Autor: Matei Udrea

Subiectul armelor de distrugere în masă folosite de ruși încă din Secolul al XVIII-lea rămâne unul încă foarte puțin cunoscut la nivel mondial, deși regăsim aceste informații în numeroase surse ale vremii, inclusiv în cronica foarte bine documentată a lui Dionisie Eclesiarhul.

La drept vorbind, informațiile pe care Andrei Pogăciaş le-a colectat și sistematizat sunt chiar surprinzătoare, pentru că descoperim că gazele de luptă chimice au fost folosite de ruși contra otomanilor în războaiele din anii 1700 – unele dintre ele, duse chiar pe teritoriul țărilor române.

Subiectul a reprezentat o parte din teza de doctorat de 490 de pagini a istoricului Andrei Pogăciaș și a făcut obiectul unui episod întreg al „Colecționarului de istorie“. Reluăm un fragment din emisiunea difuzată în premieră acum 9 luni, la sfârșitul lui noiembrie 2024, în care este descrisă pe larg confruntarea ruso-otomană din Crimeea, din 1788, când rușii încolțiți au adus „secreturile“ cu care au făcut prăpăd în rândurile inamicilor.

VIDEO: Dezvăluirile istoricului Andrei Pogăciaș

Atunci, ca și acum, folosirea armelor chimice era considerată o barbarie, iar rușii aveau deplina conștiință a grozăviei pe care o comiteau, mai ales că în unele cazuri, când vântul își chimba direcția, propria lor armată era ucisă.

– Advertisement –

Din acest motiv, ei n-au îndrăznit niciodată, în acele vremuri, să folosească armele chimice contra inamicilor din Occident. În schimb, le-au utilizat din plin contra adversarilor din Asia – otomanii și perșii.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Solidarność 45

* Abandonați în fața războiului hibrid

* Moștenirea lui Iliescu

* S-a întâmplat în 1919

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

În noiembrie 2023, comandorul Sandu-Valentin Mateiu – ofițer în rezervă cu 20 de ani de activitate în intelligence – îmi spunea, într-un interviu, că trebuie să ne așteptăm ca Rusia să fabrice la Chișinău partide revizioniste, care să fluture harta „Moldovei Mari”.

Conform expertului Mateiu, Dodon și alții ca el s-ar activa în secunda 1 după căderea Ucrainei, devenind un levier cu care Moscova să acționeze pentru dezmembrarea României.

Ei bine, iată că momentul a sosit oricum, chiar fără căderea Ucrainei. Rusia a fabricat în Moldova o pleiadă de partide, de la cele „pro-europene” la cele care flutură revizionismul.

Rețeta folosită aici pentru a ne învrăjbi cu Ucraina e folosită la Chișinău contra noastră.

– Advertisement –

Dacă nu știați, aflați că și la Sofia au apărut „naționaliști” care revendică Dobrogea!

Las aici un fragment din interviul făcut cu comandorul Mateiu în noiembrie 2023 și hărțile scoase acum de Partidul Moldova Mare, făcut de Rusia în jurul procuroarei Victoria Furtună. Capturile sunt de la jurnalistul Vitalie Cojocari.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Solidarność 45

* Abandonați în fața războiului hibrid

* Moștenirea lui Iliescu

* S-a întâmplat în 1919

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

Acum 45 de ani, pe 14 august 1980, 17.000 de muncitori ieșeau în stradă la Șantierele Navale din Gdansk, marcând începutul mișcării poloneze anticomuniste care va genera apariția sindicatului „Solidaritatea” (în poloneză, Solidarność).

Printre liderii protestatarilor se număra și un oarecare electrician pe nume Lech Walesa, care nu împlinise încă 37 de ani. Evoluția evenimentelor este de-a dreptul formidabilă, o lecție de demnitate și voință în istorie.

Greva a avut ca fundal nemulțumirile generale ale polonezilor, legate de creșterea prețurilor și scăderea nivelului de trai. Scânteia care a produs ieșirea oamenilor în stradă a reprezentat-o concedierea Annei Walentynowicz, o muncitoare decorată cu medalia de Erou al Muncii Socialiste care luase cuvântul împotriva unui supervizor prins că furase banii din fondul de salarii ca să-i joace la loterie. În loc să-l pedepsească pe delapidator, conducerea Șantierului Naval a dat-o afară pe Walentynowicz, ceea ce a scos lumea în stradă.

Istoria nașterii Sindicatului Solidaritatea, precum și a ascensiunii sale la putere, e absolut extraordinară și arată, în același timp, cât de imprevizibile sunt evenimentele care implică mase mari de oameni.

– Advertisement –

Walentynowicz este și ea un personaj cu viață de film. S-a născut în actuala Ucraină, la 10 ani muncea deja ca soră medicală într-un spital, în Al Doilea Război Mondial. A emigrat în Polonia, unde a devenit mare comunistă până când, în 1970, a văzut cu ochii ei represiunea sângeroasă a regimului contra muncitorilor de la șantierele navale. Apoi s-a întors la 180 de grade, a devenit o luptătoare anticomunistă și catolică devotată, s-a împrietenit cu Papa Ioan Paul al II-lea, după căderea comunismului a fost o personalitate marcantă a Poloniei. A sfârșit, laolaltă cu aproape toată elita poloneză, în accidentul aviatic de la Smolensk (Rusia), din 10 aprilie 2010, când mergea să comemoreze masacrul comis de sovitici la Katyn în 1940.

Revenind la povestea noastră, interesant este că liderul greviștilor, Lech Walesa, nu a intenționat inițial să fie un radical. El a negociat cu autoritățile comuniste condiții mai bune de muncă și de plată pentru muncitorii de la Șantierul Naval din Gdansk.

Dar, la fel ca absolut peste tot unde au fost regimuri comuniste (scena s-a repetat în Uniunea Sovietică, R. D. Germană, Cehoslovacia, Ungaria și România), odată pornit bolovanul la vale, acesta nu mai putea fi oprit. Până a negociat Walesa cu conducerea comunistă, muncitorii se radicalizaseră deja. Când el s-a întors la mulțime să anunțe că obținuse ce dorise, oamenii s-au arătat foarte nemulțumiți, reproșându-i că nu a luat în seamă și revendicările altor muncitori, de la alte șantiere navale.

– Advertisement –

Până la urmă, greva a dus la formarea primului sindicat liber din lagărul comunist, Solidaritatea. Acesta a devenit instantaneu o forță politică formidabilă, ajungând în cel mai scurt timp la 10 milioane de membri! Pentru a înțelege ce înseamnă asta, e suficient să spunem că în 1980 Polonia avea 35.700.000 de locuitori. Dacă scădem copiii și pensionarii, descoperim că aproape jumătate din populația activă a Poloniei intrase deja în Solidaritatea la doar câteva luni de la înființarea sindicatului!

Din acest moment, în ciuda tuturor manevrelor și a represiunii încercate de regimul comunist, mișcarea de opoziție din Polonia a crescut permanent. În următorul deceniu, lupta va continua până când, în 1989, puterea va fi silită să accepte apariția altor partide politice.

Spre deosebire de România, unde regimul Ceaușescu și Securitatea au reprimat sălbatic toate manifestările de opoziție până în ultima secundă, iar puterea a fost preluată apoi tot de securiști și de vechii activiști comuniști, în Polonia regimul comunist a avut totuși niște linii roșii peste care n-a fost capabil să treacă. Nivelul intelectual și civilizațional al liderilor comuniști polonezi era oricum incomparabil mai ridicat față de al celor de la București.

Au existat, desigur, eforturi uriașe – tipice regimurilor totalitare – pentru a reprima populația. S-a decretat Legea Marțială, puterea a fost preluată de Armată, Solidaritatea a fost interzisă, iar liderii acesteia – arestați. S-au purtat campanii de presă josnice, s-a încercat compromiterea ori cumpărarea liderilor mișcării, s-au comis și asasinate (preotul catolic Jerzy Popiełuszko a fost răpit și ucis de serviciul secret polonez pentru că în predicile sale critica regimul). Dar nu a existat o represiune în masă, liderii Solidarității n-au fost torturați și uciși în pușcării, iar conducerea țării n-a îndrăznit – așa cum au făcut Ceaușeștii în cazul Timișoarei – să ordone raderea de pe fața pământului a unor orașe precum Gdansk, unde începuse revolta.

În cele din urmă, când la Moscova a venit la putere Gorbaciov, iar acesta a transmis că nu mai susține militar și economic Polonia, puterea de la Varșovia s-a așezat la masa negocierilor cu Solidaritatea. Până la urmă s-a ajuns la un acord pașnic. S-a convenit ceva de neimaginat în orice alt regim comunist, și anume organizarea de alegeri parțial libere pentru Seim, una din cele două Camere ale Parlamentului (35% din locuri urmau să fie alese de cetățeni, restul de 65% ocupate din oficiu de comuniști și aliații lor) și alegeri total libere pentru Senat. Solidaritatea accepta ca poziția de președinte al țării să-i revină generalului comunist Wojciech Witold Jaruzelski, cel care condusese lovitura militară din 13 decembrie 1981 și instituise Legea Marțială.

În iunie 1989, absolut toate cele 35% din locurile Seimului și 99 din cele 100 de locuri din Senat au fost câștigate de candidații Solidarității. Un rezultat șocant, care arăta că, de fapt, Partidul Muncitorilor (comunist) nu mai avea nicio bază de susținere. Comuniștii mai erau doar partidul administrației. Ei controlau pozițiile de conducere din toată țara, dar atât, fără să fie votați ori doriți de cineva.

În fața acestei situații, comuniștilor le-a fost imposibil să mai rămână la putere. Inițial, Jaruzelski a încercat o manevră evazivă, desemnând un alt general să facă guvernul. Acesta n-a putut strânge o majoritate parlamentară, așa că două partidulețe-satelit ale comuniștilor au trecut de partea Solidarității în Seim. În august 1989, la Varșovia se forma astfel primul guvern necomunist din lagărul sovietic, o tranziție făcută până la urmă pe cale pașnică.

În România, acest lucru avea să se petreacă (parțial) la sfârșitul lui 1996.

VIDEO: AICI, discuția pe care am avut-o despre acest subiect cu istoricul Andrei Pogăciaș.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Abandonați în fața războiului hibrid

* Moștenirea lui Iliescu

* S-a întâmplat în 1919

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

Statul român a recăzut în letargia pe care am văzut-o și până la 24 noiembrie anul trecut, fiind inert în fața atacului hibrid deosebit de virulent al Rusiei. Pasivitatea instituțiilor provine din lipsa de interes a politicienilor, mi-a explicat Nicolae Țibrigan, expert în combaterea dezinformării.

Avem de-a face cu o combinație letală de rea-voință și indolență, rezultatul fiind absolut catastrofal. Ne îndreptăm spre un dezastru de proporții pe care politicienii sunt atât de mărginiț,i încât pur și simplu nu-l realizează.

România este lăsată fără apărare în fața atacului rusesc și de noua garnitură venită la putere în luna mai. Președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan se comportă exact cum se comportau Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu.

Nicușor Dan ne-a anunțat chiar că la Cotroceni ar exista un „grup de lucru“ care ar lucra la combaterea dezinformărilor, dar e un grup de lucru asemenea celui făcut de Iohannis cu România Educată. Nimeni nu l-a văzut și nu știe din cine e compus. Toate reacțiile instituțiilor românești sunt ridicole, niște oameni se prefac că fac ceva ca să poată bifa apoi fișa postului, mi-a spus Nicolae Țibrigan.

– Advertisement –

Comportamentul României este în contradicție stridentă cu cel al țărilor baltice și al Moldovei, care iau măsuri active și luptă eficient cu Rusia. Interlocutorul mi-a relatat că, la a treia abatere vizând propagarea narativelor putiniste, discursul urii ori discursul de război, televiziunile din Letonia sunt închise fără discuție și fără drept de apel. La vremuri excepționale se impun măsuri excepționale chiar și în democrații.

La noi, televiziunile care fac propaganda Rusiei nu doar că nu sunt închise, dar sunt chiar iertate de datorii enorme la stat, li se permite să-și schimbe numele și să treacă pe firme noi, curate.

În acest timp, ca urmare a pasivității statului român, Rusia a trecut cu propaganda într-o nouă fază, promovând un discurs de violență extremă, care are ca obiectiv antagonizarea totală a populației și demonizarea liderilor și a electoratului pro-european.

– Advertisement –

S-a mers până acolo încât parlamentarii AUR distribuie masiv poze fake care sugerează că ministra de Externe și președintele țării au dizabilități psihice, iar propagandiștii pro-ruși – care duduie pe TikTok – cheamă la revolte violente, la asasinate și schingiuiri.

În tot acest timp, statul român stă și se uită.

Interviul cu Nicolae Țibrigan – AICI.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Moștenirea lui Iliescu

* S-a întâmplat în 1919

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

Acum nu mai are rost să purtăm ură. Ura este, azi, apanajul propagandei rusești care face ravagii și care nu face decât să vină în siajul drumului deschis, după căderea lui Ceaușescu, de noul regim Iliescu în anii ’90.

Cine a trăit acele vremuri ține minte extraordinarul entuziasm și solidaritatea care uneau poporul român în acel decembrie 1989.

Apoi, începând din ianuarie, a reapărut ura. Au reapărut învrăjbirea, manipulările făcute profesionist. Iliescu bătuse palma cu Securitatea și o reactivase, de data asta în beneficiul propriu. Avea nevoie să-și consolideze puterea încă fragilă și pentru asta folosea vechea poliție politică a lui Ceaușescu.

Acum, că Iliescu nu mai e, e inutil să-l mai urâm și să aruncăm blesteme. S-a dus, fie-i țărâna ușoară!

– Advertisement –

Rămân întrebările.

Putea avea România alt traseu post-1989? Nu sunt un determinist, dar cred, pe de altă parte, că fiecare popor are conducătorii pe care-i merită.

Dacă a fost posibil Iliescu, înseamnă că atât a putut poporul român atunci. Dacă vrem să punem întrebări, să le adresăm părinților și bunicilor noștri. Atât au putut ei. Nu sunt de condamnat.

– Advertisement –

România a avut cea mai crâncenă dictatură din spațiul ex-comunist. Mai rea decât regimul sovietic din anii ’80 chiar. O dictatură anchilozată și rudimentară, cu oameni mici de tot în vârf. Chiar printre liderii blocului socialist, Ceaușeștii și oamenii lor erau niște proscriși, niște troglodiți. Toată lumea fugea de ei. Lipsiți de educație și de cultură generală, liderii poporului român se ascundeau după formalism și dogme. Ceaușeștii erau un fel de Iohanniși. Plictisitori, incapabili să spună o vorbă de duh sau o idee semnificativă, se bazau pe poliția politică și pe cercul de cunoștințe apropiate pentru a-și păstra puterea.

Securitatea a terorizat poporul până în ultima clipă. Chiar în ultima parte a anilor ’80, nenumărați români au înfundat pușcăriile sau au fost chiar asasinați pentru că protestaseră împotriva regimului. Ei sunt eroii necunoscuți ai acestui neam.

Se putea, în aceste condiții, ca în România să apară un Havel, ca în Cehia, ori un Walesa, ca în Polonia?

Răspunsul e, evident, nu. Dacă ar fi apărut, regimul Ceaușescu l-ar fi lichidat fără doar și poate. În România nu s-a putut coagula o societate civilă, o opoziție intelectuală.

Din acest motiv, când oamenii au ieșit în stradă și l-au răsturnat pe Ceaușescu, în locul lui nu a avut cine să vină. Niciun disident necomunist nu era profilat ca lider de care să știe lumea.

Prin urmare, activistul Iliescu a fost inevitabil.

Acesta a fost egal cu el însuși. Era un comunist convins, care credea că acest regim poate fi reformat și salvat. A încercat 7 ani să salveze comunismul pe care-l deghizase în FSN-ism. A făcut tot ceea ce scria la manualul de agitprop al bolșevicilor. A folosit Securitatea, a discreditat și compromis opoziția democratică, a chemat minerii să bată oamenii, a manipulat și mințit populația, a împiedicat privatizările.

România a mers pe modelul perestroikăi lui Gorbaciov până în 1996. Nu s-au făcut privatizări și reforme, fabricile au rămas de stat, s-a permis un pluripartitism care trebuia să aibă însă doar un rol de decor pentru partidul-stat.

Nota de plată a plătit-o poporul. Căutați, vă rog, canalul Cineclic! Sunt zeci de filmulețe cu România anilor 1980 și 1990. Veți fi șocați să vedeți sărăcia, înapoierea poporului.

Aceasta este moștenirea lui Iliescu: un retard de un deceniu pentru o țară care oricum ieșise din comunism cea mai săracă și înapoiată din Europa. Sărăcie, o fuziune a partidelor și administrației cu serviciile secrete, o ideologie național-comunistă hrănită bine, lipsa de respect față de proprietatea privată, o nouă nomenclatură îmbogățită din furtul de la stat.

Nu ne dăm noi seama, dar România a progresat fabulos în ultimii 20 de ani. Numai dacă ar fi să ne uităm la rezultatul alegerilor din luna mai și am putea înțelege că, dincolo de hainele de firmă și de mașinile din parcări, inclusiv mentalitățile s-au schimbat.

În pofida lui Iliescu și a generației sale, românii s-au europenizat.

VIDEO: Episodul despre mineriada din iunie 1990 pe care l-am făcut, acum vreo lună, cu Ion M. Ioniță și Andrei Pogăciaș la „Colecționarul de istorie”

DE ACELAȘI AUTOR:

* S-a întâmplat în 1919

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

O poveste petrecută acum 106 ani, care a implicat direct România, este cel mai bun exemplu că, dacă nu ai la îndemână hard power (putere militară), doar cu soft power (diplomație, negocieri, tratate economice) nu rezolvi nimic. Marea Unire s-a făcut pentru că România a dispus, în 1919, de hard power. Adică de o armată puternică, bine pregătită, care a putut să impună în teren atunci când negocierile eșuau.

Ziua de 4 august e una pe cât de specială în istoria românilor, pe atât de ocultată după 1945, chiar până în vremurile noastre. În urmă cu exact 106 ani, armata română ocupa în mod oficial Budapesta, punând capăt republicii bolșevice proclamate de Bela Kun. Era îndepărtat astfel un pericol uriaș: extinderea comunismului în Europa Centrală și Balcani, într-un moment în care extrema stângă părea într-o ascensiune fulminantă.

Contextul merită detaliat puțin. Lovitura de stat boșevică învinsese în Imperiul Rus, iar Lenin și Troțki depuneau eforturi majore în două direcții: consolidarea poziției interne (care deja devenise foarte greu de uzurpat, deși albii continuau să lupte) și exportarea acestui regim criminal în restul lumii.

Comuniștii încercaseră să preia puterea la Viena, unde ajunsese la conducere oricum o coaliție de stânga.

– Advertisement –

La 6 aprilie 1919, în Bavaria fusese proclamată republica bolșevică. În bazinul Ruhr, puternic industrializat, comuniștii erau pe val și își creau o armată (în martie 1920, această forță avea să ajungă la 50-80.000 de oameni și intra într-o violentă luptă cu trupele paramilitare de dreapta Freikorps). Câteva luni mai devreme, în ianuarie 1919, comuniștii încercaseră o lovitură de stat la Berlin, rămasă în istorie sub numele de Revolta Spartachistă.

Italia era cufundată în haos și greve, cu extrema stângă de asemenea foarte puternică, în timp ce în Franța și Marea Britanie erau probleme foarte grave, rămase de pe urma războiului. Presiunea opiniei publice pentru demobilizarea trupelor și revenirea la economia de pace erau foarte puternice. Ambele țări se aflau în crize financiare și economice formidabile – situație care, de fapt, nu s-a încheiat decât mult după Al Doilea Război Mondial, prin anii 1960. Pierderile umane fuseseră foarte mari, iar în Franța izbucniseră, bineînțeles, grevele, în timp ce comuniștii creșteau rapid în popularitate.

Pe acest fundal, aliații căutau să construiască un cordon sanitar între Rusia bolșevică și Europa. Pilonii acestui cordon urmau să fie Polonia și România. Faptul că România avea o armată bună a jucat un rol major în aranjamentele de pace de la Paris, pentru că francezii aveau nevoie de un stat român aliat fidel.

– Advertisement –

România intrase, începând din decembrie 1918, într-un război cu Ungaria post-imperială. Armata română, în special cu acordul generalilor de la vârful armatei franceze, i-a împins pe unguri, de-a lungul mai multor reprize de lupte, până pe Tisa, depășind așa-numita „linie Clemenceau“, care se întindea puțin mai la vest de actuala graniță.

Tisa fusese aleasă de români ca punct terminus al ofensivei din aprilie 1919 din mai multe rațiuni, cea strategică fiind decisivă. Aveau nevoie de un obstacol natural important pentru a-i separa de unguri, care între timp trecuseră la bolșevism. Bela Kun, un maghiar evreu din Transilvania, decretase mobilizarea generală, începuse să implementeze sistemul bolșevic rusesc în Ungaria și se coordona cu rușii. Planul era relativ simplu: el le-a cerut bolșevicilor lui Lenin să atace România dinspre Est și să trimită unități în zona Transcarpatia. Armata Roșie maghiară urma să atace România dinspre Vest.

Obiectivele majore erau joncțiunea Armatei Roșii rusești cu Armata Roșie maghiară și respingerea românilor până pe linia Carpaților, ceea ce însemna recucerirea Transilvaniei.

Cei patru mari de la Paris care decideau soarta lumii, adică premierul francez Clemenceau, premierul britanic Lloyd, președintele american Wilson și premierul italian Orlando, oscilau. Brătianu lăsase o impresie profund negativă în Franța și toată lumea considera exagerate pretențiile sale.

Totuși, Ungaria era stat învins în Primul Război Mondial. În plus, fusese literalmente ultima țară dintre Puterile Centrale, exceptând Germania, care depusese armele. Iar începând din primăvara lui 1919, la Budapesta venise la putere un personaj încă și mai dezagreabil decât Brătianu, și anume Bela Kun.

La 20 iulie 1919, în timp ce armatele aliate din Serbia și Cehoslovacia rămăseseră în expectativă, ungurii au pornit marea ofensivă asupra românilor. Atacul a părut să aibă succes în primele 3-4 zile, Armata Roșie maghiară a trecut Tisa și a dezvoltat un important cap de pod la est de acest râu.

Apoi, românii au contraatacat și i-au nimicit complet pe maghiari. Forțele române au trecut la rându-le Tisa și au înaintat spre Vest aproape fără opoziție. În 3 august, o primă unitate de cavalerie ajunsese la periferiile Budapestei.

La Paris se declanșase alerta și marile puteri au somat România, în repetate rânduri, să se oprească din înaintare, iar apoi, să nu care cumva să intre în Budapesta.

Dar familia regală (Regele Ferdinand și Regina Maria), Brătianu și comandanții armatei, care păstrau o legătură strânsă cu șefii armatei franceze, nu s-au oprit. Primii soldați români au pătruns în Budapesta, care capitulase, în seara de 3 august. A doua zi s-a proclamat oficial ocuparea capitalei inamice.

Bela Kun a fugit la Viena, iar de acolo avea să se ducă în Rusia bolșevică, unde a rămas coada de topor a regimului până în 1938, când a fost și el executat pe parcursul Marii Terori staliniste, odată cu numeroși alți activiști care încercaseră să instaureze comunismul înainte, în timpul și imediat după Primul Război Mondial.

Prin această operațiune, Ungaria a scăpat – cel puțin până în 1945 – de comunism. Românii, care ar fi putut să ocupe toată țara în acel moment, s-au oprit și au lăsat o zonă liberă înspre Lacul Balaton, unde s-a format regimul amiralului Horthy.

Forțele române s-au retras din Budapesta și apoi, treptat, până la linia de demarcație stabilită cu aliații (aproximativ frontiera actuală) începând cu noiembrie 1919, după o ocupație de trei luni și jumătate a capitalei inamice. În acest interval s-au asigurat că Ungaria nu va mai avea capacitatea militară de a se remobiliza și porni un nou război.

Ceea ce omite istoriografia românească este că, de fapt, adevărata unire cu Transilvania și Banatul a fost rezultatul acestui război româno-maghiar din 1919. Deși negocierile de la Paris au jucat un rol important, în cele din urmă tot realitatea militară din teren a fost elementul hotărâtor. Dacă România era învinsă de bolșevicii maghiari și ruși, nu ar fi avut granițele actuale.

Acest lucru poate fi și azi o lecție de ținut minte. Diplomația, negocierile, forța economică (soft power) nu contează prea mult, în cele din urmă, dacă nu au în spate o forță militară importantă (hard power). Cine e slab militar nu contează la masa tratativelor, pentru că nu poate influența practic situația efectivă din teren.

Așa s-ar putea înțelege mai bine de ce propaganda rusească presează în România, dar și peste tot în Europa, ca să nu se treacă la o refacere a forțelor militare. Ultimul exemplu de ce poate însemna o slăbiciune militară l-a reprezentat negocierea UE – SUA pentru noul tratat comercial. Europenii vor avea nevoie de încă 5-10 ani pentru a-și clădi niște forțe armate redutabile. Trump știe acest lucru, așa că a forțat un tratat comercial inechitabil, în care produsele europene sunt taxate cu 15% dacă vor să intre pe piața americană, în timp ce produsele americane n-au taxe.

Constrânși de faptul că au în continuare nevoie de prezența militară americană în Europa, dar și de armele produse de americani (pe care industria europeană încă nu le poate produce), europenii n-au avut încotro și au acceptat,

Este un exemplu, peste timp, de ce este important să ai nu doar soft power, ci și hard power pentru a putea negocia de pe picior de egalitate cu ceilalți actori importanți ai lumii.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Mamutul din camera acordului comercial SUA – UE

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

Cel mai important eveniment al anului s-a consumat duminică, 27 iulie, dar nu în România, ci în Scoția, unde SUA și UE au ajuns, în sfârșit la un „acord masiv“ economic.

Ceva, într-adevăr, uriaș: vorbim despre un volum de schimburi comerciale de aproximativ 1,4 trilioane de dolari pe an și păstrarea în legătură a unei piețe care, luată la un loc, ajunge la 800 de milioane de oameni. 

Propaganda putinistă era în blocstarturi și, în secunda 1 a anunțării acordului, a trâmbițat prin zeci de mii de conturi la nivel mondial, pe toate rețelele de socializare, că Trump a făcut praf Europa, că a pus-o în genunchi, că a umilit-o etc.

Mai întâi, prevederile acordului care – foarte important de menționat – va intra în vigoare doar dacă va fi ratificat de Parlamentul European și de statele membre UE:

– Advertisement –

• Mărfurile din UE exportate în SUA vor fi supuse unei taxe vamale de 15%.
• Nu toate vor suporta acest tarif. Mărfuri strategice precum aeronavele și componentele aeronautice, echipamentele pentru semiconductori, medicamentele generice, unele produse chimice, produsele agricole, materiile prime nu vor avea taxe vamale. Se așteaptă ca această listă cu mărfuri europene exceptate de la taxe să crească în săptămânile următoare, în urma negocierilor.
• Nu s-a discutat despre tarifele vizând vinurile și băuturile spirtoase.
• În schimb, exporturile de oțel și aluminiu sunt impozitate cu 50%, o lovitură pentru industria europeană de profil.
• SUA va putea exporta în UE fără tarife.
• UE se obligă să cumpere, în următorii 3 ani, energie (mai ales gaz lichefiat și combustibil nuclear, de fapt) în valoare de 750 de miliarde de dolari din SUA.
• UE va investi în SUA 600 de miliarde de dolari, inclusiv în achizițiile de armament.

Singurul punct al acordului SUA – UE net dezavantajos îl reprezintă tariful de 15% pe mărfurile europene exportate în America

Acum, câteva considerații.

Trompetele rusești pretind că e un dezastru pentru UE. 

De fapt, dimpotrivă, dacă lărgim cadrul și ne uităm la tabloul de ansambu, e o afacere bună. 

– Advertisement –

Singurul punct unde se pot ridica obiecții reale îl reprezintă acest tarif de 15% impus unora dintre mărfurile exportate de UE în SUA, prin comparație cu 0% tarif pentru mărfurile americane exportate în UE.

Mai putem vorbi despre acești 1,35 trilioane dolari pe care europenii îi vor cheltui pe mărfuri importate din SUA. Dar, dacă ne uităm despre ce e vorba, vedem că acestea se făceau oricum, cu sau fără înțelegeri oficiale.

UE are nevoie de gazul lichefiat american după ce a tăiat dependența de gazul rusesc. Von der Leyen chiar a menționat, de altfel, că europenii încă mai importă prea mult gaz rusesc, iar până în 2028 trebuie eliminată complet această sursă de finanțare pentru Putin. Există unele surse de gaz alternative, din Algeria, Marea Nordului, România etc., dar ele nu sunt suficiente. Până se va realiza o rețea de conducte care să aducă gazul din Azerbaidjan și Kazahstan în Europa, tot gazul lichefiat american rămâne de bază. Pe termen scurt, adică 3-5 ani, nu există altă soluție.

Europa avea nevoie oricum de armele americane. Cel puțin în următorii 10 ani, țările europene vor trebui să cumpere Patriot, F-35 și ATACMS din SUA, pentru că nu le poate produce aici

O altă mare manipulare rostogolită de propaganda rusă (veți găsi sigur, în România, o grămadă de dungaci, tuci, guși și cristoi care să vă explice asta) ar fi că vai, ce țeapă și-a luat Macron, pentru că UE va cheltui 600 de miliarde pe armament american. Macron spera, vezi-Doamne, ca UE să se aprovizioneze doar cu armament produs în UE.

Aceasta e o minciună cap-coadă. În ultimele luni am stat de vorbă cu unii dintre cei mai capabili generali în rezervă ai Armatei române, oameni foarte bine informați și cu o capacitate de analiză de mare anvergură. 

Pe scurt, lucrurile stau așa: nu s-a pus niciodată problema ca UE să se echipeze doar cu armament produs în Europa din simplul motiv că industria de apărare abia acum e pornită. Momentan, cel puțin în următorii 5-10 ani, n-avem cum înlocui anumite echipamente americane, pentru că nu le producem și nici n-avem capacitatea tehnologică s-o facem. Spre exemplu, sistemele antiaeriene Patriot, rachetele ATACMS ori avioanele steath F-35 sunt indispensabile pentru apărarea europeană. Apoi, țările membre UE au în continuare sute de avioane F-16 în dotare. Pentru acestea e nevoie de piese de schimb, muniție etc. Toate trebuie importate din SUA. Dar mai sunt și altele. 

Așadar, Europa oricum ar fi continuat să cumpere armament de la americani, indiferent dacă se semna sau nu un acord. În acest moment, SUA nu poate produce câte comenzi are din UE. A se vedea cazul României, care are de așteptat încă vreo câțiva ani buni până își va primi atât toate sistemele Patriot, cât și escadrilele de F-35 comandate. În situația României sunt toate țările europene.

În plus, nu trebuie uitat că Europa cumpără armament american pe care-l livrează Ucrainei în acest război vital pentru continentul nostru. Pentru Europa, și în special pentru România, e fundamental ca Ucraina să reziste agresiunii rusești. Motivele sunt multiple și acesta nu e subiectul acestui articol. Dar, ca să vorbim strict de țara noastră, interesul vital  al românilor e ca rușii să nu ajungă la gurile Dunării și la granița Republicii Moldova. Acest lucru ar reprezenta o catastrofă geopolitică pentru România, care s-ar vedea direct amenințată de o invazie, ca să nu mai vorbim despre o intensificare masivă a războiului hibrid deja foarte agresiv dus de Rusia împotriva noastră. 

S-a evitat un război comercial care ar fi produs mari pagube economiilor europene

Acum, avantajele acestui acord semnat duminică de Donald Trump și Ursula von der Leyen.

S-a evitat un război comercial UE–SUA, ceea ce sperau Putin și Xi Jinping. În primă fază, Trump voia să pună tarife de 30% pe toate mărfurile europene. Fără îndoială că și Europa ar fi reacționat similar și, dat fiind comportamentul irascibil al locatarului de la Casa Albă, s-ar fi ajuns rapid la o spirală a tarifelor dezastruoasă.

Americanii par mai câștigați, pentru că impun tarife de 15% pentru majoritatea mărfurilor europene, în timp ce exporturile lor nu vor fi impozitate.

De ce s-a întâmplat asta? Pentru că SUA se află într-un mare și permanent deficit față de Europa, la schimburile comerciale. Europenii exportă mai mult și mai bine în SUA decât reușesc să exporte americanii în UE. Prin acest tarif, Trump speră să obțină o echilibrare. Dar prima consecință vizibilă va fi că americanii de rând vor plăti mai mult pentru mărfurile europene. În schimb, europenii vor putea achiziționa produsele americane la aceleași prețuri.

Dimensiunea geostrategică despre care nu s-a vorbit, dar e decisivă: Europa nu-și permite ca SUA să-și retragă trupele și protecția nucleară în următorul deceniu

Dar mai există în încăpere un elefant mare de tot, despre care nimeni nu vorbește și care nu doar că e mai important decât orice altceva, dar constituie și cauza concesiilor făcute de europeni. Acest elefant n-are legătură cu economia, ci cu securitatea.

Pragmatic vorbind, Europa încă are nevoie de SUA cel puțin în următorii 5-10 ani. Americanii au insistat, timp de aproape 80 de ani, ca europenii să nu investească prea mult în industria de apărare. Vă apărăm noi, le-au transmis ei, de fiecare dată, liderilor europeni neliniștiți de această vulnerabilitate.

Acum a venit la Casa Albă un personaj care, dintr-o dată, a amenințat – în plină agresiune a Rusiei asupra Europei – că retrage trupele americane și umbrela de securitate nucleară. O schimbare strategică produsă efectiv peste noapte, care i-a luat prin surprindere pe europeni. Și, mai ales, i-a lăsat descoperiți total.

UE s-a pus în mișcare, a votat – în urletele și lamentările propagandei putiniste infiltrate în Europa – un amplu program de reînarmare. Vorbim de sute de miliarde de euro. O parte din acești bani vor ajunge și în România. În următorii ani, companiile europene vor deveni foarte puternice în domeniul industriei armamentului. Sunt planuri de cooperare pentru producerea unui avion de generația a 6-a chiar mai performant decât F-35. Se lucrează la noi tipuri de tancuri, de drone, de rachete, de sisteme antiaeriene. Dar toate acestea necesită ani de cercetare, dezvoltare, investiții. Până când va începe producția de masă la toate acestea, Europa are nevoie să fie asigurată.

Cu mult mai gravă este problema descurajării nucleare, care rămâne insolvabilă momentan. Singurele puteri nucleare de pe continentul nostru sunt Franța și Marea Britanie. Franța s-a oferit să-și extindă umbrela de securitate nucleară deasupra Europei, dacă SUA face pasul înapoi.

De asemenea, singurul stat european care are un complex industrial de armament cu adevărat important este Franța.

Acum înțelegeți de ce atacurile furibunde ale propagandei ruse asupra Franței și asupra lui Macron. Această țară și-a asumat rolul de locomotivă în operațiunea de transformare a Europei într-o forță militară de temut.

Pe scurt, Europa are încă nevoie de armata și armele americane. Cel puțin încă 5-10 ani de aici înainte, până când investițiile făcute în propria industrie de apărare vor da roade, este obligatoriu să-i păstrăm pe americani aici. E și cazul României, care e protejată de SUA prin scutul antirachetă de la Deveselu și prin baza uriașă care se construiește acum la Kogălniceanu. Prezența lor aici este o garanție că rușii nu vor îndrăzni să ne invadeze. Între timp, noi trebuie să ne grăbim, să ne rezolvăm vulnerabilitățile economice și să ne reconstruim o armată competitivă.

Faptul că s-a ajuns acum la un acord comercial cu Trump e un pas foarte important pentru Europa. Și o mare dezamăgire pentru Putin și Xi Jinping, marii noștri inamici.

Acest articol a fost publicat și pe Comunitatea Liberală 1848.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Complot anti-Bolojan în PNL

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

O aripă puternică din PNL complotează pentru a-l «curăța» pe Ilie Bolojan și a-l trimite de unde a venit, mi-a dezvăluit politologul Stelian Tănase într-un interviu pe care a avut bunăvoința să mi-l acorde deși era răcit cobză.

Stelian Tănase este un foarte vechi liberal – după cum mi-a povestit, îi știe personal pe toți președinții și vicepreședinții acestui partid din 1990 încoace –, dar a picat în dizgrația conducerii după ce acum câțiva ani, la jubileul PNL, le-a spus celor strânși acolo că au făcut o prostie înhăitându-se cu PSD și că vor duce partidul de râpă.

Prin decizia de a-l numi pe Bolojan premier, Nicușor Dan i-a salvat acestuia poziția de președinte al PNL (momentan), dar în același timp s-a salvat și pe el însuși, afirmă Stelian Tănase.

Interlocutorul mi-a spus foarte multe lucruri interesante, pe care cred că ar trebui să le aflați dacă sunteți interesați să înțelegeți ce se întâmplă la vârful României.

– Advertisement –

Programul de guvernare e cel mai bun din ultimii 30 de ani – tocmai de aceea crede Stelian Tănase că nu va putea fi realizat.

Eliminarea lui Bolojan (n-au trecut 48 de ore de la interviu și am aflat deja că în teritoriu s-a pornit o răscoală după ce s-au aflat măsurile de austeritate preconizate pentru administrație) ar ruina total PNL, spune scriitorul. În aceste condiții, reformele sunt sub un mare semn de întrebare, mai ales că de la PSD în niciun caz nu ne putem aștepta vreodată la vreo reformă.

În același timp, și Nicușor Dan va avea de suferit masiv, pentru că președintele are nevoie în acest moment de un premier puternic, care să se ocupe de reforme.

– Advertisement –

Tot interviul cu Stelian Tănase – AICI.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Situația din războiul ruso-ucrainean, dincolo de ce spun Dungaciu, Tucă, Gușă, Cristoiu

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –

Lovirea de către Ucraina a unuia din elementele triadei nucleare rusești este o escaladare majoră a războiului și Putin ar avea acum, în premieră, acoperirea doctrinară să replice cu o lovitură nucleară, dar este foarte probabil că n-o va face, mi-a explicat comandorul Sandu-Valentin Mateiu într-un interviu în care mi-a prezentat situația actuală a războiului.

Putin n-o va face nu din milă sau considerente umanitare, ci pentru că nu are de câștigat absolut nimic dacă ar recurge la arme nucleare, ba dimpotrivă. El speră să-l îmbrobodească pe Trump astfel încât să fie reluate relațiile ruso-americane. Folosirea armelor nucleare ar fi un impediment din acest punct de vedere.

Situația de pe front e descrisă zilnic de trompetele rusești, precum celebrul Dungaciu, ca fiind critică pentru ucraineni. Dacă nu azi, sigur mâine, iar dacă nu mâine, sigur săptămâna viitoare ucrainenii vor fi făcuți praf de ruși, spun Dungaciu, Tucă, Cristoiu, Gușă, Hartmann și toată echipa de zgomote a Moscovei. Știm refrenul, îl auzim deja de trei ani și jumătate, că e același.

Dar care e situația reală?

– Advertisement –

Comandorul Mateiu, ofițer în rezervă care a activat 20 de ani în serviciile de intelligence ale Armatei române, a făcut un tablou echilibrat, foarte bine structurat.

Lovitura dată aviației strategice rusești este foarte puternică. 40 din bombardierele strategice au fost grav avariate ori distruse. Aceste avioane nu se mai fabrică și nici măcar nu mai există piese de schimb pentru ele. Pe termen mediu și lung, asta înseamnă că va fi o reducere a capacității rusești de a lansa rachete de diverse tipuri asupra Ucrainei. Dacă ucrainenii reușesc să mențină această campanie, lucrurile vor lua o întorsătură foarte complicată pentru armata rusă.

1. Din punct de vedere politic, ambele state sunt încă puternice. Ucrainenii sunt uniți în jurul lui Zelenski, ei știu că singura alternativă la rezistența pe care o opun acum e sclavia la acest stat criminal care e Rusia. O sclavie care poate oricând degenera în genocid, așa cum s-a mai întâmplat în istorie. În cealaltă tabără, nu există semne că sistemul represiv s-ar fisura. Putin ține Rusia într-o mână de fier și totul e cufundat în tăcere și teroare.

– Advertisement –

2. Social, de asemenea, ambele state încă pot absorbi șocul războiului, deși o fac din ce în ce mai greu. Surse credibile și convergente indică pierderi de 1.000.000 de oameni la ruși, până acum, și de 400.000 la ucraineni. Așadar, un raport de 2,5 la 1. E foarte probabil, spune comandorul Mateiu, ca la ruși numărul morților să fie mult mai mare din totalul victimelor, deoarece acesta e stilul de luptă al armatei ruse, fără nicio considerație față de viața oamenilor. Totuși, atât ucrainenii, cât și rușii încep să resimtă lipsa efectivelor. Rușii au practicat până acum un sistem de mercenariat, bărbații erau înrolați contra unor sume de bani care în Rusia înseamnă ceva enorm – 1,5 milioane de ruble (aproape 20.000 de dolari). Între timp, banii au început să se cam termine, sumele au scăzut în Bașkiria, de exemplu, la un milion de ruble. Și nici amatorii de a muri sau a fi schilodiți pe front pentru banii ăștia nu mai sunt așa mulți. La ucraineni, situația e de asemenea dificilă, resursa umană scade și s-a introdus un sistem de plată asemănător celui de la ruși, pentru a atrage tinerii.

3. Economic, Ucraina rezistă cu ajutorul Occidentului. Și Rusia rezistă, dar cât va reuși acest lucru în condițiile unei dependențe tot mai mari de China, ale epuizării resurselor valutare și ale scăderii prețului la țiței – nu se știe. Nabullina, guvernatoarea Băncii Rusiei, a făcut deja minuni până acum.

4. Militar, rușii au în continuare superioritate numerică la toate categoriile. Ucrainenii compensează prin faptul că, fiind o societate democratică, au o capacitate de inovație și de diversificare mult mai mare. Deși în continuare se dau lupte ca în Primul Război Mondial, în tranșee, și se folosesc tunuri, tancuri și aviație, totuși acest război tinde să devină tot mai mult unul al dronelor. Cam 80% din pierderi sunt provocate de drone. Este o cursă fantastică, în care inovațiile apar pe bandă rulantă; ce inventează unii azi e preluat mâine și de ceilalți. Ucrainenii au un avantaj al calității, pentru că au în spate tehnologia occidentală și, fiind descentralizați și cu inițiativă privată, lucrurile merg mult mai bine și mai repede. Rușii au standardizat industria, produc în serie, dar corupția și rigiditatea sistemului de stat îi împiedică să fie la fel de inovativi.

Pe front, Putin plănuiește să atace non-stop în 2025-2026. Se anunță în această vară atacuri la Sumi și Harkov. Marele lor obiectiv rămâne însă, indiscutabil, trecerea Niprului și cucerirea Odessei, ceea ce ar tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră.

Aici intervine interesul direct al României. Dacă Rusia face acest lucru, soarta Moldovei e ca și pecetluită. Va urma inevitabil atacul asupra acestei țări, ceea ce ar pune Bucureștiul într-o situație foarte grea. În primul rând, România ar trebui să aleagă dacă-și abandonează frații de peste Prut. În al doilea rând, ieșirea rușilor la Dunăre i-ar aduce iar la granița noastră, ceea ce e un coșmar din toate punctele de vedere.

Pentru România, e vital ca Ucraina să reziste și ca rușii să nu ajungă la granița noastră. Orice ajutor am da și orice efort am face ca să ajutăm Kievul, în acest moment, ar fi total îndreptățite din perspectiva intereselor României.

Așa putem înțelege ferocitatea cu care Rusia desfășoară războiul hibrid în România, încercând să arunce în haos societatea noastră și să paralizeze orice pregătiri ale țării noastre de a se apăra. Orice atac militar e precedat – asta se știe de mii de ani – de o pregătire a terenului. În cazul de față, e vorba de propaganda care ține în pragul isteriei milioane de români cu zvonuri privind implicarea României în război.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Anti-românii sistemului bugetofag

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

„Nu știu ce citesc sau fumează economiștii ăștia“ care vor impozitare progresivă, creșterea taxelor și a TVA pentru a acoperi cheltuielile unui stat nereformat, corupt, birocratic, neproductiv și falimentar, mi-a spus profesorul Cristian Păun în interviul pe care mi l-a acordat pe tema măsurilor necesare redresării finanțelor României distruse de guvernarea Iohannis-PSD-PNL.

Lucrurile sunt extrem de clare, explică profesorul universitar în economie: statul nu are de ce să finanțeze altceva în afara celor cinci domenii-cheie: educație, sănătate, apărare, siguranță națională și justiție.

Guvernul României poate funcționa excelent cu doar 10 ministere – câte unul pentru fiecare din domeniile enumerate mai sus, plus alte câteva: Externe, Fonduri Europene, Mediu… În rest, sunt bani aruncați pe fereastră.

Nu avem de ce să mărim taxele și să cocoșăm tot mediul privat, care produce, pentru a păstra un stat bugetofag. Cei care susțin altceva sunt anti-români și nu înțeleg cum funcționează economia. Valul de economiști marxiști care ne-a luat cu asalt în ultimele zile vine să ne propună întoarcerea la o economie etatistă, falimentară peste tot în lume, mi-a mai spus profesorul Păun.

– Advertisement –

Acesta a încheiat cu o pledoarie pentru libertate înaintea egalității: „Economiștii de stânga nu spun faptul că socialismul a fost falimentar și este falimentar peste tot în lume. Ei asta nu spun! În schimb, au o luptă din asta de clasă permanentă în sânge, atacând exact ceea ce poate fi sursa prosperității pentru societățile moderne, și anume aceste inițiative private, antreprenoriatul și așa mai departe. Liberalismul pune accentul în dezvoltare pe acumularea de capital. Pune accentul pe investiții, pe antreprenoriat, pe inovare, pe tehnologizare, pe acces la tehnologie, pe piețe care să funcționeze cât mai liber, cât mai aproape de cerere și ofertă, fără intervenții majore și nocive din partea statului. Ca să le răspund acestor economiști, aș răspunde cu un citat dintr-un liberal care îmi place foarte mult, și anume Milton Friedman: «Într-o societate unde punem egalitatea înaintea libertății, în final vom avea mai puțin din ambele!».

Societățile care pun libertatea înaintea egalității vor avea mai mult din ambele!

Socialismul e cu egalitatea, liberalismul e cu libertatea. Starea naturală a omului este libertatea.

– Advertisement –

Până la urmă, cred că și asta am votat la ultimele alegeri prezidențiale! Opțiunea românilor a fost clară: spre sisteme mai libere, și nu spre sisteme mai restrictive, mai intervenționiste. Ar trebui să ținem cont și de acest lucru, că românii își doresc prosperitatea Occidentului, care vine pe fondul libertății, și în niciun caz «prosperitatea» rusească, aceea care vine pe fondul constrângerii și al «socialismului luminos»“.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Trzaskowski și românul

* Rusia din vocea lui Putin

– Advertisement –