Autor: Cristian Hubali

  • VIDEO. Robert Negoiță (PSD), primarul Sectorului 3, se plimbă cu bicicleta, împreună cu iubita, prin Parcul IOR, unde muritorilor de rând le e interzis

    Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), a fost filmat în timp ce se plimba cu bicicleta, alături de partenera sa, prin parcul bucureștean „Alexandru Ioan Cuza” (fostul Parc IOR). El încalcă atât prevederile ordonanțelor militare (care impun autoizolarea la domiciliu), cât și decizia Primăriei Capitalei de a închide parcurile din București începând din 28 martie.

    Robert Negoiță a fost filmat de o locuitoare a Sectorului 3, Lilia Stana, care domiciliază chiar lângă Parcul IOR. Ea a postat pe Facebook două filmulețe, însoțite de un text explicativ.

    Relatarea doamnei Lilia Stana aduce în prim-plan trei elemente grave:

    1. Prima minciună a lui Robert Negoiță – Lilia Stana: „La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicție de a intră în parc, mi-a răspuns: «Verific că totul să fie în regulă»”.
    2. A doua minciună a lui Robert Negoiță – Lilia Stana: „Mi-a răspuns că (…) nu el a dat ordonanța militară” (a aruncat totul pe Guvern, deși nu a existat nicio ordonanță militară de închidere a parcurilor, ci o decizie a Primăriei Capitalei, deci a Gabrielei Firea și a majorității PSD).
    3. Explicația tembelă a jandarmului – Lilia Stana: „Am abordat un jandarm care stătea în apropiere și supraveghea accesul în parc. La întrebarea de ce domnului Negoiță îi este permisă plimbarea prin parc, ne-a răspuns că dânsul are declarația pe proprie răspundere și că Poliția locală, care supraveghează parcul, este în subordinea primarului”.

    Postarea-dezvăluire a Liliei Stana

    „Locuiesc lângă parcul IOR, Sector 3. Astăzi eram pe biciclete cu copiii, pe lângă parc, ne opriserăm pe podul care desparte parcul pentru că observaserăm doi bicicliști chiar în parc. Când ajung în dreptul nostru, îmi dau seama că era primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

    La întrebarea mea de ce nu respectă regulile de interdicție de a intră în parc, mi-a răspuns: «Verific că totul să fie în regulă», stând pe bicicletă în pantaloni scurți, cu un coș de picnic și cu iubita alături. Am vorbit preț de câteva minute.

    După alte întrebări, de ce ni se interzice nouă familiilor cu copii intrarea în parc, mi-a răspuns că nu el a închis parcurile și nu el a dat ordonanța militară.

    De ce tocmai edilul Sectorului 3 se plimbă prin parc, încălcând ordonanța militară?

    După ce a plecat, am abordat un jandarm care stătea în apropiere și supraveghea accesul în parc. La întrebarea de ce domnului Negoiță îi este permisă plimbarea prin parc, ne-a răspuns că dânsul are declarația pe proprie răspundere și că Poliția locală, care supraveghează parcul, este în subordinea primarului.

    Cum vi se pare, legea este egală pentru toți?”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

  • „Afaceri” Dodon – Putin. Rusia percepe Moldovei o dobândă de cămătar: 150% pentru întârzierea ratelor la creditul de 200 de milioane de euro

    Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, se laudă pe pagina sa de Facebook cu creditul de 200 de milioane de euro primit din partea Federației Ruse. Acordul a fost semnat vineri de Andrei Neguța (ambasador al Republicii Moldova în Rusia și membru al Partidului Comuniștilor) și de reprezentantul Ministerului de Finanțe de la Moscova.

    Prima tranșă, în valoare de 100 de milioane de euro, urmează să fie virată de ruși în cel mult 30 de zile de la data semnării contractului, iar cea de-a doua – nu mai târziu de 31 octombrie 2020.

    Partea moldoveană trebuie să stingă datoria către ruși într-un interval maxim de 10 ani, având la dispoziție două termene pe an de achitare a ratelor: 15 martie și 15 septembrie. Prima sumă de bani va fi înapoiată Rusiei la data de 15 martie 2021.

    Companiile rusești au prioritate la licitații

    Republica Moldova se obligă să vireze Rusiei o dobândă de 2% pe an pentru acest credit. Suma maximă pe care Chișinăul ar trebui s-o achite ca dobândă ar fi de 40 milioane de euro, în caz că datoria ar fi returnată integral la finalul celor 10 ani.

    În același timp, conform acordului, Moldova poate plăti și în avans, dar nu mai devreme de 6 luni de la data întrebuințării fiecărei tranșe și fără cheltuieli suplimentare.

    Contractul are însă și o capcană: o dobândă înrobitoare, de-a dreptul cămătărească, în cazul întârzierii achitării ratelor. Dacă moldovenii vor întârzia rata cu 10 zile peste data prevăzută în contract, vor fi obligați să achite o dobândă de 150%! Ea se va calcula începând cu prima zi de întârziere a plății ratei.

    Și încă o clauză umilitoare impusă de ruși și acceptată de moldoveni: în contract se arată că suma de 200 de milioane de euro va fi folosită pentru derularea proiectelor comune între cele două țări, prin intermediul firmelor rusești! Acestora li se va facilita participarea la licitații pentru achiziționarea de bunuri și servicii, „fără a fi discriminate în raport cu firmele din Republica Moldova”.

    Altfel spus, Republica Moldova se împrumută de la Rusia pentru a face proiecte comune cu Rusia, prin firme rusești! Iar la final riscă să plătească și o supradobândă cămătărească!

    Pe pagina 3 a contractului, în ultimul paragraf, este trecută supra-dobânda de 150%

    Dodon: „Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal Președintelui Federației Ruse, d-lui Vladimir Putin”

    Textul lui Igor Dodon, în care anunță „marea realizare”, este scris în stil pur comunist, dovedind o dată în plus slugărnicia acestuia față de regimul despotic al lui Vladimir Putin.

    „În urma înțelegerilor pe care le-am avut în luna decembrie 2019, cu omologul meu rus, Vladimir Putin, astăzi, la Moscova, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, a semnat împreună cu conducerea Ministerului de Finanțe rus Acordul de creditare cu Republica Moldova, care prevede acordarea țării noastre a primei tranșe de împrumut, în valoare de 200 mln. euro.

    Este primul suport financiar concret oferit din exterior țării noastre în această perioadă de criză, iar banii vor fi transferați în bugetul de stat al Moldovei pentru necesitățile țării, inclusiv la finanțarea unor proiecte de infrastructură.

    Aduc sincere mulțumiri partenerilor ruși și personal Președintelui Federației Ruse, d-lui Vladimir Putin, pentru susținerea acordată Republicii Moldova în condiții de stringentă necesitate”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

  • Comuniștii chinezi mint și când recunosc că au mințit! După trei luni, au scos de la dosit 1.290 de morți. Creștere de exact 50%!

    China comunistă s-a făcut de râs, o dată în plus, în pandemia de coronavirus. Regimul dictatorial de la Beijing s-a compromis pe termen lung, ascunzând, pe rând, virusul, bolnavii, morții, epidemia, pandemia. Vineri, 17 aprilie, și-a amintit de 1.290 de morți, pe care „uitase” să-i numere. Dimensiunile minciunii sunt însă mult mai mari.

    Autoritățile sanitare din orașul Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus, au revizuit vineri bilanțul deceselor provocate de Covid-19. Sub stricta supraveghere a Partidului Comunist, responsabilii din Sănătate au anunțat cu exact 50% mai mulți morți, relatează Reuters și The Guardian. Astfel, bilanțul a fost revizuit de la 2.579 la 3.869.

    Centrul de Prevenții și Control de la Wuhan (capitala provinciei Hubei) susține că revizuirea se datorează:

    • faptului că până acum nu au fost incluși în statistici pacienții care nu au putut ajunge la spital sau au ajuns mult prea târziu;
    • dificultăților în colectarea informațiilor de la spitalele private sau centrele medicale înființate temporar pentru gestionarea pandemiei.

    „Fiecare pierdere a unei vieți este o sursă de durere pentru familiile îndoliate, dar și pentru oraș. Vrem să transmitem compasiunea noastră sinceră familiilor care și-au pierdut rudele pe perioada epidemiei, dar și cadrelor medicale care și-au sacrificat viața”, a transmis Centrul de Prevenții și Control, după trei luni de minciună continuă.

    Decizia Centrului de Prevenții și Control vine în contextul în care întreaga lume, inclusiv cetățenii chinezi, și-au exprimat scepticismul cu privire la datele raportate de regimul comunist. În același timp, alte țări, toate occidentale – SUA, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie -, au anunțat zeci de mii de morți.

    Miercuri, în conferința de presă zilnică de la Casa Albă, președintele american Donald Trump a declarat că are dubii că ar exista cineva care să creadă cifrele date publicității de autoritățile chineze.

    Într-un interviu pentru Financial Times, publicat vineri, președintele francez Emmanuel Macron a spus că este „o naivitate” să crezi că autoritățile de la Beijing au gestionat mai bine criza coronavirusului.

    După recuoașterea celor 1.290 de decese suplimentare din Wuhan, China a sărit brusc la 4.632 de morți, după ce de câteva săptămâni o tot fezanda în jurul a 3.300. De asemenea, China a urcat un loc, de pe 9 pe 8, în clasamentul mondial al numărului de decese, depășind Germania (4.193).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

  • Atenție la tâlharii pandemiei! Vă oferă măști stropite cu chimicale, ca să leșinați, apoi vă jefuiesc

    O nouă metodă folosită de tâlhari a fost semnalată de primarul comunei Rediu, din județul Iași: îți oferă o mască de protecție, să vezi dacă ți se potrivește, dar masca e îmbibată cu substanțe care provoacă pierderea cunoștinței.

    Vasile Haidău (PNL), primarul comunei Rediu, îi avertizează pe localnici că a apărut o nouă formă de înșelătorie. Potrivit unui anunț oficial, este vorba de o metodă adaptată contextului epidemic: persoane necunoscute bat la ușa oamenilor și le promit că le pun la dispoziție, gratuit, măști cu care se pot proteja de coronavirus.

    Anunțul primarului din Rediu

    „ATENȚIE!!!

    Sunt persoane care merg din ușă în ușă pentru a împărți măști de protecție.

    Aceste persoane vor afirma că este o inițiativă nouă din partea administrațiilor locale, însă nu este adevărat.

    Vă rog să aveți mare grijă, deoarece modul în care acționează este de a vă ruga să vă puneți masca pentru a vedea dacă vi se potrivește, iar aceste măști sunt stropite cu chimicale care induc leșinul.

    Dacă veți cădea pradă acestor manevre oribile, aceste persoane vă vor jefui.

    Vă rog să nu acceptați măști de la străini.

    Este un moment critic și oamenii sunt disperați, rata criminalității probabil va crește în următoarea perioadă…

    Vă rog să fiți prudenți și să stați în siguranță!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Doamna Dăncilă, sunteți cumva în Antarctica?! Acolo n-a fost reperat încă niciun covid

    Doamna Dăncilă, căci despre dânsa este vorba, a ieșit iarăși din congelator. Din congelatorul PSD. În urmă cu două zile, când s-a decongelat un pic, imediat cum a dat de-o sursă de căldură roșie, s-a luat de Orban, cel care a scos-o din Palatul Victoria. Apoi, rămasă fără foc, s-a recongelat.

    Acum, doamna Vasilica s-a topit de dragul învățământului românesc. Îi este atât de dor de el, încât se întreabă ce se întâmplă de trei săptămâni încoace. O ia la rost pe ministresa Monica Anisie.

    „Școlile din România stau închise de trei săptămâni. Și tot de trei săptămâni, Ministerul Educației și Cercetării n-a venit cu niciun mesaj clar pentru elevi, părinții elevilor și profesori. Am văzut până acum vagi recomandări pentru școală online sau școală TV, dar nu am văzut un efort instituțional organizat, nu am văzut decizii și nu am văzut nici măcar schițarea vreunei perspective. Cum și când se va recupera materia restantă? Se va prelungi anul școlar?” – se frământă Minunea de la Videle.

    Doamna Dăncilă, vedeți că în România e epidemie de COVID-19! E stare de urgență. Vă arde de școli? Au murit peste 80 de oameni din cauza asta. Oamenii stau în case, în autoizolare, în carantină centralizată. Nu-i de glumă. Sunteți sigur în România? Sunteți sigur în Europa? În toate țările din UE e epidemie de COVID-19. La nivel global: pandemie!

    Să nu fiți cumva în Antarctica! Acolo nu s-a raportat niciun caz de COVID-19. S-ar putea să fiți și să nu vă dați seama din cauza frigului. Ați mai fost, în timpul mandatului dumneavoastră de premier, la Priștina, v-ați și bucurat că sunteți acolo, dar, în realitate, erați la Podgorica. Ați mai fost și la Hunedoara, dar, tot în realitate, erați la Suceava, acolo unde este în prezent cel mai mare focar de coronavirus din țară. Sunt peste 30 de morți. Orașul e în carantină totală.

    Dacă tot sunteți încă în stare de decongelare, să vorbim repejor despre învățământul românesc. Doamna Dăncilă, sunteți ultima persoană care ar trebui să-și dea cu părerea despre școli, profesori, carte, întregul sistem educațional. Știți de ce? Ați picat cu mare succes cele două trepte de liceu. Apoi, în perioada în care v-ați exercitat funcția de prim-ministru, ați lăsat un adevărat dezastru în țară, inclusiv în învățământ. Despre ce recomandări de școală online vorbiți? Alo! Suntem în România! În România de-abia ieșită din guvernarea apocaliptică a PSD.

    Poate nu știați că:

    1. Doar în județul Timiș, al treilea ca PIB pe cap de locuitor din țară după București și Cluj, sunt 4.300 de elevi și 80 de profesori fără un calculator personal. N-am spus-o eu. A spus-o fostul inspector general de la ISJ Timiș, Aura Danielescu, pusă de PSD în fruntea inspectoratului. Nu vreau să mă gândesc câți elevi fără calculator or fi în Teleormanul dumneavoastră drag sau în alte județe.

    2. Cei mai mulți dintre profesori au ajuns să care de-acasă la școală coli și cartușe pentru imprimantă ca să-și țină lecțiile. Cumpărate pe banii lor, nu pe banii dumneavoastră sau ai PSD.

    3. De la tragedia Colectiv, din 2015, școlile nu au nici acum autorizație de incendiu. PSD a guvernat în toți acești ani, nu mătușa Tamara!

    4. Școlile nu au nici pază. Poate intra orice nebun, poate amenința pe oricine.

    Cred că e suficient. Vă dau un sfat, doamna Dăncilă: reveniți imediat în congelator, de unde ați început să ieșiți cam des și să vorbiți fără rost! Reveniți acolo și nu mai scoateți capul cel puțin până la încheierea pandemiei de COVID-19. Sunteți un adevărat „dezastru produs de calamitate”, așa cum vă place să vă exprimați.

    P. S. La finalul postării de pe Facebook, v-ați amintit de coronavirus. Doar atât.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Voi, cei din PSD, care dați sfaturi în vreme de pandemie, ce făceați în 2015, când mureau 65 de oameni la Colectiv?

    N-ați fost în stare să asigurați o spitalizare eficientă pentru 184 de răniți, ați cerut ajutor internațional pentru 80 dintre ei (din păcate, prea târziu), pe unii i-ați trimis la clinici din străinătate (îngrozitor de târziu!), fiindcă paturile din spitalele de arși gestionate de voi nu se regăseau nici măcar pe hârtie.

    Ce să mai vorbim de igienă, de aparatură, de dezinfectanții ăia diluați cu apă?!

    Nu voi ați pus în funcții supreme la DSP-uri incompetenți care nu știau să scoată două cuvinte din gură atunci când trebuia să vorbească despre sănătatea populației? Nu haiducul vostru Pintea s-a ocupat aproape doi ani de Ministerul Sănătății?

    Avea timp suficient să facă stocuri pentru vremuri grele. Dar ce-a interesat-o: să-și facă mendrele ei și pe ale tovarășei Vasilica, să-și rezolve nepotsmele, să-și aranjeze combinațiile, să-și calculeze zeciuiala. Că doar n-o fi descoperit șpăgăreala după mandat, la Baia Mare… Nu pe ea a înhățat-o DNA? Nu ea a stat în arest și s-a plâns că-i bolnavă? Acum, stă frumușel acasă și se uită la televizor. Nimeni nu mai vorbește despre ea.

    Vedeți, escrocilor, cum vine treaba? Hoți la drumul mare! N-aveți bunul-simț să vă puneți fermoar la gură și să stați ca șobolanii prin canale după tot dezastrul pe care l-ați lăsat în 7 ani de guvernare.

    În loc să lătrați pe la televiziuni, n-ar fi fost mai indicat să vă dați toate vilele în slujba statului, că și-așa le-ați construit din furtișaguri? Să stea în ele măcar două luni românii veniți din străinătate, pe care i-ați gonit din țară desființându-le locurile de muncă, voi, cu furtișagurile voastre.

    Ce bune erau palatele voastre să fi făcut din ele centre de carantină, să vadă și poporu’ ce înseamnă izolare cu piscină!

    Îl împroșcați cu noroi pe Orban. Nici el nu-i ușă de biserică, dar guvernează de câteva luni. Voi, înaintea lui, ați avut hățurile 7 ani! Orban nici n-a apucat să vă dea afară toate lipitorile din aparatul de stat, toate beizadelele înfipte de Năstase, Dăncilă, Daea etc. în cașcavalul națiunii. A venit și pandemia peste el, iar voi îl certați că n-a realizat în 4-5 luni ceea ce voi n-ați făcut în 30 de ani de când poluați România ascunși sub infamele sigle FSN, FDSN, PDSR, PSD!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Atenție, apar viermii pandemiei! Angajatul unui spital din Pitești a furt măști, mănuși și dezinfectanți

    Nu există nenorocire în care să nu apară și profitorii cinici și escrocii dezumanizați. Sunt acei indivizi care, la un accident rutier, sunt în stare să buzunărească mortul, să-i ia telefonul și banii.

    Din această categorie face parte și un angajat al Serviciului Județean de Urgență (SJU) Argeș. Acesta a furat cantități importante de materiale de protecție sanitară de la un spital din Pitești.

    Potrivit IPJ Argeş, poliţiştii au făcut vineri patru percheziţii în oraşul Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

    „În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice”, a transmis IJP Argeş.

    Din cercetări a reieşit că un angajat al SJU Piteşti „ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice”.

    În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat măşti, mănuşi şi soluţii dezinfectante de la domiciliile celor două persoane.

    Trei persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

    Poliţiştii înceracă să stabilească dacă gestionarul a vândut sau nu echipamentele de protecţie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • JURNAL DE FRONT. Duminică: doi morți (67 și 74 de ani) și un nou record de infectări: 66. Totalul bolnavilor a ajuns la 433

    În ultimele 24 de ore (sâmbătă, ora 13.00 – duminică, ora 13.00) au fost înregistrați primii doi morți pe teritoriul României, dintre persoanele infectate cu coronavirus. Este vorba de doi pacienți care aveau afecțiuni grave: unul (67 de ani), la Craiova, suferea de cancer în fază terminală; celălalt (74 de ani), la București, se afla pe dializă.

    De asemenea, au fost confirmate 66 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, număr-record de la declanșarea epidemiei. Până acum, cele mai multe cazuri de COVID-19 fuseseră raportate sâmbătă (59), marți (49) și miercuri (43) – tot în această săptămână.

    BULETIN DE PRESĂ — Grupul de Comunicare Strategică

    Duminică, 22 martie 2020, ora 13.00

    * Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus.

    * Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).

    * Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă, pentru care se afla în programul de dializă.

    * Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).

    * Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).

    * De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, 21 martie, ora 13.00, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire.

    * Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.

    * La ATI (terapie intensivă – n. red.), în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

    * Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

    * Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.

    * În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.231 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    * Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

    * În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța.

    * De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

    * Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

    * De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

    * Situația privind infectarea cu virusul COVID-19 la nivel european și global:

    Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

    Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus în țară sicriul primei românce moarte în Italia de coronavirus

    Dosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus în țară sicriul primei românce moarte în Italia de coronavirus

    Șoferul care a adus în țară sicriul cu femeia de 80 de ani din orașul Borșa, județul Maramureș, moartă în Italia în urma infectării cu noul coronavirus, are dosar penal și a fost amendat cu 4.900 de lei. Motivul: după ce a revenit în țară, el a refuzat, în prima fază, să intre în carantină.

    De fapt, șoferul a adus, cu o mașină, două sicrie, în care se aflau cadavrele a două surori din Borșa, județul Maramureș: una de 80 de ani (unisă de COVID-19), cealaltă de 75 de ani (moartă din pricina altor suferințe grave). Cele două femei au decedat în Italia în două zile consecutive. Cadavrele celor două femei au fost repatriate pe cheltuiala familiei și înmormântate fără preot, vineri, la Borșa.

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat duminică, pentru corespondentul Mediafax, că șoferul a refuzat, inițial, să stea în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și s-a conformat.

    „Șoferul care a adus în orașul Borșa cele două sicrie din Italia, printre care și pe cel al femeii de 80 de ani decedată în această țară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei și i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Din primele informații, după ce a revenit în țară, șoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și a intrat în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

    Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a declarat, la rândul său, că șoferul care a efectuat transportul mortuar a venit din Italia, din zona roșie, și trebuia, obligatoriu, plasat în carantină timp de 14 zile. „El a refuzat, inițial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acasă, dar până la urmă a fost dus forțat în carantină de polițiști și jandarmi”, a precizat Timiș.

    Trupurile neînsuflețite ale celor două durori din Borșa au trecut prin mari peripeții în drumul lor din Italia spre România. Mașina a stat șase ore în vamă până când autoritățile române s-au hotărât cum să procedeze. „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, declara Radu Bud, prefectul județului Satu Mare.

    Transportul a ajuns la Borșa joi seară, escortat de poliție și de jandarmi, iar înmormântarea celor două femei a avut loc a doua zi, cu mare discreție.

    Pe baza informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, MAE a stabilit că, până sâmbătă, 21 martie, 30 de cetățeni români de peste hotare au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Ei au fost îmbolnăviți în 7 țări (5 europene și două africane): Italia (23), Namibia (2), Franța, Spania, Luxemburg, Irlanda și Tunisia (câte unul). Dintre aceștia, 7 au murit (6 în Italia și unul în Franța).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • JURNAL DE FRONT (miercuri, ora 18.00). O veste bună: numărul cazurilor de infectare a scăzut, de la 49 la 43, în ultimele 24 de ore

    În ultimele 24 de ore (marți – miercuri) au fost confirmate 43 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cu 6 mai puțin decât în intervalul precedent de 24 de ore (luni – marți), când a fost recordul de 49 de cazuri.

    BULETIN DE PRESĂ – Grupul de Comunicare Strategică

    Miercuri, 18 martie 2020, ora 18.00

    🔴De la ultima informare (miercuri, 18 martie, ora 10.00 – n. red.), au fost confirmate 14 cazuri noi, după cum urmează: 7 în București, 3 în Brașov, 2 în Constanța, câte unul în Maramureș și Dolj.

    🔴Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ai unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 2 ani și 57 de ani.

    🔴Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.510 persoane, pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19 (coronavirus). Alte 26.545 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

    🔴Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

    🔴În stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 de teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR). Menționăm că SC Unifarm SA achiziționează și distribuie în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic.

    🔴Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 51 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin. 1 Cod Penal.

    🔴De asemenea, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 de lei unui număr de 120 de persoane, pentru nerespectarea măsurii autoizolării.

    🔴Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

    🔴De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

    🔴Situația privind infectarea cu virusul COVID-19 la nivel european și global. Până la data de 18 martie 2020, au fost raportate 70.989 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

    Ţară …………. Cazuri ……………… Decedați ………. Vindecați
    Italia ………..31.506 (+3.526) ….. 2.505 (+347) ….. 2.941 (+606)
    Spania ……..11.178 (+1.987) ….. 491 (+182) …….. 1.081 (+53)
    Franţa ……… 7.730 (+1.097) ….. 175 (+27) ……….. 12
    Germania … 7.156 (+1.144) ….. 13 ………………….. 73 (+6)
    M. Britanie …. 1.950 (+407) ….. 60 (+5) ……………. 66 (+13)

    Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

    Situația globală la 18 Martie 2020:

    • Cazuri infecție: 194.909 (+14.750)
    • Decedați: 7.876 (+773)
    • Vindecați: 82.107 (+1.871)

    Sursă: Johns Hopkins CSSE (https://systems.jhu.edu/)

    * Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 17-18 martie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!