Niciodată n-a avut FCSB un start de campionat atât de slab! Niciodată n-a avut o campioană a României un start de sezon atât de ratat! O singură victorie în 10 etape, doar 7 puncte din 30 posibile – este un bilanț care pune în pericol chiar prezența echipe lui Gigi Becali în play-off (Top 6). Mai ales că urmează „povara” celor 8 meciuri din grupa Europa League.
Când se credea că FCSB nu poate coborî mai jos, iată că se poate: a 5-a înfrângere în 10 etape, plus 4 „remize” și o singură victorie (și aceea la limită, 1-0 la Ploiești)!
Campioana ultimelor două ediții a pierdut și la Botoșani, vineri seară, deși a deschis scorul și părea să controleze jocul, în primul meci din etapa a 10-a.
Omul meciului a fost atacantul ucrainean Mykola Kovtaliuk (30 de ani), venit la Botoșani de numai o lună și jumătate, de la Vorskla Poltava. Având deocamdată statutul de rezervă, acesta a fost trimis pe teren în minutul 63, în locul lui Dumiter (care marcase golul egalării). La scurt timp, Kovtaliuk a înscris golul de 2-1, iar în prelungiri a mai punctat o dată.
– Advertisement –
Excelentă și prestația grecului Giannis Anestis (34 de ani), probabil cel mai bun portar din Superligă. Acesta a ajuns la Botoșani în octombrie 2024, având în CV echipe precum AEK Atena (2014-2018) și IFK Göteborg (2019-2021).
VIDEO: Rezumatul meciului FC Botoșani – FCSB 3-1
Echipa moldoveană, antrenată de Leo Grozavu (58 de ani), a urcat provizoru pe locul 2, la 4 puncte de liderul Unv. Craiova. În schimb, FCSB – cu cipriotul Elias Charalambous (45 de ani) la cârmă – a coborât pe locul 13 (loc de baraj!), fiind depășită la golaveraj de CFR Cluj și Hermannstadt, care n-au jucat încă în etapa a 10-a.
Clasament Superliga
– Advertisement –
Catastrofali în Superliga, modești în Europa
FCSB a ajuns la 8 meciuri consecutive fără victorie în Superligă. Singurul succes a fost înregitrat pe 19 iulie, la Ploiești: 1-0 cu Petrolul.
Per total, în două luni și jumătate, echipa lui Gigi Becali a jucat 19 meciuri. Bilanțul e incredibil de prost: 6 victorii, 5 egaluri și 8 înfrângeri, golaveraj 30-30.
Bilanțului negativ din Superliga (1 – 4 – 5, golaveraj 12-18) i se adaugă parcursul modest din cupele europene (4 – 1 – 3, golaveraj 16-11) și victoria din Supercupă (2-1 cu CFR Cluj).
Cele 19 meciuri ale FCSB în acest sezon
2-1 (a) cu CFR Cluj / Supercupa României
3-1 (a) cu Inter Club d’Escaldes (Andorra) / Liga Campionilor, turul 1 preliminar
1-1 (a) cu Hermannstadt / Superliga
1-2 (d) cu Inter Club d’Escaldes (Andorra) / Liga Campionilor, turul 1 preliminar
1-0 (d) cu Petrolul Ploiești / Superliga
0-1 (d) cu Shkendija (Macedonia de Nord) / Liga Campionilor, turul 2 preliminar
1-2 (a) cu Farul Constanța / Superliga
1-2 (a) cu Shkendija (Macedonia de Nord) / Liga Campionilor, turul 2 preliminar
3-4 (d) cu Dinamo / Superliga
3-2 (a) cu Drita (Kosovo) / Europa League, turul 3 preliminar
0-1 (a) cu Unirea Slobozia / Superliga
3-1 (d) cu Drita (Kosovo) / Europa League, turul 3 preliminar
2-2 (d) cu Rapid / Superliga
2-2 (d) cu Aberdeen (Scoția) / Europa League, play-off
0-2 (a) cu FC Argeș / Superliga
3-0 (a) cu Aberdeen (Scoția) / Europa League, play-off
2-2 (d) cu CFR Cluj / Superliga
1-1 (d) cu Csikszereda / Superliga
1-3 (d) cu FC Botoșani / Suprliga
BILANȚ: 19 meciuri / 6 – 5 – 8, golaveraj 30-30.
Gigi Becali: „N-am ce să vorbesc. Bucurați-vă!”
Patronul FCSB, Gigi Becali (67 de ani), a intrat în direct, la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1, imediat după înfrângerea de la Botoșani. În studio se aflau moderatorul Radu Naum și foștii internaționali Ilie Dumitrescu, Marius Lăcătuș și Florin Prunea.
Becali a închis însă apelul după un minut și 10 secunde, pe motiv că „nu are ce să vorbească”! Echipa sa de „gladiatori” i-a luat piuitul!
Important e că are scufiță cu cruciuliță…
Gigi Becali:„Domnu’ Naum, n-am ce să vorbesc, așa că… scuzați-mă! Ce să vorbesc, dacă n-am ce? Nu că-i complicat – n-am ce! Nu am ce să vorbesc. Și dacă n-am ce să vorbesc, de ce să vorbesc? Ce rost are să vorbesc?! Când o să fim acolo, în play-off, atunci o să vorbesc iar. Dacă o să fim! Dacă nu – nu mai vorbesc! Acum nu are rost. Nici nu știu – o să fim, no să fim? Nici nu mai știu. Bucurați-vă, bucurați-vă, bucurați-vă!”.
VIDEO: Scurta intervenție a lui Gigi Becali la Digi Sport 1
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Primele 6 partide din etapa 1 a Ligii Campionilor, ediția 2025-2026, au adus 23 de goluri, cu o medie de 3,83 de goluri pe meci. Uluitoare a fost confruntarea Juventus – Dortmund: 0-0 în minutul 52, 2-4 în minutul 90+3, 4-4 la final! Marea surpriză a fost detonată la Lisabona: campioana Azerbaidjanului a învins vicecampioana Portugaliei, întorcând de la 0-2 la 3-2!
Echipele englezești au câștigat primele două dintre cele patru confruntări cu spaniolii, în prima etapă a Ligii Campionilor. Este a doua ediție organizată în sistemul cu o singură grupă de 36 de echipe, în loc de 8 grupe a câte 4 formații.
Cele două dueluri dintre londonezi și spanioli au fost decise de brazilieni: portarul Luiz Junior (Villarreal) și-a marcat autogolul decisiv pe terenul lui Tottenham, iar atacantul Martinelli (Arsenal), intrat în joc în repriza a doua la Bilbao, a dat un gol și o pasă de gol.
Show-ul serii de marți a fost la Torino, în Juventus – Borussia Dortmund. La pauză era 0-0, scor care s-a menținut până în minutul 53, când Adeyemi (germanul cu mamă româncă) a „spart gheața”. A urmat un potop de goluri. Nemții au condus cu 1-0, 2-1 și 4-2, iar diferența de două goluri s-a menținut până în minutele adiționale. Juventus a punctat incredibil în 90+4 și 90+6, reeditând remontada din urmă cu trei zile, când a întors derby-ul cu Inter Milano de la 2-3 la 4-3 în minutele 82 și 90+1.
– Advertisement –
Niciun italian n-a marcat în cele două partide de 8 goluri! În poarta lui Inter au punctat englezul Kelly, turcul Kenan Yildiz, francezul Khéphren Thuram și muntenegreanul Adzici, în cea a Borussiei Dortmund au înscris sârbul Vlahovici (de două ori), turcul Yildiz și englezul Kelly.
Mare surpriză la Lisabona: Benfica avea 2-0 în minutul 16, dar a pierdut în fața campioanei Azerbaidjanului, Qarabag. E drept, n-a marcat vreun azer, ci jucători de import: Leandro Andrade, vorbitor de portugheză din Insulele Capului Verde (cvasi-calificată la Campionatul Mondial din 2026, în dauna Camerunului), columbianul Camilo Duran și ucraineanul Oleksii Kașciuk.
De altfel, printre titularii lui Qarabag și-au făcut loc doar doi azeri (unul cu origini georgiene). În rest, trei brazilieni, doi columbieni, un francez, un polonez, un muntenegrean și un african din Insulele Capul Verde. După pauză au mai intrat pe teren doi azeri, un ucrainean și un ghanez.
– Advertisement –
Real Madrid a debutat greoi, fiind condusă acasă de Olympique Marseille și câștigând din două penalty-uri transformate de Mbappé. Cea de-a doua lovitură de la 11 metri, obținută de Vinicius, a cam fost cadou de la arbitru.
PSV Endhoven, noua echipă a lui Dennis Man (trimis pe teren în minutul 80), a pierdut surprinzător, pe teren propriu, un meci în care s-au remarcat Ruben Van Bommel, fiul fostului internațional olandez Marc Van Bommel, respectiv argentinianul Kevin Mac Allister, fratele campionului mondial Alexis Mac Allister.
Rezultatele de marți
Juventus Torino – Borussia Dortmund 4-4: Kenan Yildiz (64), Vlahovici (68, 90+4), Kelly (90+6) / Adeyemi (53), Nmecha (65), Yan Couto (75), Bensebaini (83)
Real Madrid – Olympique Marseille 2-1: Mbappé (28, 81 – ambele din penalty) / T. Weah (22)
Benfica Lisabona – Qarabag 2-3: Barrenechea (6), Pavlidis (16) / Leandro Andrade (30), C. Duran (49), Kașciuk (87)
PSV Eindhoven – Union Saint-Gilloise Bruxelles 1-3: Van Bommel (90) / P. David (9 – din penalty), El Hadj (39), K. Mac Allister (81)
Athletic Bilbao – Arsenal Londra 0-2: Martinelli (72), Trossard (87)
Tottenham Londra – Villareal 1-0: Luiz Junior (4 – autogol).
Chivu se întoarce la Amsterdam
Între cele 12 partide de miercuri și joi, care vor întregi tabloul primei etape, se disting alte două dueluri anglo-spaniole, ambele pe teren britanic: Liverpool – Atletico Madrid și Newcastle – Barcelona.
Inter Milano, cu Cristian Chivu antrenor, va debuta la Amsterdam, pe terenul altei echipe la care a jucat fostul fotbalist român.
Derby mare și la München: Bayern – Chelsea, reeditarea unei finale de Liga Campionilor (cea dn 2012).
Programul de miercuri
Ajax Amsterdam – Inter Milano
Bayern München – Chelsea Londra
Liverpool – Atletico Madrid
PSG – Atalanta Bergamo
Slavia Praga – Bodø/Glimt
Olympiakos Pireu – Pafos (Cipru)
Programul de joi
Newcastle – Barcelona
Manchester City – Napoli
FC Copenhaga – Bayer Leverkusen
Eintracht Frankfurt – Galatasaray Istanbul
Club Brugge – Monaco
Sporting Lisabona – Kairat Almaty (Kazahstan).
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Libertatea de exprimare e folosită de gașca lui Trump ca o mitralieră cu două țevi, în sens opus. Europenii trebuie să elimine orice reglementare, să permită inclusiv incitarea la ură, propaganda extremistă și răspândirea de fake news, dar magaioții americani pedepsesc aspru orice referire critică la defunctul Charley Kirk.
Mai țineți minte cum s-a încordat pușlamaua JD Vance la München, în iarnă, când abia măsurase cu fundul său suveranist canapeaua de la Casa Albă? Ne certa pe noi, europenii, că nu respectăm libertatea de exprimare.
A dat și câteva exemple. În România suferă unul, Georgescu, care nu e lăsat să candideze călare pe tancurile rusești ale dezinformării. În Marea Britanie, cetățenii sunt arestați pentru că-și spun părerea… Prin Germania sau nu mai știu care altă țară, cenzura lovește în patrioții locali…
Pușlamaua MAGA ne certa că de ce nu vrem MEGA, când șeful său Donald Trump – fie-i fundul îndelung pupat! – a dat clar indicații în acest sens. Iar indicațiile lu’ șefu’ sunt ordine, ‘nțeles? Că șefu’ are fundu’ mult mai mare…
– Advertisement –
Make America Great Again vrea să ne impună Make Europa Great Again, adică s-o luăm și noi razna, că ni s-o fi urât cu binele.
Vreo juma’ de an, Trump, Vance și alți smuciți ne-au tot înghiontit cu libertatea de exprimare în formă absolută, inclusiv în apărarea afacerilor americane de tip Facebook, Twitter, Instagram etc. Europenii au stat bine pe picioare: OK, libertate de exprimare, dar nu fake news, extremism și instigare la ură!
Magaioții au ținut-o pe-a lor: no, libertate de exprimare 100%, absolută, totală, pură, fără condiții, că altfel nu e democrație și vă ardem niște taxe de nu vă vedeți!
– Advertisement –
Acum, după asasinarea lui Charley Kirk, magaioții au schimbat placa. Și ne-au anunțat prin gura ministrului lor de Externe, Marco Rubio: hey, cine a scris urât despre Sfântul Charley Utahiotul nu va mai primi viză de intrare în USA! Iar dacă se află deja aici, îl vom depista, împacheta, urca în avion și expulza degrabă!
Carevasăzică, nu mai e bună libertatea de exprimare absolută, totală, pură, necondiționată! Când scrii despre MAGA, trebuie să-ți măsori cuvintele, că altfel nu mai pupi America!
Așadar, orice ai face, nu e bine! MAGA îți taie viza și dacă filtrezi libertatea de exprimare (no fake news, no extremism, no instigare la ură), și dacă n-o filtrezi (și îți permiți să scrii că Charley Kirk a fost un extremist care instiga la ură și milita pentru ca orice dezaxat, inclusiv ăla care l-a împușcat pe el, să aibă dreptul de a deține arme de foc).
Libertatea de exprimare, în forma ei absolută, a fost bună pentru magaioți doar atunci când le-a convenit, când au folosit-o ca pe o bâtă cu care să lovească în europeni. Acum, când cuvântul vizează tabăra lor, nu mai e bună libertatea asta de exprimare, așa slobodă și necenzurată!
Prin vocea lui JD Vance, a lui Marco Rubio și a altor smuciți vorbește golanul cel mare, Donald Trump. Personajul care amenință Rusia cu sancțiuni, dar sancționează Europa! Individul care-i întinde covorul roșu lui Putin în Alaska, dar îl brutalizează pe Zelenski în Biroul Oval. Amoralul care confundă victima cu agresorul. Bolnavul care-și lovește aliații și le face cu ochiul dușmanilor. Escrocul care pedepsește democrația și cauționează dictatura. Instabilul care pune taxe bezmetice pe care apoi le suspendă.
Conform criteriilor anunțate de Marco Rubio, printre cei care se încadrează la interdicția de a mai pune piciorul pe pământ american se califică și malteza Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, care – blasfemie! – a refuzat ținerea unui minut de reculegere pentru nimicul Charley Kirk (magaioții, penibili, au coborât drapelele în bernă și au transportat cavadrul cu Air Force 2, deși nu era vorba de un oficial al statului american; pentru congresmenii democrați asasinați de curând nici nu s-au sinchisit).
Bine că MAGA l-a primit pe criminalul Putin cu onoruri de stat, dar ar putea-o interzice pe Roberta Metsola! Asta arată că în fruntea SUA s-a instalat, pentru prima dată în ultimul secol, o adunătură de zăltați care confundă Casa Albă cu Casa de Nebuni, iar Crucea creștină cu Crucea de Piatră.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Jair Bolsonaro, fostul preşedinte de extremă dreapta al Braziliei, a fost condamnat joi la 27 de ani şi 3 luni de închisoare, pentru tentativă de lovitură de stat. Curtea Supremă Federală a Braziliei a ridiculizat eforturile președintelui SUA, Donald Trump, de a-l ajuta pe Bolsonaro să scape fără condamnare.
Sentința de joi, dată de un complet de 5 judecători, nu e definitivă. La apel, completul va fi format din 11 judecători. Până atunci, Bolsonaro rămâne în arest preventiv.
Fost ofițer de armată, Jair Messias Bolsonaro (70 de ani) a fost președintele Braziliei timp de patru ani: 1 ianuarie 2019 – 31 ianuarie 2022. El s-a manifestat ca un mare admirator al președintelui SUA, Donald Trump, care a avut un prim mandat în 2017-2021.
Jair Bolsonaro a fost găsit vinovat de a fi fost şeful unei „organizaţii criminale” care a conspirat pentru a-i asigura „menţinerea autoritară la putere” în ciuda înfrângerii sale în faţa actualului preşedinte de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva (79 de ani), la alegerile din octombrie 2022.
Bolsonaro îşi proclamă nevinovăţia, dar anchetatorii au cerut să fie condamnat la peste 40 de ani de închisoare.
– Advertisement –
Jair Bolsonaro a acționat la sfârșitul lui 2022, în Brazilia, la fel ca Donald Trump la începutul lui 2021, în SUA: nu voia să cedeze puterea, pentru că nu-și recunoștea înfrângerea la vot. El a mers însă mai departe, organizând o lovitură de stat cu ajutorul unor militari. În plan era și uciderea principalilor doi adversari politici și a unui judecător. Planul a eșuat pentru n-a avut suficientă susținere în Armată.
Lula da Silva – Jair Bolsonaro
Trump: „Seamănă foarte mult cu ceea ce au încercat să-mi facă mie”
Neeligibil până în 2030 şi plasat în arest la domiciliu, în capitala Brasilia, de la începutul lunii august pentru suspiciuni de obstrucţionare a justiției în procesul său, Jair Bolsonaro nu a fost prezent la audieri. Avocații săi au invocat „motive de sănătate”. Un jurnalist al Agenţiei France-Presse (AFP) l-a zărit joi dimineaţă în grădina sa, îmbrăcat într-un tricou polo verde şi pantaloni închişi la culoare, în compania unui apropiat.
Flavio Bolsonaro, cel mai mare dintre cei 5 copii ai fostului preşedinte, a reacţionat pe reţeaua X: „Ei numesc asta proces, când toată lumea ştia rezultatul înainte chiar să înceapă. Este persecuţia supremă”.
– Advertisement –
Procesul a divizat puternic o opinie publică extrem de polarizată, inclusiv în capitală. „Cazul Bolsonaro” este, de asemenea, motivul unei crize majore între cea mai mare putere din America Latină (Brazilia) şi cea mai mare putere a lumii (SUA).
Donald Trump a avut o reacție rapidă la sentința Curții Supreme de la Brasilia. El a calificat condamnarea lui Bolsonaro ca fiind „foarte surprinzătoare”. „Seamănă foarte mult cu ceea ce au încercat să-mi facă mie”, a acuzat preşedintele american într-o discuţie cu presa, referindu-se la propriile sale probleme judiciare din trecut. „L-am cunoscut ca preşedinte al Braziliei. Era un om bun”, a adăugat Trump.
Denunţând de mult timp o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva aliatului său de extremă dreapta, Donald Trump a impus o suprataxă enormă, de 50%, asupra unei părţi importante din exporturile braziliene în SUA.
Mai mult, Washington-ul a anulat vizele de intrare în SUA mai multor judecători ai Curţii Supreme din Brazilia şi i-a impus sancţiuni financiare unuia dintre ei, Alexandre de Moraes, raportorul în „procesul Bolsonaro”.
Brazilia are o suprafață de 8.510.000 km² (de 36 de ori mai mare decât cea a României) și o populație de 212 milioane de locuitori (de 11 ori mai mare decât cea a țării noastre). Prin comparație, SUA are 9.867.000 km² și 340 de milioane de locuitori.
Judecătorul Alexandre de Moraes
4-1 pentru condamnare. Singurul vot pentru achitare îi dă speranțe lui Bolsonaro
Primul care a votat marţi pentru condamnarea fostului preşedinte a fost judecătorul Alexandre de Moraes (56 de ani). El a argumentat că Brazilia „era pe punctul de a redeveni o dictatură” în timpul „puciului eşuat” al lu Bolsonaro.
Al doilea vot, tot pentru condamnare, a venit de la Flavio Dino (57 de ani), fost ministru al Justiţiei în mandatul de președinte al lui Lula da Silva. Dino a declarat că infracţiunile judecate „nu sunt susceptibile de amnistie”, într-un context în care curentul conservator încearcă să obţină aprobarea Parlamentului pentru o lege de amnistie în favoarea liderului său. „Crede cineva că un card de credit sau Mickey Mouse va schimba verdictul?”, a întrebat Flavio Dino, referindu-se la sancțiunile financiare și interdicțiile de călătorie pe care Donald Trump le-a impus unor judecători din Curtea Supremă a Braziliei, într-o încercare de a-și salva prin amenințări și șantaj prietenul de la Brasilia.
Tabăra lui Bolsonaro a prins curaj miercuri, când votul celui de-al treilea magistrat, Luiz Fux (72 de ani), a fost pentru achitarea fostului șef de stat. Fux a făcut o demonstraţie de peste 11 ore, dar avea să rămână singurul care a votat pentru achitarea lui Bolsonaro. El a denunţat lipsa probelor şi a susţinut că invocatul complot nu a depăşit niciodată „faza pregătitoare”. Așadar, nu a negat intenția complotului anticonstituțional, ci l-a considerat nefinalizat.
Judecătoarea Carmen Lucia (71 de ani) a dat votul decisiv pentru condamnarea lui Bolsonaro. Prin opțiunea ei, scorul a devenit 3-1 în defavoarea fostului președinte. „Democrația braziliană nu a fost zguduită”, a precizat Carmen Lucia, argumentându-și votul.
Al cincilea şi ultimul magistrat al Curţii Supreme, Cristiano Zanin (49 de ani), a întărit decizia de condamnare: 4-1. El a explicat că Bolsonaro a participat la o „organizaţie criminală armată”.
Votul de achitare exprimat de Luiz Fux le dă ceva speranțe celor din tabăra lui Jair Bolsonaro, în perspectiva recursului în acest proces istoric. Opinia sa separată facilitează un apel în fața completului de 11 judecători.
„Bolsonaro este un admirator vocal al dictaturii din 1964-1985. Asociații săi au pus la cale un plan de a-i ucide pe președintele Lula da Silva, pe vicepreședintele acestuia și pe cel mai proeminent judecător al Curții Supreme”
Argumentele lui Luiz Fux, singurul judecător care a votat pentru achitarea lui Bolsonaro, au provocat furia președintelui Lula da Silva. Acesta a declarat pentru publicaţia locală „Band” că „Bolsonaro a încercat să conducă o lovitură de stat în această ţară” şi că „există zeci, sute de dovezi” în acest sens.
Jair Bolsonaro a fost judecat împreună cu 7 foşti colaboratori apropiaţi, printre care mai mulţi foşti miniştri şi generali.
Este pentru prima dată când un fost şef de stat trebuie să răspundă pentru astfel de acuzaţii, într-o ţară încă bântuită de amintirea dictaturii militare (1964-1985).
Decizia instanței supreme braziliene a fost comentată astfel de reputata publicație The Economist:„Acum patru ani, Jair Bolsonaro, pe atunci președintele Braziliei, a făcut o promisiune. Vorbind liderilor evanghelici, fostul căpitan de armată a spus despre campania sa pentru realegere, din 2022, că s-ar putea încheia doar cu închisoare, moarte sau victorie. «Și puteți fi siguri că prima opțiune nu există», a declarat el. S-a înșelat. Pe 11 septembrie, Curtea Supremă Federală (STF) a Braziliei a votat condamnarea lui Bolsonaro pentru comiterea unei lovituri de stat. Câteva ore mai târziu, instanța i-a pronunțat sentința: 27 de ani și trei luni de închisoare. Condamnarea este epocală. Brazilia a suferit numeroase lovituri de stat de la independența sa din 1822. Cea mai recentă a deschis calea unei dictaturi militare care a condus țara între 1964 și 1985 și a ucis sute de oameni. Bolsonaro este un admirator vocal al acelui regim. După ce a eșuat în tentativa sa de a submina alegerile din 2022, punând la îndoială mașinile electronice de vot, asociații săi au pus la cale un plan de a-l ucide pe câștigător, Luiz Inácio Lula da Silva, cunoscut drept Lula, pe vicepreședintele acestuia și pe Alexandre de Moraes, cel mai proeminent judecător al STF. Tentativa de lovitură de stat s-a destrămat după ce nu a reușit să obțină suficient sprijin din partea conducerii armatei. În timpul procesului, Jair Bolsonaro și subordonații săi au adoptat o apărare tehnică în fața unor dovezi copleșitoare. Ei au acceptat acțiunile individuale de care au fost acuzați, dar au susținut că acestea nu au constituit o lovitură de stat. (…) Susținătorii lui Bolsonaro spun că se creează o cale de anulare a procesului printr-un mecanism asemănător celui pe care Lula l-a folosit pentru a ieși din închisoare în 2021. Gravitatea acuzațiilor împotriva lui Bolsonaro și greutatea probelor fac însă ca aceasta să fie o perspectivă îndepărtată”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tensiunile dintre tenismenul sârb Novak Djokovici (38 de ani) și regimul pro-rus din țara sa au ajuns în faza rupturii totale: legendarul sportiv s-a mutat cu familia sa din Serbia în Grecia, ba chiar a „transferat” și turneul său de tenis de la Belgrad la Atena!
Multă vreme, Novak Djokovici a părut bântuit de idei naționaliste și de teorii conspiraționiste, mai ales când a refuzat să se vaccineze anti-Covid-19 și a fost expulzat din Australia, ratând turneul de Grand Slam de la Melbourne în ianuarie 2021.
Djokovici a sfidat regulile de izolare anti-pandemie în 2020, când a organizat turneul de tenis de la Belgrad, iar majoritatea jucătorilor participanți s-au infectat.
În plus, Djokovici a preluat și din imaginea catastrofală a familiei sale: tatăl (Srdjan), mama (Dijana) și soția (Jelena) sunt mesageri ai unor jenante teorii conspiraționiste, de factură rusească. Mai ales Djokovici-senior, ultra-naționalistul Srdjan, e de coșmar: urăște Occidentul, apreciază Rusia și-l laudă pe Putin, e un fel de Șoșoacă în varianta sârbească.
– Advertisement –
Srdjan Djokovici a fost „rușinea planetei” la Austrian Open, în ianuarie 2023, când s-a pozat în tribună cu un grup de susținători ai lui Putin
Tot acest tablou i-a atras lui Novak Djokovici aprecierile la superlativ ale mass-media pro-guvernamentale din Serbia (adică aproape toată presa din țara vecină). Tenismenul era „erou național”, „mândria lumii”, „sportivul numărul 1 al planetei”.
Brusc, a devenit „trădător”, iar eticheta i-a fost pusă chiar de președintele Serbiei, Aleksandar Vucici (55 de ani). Previzbil, presa pro-guvernamentală s-a năpustit cu bestialitate asupra marelui sportiv. „Mândria lumii” a devenit, peste noapte, „rușinea Serbiei”, deși Djokovici a reușit recent, la peste 38 de ani, să ajungă în semifinale la US Open și să urce pe locul 4 mondial (multă vreme a fost pe locul 1, iar în turneele de Grand Slam este recordmen absolut: 24 de titluri). Apropo: naționala de fotbal a Serbiei tocmai a fost învinsă cu 5-0 de Anglia, la Belgrad, dar fotbaliștii nu sunt „rușinea Serbiei”.
Cu ce a „greșit” Djokovici, față de fotbaliști? A intrat pe un teren interzis: cel al contestării politice a regimului pro-rus de la Belgrad. El a susținut public protestele studenților împotrva guvernului, militând pentru democratizarea Serbei și apropierea de Uniunea Europeană.
– Advertisement –
Djokovici și mesajul său de solidaritate cu studenții sârbi
Demonstrațiile studențești au început în decembrie 2024, în urma prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad, pe care studenții au atribuit-o corupției guvernamentale (lucrarea a fost executată de o companie chineză, ca urmare a unei înțelegeri dubioase cu guvernul sârb).
Protestul-maraton al studenților sârbi
„Jihadul mediatic” declanșat împotriva lui Novak Djokovici a fost însoțit și de amenințări de tot felul, din tabăra ultra-naționalistă care susține guvernul de la Belgrad. Sportivul nu s-a mai simțit în siguranță, iar decizia sa a fost să se mute într-o altă țară. Putea să meargă în Italia, Franța, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau oricare altă țară, dar a preferat să rămână în Balcani. Noua sa patrie este Grecia.
De la Belgrad la Atena. Djokovici își mută casa, copiii, turneul
Potrivit platformei Tennis24, Djokovici și-a înscris cei doi copii, Stefan (11 ani) și Tara (8 ani), la Saint Lawrence College, o școală britanică privată din Atena.
Noua reședință a familiei Djokovici se află în zona Glifada, un cartier rezidențial din sudul Atenei.
Legendarul sportiv a fost văzut zilele trecute la Kavouri Tennis Club, jucând tenis alături de fiul său.
Djokovici a obținut o „Viză de Aur” pe 5 ani, care oferă drept de ședere în schimbul unei investiții consistente. Djokovici s-a întâlnit deja de două ori cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis.
Novak Djokovici, soția și cei doi copii ai lor
Alergare pe bandă în ritmuri de sirtaki
Superstarul sârb a vizitat Grecia de mai multe ori și și-a exprimat deschis afecțiunea pentru această țară și pentru oamenii ei.
Un videoclip recent pe TikTok îl arată pe Nole – cum îi spun fanii – dansând pe melodia celebrului film „Zorba grecul”, după romanul omonim al lui Nikos Kazantzakis. Este vorba de sirtaki, o străveche melodie elenă. Djokovici se mișcă în ritm de sirtaki în timp ce se antrenează pe banda de alergare.
O altă piesă importantă în acest puzzle: Novak Djokovici va muta din Serbia în Grecia turneul ATP 250 care-i aparține, marcând astfel revenirea tenisului masculin profesionist în această țară pentru prima dată după 31 de ani. Fostul Serbian Open a fost redenumit Hellenic Championship și va avea loc la Atena, în perioada 2-8 noiembrie 2025, la OAKA Indoor Hall.
Al treilea „exil” al lui Djokovici: Monte Carlo – Marbella – Atena. Greaca e cea de-a 12-a limbă pe care o învață
Mutarea familiei Djokovici nu este chiar o surpriză. Pe 16 iunie, înaintea turneului de la Wimbledon, site-ul televiziunii Eurosport, citând presa elenă, a anunțat că marele tenismen sârb a obținut un permis de ședere de 5 ani în Grecia.
„Nole nu mai are de domiciliul în Serbia și a decis să se mute din nou cu familia în altă țară, din cauza relației tensionate pe care o are cu autoritatea politică din țara natală, ca urmare a poziționării sale publice de partea studenților care protestează de luni bune împotriva guvernului de la Belgrad”, scria Eurosport.
Novak Djokovici se află la a cea de-al treia „exil”. El a locuit mulți ani la Monte Carlo, pe riviera franceză la Marea Mediterană, iar în ultimii 5 ani a avut domiciliul la Marbella, pe coasta mediraneană a Spaniei.
De data asta, tenismenul sârb se va muta în Grecia, la Marea Egee (care, la sud, dă tot în Marea Mediterană).
Mai mulți membrii ai familiei lui Novak Djokovici locuiesc deja de ceva vreme la Atena.
Conform publicației elene Protothema, Djokovici a aplicat în prima parte a acestui an pentru obținerea unui permis de ședere în Grecia pe o perioadă de 5 ani. În luna iunie a obținut permisul, iar acum se mută efectiv cu toată familia.
Legendarul tenismen a intrat astfel în posesia „Vizei de Aur”, acordată în anumite condiții cetățenilor străini de vază care doresc să se stabilească în Grecia. Una dintre condiții este să investească în această țară sume importante.
Împreună cu antrenorul italian Riccardo Piatti, care l-a pregătit pentru scurt timp la începutul carierei, Novak Djokovici ar intenționa să deschidă o academie de tenis în Grecia.
Djokovici a început deja să învețe limba elenă, care va deveni cea de-a 12-a limbă străină pe care o stăpânește la nivel conversațional.
A câștigat 24 de titluri de Grand Slam
Născut pe 22 mai 1987, la Belgrad, Novak Djokovici a ocupat locul 1 în clasamentul mondial (ATP) timp de 494 de săptămâni, într-un număr record de 12 ani diferiți.
A terminat pe locul 1 la sfârșitul anului de 7 ori – și acesta este un record.
A câștigat 24 de titluri de Grand Slam la simplu masculin – cel mai important record. Sârbul îi devansează pe spaniolul Rafael Nadal (22 de titluri) și elvețianul Roger Federer (20).
Cele 24 de titluri de Grand Slam ale lui Novak Djokovici
Tot mai multe voci din PSD arată tactica perversă pe care o adoptă cel mai corupt și iresponsabil partid din coaliția de guvernare: șantajul de tip rusesc, cu pretenții absurde. Însuși președintele interimar, Sorin Grindeanu, amenință cu intrarea în opoziție și declanșarea anarhiei, în caz că USR și PNL vor avea candidat comun la alegerile pentru Primăria Capitalei.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu (51 de ani), a confirmat că o posibilă alianță USR-PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea duce la ruperea coaliției de guvernare.
Surse politice au dezvăluit că, în ședința de miercuri seară a liderilor celor patru partide de la Putere, PSD-iștii ai lansat oficial șantajul abject: dacă USR și PNL vor susține un candidat comun pentru funcția vacantă de primar general al Capialei, PSD se va considera „izolat” și va ieși de la guvernare!
Este un șantaj pe rețetă rusească: un partid încearcă să impună opțiunile electorale ale altor partide, așa cum Rusia are pretenția de a impune opțiunile geopolitice ale Ucrainei, Georgiei sau Republicii Moldova.
– Advertisement –
Dacă țările ex-sovietice, acum independente, nu fac cum le dictează Rusia (să nu adere la NATO), atunci vor fi atacate militar și ocupate, iar Moscova le va contola prin guverne-marionetă.
Dacă USR și PNL vor avea un candidat comun la Primăria Capitalei, atunci PSD va ieși de la guvernare, declanșând o criză politică majoră.
Dublul șantaj al PSD, în privința alegerilor de la Capitală
Este un șantaj de tip rusesc, prin care PSD înceacă să blocheze instalarea lui Cătălin Drulă (44 de ani) în fruntea adminstrației locale din București. Ar putea veni și PSD în această construcție politică, susținându-l pe Drulă, dar nu vrea! În plus, PSD se teme că va înregistra un nou eșec electoral în Capitală.
– Advertisement –
De aceea, partidul-corupție încearcă fie să impună partenerilor de guvernare un candidat al său (Daniel Băluță sau Gabriela Firea), fie să meargă toți pe un candidat al nimănui, după modelul doctorului Cătălin Cârstoiu, de anul trecut. Formule evident absurde, pentru că USR ocupă primul loc în orice sondaj pe Capitală, iar victoriile lui Nicușor Dan îi conferă un argument în plus.
De fapt, PSD recurge la un dublu șantaj:
1. pretinde ca USR și PNL să nu susțină un candidat comun la Primăria Capitalei;
2. cere imperativ prim-ministrului Ilie Bolojan să nu stabilească data alegerilor locale parțiale în acest an, ci în 2026, deși termenul legal de 90 de zile a fost depășit deja.
În ambele situații, PSD amenință cu ieșirea de la guvernare dacă „nu este respectat” (adică nu-i sunt acceptate pretențiile absurde).
De observat că, la punctul 2, Grindeanu îl somează pe Bolojan să încalce legea, altfel PSD aruncă țara în anarhie!
Grindeanu: „Dacă va exista o alianță a două partide din trei, care să ducă la izolarea PSD, se poate ajunge la ruperea coaliției”
Sorin Grindeanu susține că PSD și-ar dori fie ca fiecare partid să aibă candidat separat pentru București, fie o candidatură comună PSD-PNL-USR (dar cu candidat impus de PSD!).
Joi, la sediul partidului, liderul PSD – premierul sinistrei Ordonanțe 13, dar și pasagerul corupt din „avionul Nordis” – a declarat: „Nu este vorba despre data alegerilor, ci despre această coaliție — dacă ne dorim sau nu să meargă mai departe. Nu are nimeni nicio problemă dacă fiecare parte din această coaliție consideră de cuviință să-și desemneze un candidat propriu, să-și contureze programul. De asemenea, nu ne opunem unui candidat comun. Însă, ca să existe o alianță a două partide din trei, care să ducă la izolarea PSD în cadrul coaliției… acest lucru va duce într-un final la ridicarea gradului de instabilitate politică și chiar și la ruperea coaliției„.
Sorin Grindeanu și-a întărit șantajul: „Alegerile pentru București nu sunt comparabile cu alegerile de niciunde din țară, iar atunci când lucrurile par că sunt făcute în a izola PSD, înseamnă că PSD nu e dorit în coaliție. Alegerile din București reprezintă un punct pe care trebuie să-l depășim dacă vrem să continuăm în coaliție. Acest scrutin are un potențial foarte mare care să conducă la o posibilă explozie. Un candidat comun al tuturor partidelor poate fi o soluție”.
Întrebat dacă știe să se fi luat o decizie privind o alianță USR-PNL pentru alegerile din Capitală, Grindeanu a precizat: „Suntem prevăzători”.
În ședința coaliției, miercuri seară, PSD a amenințat din nou cu ieșirea de la guvernare. Motivul nemulțumirii este posibila candidatură comună USR-PNL pentru București.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Echipa de fotbal a României a intrat într-o fundătură. La un an și două luni de la despărțirea de tânărul selecționer Edi Iordănescu și instalarea veteranului Mircea Lucescu, „Generația de Suflet” a rămas fără suflet. România și-a pierdut singurele atuuri care au dus-o pe locul 1, în campania Euro 2024, atât în grupa preliminară, cât și în cea de la turneul final: entuziasmul, mobilizarea, sacrificul, dorința, determinarea, solidaritatea.
Naționala României a mai pierdut două puncte în campania de calificare la World Cup 2026: 2-2 în deplasarea din Cipru, deși conducea cu 2-0 încă din minutul 18. Denis Drăguș (26 de ani), care tocmai a fost împrumutat de la Trabzonspor la Eyüpspor (în prima ligă a Turciei), a marcat rapid două goluri spectaculoase.
Se părea că vom defila la Nicosia, dar trupa lui Mircea Lucescu și-a pierdut suflul rapid, a jucat din ce în ce mai slab, a fost egalată și era chiar pe punctul de a pierde, spre final.
ROMÂNIA: H. Moldovan – Rațiu, Ghiță, Burcă, Bancu – R. Marin (80 Șut; 85 Fl. Tănase), M. Marin, Stanciu – Man (80 Sorescu), Drăguș, Dobre (65 Miculescu). Selecționer: Mircea Lucescu (80 de ani).
– Advertisement –
Denis Drăguș, cel mai bun jucător român la Nicosia / FOTO: GSP
Clasamentul Grupei H
Lucescu și-a terminat benzina!
Selecționerul Mircea Lucescu s-a arătat confuz în tot ce a făcut la Nicosia. Incapacitatea de a „băga în priză” o echipă tot mai amorfă dovedește că el și-a terminat benzina. La 80 de ani, și-a pierdut energia, și-a dimnuat răbdarea și puterea de muncă, nu mai excelează nici la capitolul luciditate. Și-a păstrat doar autoritatea dată de cariera sa excepțională, dar e insuficient pentru ca angrenajul echipei naționale să mai poată performa.
E normal ca Mircea Lucescu să nu mai poată face la 80 de ani ce făcea la 50, 60 sau chiar 70 de ani. Dar e anormal ca el să creadă că mai poate, iar noi să ne mințim că vârsta poate fi păcălită.
– Advertisement –
Născut la 29 iulie 1945, Mircea Lucescu e o resursă importantă inclusiv pentru Federația Română de Fotbal: poate fi folosit ca sfetnic de nădejde, să aibă un cuvânt greu în numirea noului selecționer, în supervizarea echipelor naționale (de la juniori la seniori), dar e prea mult să-și asume conducerea efectivă a primei reprezentative.
Lucescu și Drăguș / FOTO: GSP
Lucescu-senior a pierdut spiritul adus de Iordănescu-junior
România are o generație de jucători mai degrabă modestă, cu care nu poate face mari performanțe. Fotbaliștii români nu au acces la marile cluburi ale Europei, capitol la care stăm mai slab chiar și decât Georgia, Kosovo sau Slovenia (nu mai vorbim de echipe africane precum Maroc, Egipt, Algeria, Senegal etc.).
Și totuși, România a avut trei campanii remarcabile în 2023-2024: a câștigat, pe rând, trei grupe din care a făcut parte.
Mai întâi, cu Edi Iordănescu selecționer, România a devansat Elveția, Israel, Belarus, Kosovo și Andorra (5 puncte peste Elveția!), fără înfrângere în cele 10 meciuri jucate.
Apoi, tot cu Edi Iordănescu pe bancă, România a încheiat pe locul 1 o grupă cu Belgia, Slovacia și Ucraina, la turneul final din Germania.
În fine, cu Mircea Lucescu selecționer, România a depășit Kosovo, Cipru și Lituania, într-o grupă din Liga C a Ligii Campionilor. Parcursul aproape perfect (5 victorii și un egal) a devenit punctajul perfect (18 puncte din 18 posibile) ca urmare a cadoului făcut de Kosovo: retragerea de pe teren la București, cu câteva minute înainte de final. Acest loc 1 ne asigură prezența la play-off-ul pentru calificarea la CM 2026, dar pe un culoar dificil.
În total, cele trei campanii au însumat 20 de meciuri, cu un bilanț formidabil: 13 – 5 – 2, golaveraj 38-14! Singurele înfrângeri au fost cele de la Euro 2024: 0-2 cu Belgia, 0-3 cu Olanda.
Acești doi ani, 2023-2024, au fost surpriza plăcută care a recuplat publicul cu echipa națională și ne-a dat speranța că vom ajunge din nou la Mondiale, după o pauză de 28 de ani (ultima dată am fost în 1998, în Franța). După Generația de Aur, ne-am făcut curaj cu Generația de Suflet – o formulă de marketing care, de fapt, ne-a oferit și explicația parcursului neașteptat de bun: atmosfera extraordinară pe care Edi Iordănescu a reușit s-o creeze în vestiarul echipei naționale. Am suplinit lipsa jucătorilor de superclasă printr-o mobilizare exemplară, prin ordine și disciplină.
Prin efortul și priceperea lui Edi Iordănescu, echipa națională și-a depășit condiția. Succesorul său, Mircea Lucescu, a beneficiat de energia grupului construit de Iordănescu-junior. Dar inerția l-a ținut o campanie: cea din Liga Națiunilor, unde și adversarii au fost mai modești.
În mod normal, grupul construit de Edi Iordănescu ar trebui să fie acum mai performant: jucătorii s-au mai maturizat, sunt mai experimentați, a mai trecut un turneu final peste ei. Dar ei și-au pierdut atuul numărul 1: spiritul, care dă forța grupului. Aici, după plecarea lui Iordănescu-junior, era treaba lui Lucescu-senior. Dar „nea Mircea” nu mai are energia necesară pentru a menține tonusul ridicat, nu mai are răbdarea de altădată. La 80 de ani, nimeni nu mai are bateriile de la 40-50 (apropo, Edi Iordănescu are acum 47 de ani).
Mircea Lucescu e tobă de fotbal, un monument al sportului-rege, un munte de experiență. Dar vârsta nu-l iartă nici pe el. Nu întâmplător, toate echipele importante ale lumii au antrenori mult mai tineri.
La 80 de ani, marile nume ale antrenoratului își cresc nepoții. „Nea Mircea” e mai norocos: își poate crește chiar strănepoții (nepoții lui Răzvan, copiii lui Matei). Și, ca să nu se plictisească, poate fi și un bun sfetnic pentru echipa națională. Sfetnic, nu selecționer!
Mai mult: Mircea Lucescu ar avea și răgazul să-și scrie memoriile! Căci, slavă Domnului, are ce să scrie…
O sugestie a furnizat și antrenorul Canadei, Jesse Marsch, care tocmai ne-a bătut cu 3-0 la București: „La 80 ani voi fi pe plajă, nu antrenând”. Marsch e american și are 52 de ani…
Obsesiile lui Lucescu: arbitrii ne-au furat pe noi în Cipru, dar și pe ciprioți în meciurile cu Austria și Bosnia! Deci, ne-au furat de trei ori!!!
Explicațiile livrate de Mircea Lucescu la finalul meciului de la Nicosia sunt discutabile, iar noul episod de mania persecuției – boală veche – frizează ridicolul. Lucescu-senior a incrimnat arbitrajul brigăzii din Slovenia, deși Matej Jug și colegii săi nu ne-au defavorizat în niciun fel.
Relativitatea argumentelor l-a dus pe Lucescu și la afirmații stupide, de genul „trebuia să fie 3-0” dacă nu rata Man singur cu portarul, dar ratarea a avut loc la scorul de 2-1, deci eventual putea fi 3-1, nu 3-0!
Declarațiile lui Mircea Lucescu
„Trebuia să fie 3-0. Ușurința cu care am ajuns la finalizare ne-a făcut să ne relaxăm.”
„Nu-mi explic cum a pătruns Kastanos printre 3-4 jucători. Asta i-a adus pe ei în joc. Cu curaj și dăruire, dar și multe faulturi, cu un arbitraj care nu ne-a mai lăsat să atacăm;întorcea jocul împotriva noastră. Lucrurile au stat în felul ăsta.”
„Am avut un început de meci excelent. În prima repriză am făcut ce trebuia. În repriza a doua parcă le-au înghețat picioarele, mai ales fundașilor centrali. Le-a dat lor șansa să iasă la presing. E o lecție despre agresivitate. Dacă nu ai dorința de a câștiga duelurile directe, e greu de jucat. Nu doar al treilea gol, unde trebuia să dribleze ușor portarul și să marcheze, dar am mai avut vreo două-trei ocazii bune.”
„Mai sunt meciuri de jucat. Au fost mult prea pătrunși de necesitatea de a învinge, iar când ne-am văzut cu 2-0, am cedat jocul la mijlocul terenului. Se mai joacă, aici (în Cipru – n. red.) pot pierde și Bosnia, și Austria.”
„Sorescu e mijlocaș ofensiv, a intrat și Miculescu, a mai intrat Tănase. Nu schimbările au determinat rezultatul, ci atitudinea.”
„Să știți că Cipru poate să câștige orice meci, la ce jucători au. Au fost împiedicați la Viena, au fost împiedicați de arbitraj în Bosnia…”
O poveste veche: Lucescu și arbitrii…
Întrebat, la conferința de presă, dacă ar putea fi ultimul meci ca selecționer, Mircea Lucescu a spus: „Să nu discutăm în seara asta. Ce va fi mâine… Sunt foarte dezamăgit! Știu cum s-a pregătit acest meci și eram sigur că vom câștiga acest meci. Echipa națională trebuie să-și continue activitatea, parcursul. Eu am făcut tot ce a fost posibil, astfel încât grupul să atace un turneu final. În rest, sunt alte aspecte, despre care nu vreau să vorbesc”.
Moldova a pierdut cu 11-1 în Norvegia! Vedeta Haaland – 5 goluri, rezerva Aasgaard – 4 goluri
Seara de marți a fost plină de meciuri spectaculoase în Europa.
Anglia a reușit prima prestație entuziasmantă sub bagheta germanului Tomas Tuchel (52 de ani): 5-0 cu Serbia, la Belgrad!
Franța a fost condusă de Islanda chiar la Paris, pe „Parc des Princes”, dar Mbappé și Barcola au adus victoria echipei lui Didier Deschamps (57 de ani).
Portugalia a fost egalată de Ungaria în minutul 84, la Budapesta, dar a punctat decisiv două minute mai târziu și defilează spre turneul final. Cristiano Ronaldo (40 de ani) a înscris din penalty și a dus recordul mondial la 141 de goluri în 223 de meciuri jucate pentru echipa națională.
Norvegia a stabilit scorul preliminariilor: 11-1 cu Moldova! Pentru basarabeni e o rușine care vine la patru zle după alta: 0-4 acasă cu Israel. Doi jucători au marcat 9 dintre golurile scandinavilor: Erling Haaland (25 de ani) – 5, Gerard Aasgaard (23 de ani) – 4. Amândoi joacă în insulele britanice: primul la Manchester City, celălalt la Rangers FC (Glasgow). Aasgaard nici măcar n-a fost titular, a intrat în minutul 64.
Haaland și Aasgaard
În grupa noastră, Austria a făcut un pas important spre turneul final, învingând Bosnia la Zenica. Este un rezultat care face utopic locul pentru România, dar ne dă o șansă în plus la locul 2. Evident, cu condiția să facem cel puțin 7 puncte în ultimele 3 partide (victorie obligatorie în Bosnia).
Albania – Letonia 1-0: Asllani (25 – din penalty).
Cele 18 echipe calificate. Situația pe continente
În acest moment se cunosc 18 dintre cele 48 de participante la Cupa Mondială din 2026.
Celor trei țări-gazdă, toate din zona CONCACAF (America de Nord, Centrală și zona Caraibelor), li s-au adăugat 6 echipe din America de Sud, 6 din Asia (unde e inclusă și Australia), două din Africa și unica reprezentantă a Oceaniei.
Cu o etapă înainte de încheierea mega-grupei preliminare, America de Sud și-a desemnat toate cele 6 calificate direct. Argentina e câștigătoare detașată, iar Brazilia a reușit să urce pe locul 2.
Mai rămâne să fie desemnată ocupanta locului 7 (din 10), care va participa la barajul intercontinental. Pentru această poziție se luptă Venezuela și Bolivia.
În Asia, după grupele din turul 3, s-au stabilit 6 echipe calificate: printre ele, nelipsitele Japonia, Coreea de Sud, Iran și Australia (ultima, plasată pe tabloul asiatic, pentru că în Oceania nu avea rival). Au mai făcut pasul spre turneul final, în premieră, Iordania și Uzbekistan.
Pentru celelalte două locuri directe se bat, în turul 4, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman (în grupa 1), respectiv Arabia Saudită, Irak și Indonezia (grupa 1).
O a 9-a echipă asiatică va merge la barajul intercontinental.
În Oceania, Noua Zeelandă nu are adversar pe măsură: 7-0 cu Fiji în semifinale, 3-0 cu Noua Caledonie în finală.
În zona Africii, câștigătoarele celor 9 grupe vor merge direct la turneul final. După 7 sau 8 etape (din 10) – diferit de la grupă la grupă –, două echipe și-au asigurat prezența la World Cup 2026: Maroc și Tunisia.
Foarte aproape de calificare se află Egipt (5 puncte avans față de locul 2), Algeria, Capul Verde (4 p), Africa de Sud și Ghana (3 p).
Foarte echilibrată e bătălia dintre Coasta de Fildeș și Gabon (despărțite de un punct), Senegal și R. D. Congo (diferență de două puncte).
Marți, ivorienii au scos o remiză crucială (0-0) pe „Stade de Franceville” (Gabon), iar senegalezii au dat lovitura printr-un gol marcat în minutul 87, câștigând cu 3-2 (după 0-2!) pe terenul principalei rivale. Golurile oaspeților au fost înscrise de nume importante: Papa Gueye (Villarreal), Nicolas Jackson (Chelsea) și Pape Sarr (Tottenham), dar senegalezii au mai avut în teren jucători precum Sadio Mané (Al Nassr, fost la Liverpool și Bayern München), Kalidou Koulibaly (Al Hilal, fost la Napoli și Chelsea), Édouard Mendy (Al Ahli, fost la Chelsea), Malick Diouf (West Ham United), Iliman Ndiaye (Everton), Idrissa Gueye (Everton), Lamine Camara (Monaco) și Krépin Diatta (Monaco).
În pericol major se află două dintre marile favorite: Nigeria și Camerun.
Cu două etape înainte de final, Nigeria ocupă abia locul 3 (din 6) în Grupa A, cu 11 puncte în 8 partide, fiind devansată de Africa de Sud (17 p) și Benin (14 p). Nigerienii avea nevoie absolută de victorie, marți, în Africa de Sud, dar abia au scos o remiză (1-1), într-un meci în care fundașul Ngezana (de la FCSB) a fost titular la gazde. Nigeria nu mai poate ajunge pe locul 1 (calificare directă) și și-a compromis chiar și șansele de a prinde un loc în play-off, având un punctaj foarte slab. În play-off vor ajunge doar cele mai bune 4 echipe (din 9) clasate pe locul 2 în grupe.
Camerunezii au pierdut marți în Insulele Capului Verde și mai pot spera doar la un loc 2 (pentru care se bat cu Libia) care să-i ducă totuși în play-off.
Și locul 2 poate duce la Mondiale, dar șansele se diminuează drastic: doar 4 dintre cele 9 echipe de pe poziți secundă, cele cu punctajele cele mai bune, vor disputa un baraj în sistem play-off, iar câștigătoarea va participa ulterior la un baraj intercontinental.
În zona CONCACAF, calificările se află încă într-o fază incipientă. Dintre cele 30 de echipe ajunse aici, 12 vor juca ulterior în 3 grupe de câte 4 formații. Câștigătoarele celor trei grupe se vor califica la turneul final, iar două dintre cele trei ocupante ale locului 2 (cele cu punctajele cele mai bune) vor merge la play-off-ul intercontinental.
Europa e departe de a-și stabili cele 16 echipe calificate. În noiembrie 2025 își va cunoaște cele 12 calificate direct, iar în martie 2026 – cele 4 câștigătoare ale play-off-ului.
Echipe calificate deja la CM 2026
America de Nord (3): SUA, Mexic, Canada (din oficiu, ca țări-gazdă)
America de Sud (6): Argentina, Brazilia, Uruguay, Ecuador, Columbia, Paraguay
Asia (6): Japonia, Iran, Uzbekistan, Coreea de Sud, Iordania, Australia
Africa (2): Maroc, Tunisia
Oceania (1): Noua Zeelandă.
Cum sunt alocate cele 48 de locuri la turneul final
Față de sistemul cu 32 de echipe, CM 2026 va aduce un plus considerabil pentru Africa și Asia, dar și garanția că mai mult de jumătate dintre națiunile din America de Sud vor fi prezente la turneul final.
Concret, trecerea de la 32 la 48 de echipe înseamnă o redistribuire pe continente astfel:
Europa crește de la 13 la 16 echipe (+3)
Africa – de la 5 la 9 (+4)
Asia – de la 5 la 8 (+3)
America de Sud – de la 4 la 6 (+2)
CONCACAF – de la 3 la 6 (+3)
Oceania – de la 0 la 1 (+1).
Ca și în vechiul sistem, ultimele două locuri la CM 2026 vor fi alocate în urma unor baraje intercontinentale. Acum, însă, nu vor mai fi disputate de 4 echipe (șanse 50%), ci de 6 formații (șanse 33,3%). La turneul tip play-off, programat în luna martie 2026, vor participa:
două echipe din CONCACAF (locurile 4-5, în condițiile în care se vor califica direct 3 naționale, pe lângă cele 3 țări organizatoare);
una din din America de Sud (locul 7): Venezuela sau Bolivia;
una din Asia (a 9-a, desemnată dintre echipele clasate pe locurile 3-4 în cele trei grupe din faza actuală);
una din Africa (a 10-a, desemnată dintre cele mai bune 4 echipe clasate pe locul 2 în cele 9 grupe);
una din Oceania (locul 2): Noua Caledonie.
Primele două clasate în turneul play-off vor obține ultimele bilete la turneul final.
Singurul continent care nu va fi reprezentat la play-off-ul intercontinental este Europa.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un mister gros învăluie cazul Alexandru Bălan, „expertul în securitate” basarabean capturat de DIICOT pe aeroportul din Timișoara. L-au atras într-o capcană organizatorii „mesei rotunde” de la Universitatea de Vest, știind că e „cârtița KGB-istă” și cooperând cu anchetatorii pentru prinderea lui, sau au fost surprinși și ei de întorsătura pe care au luat-o lucrurile?
Apar noi detalii despre „cârtița KGB-istă” Alexandru Bălan (47 de ani), fost adjunct al șefului Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova (SIS) în 2016, când a obținut funcția cu ajutorul oligarhului Vladimir Plahotniuc.
Bălan a fost reținut luni, 8 septembrie, pe aeroportul din Timișoara și dus la București, pentru a fi audiat de procurorii DIICOT. Capturarea sa a avut loc la capătul uni operațiuni complexe, de nivel internațional, la care au participat serviciile de informații din cinci țări: România, Ungaria, Cehia, Polonia şi Republica Moldova.
S-a elucidat și „misterul Timișoara”: ce căuta Alexandru Bălan în capitala Banatului?
– Advertisement –
Răspunsul e simplu: basarabeanul, care are și cetățenia română, urma să participe astăzi – marți, 9 septembrie – la o „masă rotundă” organizată de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), cu tema: „Parcursul pro-european și provocările viitorului. Alegerile parlamentare 2025 din Republica Moldova”.
Dezbaterea urma să înceapă de la ora 10.30, în Aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) din cadrul Universității de Vest.
– Advertisement –
Afișul de promovare a evenimentului consemna numele a cinci vorbitori, prezentați astfel:
Iulian Chifu – expert și analist politică externă;
Igor Șarov – rectorul Universității de Stat din Republica Moldova;
Alexandru Bălan – expert securitate;
Marilen Gabriel Pirtea – rectorul Universității de Vest din Timișoara;
Alexandru Jădăneanț – decanul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării.
Primii patru – speakeri; ultimul – moderator.
Alexandru Bălan n-a mai apucat să ajungă la dezbatere, așa că „masa rotundă” s-a ținut fără el. Fostul director adjunct al SIS-ului basarabean, devenit „expert în securitate”, a fost luat din aeroport, luni, când a aterizat la Timișoara din direcția Chișinău.
Marilen Pirtea, deputat și rector
Rămâne, deocamdată, un mister dacă organizatorii „mesei rotunde” au avut vreun rol în atragerea lui Bălan la Timișoara sau e au fost simpli spectatori la un joc periculos, cu spionaj și contraspionaj, cu cel puțin un KGB-ist care vorbea publicului despre „parcursul pro-european” al Republica Moldova, parcurs pe care KGB-ul rusesc (FSB) face eforturi să-l arunce în aer. Și despre „alegerile parlamentare” din Basarabia, pe care același KGB rusesc (FSB) le dinamitează de câteva luni de zile și amenință să le deturneze.
Gazda „mesei rotunde” de la Timișoara, Marilen Pirtea (51 de ani), rectorul Universității de Vest, este deputat în Parlamentul României, aflat la al treilea mandat consecutiv din partea PNL.
Invitatul numărul 1, Iulian Chifu (57 de ani), „expert și analist politică externă”, a fost consilier prezidențial în echipa lui Traian Băsescu.
Iulian Chifu
Ei urmau să-l încadreze, la prezidiu, pe oaspetele basarabean Alexandru Bălan, care, conform procurorilor DIICOT, se ocupa cu vânzarea către KGB-ul din Belarus a unor informaţii secrete ale României. Iar din Belarus, evident, informațiile sensibile ajungeau la KGB-ul rusesc (FSB).
DIICOT a comunicat că, în anii 2024-2025, „suspectul” (Alexandru Bălan) a avut două întâlniri, ambele la Budapesta, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al Republicii Belarus. Procurorii au „suspiciuni rezonabile” că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate.
Conform presei de peste Prut, Alexandru Bălan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip (59 de ani), când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc (59 de ani), oligarhul fugar care a fosr arestat recent în Grecia și va fi extrădat în Republica Moldova, pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.
„Masa rotundă” de la Universitatea de Vest din Timișoara, la care urma să participe și Alexandru Bălan, a fost anunțată de mai multe publicații locale. Joi, 4 septembrie, Newsvest.ro publica un articol cu multe detalii, fără a putea anticipa că printre invitați se află și o „cârtiță KGB-istă”.
Facultatea de Ştiinţe ale Guvernării și Comunicării, din cadrul UVT, a anunțat evenimentul pe pagina sa de Facebook chiar cu o zi mai devreme, pe 3 septembrie.
Articolul de pe site-ul Newsvest.ro (4 septembrie)
„Masă rotundă la UVT: provocările europene ale Republicii Moldova”
„Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește marți, 9 septembrie, o masă rotundă dedicată parcursului pro-european al Republicii Moldova. Evenimentul, organizat de Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării, va aduce în discuție alegerile ce urmează la Chișinău, provocările geopolitice și perspectivele integrării europene.
Dezbaterea va începe la ora 10.30, în Aula Institutului de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM – UVT), de pe strada Oituz nr. 4. La eveniment vor participa rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, analistul de politică externă Iulian Chifu și expertul în securitate Alexandru Bălan. Moderator va fi Alexandru Jădăneanț, decanul Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării.
Tema centrală vizează tensiunile și presiunile geopolitice din regiune. Republica Moldova se află într-un moment de răscruce, cu o campanie electorală care va defini direcția politică a țării. Uniunea Europeană și Federația Rusă își dispută influența asupra Chișinăului, în timp ce atacurile de tip război hibrid devin tot mai vizibile în spațiul est-european. Exemple recente arată cum astfel de strategii au vizat România și Polonia, dar și societatea moldovenească, unde tentativele de destabilizare au devenit frecvente.
Organizatorii subliniază că Timișoara este un loc potrivit pentru o asemenea discuție, având în vedere atât tradiția orașului ca spațiu al libertății și dialogului, cât și comunitatea numeroasă de cetățeni din Republica Moldova care s-au stabilit aici. Universitatea de Vest vrea să ofere un cadru de analiză obiectiv, unde să fie discutate nu doar provocările geopolitice, ci și șansele reale pe care Republica Moldova le are pe drumul european.
Prezența rectorului Universității de Stat din Moldova marchează și consolidarea legăturilor academice dintre cele două instituții, într-un context în care colaborarea universitară și schimburile de experiență între profesori și studenți pot avea un rol esențial în apropierea Republicii Moldova de spațiul european.
Iulian Chifu, fost consilier prezidențial și analist al politicilor de securitate, este așteptat să ofere o perspectivă asupra strategiilor regionale și a modului în care statele occidentale își coordonează sprijinul pentru Chișinău.
În același timp, Alexandru Bălan va aduce în discuție aspectele de securitate, de la amenințările hibride până la vulnerabilitățile interne care pot afecta parcursul european al Moldovei.
Accesul la eveniment este liber pentru public, în limita locurilor disponibile.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Italiei i-a trecut glonțul pe la urechi: a fost pe punctul să piardă cel puțin două puncte în partida cu Israel, disputată la Budapesta, după ce a înregistrat deja o înfrângere în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Azzurii s-au salvat in extremis luni seară, dar n-au scăpat de pericolul de a lipsi de la al treilea turneu final consecutiv, după cele din 2018 și 2022.
Preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, ediția a 23-a, ce va fi găzduită anul viitor de SUA, Mexic și Canada (11 iunie – 19 iulie 2026) și la care vor participa în premieră 48 de națiuni (față de 32 la ultimele 7 ediții), sunt un spectacol total. Luni seară, a venit rândul Italiei să producă un scenariu bulversant.
Două autogoluri în poarta Italiei!
Teoretic, Italia a jucat în deplasare. Practic, a jucat pe teren neutru, pentru că naționala Israelului nu poate evolua pe teritoriul țării sale, din cauza complicațiilor războinice din zonă.
Meciul de la Budapesta a fost unul ce poate fi încadrat la capitolul „nebuniile fotbalului”. Italia avea neapărată nevoie de victorie, pentru a nu pierde contactul cu liderul Grupei I, Norvegia (punctaj maxim după 4 etape, inclusiv o victorie cu 3-0 în fața „squadrei azzurra”).
– Advertisement –
Dar partida de pe „Nagyerdei Stadion” a început prost pentru italieni: Locatelli (de la Juventus Torino) și-a dat autogol după un sfert de oră!
La pauză s-a intrat totuși la egalitate, grație lui Moise Kean, atacantul Fiorentinei. Se părea că lucrurile vor reintra în normal, iar victoria Italiei nu va fi pusă sub senul întrebării.
Dar nebunia abia urma să înceapă. Mijlocașul Dor Peretz a readus Israelul în avantaj imediat după pauză, însă Moise Kean și Politano au întors rezultatul în doar 6 minute!
– Advertisement –
Ca să nu mai aibă emoții, Italia a mai lovit o dată spre final: 4-2 în minutul 81, gol Raspadori.
Minutele 87 și 89 au adus însă șocul major: Israelul a egalat din nou! Încă un autogol italian (Bastoni de la Inter Milano) și încă un gol al lui Dor Peretz.
Ziariștii italieni făceau calcule febrile: 5 puncte sub Norvegia, iarăși vine un baraj, după cele care au evacuat „squadra azzurra” de la Mondialul din Rusia 2018 (0-1 și 0-0 cu Suedia) și de la cel din Qatar 2022 (0-1 cu Macedonia de Nord).
Și totuși, a venit miracolul! Tonali, care joacă în Anglia, la Newcastle, a punctat imediat, asigurând cele trei puncte care țin Italia aproape de Norvegia.
După 4 meciuri, Italia are un golaveraj neobișnuit: 12-7. În medie, aproape două goluri încasate pe meci!
Clasamentul Grupei I
O mare surpriză s-a înregistrat la Priștina: Kosovo a învins Suedia cu 2-0, în Grupa B! Acest rezultat, înregistrat la trei zile după Slovenia – Suedia 2-2, consfințește naufragiul scandinavilor în Balcani. După doar două etape, Suedia a rămas la 5 puncte în urma Elveției, care are și un golaveraj grozav, 8-0, deși a jucat cu aceleași Kosovo și Slovenia (e drept, pe teren propriu, nu în deplasare).
În Europa, preliminariile CM 2026 sunt organizate în 12 grupe: 6 cu câte 4 echipe, alte 6 cu câte 5 echipe. Prima clasată din fiecare grupă se califică direct la turneul final, iar cele 12 formații de pe locul 2 vor participa la un baraj în două tururi (semifinale + finale), alături de 4 echipe venite din Liga Națiunilor. Astfel, Europa va trimite la Mondiale reprezentativele a 16 națiuni (o treime din totalul celor 48 de participante).
Programul de marți
Cipru – România
Bosnia – Austria
Serbia – Anglia
Franța – Islanda
Ungaria – Portugalia
Norvegia – Moldova
Azerbaidjan – Ucraina
Armenia – Irlanda
Albania – Letonia
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Alexandru Bălan, fost șef în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, este cercetat de DIICOT şi Poliţia Română, după ce a fost prins că vindea secrete ale statului român către Rusia, via Belarus.
Trădătorul Alexandru Bălan (47 de ani) ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informaţii secrete de stat către ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al Republicii Belarus, ”în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”.
Statul Belarus este controlat total de Federația Rusă, care l-a transformat într-o gubernie rusească. Informațiile capturate de KGB-ul din Belarus ajung automat și la KGB-ul rusesc, care acum se numește FSB.
Bălan este cercetat pentru trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată
Luni, 8 septembrie, anchetatorii români au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele lui Alexandru Bălan. SRI a menţionat că activitatea specifică a fost una complexă şi a fost realizată în cooperare cu serviciile de informaţii partenere din Cehia, Polonia şi Ungaria, iar în etapa finală a investigaţiei a beneficiat şi de sprijinul Serviciului de informaţii din Republica Moldova.
– Advertisement –
Coform unor surse sigure, personajul capturat este Alexandru Bălan, fost adjunct al șefului Serviciilor de informații din Republica Moldova în 2016, obținând această funcție cu ajutorul lui Vladimir Plahotniuc.
Potrivit SRI, în urma acţiunilor specifice derulate de în cooperare şi coordonare cu instituţii partenere în format transnaţional, „la data de 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”.
SRI a adăugat: „Activitatea specifică derulată de SRI în această cauză a fost una complexă şi a fost realizată în cooperare cu serviciile de informaţii partenere din Cehia, Polonia şi Ungaria, în etapa finală a investigaţiei beneficiind şi de sprijinul Serviciului de informaţii din Republica Moldova”.
– Advertisement –
Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism, procurorii DIICOT (Structura Centrală), împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române, au pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată.
Suspectul a fost reţinut pe aeroportul din Timişoara şi adus la Bucureşti.
Două întâlniri la Budapesta cu ofițeri de la KGB-ul din Belarus. Dublu scop: transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate
DIICOT:„Din probatoriul administrat a reieşit faptul ca, începând cu anul 2024 şi până în prezent, suspectul, care a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activităţi de divulgare neautorizată a unor informaţii secrete de stat, către reprezentaţi ai unei puteri străine, respectiv ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”.
Potrivit sursei citate, în anii 2024-2025, suspectul a avut două întâlniri, ambele la Budapesta, capitala Ungariei, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al Republicii Belarus. Există suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate.
Ancheta, desfăşurată sub egida EUROJUST, a beneficiat de sprijinul serviciilor de informaţii din România, Ungaria şi Cehia, precum şi de sprijinul procurorilor din Ungaria, Cehia şi Republica Moldova.
Alexandru Bălan
SIS confirmă că este vorba despre un fost angajat al său de rang înalt, acuzat de trădare
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că a fost pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis de autorităţile din România pe numele unui fost angajat de rang înalt al său. Acesta este cercetat pentru trădare, după ce ar fi transmis informaţii secrete, în formă continuată, unor ofiţeri KGB din Belarus.
SIS a trasmis printr-un comunicat:„În urma acţiunilor specifice derulate de către Serviciul Român de Informaţii şi în cooperare cu instituţii partenere din Cehia, Polonia, Ungaria şi Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, la 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, fost ofiţer de rang înalt in cadrul SIS, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”.
SIS îşi reafirmă „angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securităţii naţionale şi de a acţiona constant, împreună cu partenerii săi, pentru protecţia securităţii naţionale şi regionale”.
Potrivit surselor agenţiei IPN, fostul ofiţer de rang înalt de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, reţinut în România sub suspciunea de trădare, este Alexandru Bălan, fost adjunct al şefului SIS.
Numit de guvernul lui Plahotniuc, condus de Pavel Filip, ar fi asigurat evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov
Conform presei de peste Prut, Alexandru Bălan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip (59 de ani), când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc (59 de ani), oligarhul fugar care a fosr arestat recent în Grecia și va fi extrădat în Republica Moldova, pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.
În anul 2000, Alexandru Bălan a absolvit Academia de Studii Economice din Chişinău şi a fost angajat la SIS. „De atunci a ocupat diferite funcţii, dar nu vă pot spune care sunt acestea, pentru că este un secret”, a declarat la momentul respectiv ofiţerul de presă al SIS, Daniela Mânzat, pentru ziarul „Național” din Chișinău.
Publicația respectivă menţiona că Alexandru Balan fusese acuzat, în urmă cu câţiva ani, că ar fi fost responsabil de evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov din Republica Moldova, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru organizarea protestelor ilegale și violente din 7 aprilie 2009.
Nu este clar când a fost demis Bălan din funcţia de adjunct al şefului SIS, dar postările lui pe reţelele sociale sunt critice la adresa actualei conduceri a Serviciului moldovean de informații.
Baghirov – azer născut în Turkmenistan, stabilit la Moscova, terorist la Chișinău, fugit prin Odessa
Eduard Baghirov
Bloggerul și scriitorul rus de origine azeră Eduard Ismailovici Baghirov (1975 – 2023), evadat din Republica Moldova și fugit în Rusia cu complicitatea lui Alexandru Bălan, s-a născut pe 25 octombrie 1975, la Marî, în Turkmenistan (pe atunci, republică sovietică din Asia Centrală).
În 1994 s-a mutat la Moscova. Între 2005 și 2012 a fost unul dintre editorii site-ului literar Litprom.ru.
Acesta a fost reținut la Chișinău pe 16 iunie 2011, fiind acuzat de participare și organizare a dezordinilor în masă din aprilie 2009.
Pe 12 octombrie 2011, Procuratura Generală a Republicii Moldova a anunțat că a ajuns la concluzia că în decursul anului 2008 și în primul trimestru din 2009, Baghirov s-a înfiltrat activ pe platformele sociale în calitate de „blogger” și „scriitor” și utilizând tehnologii de manipulare a maselor. El a participat activ la elaborarea și realizarea acțiunilor de factură provocatoare, orientate spre subminarea procesului pre-electoral și a celui post-electoral pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.
Potrivit planului subversiv, aceste distorsionări urmau să poarte caracterul unei „revoluții Twitter”, iar responsabilitatea pentru consecințele grave ale acțiunilor violente trebuia pusă pe seama forțelor de opoziție.
Ulterior, pe 18-19 octombrie 2011, Baghirov a reușit să evadeze din arestul la domiciliu și să treacă vama moldo-ucraineană, ajungând la Odessa, de unde a luat avionul spre Moscova. Primul mesaj transmis de acolo a fost unul batjocoritor: „Salutări pazei moldovenești!”.
În 2012, Eduard Baghirov a devenit una dintre persoanele de încredere ale lui Vladimir Putin, la alegerile prezidențiale din Rusia.
Pe 24 aprilie 2015, aflându-se la adăpost în Federația Rusă, Baghirov a fost condamnat la 5 ani de închisoare în Republica Moldova, printr-o sentință pronunțată de Judecătoria sectorului Buiucani (Chișinău). Procurorii au demonstrat vinovăția acestuia în participarea la dezordinile în masă din aprilie 2009, în cadrul unui grup criminal organizat.
Eduard Baghirov a murit pe 12 aprilie 2023, la Moscova, la vârsta de 47 de ani.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!