusese promisă jucătorilor.

    Am decis, totuşi, să publicăm aceste precizări emise de Loteria Română, considerând că este un pas spre ieşirea din opacitate, din muțenie a acestei instituții publice. Jucătorii la „Tragerea specială de Anul Nou” au nevoie de comunicări din partea Loteriei Naționale, iar ziarul nostru încearcă să faciliteze acest tip de comunicare.

    Din păcare, chiar şi după publicarea acestui text, dialogul Loterie – Public este deficitar. Întrebările esențiale ale jucătorilor rămân fără răspuns. Acuzațiile de înşelăciune n-au primit explicații convingătoare.

    Acestea sunt observații de fond. Pe formă, am fi apreciat dacă:

    • „dreptul la replică” ar fi fost scris cu diacritice, ca un semn de respect față de public şi de limba română;
    • autorul „dreptului la replică” ar fi fost mai atent la noțiuni de gramatică (topică, semne de punctuație etc.);
    • „dreptul la replică” ar fi fost asumat de persoane din conducerea Loteriei Române, şi nu semnat cvasi-anonim – „Biroul Comunicare şi Protocol”.

    ————————————–

    DREPT LA REPLICA

    In atentia domnului Grigore Cartianu

    Referitor la articolele semnate de dumneavoastra si publicate in Ziaristii, astazi 04.01.2019, va rugam sa publicati urmatorul drept la replica:

    In data de 31 decembrie 2018 Loteria Romana a organizat Tragerile Loto Speciale de Anul Nou pentru care a suplimentat fondul de castiguri al categoriei I pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker si Loto 5/40, dupa cum urmeaza:  Loto 6/49: 500.000 de lei; Joker: 250.000 de lei; Loto 5/40: 50.000 de lei. Pretul/varianta in cazul fiecaruia din cele trei jocuri pentru care s-a suplimentat fondul de castiguri al categoriei I a fost mai mare decat in cazul tragerilor obisnuite, din ratiuni comerciale, pentru a genera fonduri de castiguri mai atractive si, implicit, premii mai atractive.

    Loteria Romana a promovat aceste trageri in agentiile proprii, prin transmiterea unui comunicat de presa, inclusiv catre posturile de televiziune Antena 1 si Antena 3 (atat in data de 24 decembrie 2018 cat si in data de 28 decembrie 2018, preluat de majoritatea publicatiilor si agentiilor de stiri) si postarea de informatii relevante pe pagina proprie de facebook si pe site-ul www.loto.ro. Totodata, printr-o circulara interna transmisa in data de 10 decembrie 2018, toate punctele de lucru judetene au fost informate cu privire la modalitatea de organizare a Tragerilor Loto Speciale de Craciun si de Anul Nou, fiind mentionate toate informatiile relevante cu privire la aceste extrageri, inclusiv in ceea ce priveste suplimentarile fondului de castiguri si pretul variantelor de joc. De asemenea, in agentiile loto au existat atat afise cat si anunturi privind Tragerile Loto Speciale de Anul Nou.

    Loteria Romana a organizat multiple trageri speciale in anul 2018, cu diverse ocazii, aceste trageri presupunand suplimentari ale fondului de castiguri la categoria I precum si cresteri de pret/varianta de joc. In acest sens, facem referire la Tragerile Loto Speciale ale Craciunului care au avut loc in data de 23 decembrie si care au presupus suplimentarea fondului de castiguri al categoriei I pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker si Loto 5/40, dupa cum urmeaza: Loto 6/49 – 100.000 de lei, Joker – 75.000 de lei si Loto 5/40 – 50.000 de lei. La aceste trageri s-au inregistrat 16.913 castiguri in valoare totala de peste 1,3 milioane lei.

    Mentionam faptul ca, in conformitate cu Regulamentul de Organizare si Administrare a Jocurilor Loto, Loteria Romana poate, din ratiuni comerciale, sa decida majorarea preturilor si modalitatea de desfasurare a extragerilor, mai ales in cazul in care au loc suplimentari importante ale fondului de castiguri. Totodata, precizam faptul ca pretul variantelor s-a reflectat si in fondurile de castiguri ale fiecarui joc (care se constituie ca procent din incasari – minim 40% din total incasari) si implicit in valoarea premiilor. Astfel, pentru Tragerile Loto Speciale de Anul Nou a fost in joc un fond total de castiguri de peste 17,2 milioane lei (aproximativ 3,7 milioane euro) si s-au inregistrat peste 47.400 de castiguri in valoare totala de peste 3,9 milioane lei, reporturile de peste 13 milioane lei ramanand in joc pentru extragerile care se vor organiza in data de 06.01.2019 ce vor oferi noi sanse de castig participantilor.

    In concluzie, prin organizarea acestor trageri jucatorii nu au fost sub nicio forma prejudiciati deoarece au beneficiat de premii mai mari ca urmare a acumularii unor fonduri de castiguri mai mari (minim 40% din totalul incasarilor s-au intors in premiile oferite jucatorilor). Astfel, la tragerile Speciale de Anul Nou s-au inregistrat 47.400 de castiguri fata de o tragere loto obisnuita care nu inregistreaza mai mult de 20.000 de castiguri, iar valoarea acestora a fost de aproximativ de trei ori mai mare decat in mod normal, respectiv 3,9 milioane lei. Evident, acest lucru s-a datorat pe de o parte suplimentarilor fondurilor de castiguri iar pe de alta parte pretului variantei de joc.

    Biroul Comunicare si Protocol

  • Ce-i mai joacă Iohannis pe degete! „Preşedintele poate refuza numirea miniştrilor de câte ori vrea, e pe lege”

    Fostul judecător al CCR, Augustin Zegrean, spune că preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale. De asemenea, potrivit lui Zegrean, nu există nicio dispoziţie legală care să spună în ce termen trebuie să îşi motiveze refuzul preşedintele României.

    Augustin Zegrean consideră că preşedintele Klaus Iohannis este în cadrul dispoziţiilor constituţionale şi nu i se poate reproşa nimic pentru că a refuzat propunerilor la ministerele Transporturilor (Mircea Drăghici) şi Dezvoltării Regionale (Olguţa Vasilescu), amânarea motivării deciziei nefiind reglementată prin lege.

    ”Amândouă propunerile sunt prima dată făcute, pentru că nu au mai fost făcute pentru aceste posturi, deoarece nu erau vacante. Suntem la prima propunere, atât pentru postul de la Ministerul Transporturilor, cât şi pentru cel de la Dezvoltare Regională, chiar dacă Lia Olguţa Vasilescu a mai fost propusă, iniţial, pentru Transporturi. Dar este altă propunere, este altceva. CCR spune că preşedintele poate să refuze o numire ori de câte ori consideră că propunerea nu întruneşte condiţiile legale. În Legea de organizare a Guvernului scrie cine poate fi ministru şi cine nu, dar tot în decizia CCR se preia o altă formulare care spune că şeful statului poate să refuze şi că nu se poate veni, nici într-un caz, cu aceeaşi propunere. În decizia CCR din 2008 se spune clar că nu se poate veni cu aceeaşi propunere dacă a fost respinsă o dată, pentru acelaşi minister. Preşedintele este în cadrul dispoziţiilor constituţionale, nu i se poate reproşa nimic pentru aceste refuzuri”, a spus Zegrean, citat de Mediafax.

  • Aleasa lui Teodorovici la şefia ANAF a picat de cinci ori TESTUL ORAL

    Proaspăta șefă a ANAF, craioveanca Mihaela Triculescu, a picat de cinci ori în decurs de trei ani examenul oral pentru ocuparea unor funcții de inspector la Serviciul Antifraudă. S-a întâmplat în perioada 2014-2016, dezvăluie publicaţia Newsweek România, care publică şi fişele de evaluare ce probează slabele rezultate la testul oral.

    Primul eşec – martie 2014, al doilea – octombrie 2014, al treilea – iunie 2015, al patrulea – octombrie 2015, al cincilea – 2016.

    Mihaela Triculescu și-a început cariera la firma de salubritate a comunei Cârcea, din județul Dolj, primul său post fiind cel de contabilă. De acolo, a ajuns director adjunct la Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților a județului Dolj. Apoi, și-a deschis un cabinet individual de insolvență. 

    „Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Doamna Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență”, a explicat Guvernul României, într-un comunicat de presă, alegerea făcut de ministrul de Finanţe pentru postul lăsat liber de fostul şef al ANAF (Ionuţ Mişa, demis de Teodorovici).

  • Delir la Antena 3: românii se sinucid din cauza Opoziției, a băncilor şi a lui Iohannis; ziariştii străini critică Guvernul PSD-ALDE pentru că le dictează Soros

    Chiar şi întâmplări total nepolitice au explicații politice, ba chiar dintre cele mai fanteziste, la Antena 3. Televiziunea de minciună şi propagandă şi-a selectat şi dresat cîteva duzini de invitați capabili să emită cele mai grosolane minciuni. Fracturile de logică sunt şocante.

    Câteva minute, la o emisiune aleasă la întâmplare, sunt suficiente pentru a realiza dimensiunile grozăviei.

    Cătălin Harnagea (fost director al SIE, sub preşedintele Emil Constantinescu) explică doct de ce „Le Monde” şi „Financial Times” îl critică pe Dragnea şi PSD-ul: pentru că în spatele ziariştilor stă George Soros. Ziariştii, bieții de ei, scriu după dictare.

    Alex Coita zice că oamenii devin depresivi şi se aruncă în fața metroului din două cauze: 1. Opoziția, care prezintă situația în culori prea sumbre, triste, deprimante, şi te face depresiv; băncile (străine, evident), care cresc Robor-ul, iar de-acolo ratele. Și adaug eu: noroc cu Dragnea, care a apucat Robor-ul de nădragi şi dă cu el de pământ.

    Liliana Mincă (Lili Loterie) îl găseşte mare vinovat pentru toate nenorocirile – inclusiv pentru sinucideri – pe Klaus Iohannis, care nu promulgă, nu revocă, nu numeşte, nu cuvântă. Deci, nu e un preşedinte bun, uite-aşa, cam cu ar fi ea, Loterista, dacă ar fi să fie.

  • Topul celor mai căutate cuvinte pe internet, în 2018

    Publicaţia DEX Online, care gestionează Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pe internet, a dat publicităţii topul celor mai căutate cuvinte în 2018, în limba română, pe motoarele de căutare din spaţiul virtual.

    La distanţă de „urmăritoare”, pe primul loc se află cuvântul „muie” (155.000 de căutări, în 2018).

    Cuvântul a înregistrat record de căutări în luna august, în urma scandalului plăcuțelor de înmatriculare cu inscripţia „MUIEPSD„, folosită de românul Răzvan Ştefănescu (emigrat în Suedia şi aflat în acel moment în vacanţă, în România). Peste 30.000 de oameni au căutat definiția cuvântului pe internet, într-o singură zi!

    Potrivit DEX Online, cuvântul „muie” ale mai multe sensuri, astfel:

    MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.

    Răzvan Ştefănescu a declarat că, atunci când a decis să-şi personalizeze numărul de înmatriculare la maşina cu care a venit în ţară din Suedia, a vrut să scoată în evidenţă al doilea sens din setul de mai sus (Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul).

    „Motivaţia mea a fost aceea să scot în evidenţă, într-un mod poate mai dur dar şi popular, că România a intrat pe mâna unei mafii penale care înşeală populaţia, o minte şi o duce cu vorba”, a declarat Răzvan Ştefănescu.

  • Tăriceanu, SOMAT de liderul ALDE Europa: ori apăraţi statul de drept, ori afară din familia europeană!

    ”România preia Preşedinţia Uniunii Europene într-un moment critic, când mai multe negocieri legislative trebuie duse la bun sfârşit înaintea alegerilor europene. Le doresc mult succes. În acelaşi timp, Guvernul trebuie să îşi îndeplinească angajamentele privind statul de drept: reforma justiţiei, a codului penal şi cea a legii ONG-urilor trebuie să reflecte în totalitate recomandările Comisiei de la Veneţia şi să fie supuse unei reevaluări de către acest organism înainte de a intra în vigoare”, a scris, joi, pe Facebook, liderul ALDE Europa, Guy Verhofstadt.

    Acesta afirmă că aşteaptă de la ALDE România să-şi respecte promisiunile privind întărirea statului de drept, altfel nu au ce căuta în familia ALDE.

    ”Liberalii români au promis să urmeze această cale şi aşteptăm din partea lor să acţioneze ca atare. Dacă vor face acest lucru, vor avea un loc binemeritat în interiorul familiei ALDE. Dacă nu, nu”, a mai scris Guy Verhofstadt, citat de news.ro.

    În noiembrie 2018, Guy Verhofstadt a făcut o vizită în România, mesajul său către guvernanţi fiind că România se află la o răscruce de drumuri: fie respectă şi apără principiile democratice, fie alege calea iliberală.

    Mesajul liderului ALDE Europa are puţine şanse de a schimba atitudinea liderului ALDE România, Călin Popescu Tăriceanu. Acesta s-a declarat pe faţă, chiar în urmă cu două săptămâni, de acord cu operaţiunile privind salvarea corupţilor declanşate la ordinul lui Liviu Dragnea.

    În discursul său de acum două săptămâni de la Consiliul Naţional al PSD, Tăriceanu a spus că „nu este nimic patriotic să lupți împotriva corupției încălcând legea”.

    Deşi a vorbit oarecum codat, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea la guvernare a sugerat clar că este de acord cu celebra ordonanţă de amnistie şi graţiere.

    „Trebuie să existe un moment zero, să tragem linie și să o luăm de la capăt”, a spus Tăriceanu pe 16 decembrie anul trecut, o declaraţie care nu este câtuşi de puţin pe aceeaşi lungime de undă cu poziţia exprimată de liderul ALDE Europa.

  • Continuă meciul Hodor-Cristoiu-SECU. „Da, apare pe lista colaboratorilor până în 1985”. Cristoiu: „Nu aveam cum”

    Istoricul Mădălin Hodor confirmă că Ion Cristoiu se află pe lista celor 200 de presupuşi colaboratori ai fostei Securităţi, publicată recent de el, dar afirmă că e vorba de colaboratori de până în 1985 ai Securităţii. Într-un interviu acordat jurnalistei Ramona Ursu şi publicat de revista Newsweek România, Hodor spune că a devenit victima unei campanii de atacuri mediatice umare a dezvăluirilor sale din arhive. Iar unul dintre motivele atacurilor este, potrivit istoricului, chiar prezenţa lui Cristoiu pe acea listă:

    „Evenimentul zilei a aflat, prin sursele lor, că pe una dintre listele pe care intenționez să le public este și Ion Cristoiu. De aici, întreaga campanie. Pe 18 aprilie, Dan Andronic a publicat un articol în care îi amenință pe cei de la SIE că, în ipoteza în care Ion Cristoiu apare pe o listă de genul acesta, ei vor face o dezvăluire despre nu știu ce operațiune.

    Da, într-adevăr, Ion Cristoiu apare pe una dintre aceste liste, cei de la Evenimentul zilei au aflat și, de aici, a urmat campania lor. Ion Cristoiu figurează pe una dintre liste, doar că pe o listă care privește foști colaboratori ai Securității. În 1985, s-a recurs la o reevaluare a surselor care erau în legătura UM 0225. În urma acestei reevaluări, o parte dintre surse au fost menținute, iar alte surse, care nu mai erau considerate utile sau din diverse alte motive, au fost scoase.

    Ion Cristoiu se află pe una dintre listele cu sursele la care s-a renunțat, fiind scos din evidență din 1985, ceea ce nu înseamnă că nu a fost sursă înainte de 1985. Documentul nu spune ce au făcut aceste surse și în ce perioadă au colaborat cu Securitatea, ci doar că, începând cu anul 1985, acești oameni au fost scoși de pe lista surselor Securității.”

    Întrebat de jurnalista Ramona Ursu dacă a fost colaborator sau „sursă” a fostei Securităţii, jurnalistul Ion Cristoiu a răspuns:

    „Nu. Am avut un proces cu Corneliu Vadim Tudor, care a susținut acest lucru, într-o conferință de presă. Susținea că, sub numele de cod Coroiu, nu știu ce spusesem eu la Securitate. Judecătoarea a cerut documente de la CNSAS care să susțină aceste afirmații și, în lipsa lor, domnul Vadim Tudor a pierdut procesul. Afirmația o făcuse în anul 2008, iar eu am câștigat procesul prin 2010 sau 2011. Voi continua să-i dau în judecată pe toți cei care vor continua cu această chestiune. Dar, repet, nu exclud ca domnul Hodor să publice un document, însă trebuie să-l văd, să văd și despre ce unitate militară e vorba, habar n-am. Dar nu aveam cum să colaborez.”