Vineri seara, la Digi 24, Cristian Tudor Popescu (CTP) s-a dezlănțuit într-o revistă de râs cum n-a mai făcut-o niciodată într-o emisiune de televiziune. Starea de perplexitate i-a fost generată de o secvență monumentală de propagandă mincinoasă, derulată joi, la Antena 3.
CTP a comentat, siderat și amuzat, dialogul dintre „Doamna Paula” (57 de ani), liftiera concediată de la Ministerul Muncii, și „conclavul lui Gâdea” de la Antena 3.
Vă prezentăm secvența video la care se referea Crisrtian Tudor Popescu.
De remarcat calitățile de diversionist bolșevic ale lui Mihai Gâdea, dar și limbajul abject al lui Mirel Curea (redactor-șef adjunct la evz.ro) la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru: „harpia asta de ministru”, „e nebună”, „are nevoie de control psihiatric”, „această harpie”.
Dialogul Mihai Gâdea – Doamna Paula
Mihai Gâdea: Dvs. înțeleg că sunteți văduvă…
Doamna Paula: Da, sunt văduvă de 20 de ani.
Mihai Gâdea: Și… vă creșteți copilașii.
Doamna Paula: Da…
Mihai Gâdea: Sunteți singura persoană din toată familia care are venituri, care are salariu?
Doamna Paula: Da… Aici ați greșit cu trei copilași. Nu am trei copilași, am unul singur.
Mihai Gâdea: Unul singur?!
Doamna Paula: Da. Cred că ați… cine știe ce s-a întâmplat.
Mihai Gâdea: E greșeala noastră și e foarte bine că ne-ați corectat. Deci, aveți un copilaș.
Doamna Paula: Da.
Mihai Gâdea: Bun…
Doamna Paula: Adică e mare, acum nu mai e sub întreținerea mea.
Mihai Gâdea: Bun. Cu toate astea, sunteți văduvă cu un copil.
VIDEO: Dialogul râsului, între Gâdea și liftieră
Dezlănțuirea lui CTP
„Ce spectacol am putut să văd la o altă televiziune, Doamne! Rar! M-am uitat fascinat. Vasăzică, respectivii jurnalişti au dezbătut… (…) Vreme de o oră şi ceva s-a discutat despre biata văduvă cu trei copilaşi, pe care trebuie să-i hrănească. Şi-i hrănea din butonul ăla mic pe care-l apăsa în liftul de la Ministerul Muncii… Şi s-a găsit bestia aia de ministru care s-o dea afară! Păi, aia-i om?”
„După aceea este chemată chiar doamna liftieră în direct. Şi i se spune: da doamnă, ştim, aveţi trei copilaşi pe care… La care asta spune: «N-am, domnule, trei copii!» (n.red. – în acest moment, Cristian Tudor Popescu izbucneşte în hohote de râs, în direct)… «N-am, domnule, trei copii, am numai unul». «Mda… da, da… aveţi numai unul… Da, sigur, dar totuşi aveţi un copil în întreţinere!» «Nu, nu îl am în întreţinere, că e mare, domnule, se întreţine singur!!!» (CTP râde copios).”
„Disperare mare în studiou, domnule – ce facem, că moare ştirea?! Se usucă lacrima spectatorului, ce facem?? Nişte chestii… Au continuat: «Da’ aţi avut cumva oameni cu dizabilităţi?», o întrebau. Încercau să arate importanţa trebii pe care femeia o făcea. Aşa i-a venit ideea unuia dintre invitaţi, care a zis, «păi, dacă-i unul orb, domnule, cum poate atinge butoanele liftului?». Am auzit şi acestă frază!”
Curea și liftiera
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
O posibilă cauză a dezlănțuirii Gabrielei Firea (PSD) la adresa ministrului Mediului, Costel Alexe (PNL): sora primăriței, Angelica Cobzaru, era șefa de cabinet a Gabrielei Dorojan, șefa Gărzii de Mediu, care a fost demisă joi de ministru! Prin urmare, și sora Gabrielei Firea va rămâne fără jobul călduț de la stat.
Angelica Cobzaru ocupa din 2018 funcţia de director de cabinet la Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu. Când sora Gabrielei Firea a fost angajată pe criterii clientelare, ministrul Mediului era Grațiela Leocadia Gavrilescu (ALDE), iar prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă (PSD), sub autoritatea deplină a lui Liviu Dragnea, liderul absolut al PSD.
Potrivit propriei declarații de avere, Angelica Cobzaru este încă şefa de cabinet a Gabrielei Dorojan, șefa Gărzii de Mediu, care a fost demisă joi, 9 ianuarie, de ministrul Mediului, Costel Alexe.
Ministrul liberal a anunțat vineri pe Facebook: „În urma discuțiilor avute în ultima perioadă cu doamna comisar general Gabriela Dorojan, am convenit de comun acord că este oportună încetarea calității sale de comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, propunere ce va fi avansată către Guvernul României”.
Alexe a cerut raportul detaliat al implementării măsurilor privind calitatea aerului în Brașov, București și Iași.
Pleacă directoarea, pleacă și surioara!
Ca urmare a plecării Gabrielei Dorojan de la conducerea Gărzii Naționale de Mediu, va avea de suferit și Angelica Cobzaru, sora Gabrielei Firea. Aceasta va mai ocupa funcţia de director de cabinet doar pentru scurt timp. Mai exact, până când decizia ministrului Alexe, vizată de premierul Orban, va fi publicată în Monitorul Oficial, iar Gabriela Dorojan va părăsi efectiv funcția. În acel moment, va fi nevoită să plece și șefa de cabinet a acesteia.
Filiera Dorojan-Cobzaru poate fi explicația faptului că Primăria Municipiului Bucureşti nu a primit nicio amendă de la Garda de Mediu, în întregun an 2019, deși în Capitală au fost depăşite frecvent valorile acceptate de poluare.
Gabriela Dorojan
Surioara și șefa ei „și-au făcut mâna” la Voluntari
Angelica Cobzaru, sora Gabrielei Firea, a absolvit două facultăţi: Litere şi Drept. Ea are studii postuniversitare în domeniului Mediului. În 2011 a obţinut titlul de doctor în Drept la Universitatea Craiova, cu teza „Principiile dreptului comunitar al mediului”. În 2003 a început cariera universitară la Universitatea „George Bacovia” din Bacău şi a continuat-o în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.
Atât Angelica Cobzaru, cât și șefa ei de la Garda de Mediu, Gabriela Dorojan, au fost numite pe funcțiile actuale în 2018. Ambele veneau de la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, pe feuda clanului Firea-Pandele, unde Gabriela Dorojan era director executiv, iar sora Gabrielei Firea era consilier principal.
Hop și „cumnățelul” la cașcavalul Primăriei!
În vara anului trecut, G4Media.ro a scris că prietenul Agelicăi Cobzaru, un pompier „specialist în Shotokan-Fudocan”, a fost propulsat în conducerea a două companii ale Primăriei București. Altfel spus, Firea și-a plasat sora ca șefă de cabinet la Garda de Mediu, dar n-a uitat nici de „cumnățel”: l-a înfipt în bugetele grase de companiile înffințate ilegal de Primăria Capitalei.
„Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”
„Meciul” dintre cei doi moldoveni de la București – ieșeanul Costel Alexe și băcăuanca Gabriela Firea – informația că dezastrul ecologic din România va fi pedepsit de Comisia Europeană, care va declanșa procedura de infringement din cauza gropilor de gunoi periculoase pentru sănătatea cetățenilor.
Ministrul Mediului i-a reproșat Gabrielei Firea că nu a făcut nimic pentru a îmbunătăți calitatea mediului din București.
În replică, primarul general al Capitalei a „lătrat”, la Antena 3, o replică pe cât de virulentă, pe atât de tembelă: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.
Ministrul Alexe a replicat memorabil, pe Facebook: „Mutați-vă dumneavoastră ÎN București! Dumneavoastră locuiți în județul Ilfov. Poate dacă ați locui efectiv în București, v-ar păsa mai mult de traficul infernal și de poluare”.
Firea și Alexe la Antena 3
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Petre Roman a mințit din nou, grav și penibil! S-a întâmplat marți, 17 decembrie, la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Roman și-a reiterat vechile minciuni despre prezența lui eroică la baricadă, dar a adăugat și una nouă, de o stupiditate exemplară.
Prima minciună: cei 20.000 de agenți au venit „după Revoluție”!
În contextul discuției despre evenimentele din decembrie 1989 și despre felul în care acestea au fost influențate din exterior, Petre Roman a spus: „În octombrie 1990, generalul Caraman, care era șeful Centrului de informații Externe (CIE, fosta DIE comunistă și precursorul SIE actual – n. red.) și în care eu aveam mare încredere, era un profesionist desăvârșit, mi-a spus că pe teritoriul României se află aproape 20.000 de agenți sovietici. Ăștia ne făceau probleme, mai ales că ne aflam într-o tranziție dificilă de la sistemul comunist spre economia de piață, spre capitalism. L-am crezut pe generalul Caraman și am luat legătura cu ambasadorul sovietic. Am găsit înțelegere și așa am scăpat de celebrii «turiști»”.
Câteva minute mai târziu, Roman a dat-o la întors, oferind detalii necredibile: „Cei 20.000 de agenți sovietici nu au fost la Revoluție, nuuuuu, ei au venit după aceea. Au venit, practic, în 1990. Revoluția am făcut-o noi, românii”.
Ghinion! În trecut, același Petre Roman a vorbit explicit, în mai multe rânduri, despre faptul că agenții sovietici – când 18-20.000, când 25-26.000, cifrele au fluctuat de la un interviu la altul – au rămas în România după evenimentele din decembrie 1989, deci au participat și la Revoluție! Și au fost doar o parte dintre cei infiltrați masiv acum 30 de ani pentru a determina răsturnarea lui Ceaușescu.
„La expunerea clară, concisă a lui Caraman, directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000-30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”, a declarat Petre Roman, fost prim-ministru în perioada decembrie 1989 – septembrie 1991. Această afirmaţie a fost publicată într-o carte a istoricului Alex Mihai Stoenescu și reiterată în câteva emisiuni TV.
Iliescu – Ispas – Roman
Voican își lansează propria minciună, dar îl dă de gol pe Roman!
Chiar și un coleg de „gherilă sovietică” (FSN) al lui Petre Roman, e vorba de Gelu Voican Voiculescu, a recunoscut recent, tot la Antena 3: „Raportul lui Sergiu Nicolaescu și Raportul lui Valentin Gabrielescu (cu Sergiu Nicolaescu vicepreședinte) vorbește de prezența a peste 60.000 de militari, intrați în special dinspre Iugoslavia, în Lade roșii. Acești oameni aparțineau, în principiu, de Spetnaz (trupe speciale din cadrul GRU – n. red.). Dar nu s-a dovedit vreo acțiune de-a lor. Au fost prezenți și așteptau niște instrucțiuni, care n-au mai venit. De ce? Pentru că nimeni n-a prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi! Ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie, apariția noastră… pur și simplu i-au paralizat pe acești oameni… și nimeni n-a mai înțeles nimic ce se întâmplă. N-au mai făcut nimic, iar o parte din ei au fost retrași în octombrie ’90 la intervenția lui Petre Roman, dar erau vreo 20.000 – 30.000 doar. Rămăseseră de-atuncea. Generalul Caraman, care era la SIE, l-a informat pe Petre Roman, iar Petre Roman a luat legătura cu autoritățile sovietice și au fost retrași. Și pot să vă spun că s-au îmbarcat în Gara Triaj, în mai multe garnituri de trenuri. Astea sunt realitățile pe care le cunosc.”.
Am demonstrat că Gelu Voican Voiculescu minte ordinar când spune că agenții sovietici „n-au făcut nimic” în România, „au așteptat” ca fraierii niște „instrucțiuni”, dar au fost surprinși, ba chiar „paralizați” de acțiunea gherilei Iliescu – Voican, pentru că „n-au prevăzut că Ceaușescu va cădea într-o zi”. Ce stupid! Agenții sovietici nu se aflau de o zi în România, intraseră – legal, cu pașaportul în mână, dându-se „turiști” – înainte de 17 decembrie, ziua în care Ceaușescu a ordonat închiderea granițelor.
Așadar, Voican își lansează propria minciună, dar o spulberă pe cea a lui Roman!
Întrebarea e: de ce minte acum Petre Roman că agenții sovietici nu au fost la Revoluție, ci doar după aceea?! Probabil, pentru că a recunoaște prezența operativă sovietică pe teritoriul României în decembrie 1989 ar dinamita teoria „revoluției spontane”, cea care le-a adus lui și celorlalți lideri FSN privilegii nerușinate în perioada post-comunistă.
Când Adrian Sârbu lasă camera de filmat și bagă capul în poză
A doua minciună: Roman francofonul. Dar ce rusă perfectă vorbea!
Multă vreme, după 1989, Petre Roman s-a prezentat ca un francofon desăvârșit. Și-a scos în față studiile tehnice de la Toulouse (trimis cu o bursă decisă de Elena Ceaușescu, care voia să-l îndepărteze de Zoia Ceaușescu, pe care „Petrică” o curta intens), dar a ascuns faptul că vorbea limba rusă impecabil.
Cel care l-a dat în vileag a fost Cornel Dinu, ex-fotbalist și antrenor la Dinamo. În 2010, acesta a dezvăluit la B1 TV: „Nu Ion Iliescu a apelat la ajutorul sovieticilor. Petre Roman este cel care a discutat într-o rusă perfectă – eu o înţeleg – cu consulul sovietic şi a solicitat ajutor trupelor sovietice. Petre Roman era tare speriat de ce se întâmpla. Dialogul telefonic cu Ambasada URSS a avut loc pe 23 decembrie dimineața, pe la 6.00-6.30, din biroul directorului TVR, de la etajul 11”.
Și în cazul lui Cornel Dinu, un adevăr spectaculos este însoțit de o minciună: aceea că Ion Iliescu n-ar fi dorit o intervenție militară sovietică. În realitate, Ion Iliescu era decidentul numărul 1 în acel grup de putere. E clar că Ion Iliescu și-a dat acordul ca Petre Roman să facă acea solicitare dramatică – adevărată trădare de țară – către Ambasada URSS.
Când aud de „Dosarul Revoluției”, îi apucă transpirațiile…
A treia minciună: „Am stat sub gloanțe, la baricadă”
Și acum, în decembrie 2019, Petre Roman și-a revărsat pe la mai multe televiziuni minciuna sa primordială în legătură cu decembrie 1989: pretinsa prezență la „baricada de la Inter”.
„Noi, cei care am fost la baricadă”… „am stat sub gloanțele dictaturii”… „nu eram mai mult de 100, cred că eram 81″… „am avut noroc că n-am murit”… „au căzut tineri lângă mine, au murit în brațele mele”… Cam așa sună detaliile unei plăsmuiri penibile.
Dintre cei prezenți cu adevărat la baricadă, nimeni nu confirmă că l-ar fi văzut și pe Petre Roman prin zonă. Acesta avea încă un statut privilegiat, chiar dacă nu mai făcea parte din prima linie a nomenclaturii ceaușiste. Avea un post bine plătit la Politehnică, fusese iubitul Zoiei Ceaușescu și, cel mai important, era fiul agentului sovietic Valter Roman (Ernö Neulander). Cominternist de frunte, refugiat la Moscova în cel de-al Doilea Război Mondial, adjunct al Anei Pauker în impunerea propagandei sovietice în rândul prizonierilor români din URSS (formarea diviziilor „Tudor Vladimirescu” și „Horea, Cloșca și Crișan”), Valter Roman a fost unul dintre ticăloșii care au impus comunismul cu forța în România.
Prin minciuna „Petre Roman la baricadă”, gherila sovietică încearcă să acrediteze ideea că grupul Iliescu – Brucan – Roman – Militaru – Voican Voiculescu a avut un reprezentant la revolta anticeaușistă din 15-21 decembrie, nu toți au stat ascunși pe sub mese așteptând lovitura de palat ageneralului Stănculescu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Astăzi a fost cea mai reușită zi de 22 decembrie, din cele trei decenii post-comuniste. Acțiunile organizate de Ministerul de Interne și de grupurile civice implicate au dus la evenimente de anvergură, cu mare încărcătură simbolică.
Mii de oameni au urcat în „balconul lui Ceaușescu”, au văzut beciurile Securității, au mărșăluit pe traseul Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Universității – Piața Revoluției, au eliberat peste 1.142 de baloane albe (câte unul pentru fiecare erou-martir din decembrie 1989), au aprins lumânări, au cântat „Imnul golanilor”.
Președintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, Marcel Vela, și cel al Apărării, Nicolae Ciucă, s-au alăturat participanților, într-o atmosferă de solidaritate.
Un moment cu o simbolistică aparte, în Piața Revoluției, a fost citirea numelor celor 1.142 de eroi-martiri din decembrie 1989. La citirea listei au luat parte Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Marcel Vela, Nicolae Ciucă, dar și reprezentanții diplomatici a două țări occidentale, partenere ale României în NATO: Adrian Zuckerman (ambasadorul SUA la București) și o reprezentantă a Ambasadei Germaniei.
Remarcabil este faptul că, în locul în care în decembrie 1989 gherila sovietică (Ion Iliescu, Silviu Brucan, gen. Nicolae Militaru, Gelu Voican Voiculescu etc., plus „turiștii” trimiși de Gorbaciov) făcea legea și provoca un măcel de proporții apocaliptice, acum, după 30 de ani, se aude – puternică – vocea Americii.
Asta ne aduce o certitudine: situația geopolitică s-a schimbat fundamental în ultimii 30 de ani! Este un motiv de optimism pentru România: influența Moscovei a scăzut enorm, SUA și ceilalți parteneri occidentali sunt aici și nu ne vor abandona!
Adrian Zuckerman le-a adresat românilor salutul său și al președintelui Donald Trump. După ce a citit numele victimelor, a spus: „Dumnezeu să-i odihnească!”.
Pe fațada sediului Ministerului de Interne au fost proiectate numele tuturor celor uciși în decembrie 1989, dar și imagini simbolice pentru acele evenimente.
Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban, alături de alți câțiva miniștri, au întâmpinat coloana de manifestanți în Piața Universității. Apoi s-au pus în fruntea coloanei care a plecat în marș spre Piața Revoluției.
De la Piața Victoriei până în Piața Revoluției, participanții la marș au scandat pentru libertate, dreptate, justiție și democrație.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!