Revista „22” din București a publicat (nr. 7, 5-18 aprilie 2022, pag. 10-12) trei pagini cu tema: „De la prăbușirea URSS la invazia din Ucraina și implicațiile pentru flancul estic al NATO”. Dincolo de opinii corecte, întâlnim câteva inadvertențe regretabile.
Doamnei Ruxandra Ivan i se pare că „s-a vorbit foarte mult despre teritoriile pierdute de România în favoarea URSS după cel de-Al Doilea Război Mondial”. Nu sunt pierdute, sunt teritorii răpite de URSS înainte de război și re-ocupate după război.
Doamna Ivan ignoră, apoi, faptul că Regimul Iliescu trădător și Rusia Sovietică și Post-Sovietică au împiedecat realizarea reîntregirii naționale proclamate în Declarația de Independență din August 1991. Nu „Moldova” se opune eliminării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov, ci Rusia; slugărită și de Coloana a 5-a de la Chișinău, ba, se pare, și de o Coloniță de pe la București…
Doamna Ivan greșește și atunci când se preocupă de „statalitatea” unor județe românești răpite. Îi amintim doamnei Ivan că încă înainte de agresiunea curentă a Rusiei împotriva Ucrainei, la 19 septembrie 2019, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie foarte oportună privind Importanța Păstrării Memoriei pentru Viitorul Europei, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov.
Rezoluția Europei condamnă deopotrivă crimele regimului nazist şi crimele regimului comunist. Rezoluţia încurajează România să evalueze pe deplin consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi să acţioneze pentru înlăturarea urmărilor acestui Pact pentru România.
Rezoluția subliniază că semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dintre nazism și comunism, a dus la „izbucnirea Războiului al Doilea Mondial; (…) invadarea Poloniei; (…) atacarea Finlandei; ocuparea și anexarea, în Iunie 1940, a unor părți din teritoriul României, teritorii ce nu au fost încă returnate; la anexarea republicilor independente Lituania, Letonia și Estonia”.
Cine acționează pentru re-unirea Basarabiei cu România respectă și împlinește spiritul și litera Declarației de Independență din 1991, aduce servicii Dreptății și Păcii.
În seara de 11 august 2018, judecătoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj a făcut o declarație publică lipsită de bunăcuviință, prin intermediul Facebook, în legătură cu protestatarii pașnici tratați inuman de Jandarmeria „regimului Dragnea”. După trei ani și jumătate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că atitudinea judecătoarei clujene „este susceptibilă să știrbească încrederea publicului în imparțialitatea instanțelor”.
Iată ce scria judecătoarea Adina Daria Lupea pe 11 august, la o zi după urgia declanșată de „regimul Dragnea” împotriva a zeci de mii de oameni pașnici, în Piața Victoriei din București: „Nu vă mai obosiți să mă convingeți. Susțin tot ce a făcut aseară Jandarmeria. A fost absolut justificat răspunsul lor. Ca om al legii, nu am cum tolera indisciplina sau violența. Nu ai cum să răspunzi cu petale de trandafiri la bolovani, fecale, petarde, violențe contra jandarmilor. Câtă vreme vorbim de proteste violente, nu vă așteptați la baloane de săpun. Azi arată protestul mai normal. Așa se poate discuta. Toți cei care aveți un cui împotriva jandarmilor de ieri, vă rog să părăsiți singuri lista mea. M-am săturat să tot fac curățenii”.
Se știe că în dimineața zilei de 11 august 2018, cu 10 ore înainte de declarația judecătoarei, Ministerul Public a informat opinia publică astfel: „În cursul zilei de astăzi, 11 august 2018, procurorii militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Municipiului București s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat un dosar penal cu privire la modul de intervenție al jandarmilor și incidentele petrecute la manifestația din Piața Victoriei din București în cursul zilei de 10 august 2018, precum și în cursul nopții de 10 spre 11 august 2018”.
Liviu Petrina
Societatea Științifică Jacques Maritain din România (care s-a unit ulterior cu Asociația Casa Gratis Pro Deo), apropiată de Partidul Corectei Guvernări, a cerut Instituțiilor Statului competente, Inspecției Judiciare să penalizeze actul iresponsabil al judecătoriei. Inspecția Judiciară a refuzat, luând apărarea Judecătoarei. La fel a procedat și instanța de fond, Curtea de Apel București.
Remarcăm cu bucurie că Înalta Curte de Casație și Justiție (complet format din judecătorii Daniel Gheorghe Severin, Alina Nicoleta Ghica Velescu, Denisa Angelica Stănișor, magistrat asistent Corina Vîlcea) a admis recursul Societății Maritain și a casat sentința Curții de Apel București, admițând că judecătoarea a făcut o abatere disciplinară pedepsită de Art. 99, lit. a) din Legea nr. 303/2004: declarația judecătoarei era „susceptabilă să aducă atingere prestigiului Justiției”.
Înalta Curte a statuat următoarele:
„Așadar, libertatea de expresie a judecătorului nu este una absolută, ci trebuie să se asigure un just echilibru între nevoia de a proteja dreptul magistratului la liberă exprimare și nevoia de a proteja autoritatea puterii judecătorești.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că exprimarea de către un judecător a unei opinii cu privire la o situație socială conflictuală de natură să polarizeze societatea și care, în mod previzibil, generează inclusiv conflicte judiciare este susceptibilă să știrbească încrederea publicului în imparțialitatea instanțelor și să slăbească aptitudinea justiției de a soluționa, în mod credibil, litigiile care îi sunt deduse în legătură cu respectiva situație.
Este pusă în lumină, prin astfel de acțiuni, imaginea unui judecător care are o opinie gata formată în legătură cu vinovăția părților aflate în conflict. Contrar susținerilor instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acest lucru nu afectează doar încrederea în judecătorul care și-a exprimat părerea, ci există un risc real ca publicul să extrapoleze această atitudine la toți judecătorii, să perceapă acest mod de gândire ca fiind unul generalizat la nivelul organelor judiciare”.
Pe când vom vedea sentința pentru cei care au încălcat legea în 10 august 2018?
În martie 2002, conducerea Forumului Civic Creștin de la București – preotul și senatorul Matei Boilă (președinte de onoare, nepot al lui Iuliu Maniu), prof. Ioan Panican (președinte) și prof. Liviu Petrina v(icepreședinte) – a adresat o Scrisoare domnului Vladimir Voronin, aflat în funcția de Președinte la Chișinău.
Liderii Forumului Civic Creștin i-au cerut lui Voronin „să vadă ceea ce vede orice om cinstit: comunismul s-a dovedit a fi o ideologie dăunătoare și dureroasă, cu consecințe deosebit de grave pentru întreaga planetă”.
În Scrisoare din 2002 scria:
„Omenirea a pătimit enorm din cauza comunismului și a nazismului, ambele fiind regimuri – vă rugăm insistent să înțelegeți!– contrare firii omenești.
Istoria spune Adevărul:
Poporul român a fost rupt în două la 28 Iunie 1940 de agresiunea sovietică, prin Pactul criminal bolșevico-nazist Molotov-Ribbentrop.
De ce vă puneți de-a curmezișul Istoriei?
Știți că, în 1991, proclamarea Independenței față de URSS s-a făcut în limba română, ca un prim pas spre eliminarea pe cale pașnică și înțeleaptă a urmărilor atât de dureroase ale Pactului Molotov-Ribbentrop.
Știți că în 1918 s-a început tot cu independența față de Imperiul Țarist, apoi deputații au decis democratic Unirea cu România.
Știți că dreptul suprem al omului este Dreptul la Viață, iar acesta include Dreptul la Credință, la Limbă și la Patrie.
Cum o cincime din populația Basarabiei este formată din ucrainieni, ruși, găgăuzi, bulgari, evrei etc., este normal ca românii, majoritari, 78% din populație, să-și întemeieze legăturile cu naționalitățile pe bază de respect și bună conviețuire.
Aveți exemplul bun cum au procedat strămoșii noștri la Re-Unirea din 1918, când au asigurat respectul față de ființarea și drepturile naționalităților care locuiesc pe teritoriile românești. Așa trebuie să precedați și Dumneavoastră, nu să contrapuneți neamurile unul împotriva altuia și să le țineți pe toate în mizerie”.
Cu tristețe constatăm astăzi că domnul Voronin s-a asociat cu alt personaj renegat, cu Igor Dodon, și promovează deschis, fără rușine, comunismul.
Mereu găsesc ocupanții cozi de topor și renegați!
Deși Basarabia și-a proclamat, acum aproape 30 de ani, independența față de Imperiul ruso-comunist, acest Imperiu continuă să acționeze împotriva idealurilor Declarației de Independență, blochează sistematic procesul firesc lansat de Declarație: eliminarea și pentru România – precum s-a procedat în cazul țărilor baltice, spre exemplu – a urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov. Pactul acesta nazisto-comunist a fost condamnat inclusiv de URSS, încă la 24 decembrie 1989.
În 2011, ziua de 23 august a fost proclamată, de Parlamentul European, ca Ziua Europeană a Comemorării Victimelor Regimurilor Totalitare. A fost aleasă această dată pentru a aminti de semnarea, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov, de deportarea, torturarea și asasinarea a zeci de milioane de oameni aflați sub regimuri totalitare. Primul-ministru Maia Sandu, în 2019, a proclamat 23 august zi de doliu național.
La 19 septembrie 2019, Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie foarte oportună privind Importanța Păstrării Memoriei pentru Viitorul Europei, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactul Ribbentrop-Molotov.
Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov dintre comunism și nazism − se spune în importanta Rezoluție − a dus la „izbucnirea Războiului al Doilea Mondial; invadarea Poloniei; atacarea Finlandei; ocuparea și anexarea, în iunie 1940, a unor părți din teritoriul României, teritorii ce nu au fost încă returnate; la anexarea republicilor independente Lituania, Letonia și Estonia”.
Rezoluția condamnă deopotrivă crimele regimului nazist şi ale regimului comunist. Rezoluţia încurajează România să evalueze pe deplin consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi să acţioneze pentru înlăturarea urmărilor acestui Pact pentru România.
În 7 mai 2020 s-a publicat Declarația SUA și a 9 state din Europa de Est (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovenia, Ungaria) cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru prima dată, se afirmă clar că, deși luna mai 1945 a adus încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, ea nu a adus libertate întregii Europe. Rusia a ocupat ilegal mai multe ‘ări din Centrul și Estul Europei, unde a impus controlul ideologic și a instaurat comunismul.
Se sublinează că părțile Centrală și de Est ale continentului au rămas sub controlul regimurilor comuniste timp de aproape 50 de ani. Statele baltice au fost ocupate ilegal și anexate, iar strânsoarea de fier a fost impusă de Uninea Sovietică asupra celorlalte națiuni captive prin folosirea unei forțe militare covârșitoare, a represiunii și a controlului ideologic. Declarația „respinge ferm conceptul sferelor de influență”.
Este limpede: singura soluție morală și legală pentru teritoriile românești răsăritene este Re-Unirea lor cu Patria-Mamă: România.
Obiectivul prioritar al Neamului Românesc este astăzi – după ce am intrat în NATO și în Uniunea Europeană – aducerea între fruntariile Statului Român a teritoriilor românești din Răsărit.
În aceste împrejurări, apare și mai clar cât sunt de aberante poziția și încăpățânarea prostești, trădătoare ale renegaţilor din Blocul Socialiștilor și Comuniștilor de a se erija în „apărători ai statalității Republicii Moldova”.
După suferințele atroce îndurate de români sub ocupația bolșevică rusească, este aberant și strigător la cer să mai vină comuniștii și socialiștii și să facă Blocuri electorale, cu motivație perversă: „Există amenințări reale că la putere vor veni forțele unioniste de dreapta, ceea ce pune în pericol independența, suveranitatea și statalitatea țării [= a județelor cotropite de ruși]”!!!
Trebuie să înțelegem o dată și pentru totdeauna: evoluția „statului moldovenesc” spre integrarea în Uniunea Europeană și spre Re-Unirea cu Patria-Mamă România este cea firească. Prin aceasta se face dreptate ramurii basarabe a românității, se vindecă o rană ce afectează negativ nu numai România, ci și Rusia și Ucraina.
Orice ființă omenească responsabilă și demnă – indiferent de naționalitate –, aflată astăzi în județele românești administrate sub numele de „Republica Moldova”, trebuie să se trezească la realitate, să țină seama de adevărul demografic și istoric, să se desprindă de ororile comuniste.
Dispariția „statului moldovean” înseamnă eliberarea de sub ideologia și teroarea comunistă diabolică. Marx a fost „preot” satanist, iar otrăvurile ce le-a semănat el infestează până astăzi lumea lumea întreagă.
Dezvoltarea Declarației de Independență în Declarație de Re-Unire este calea bună spre normalitate, spre prosperitate și pace.
Liviu PETRINA
P. S. – Doresc să mărturisesc și aici, precum am făcut mereu, din Decembrie 1989, pe când eram, sub președinția lui Corneliu Coposu, secretar general al PNȚCD, că am regretat și regret că m-am înscris în Partidul Comunist fie și în împrejurările în care, prin anii ’60 (sec. XX), liderii comuniști de la București – proclamându-se independenți de Moscova – ne dădeau speranțe că vor fi schimbări fundamentale dacă se va „construi socialismul” în limba română în loc de limba rusă…
Aproape de hotarul dintre Satele Ciceu-Giurgești și Negrilești din Țara Ciceului, pe partea dreaptă, este o cruce – Crucea Bunicilor mei.
Domeniul Ciceului, aflat în mijlocul Transilvaniei, pe ambele maluri ale râului Someșul Mare, întins pe vreo 70 de sate, a fost al Moldovei lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, al lui Petru Rareș, moștenit din Împărăția Dacilor.
Capitala Țării Ciceului era între Ciceu-Giurgești și Ciceu-Corabia, biserică și mănăstire, mai jos, pe Someș, la Vad. Românii moldoveni aveau aici doi pârcălabi, deci o bază militară solidă.
Cetatea Ciceului se regăsește în cuvintele poetului și omului politic Ioan Alexandru: „În inima Transilvaniei, pe un muncel – cumpănă între 67 de sate românești – se înalță ruinele străvechii Cetăți pe poarta căreia priveghea capul bourilor voivozilor Moldovei, Ștefan Cel Mare, Petru Rareș, Lăpușneanu, înainte de unirea lui Mihai Viteazul cu mai bine de un secol”.
Prin partea aceasta de Românie, pe malul drept al Prutului, războiul Colhozului contra Țăranului Român a început în 1949 și a durat 40 de ani.
Ca și alte familii de țărani, familia noastră a dat jertfe în acest război teribil: ne-au murit Bunicul și doi unchi…
De aceea, când, după 1989, am ajuns în Parlamentul de la București, am strigat din toți rărunchii „Desființați CAP-urile, colhozurile! Astăzi, Țăranul Român a câștigat războiul cu Colhozul adus de ocupantul rus!”.
Liviu Petrina și spiritul lui Iuliu Maniu
Înainte de 1989, mă frământasem în fel și chip să fac ceva pentru a participa la rezistența împotriva acelei ocupații, pentru a sprijini pe Țăran în bătălia sa cumplită. Mi-a dat Dumnezeu gândul să ridic o Cruce, o Răstignire pe pământurile bunicilor răpite de colhoz.
I-am rugat pe Părinții mei să pregătească cele necesare, Cristul din tablă pictată, lemnul de stejar, gardul dimprejur, florile din preajma Crucii. Am pus pe masă ceva bani pentru această lucrare. De câte ori mergeam Acasă, la vreo 500 de kilometri distanță de București, în vacanță sau după o brumă de alimente, mai întrebam cum merge cu pregătirea Crucii. Primeam răspunsuri evazive – „o să se facă, până mai vii va fi gata”. După câțiva ani buni, am stăruit mai mult, mâhnit că se tot amâna ridicarea Crucii.
Atunci, Tata mi-a spus, cam tăios: „O facem și o ridicăm, cu o condiție, să nu fii tu în sat la vremea aceea, să nu ai ceva neplăceri la serviciu, la minister”. (Eram diplomat de carieră în Ministerul de Externe, de unde am fost eliminat politic în 1986.)
Am acceptat imediat condiția, pe mine mă interesa să se ridice Crucea.
Între satele Ciceu-Giurgești și Negrilești, în plin câmp, pe vechile pământuri cumpărate cu bani buni, munciți în America, la construcția de căi ferate, de un Țăran – Petru Borodi –, te întâmpină astăzi o Troiță, o Răstignire, cum îi spun oamenii locului.
După pregătirea celor necesare, lemnul a fost adus haiducește, de Tata, împreună cu doi nepoți. Cioplit în fugă, formată Crucea, pământul reavăn primitor, fericit să aibă parte de un semn că adevăratul proprietar nu se lasă prin urmași să fie furat de avutul său, Crucea Bunicilor s-a înălțat cutezătoare și semeață și veșnică la timpul și locul cuvenit.
Așa se cuvine – astăzi și în secolul-secolelor – să ne strigăm pe nume proprietățile, așa se cere și unui Neam să ne luăm drepturile noastre din mâna răpitorilor, să stăpânim Țara până la marginile spațiului etnic al Românității.
„A Unsprezecea Poruncă” – spunea Corneliu Coposu – „în cazul în care Generația mea nu va reuși să re-aducă Basarabia între fruntariile Țării noastre, atunci rămâne ca o A Unsprezecea Poruncă să adăugăm la Decalog, pentru tinerii care ne urmează, să re-aducă dânșii Basarabia la Patria-Mamă, România!
Pe când încă, senini în preajma Crucii ridicate, mai degustau pancovele și roteau paharul cu horincă, a sosit un automobil și a frânat amenințător.
– Ce se întâmplă aici, tovarăși?!?, a strigat femeia-primar comunist, coborând furioasă din automobil împreună cu milițianul, cu directorul de cămin cultural și cu un secretar de partid de la județ.
– Ce se întămplă, bade Augustine? Ce faceți aici?
Tata, calm, răspunse cu glas rar:
– Io tocmai mă duceam la vale, să aduc apă să ud florile astea ce le-a plantat femeia mea…
– Lasă-mă cu florile, de ce ați pus Crucea asta aici ?
– Aici sunt pământurile pe care le-a câștigat socrul meu, fie iertat, Petrea Borodi, cu banii munciți în America, la căi-ferate…
– Dă Crucea imediat jos! Să poate?!? Dă Crucea jos, acum, imediat, m-ai înțeles?
– Crucea…, noi am pus-o de amintire pentru părinții Soției…
– Dă Crucea jos, acum, imediat, m-ai-înțeles?!?
– Io am pus-o să fie aici, io nu am pus-o ca s-o dau jos.
– Dă Crucea jos!
– Dacă vreți s-o dați dumneavoastră… Io, unul, nu o dau. Am și auzit că, la care dă cruci jos, i se uscă mâna…
Atunci, Tovarășul-de-la-Județ a strigat:
– Măi, tovarășe, nu pricepi românește? Ia vino, să-ți explic eu!
L-a luat pe Tata violent de braț, l-a împins înainte, să-i explice între patru ochi, s-au îndepărtat amândoi, iar când cei de lângă Cruce nu mai auzeau, Tovarășul-de-la-Județ, chiar el însuși, i-a șuierat printre dinți:
– Nu da Crucea jos, ăștia m-au chemat, sunt fricoși, nu da Crucea jos, m-ai înțeles?
Au revenit la Cruce, Tovarășul-de-la-Județ repetând mereu: „M-ai înțeles? M-ai înțeles M-ai înțeles?”.
Părinții mei au rămas singuri, au reapărut și nepoții ascunși prin lanul de porumb, au terminat lucrarea și mâncarea și băutura.
Când Crucea a luat în stăpânire acel metru pătrat de teren ceapist/colhoznic, în vremurile acelea urâte, amenda prescrisă era de 5.000 de lei, bani buni atunci, de o vacă bună cu lapte. Nu au plătit amenda, apoi s-a prescris. Iar femeia-primar l-a rugat de câteva ori pe Tata să schimbe măcar anul de pe Cruce, cum se pune de obicei, să indice în loc un an mai vechi, „înainte de a fi eu primar”…
– M-oi sfătui cu Femeia mea, Crucea îi pentru părinții dânsei…, repeta Tata de fiecare dată. Și așa a rămas Crucea cu anul ridicării, până la Revoluția din Decembrie 1989, până astăzi.
După 10 ani, un vânt puternic a răsturnat Troița, căci lemnul, deși de stejar masiv, fusese adus direct din pădure și înfipt încă verde în pământ și pus repede să primească imaginea lui Crist.
Bătrânii care o ridicaseră au ajuns acum și mai bătrâni, încât vreo două-trei săptămâni Crucea a stat așa, părăsită, ca în priceasna cunoscută…
„N-am găsit oameni – zicea Mama –, eu nu mai pot umbla așa ușor, Tata nu mai e în putere ca altădată. Da’, totuși, până la Paști o vom ridica, negreșit!”
Aprilie 1994, mai era o săptămână până la Paști, plec spre seară cu prietenul meu Iftene Pop, cel mai mare specialist în buna-vecinătate din lume, vrednic apărător al drepturilor la re-Unire ale românilor de la est de Prut, plec spre Moara Bunicilor, el voia să revadă locurile pe unde mai fusese înainte de a pleca în Suedia.
Pe drum, îi spun din nou povestea Troiței, cum a fost ridicată în fugă, cum i s-a cerut să fie dată jos imediat, cum a apărat-o Țăranul – „Eu mă și tem să o dau jos, am auzit că se uscă mâna la cel care ar da-o”. Cum au amânat tovarășii, sosiți în viteză la fața locului, luarea unei hotărâri. Cum cel mai mare dintre ei, între patru ochi, l-a încurajat pe Țăran să nu o dea jos, ba chiar zicându-i: „Și Tatăl meu are în plan să ridice o Troiță pe pământurile noastre…”
Sosind noi în preajma Troiței, vedem oprită o mașină Dacia albă, iar în jurul Crucii – doi bărbați necunoscuți, o femeie și câțiva copii, lucrând de zor cu toții. Mi-am închipuit că i-a rugat mătușa Delamoara. Mă miram că dânsa nu-i de față, n-ar fi lipsit în asemnea împrejurări, în mod normal.
– Păreți hotărâți să rezolvați situația, să ridicați Crucea, le-am zis eu, după „Bună ziua!”. Dar nu prea aveți unelte. V-ar trebui un par de fier, să scoateți partea rămasă în pământ, un fierăstrău, să tăiați partea putredă, un…
– Suntem în trecere, facem cu ce avem, mi-au răspuns scurt, fără să se uite la noi.
– Eu sunt de-al casei, fug peste vale, la Moară, vă aduc ceva unelte.
Când, după câteva minute, am revenit în fuga-mare, Crucea se înălța încet la locul dânsei, abia de am mai putut face noi un gest de ajutor.
Am mulțumit apăsat oamenilor străini. I-am întrebat: „Cum? De ce?”.
Ne-au spus că, trecând în sus, cu o zi înainte, hotărâseră să ridice Troița, „dacă până coborâm noi nu o ridică alții”.
Ne-am despărțit, după ce am spus o rugăciune împreună, lângă Troiță.
Mătușa și Unchiul, Tata și Mama cu greu au crezut cele întâmplate, povestite de mine.
Cei care au re-ridicat Crucea or fi fost Oameni?… or fi fost Îngeri?…
