Etiopia, Sudan și Egipt participă duminică, 3 ianuarie, la o nouă rundă de negocieri pe tema marelui și controversatului baraj construit de etiopieni pe fluviul Nil.
Negocierile dintre cele trei ţări privind acest proiect etiopian, lansat în 2011 şi destinat să devină cea mai mare hidrocentrală din Africa, sunt în impas de mai multe luni. Ultimele discuţii, care au avut loc prin videoconferinţă în noiembrie, s-au încheiat fără progrese.
„Ministrul de externe, Omar Qamareddine, şi ministrul apelor, Yasser Abbas, vor participa duminică la o reuniune ministerială de negocieri referitoare la Marele Baraj al Renaşterii (GERD)”, a anunța partea sudaneză, potrivit SUNA.
Întâlnirea va avea loc în prezenţa unor responsabili din Africa de Sud, ţară care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Africane (UA).
Sudanul va propune ca experţilor UA să li se acorde „un rol mai mare” în negocieri, pentru a se ajunge la un acord cu caracter obligatoriu pe tema umplerii şi exploatării barajului, a adăugat SUNA, citând un responsabil sudanez.
Va ține sub control inundațiile
Barajul provoacă tensiuni în special cu Egiptul, ţară cu 98,5 milioane de locuitori care depinde 97% de Nil pentru aprovizionarea sa cu apă. Egiptenii se tem că barajul va duce la reducerea nivelului apelor marelui fluviu, în jurul căruia s-a dezvoltat toată civilizația egipteană.
În aval pe fluviu, Egipt și Sudan doresc un acord legal cu caracter obligatoriu, mai ales în privinţa gestionării barajului.
În amonte, Etiopia, care consideră Marele Baraj esenţial pentru dezvoltarea sa, este reticentă la această propunere şi susţine că aprovizionarea cu apă a acestor ţări nu va fi afectată.
Sudanul, care a cunoscut inundaţii catastrofale în vară, speră că barajul va ajuta la reglarea fluxului fluviului şi avertizează, totodată, că milioane de vieţi se află „în mare pericol” dacă nu va fi încheiat un acord.
Marele Baraj al Renașterii
Va produce cât 65% din toată energia României
Construcția Marelui Baraj al Renaşterii (GERD) a demarat pe 2 aprilie 2011, când prim-ministrul de atunci al Etiopiei, Meles Zenawi, a pus prima piatră a fundației.
Ideea construirii acestui baraj este mai veche, locația sa fiind identificată prima oară de către US Bureau of Reclamation, în cursul unei prospectări topografice care s-a desfășurat între anii 1956-1964.
După lovitura de stat din 1974, proiectul a fost abandonat, urmând să fie reluat în 2009. Designul barajului a fost realizat în 2010 de James Kelston, iar contractul de construcție a fost semnat de Guvernul etiopian cu firma italiană Salini Impregilo (mai nou WeBuild), prin achiziție directă, fără licitație.
Proiectat să producă 6,245 GW energie electrică pentru un cost estimativ de 4,8 miliarde de dolari, barajul este cel mai mare proiect hidroenergetic din Africa și este în întregime finanțat de Guvernul și poporul etiopian, prin cumpărare de titluri de stat destinate proiectului. Spre comparație, România produce în mod real (nu pe hârtie) circa 9-9,5 GW.
Construcția este uriașă, fiind formată, de fapt, din două baraje:
unul din rocă, așa-numitul saddle-dam (baraj de suport), de 5,2 km lungime și 50 m înălțime
barajul principal, din beton compactat, cu o lungime de 1,78 km și 155 m înălțime – acesta se suprapune peste barajul de suport.
La maximum, barajul va forma un lac de acumulare cu un volum de 74 km cubi și o suprafață de 1.874 km pătrați, urcând în amonte aproximativ 255 km.
Marele Baraj al Renașterii e situat în nord-vestul Etiopiei, pe Nilul Albastru (care se intersectează cu Nilul Alb în Sudan, pentru a forma Nilul).
De ce se teme Egiptul
Uriașe sunt și complicațiile internaționale generate de acest proiect. Problema este, în esență, una simplă: apa are tendința de a curge de la deal la vale, ceea ce dă un avantaj celor așezați spre izvoare și creează o vulnerabilitate pentru cei ce locuiesc în aval.
Dat fiind aportul Nilului Albastru la volumul de apă al Nilului, controlul debitului său are un impact semnificativ asupra țărilor aflate în aval – Sudan și, mai cu seamă, Egipt. De aici, complicațiile.
Guvernul egiptean este cel mai vocal critic al proiectului etiopian, pe când cel sudanez încearcă să se mențină într-un echilibru instabil în ecuație datorită potențialelor beneficii pe care barajul le-ar aduce țării.
Pentru Egipt, care consideră Nilul ca parte a identității sale naționale și care a beneficiat nestânjenit de apa fluviului timp de milenii, barajul este văzut ca o provocare majoră la adresa economiei și securității naționale, ba chiar a supraviețuirii fizice ca popor. Depinzând în proporție de 90% de Nil pentru nevoile sale cotidiene – apă curentă, agricultură, transport și turism –, Egiptul percepe proiectul etiopian ca pe o amenințare mortală, de unde și poziția intransigentă în negocieri.
De cealaltă parte, etiopienii consideră construcția și utilizarea barajului ca pe o chestiune de suveranitate națională, o investiție cu potențial de racordare a peste 65 de milioane de cetățeni la curent electric și de dezvoltare economică accelerată, la care se adaugă beneficiile rezultate din exportul de energie electrică.
În plus, Etiopia, o țară care în ultimii 20 de ani a început să-și facă simțită prezența politică și militară în regiune, vede proiectul ca o restabilire a echității cu privire la utilizarea apelor Nilului după decadele în care a fost lăsată la o parte și considerată irelevantă de către statele din aval și fostul lor stăpân colonial, Marea Britanie.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dorina Rusu, membră în Consiliul Național al Audiovizualului (susținută de PNL), s-a autosesizat după „spectacolul grotesc” oferit de TVR 1 în noaptea de Revelion. Ea acuză televiziunea publică de „instigare la nerespectarea regulilor de protecție anti-coronavirus”.
„În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului”, afirmă Dorina Rusu, într-un comunicat difuzat sâmbătă.
„Nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor”, scrie Dorina Rusu
„Acesta a fost încă unul dintre momentele – deloc rare, din păcate – în care TVR şi-a abandonat misiunea publică”, mai spune Dorina Rusu.
Dorina Rusu s-a sesizat după ce TVR a ales să .difuzeze în noaptea de Anul Nou emisiunea „Revelion la mine acas’”, filmată în barul deținut de Mugur Mihăescu în Centrul Vechi al Capitalei. Invitat special: Dan Bittman, cel care în în plină pandemie a acuzat autoritățile că au „scos din burtă” numărul de victime provocate de Covid-19.
Comunicatul Dorinei Rusu (membră CNA)
„În noaptea de Revelion, televiziunea publică publică a dat un spectacol grotesc, care a încălcat nu numai legile bunului-gust şi pe cele ale bunului-simţ, ci şi legislaţia audiovizualului.
M-am autosesizat în legătură cu emisiunea de Revelion de la TVR 1, care va fi analizată într-o sedinţă a CNA.
Emisiunile de divertisment trebuie să respecte legislaţia la fel ca toate celelalte, iar în emisiunea de la TVR nu este vorba doar despre nişte glume proaste la adresa autorităţilor care gestionează criza generată de pandemie, ci despre faptul că televiziunea publică, într-un moment din an în care foarte mulţi oameni se uită la televizor, ia în derâdere regulile de protecţie anti-coronavirus, ba chiar instigă la nerespectarea lor.
Într-o perioadă atât de complicată cum este cea generată de pandemie, televiziunile şi posturile de radio trebuie să-şi înţeleagă nu numai libertăţile, ci şi responsabilităţile, iar televiziunea publică este cu atât mai datoare la responsabilitate cu cât este finanţată din bani publici. Dar acesta a fost încă unul dintre momentele – deloc rare, din păcate – în care TVR şi-a abandonat misiunea publică.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Anul 2020 este un an de referinţă pentru Municipiul Cluj-Napoca, pentru nenumărații iubitori de artă, pentru iubitorii de muzică clasică și – în special – pentru cei care iubesc opera.
În anul 2020 se aniversează 100 de ani de la deschiderea Operei Naţionale Române. Opera Română a fost prima instituţie lirică din România, și iată deci că această aniversare se adresează publicului meloman din toată ţara.
Clujul a fost (și este) de foarte mult timp un oraș primordial cultural, cu Universitate și numeroase alte instituţii de învățământ, cu o intelectualitate sofisticată, rafinată și iubitoare de artă. De aceea, pentru a ține pasul cu cultura europeană, la Cluj s-a simțit nevoia de a se construi o operă. Cei mai hotărâți și înverșunați – „titanii „care au făcut eforturi extraordinare pentru a se crea o operă la Cluj – au fost Tiberiu Brediceanu, Constantin Pavel și Dimitrie Popovici-Bayreuth. Culmea, cel care s-a opus cu vehemență acestui nobil proiect a fost Octavian Goga.
Anul 2020 reprezintă Centenarul Operei Naţionale Române.
Opera din Cluj-Napoca a fost construită la începutul secolului XX, de celebra firmă vieneză Fellner &Hellmer, specializată în construirea de opere și care avea deja la activ peste 25 de asemenea clădiri. Superba clădire a Operei a fost construită în stil rococo și baroc (această firmă a construit ulterior și Opera din Timișoara și pe cea din Iași).
Primul spectacol de operă a avut loc la 25 mai 1920, cu celebra producție „Aida” de Giuseppe Verdi. Spectacolul a fost regizat de marele cântăreț Constantin Pavel, cel care a și fost primul director al Operei. Dirijorul spectacolului inaugural a fost Alfred Novak.
Opera s-a cântat în limba română. Opera din Cluj-Napoca a devenit una dintre cele mai emblematice din Europa.
Opera Națională Română din Cluj are 920 de locuri și a fost prima operă din ţara. Peste un an, în 1921, se inaugura Opera din Bucuresti (960 de locuri), cu opera „Lohengrin” de Richard Wagner, dirijor George Enescu. Clădirea actuală, sobră și rafinată, a Operei din București s-a construit între anii 1953-1954.
În semn de apreciere și respect pentru Opera Națională Română Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 100 de ani, Banca Națională a României a lansat pe piața numismatică o monedă de argint cu tema „Opera Națională Română Cluj la Centenar”.
În cei 100 de ani care au trecut de la deschiderea Operei Naţionale Române, s-au prezentat peste 200 de titluri de opere, operete și balet din repertoriul universal, dar și din repertoriul autohton. Ex.: „Oedip” de George Enescu, „Meșterul Manole” de Sigismund Toduță, „Luceafarul de Ziuă” de Tudor Jarda, pentru a menționa doar câteva.
Opera din Cluj a avut parte peste ani de personaje extrem de talentate, fie că vorbim de cântăreți/cântărețe, dirijori, corepetitori, membrii orchestrei, membrii corului, scenografi, regizori, croitoria și tâmplăria operei.
Prin creșterea progresivă a calității operei, ea a devenit cunoscută și apreciată în toată Europa (mai cu seama în anii ’70, când directoarea Lucia Stănescu – din păcate, decedată recent – a organizat turnee ale Operei în marile capitale europene).
De asemenea, s-a creat o emulație și „ștacheta” era urcată tot mai sus, astfel încât doar talente cu totul excepționale puteau să devină membri ai Operei.
„Pepiniera” Operei au fost în cea mai mare masură Liceul de Muzică Cluj și Conservatorul „Gheorghe Dima” (Cluj).
OPERA… Amintiri din copilărie
De unde oare pasiunea mea, dragostea mea de operă?
După cel de-al II–leaRăzboi Mondial și după o perioadă extrem de grea pentru cetățeni, spre sfârșitul anilor ’50 și în anii ’60, România s-a mai refăcut și – cu toate neajunsurile – viața s-a mai îndulcit cât de cât.
Ce posibilități de distracții, de recreere existau pe-atunci? Erau filme, dar majoritatea erau rusești, patriotice și nu erau apreciate chiar deloc. Doar în rare cazuri se mai dădeau filme comice sau de aventuri. Televiziunea Română a apărut prin 1956-1957 și se transmiteau emisiuni doar pentru București.
Dupa câțiva ani au început să fie difuzate emisiuni pentru întreaga ţară și au apărut televizoare și în provincie („Stassfurt”, „Rubin”, „Grigorescu”). Întrucât erau foarte scumpe, puțini oameni au reușit să-și permită acest lux. Devenise un obicei de a merge la câte un vecin pentru a urmări „Căpitanul Val Vîrtej” (un serial foarte iubit de copii, cu Septimiu Sever) sau cu ocazia vreunui meci de fotbal…
Întrucât biletele la Operă erau foarte ieftine, multă lume mergea la spectacole de operă sau de teatru.
Părinții mei au fost mari amatori și iubitori de operă, în special tata, și mergeau foarte des la spectacole. În familia noastră, primul copil s-a născut la aproape 8 ani de căsnicie. Tata era într-atât de pasionat de operă, încât și-a pus bani deoparte și a luat lecții de canto cu celebra cântăreață de operă Stela Simonetti.
Tot în acea perioada lua lecții de canto (și tot cu d-na Simonetti) și îndrăgitul și talentatul cântăreț Constantin Drăghici. Tata, Andrei și Costică s-au împrietenit, iar prietenia a durat peste 50 de ani…
Copilul George V. Freundlich
Când eu aveam doi ani – mari și lați –, părinții doreau neapărat să meargă la un anumit spectacol de operă. Din păcate, nu au găsit femeie să stea cu mine și erau extrem de necăjiți. Pe la ora 7.00 PM, mama i-a spus lui tata să se îmbrace urgent la costum, pentru că vor merge la operă. Tata, încântat, s-a conformat, dar înainte de a ieși pe ușă, a constatat că nu venise nicio bonă să aibă grijă de mine. La întrebarea „Ce facem cu ăla mic?”, mama i-a răspuns sec: „Îl ducem cu noi!!!”. Tata a încremenit, dar urgent „s-a pus în mișcare”; în fine, iată-ne în sala Operei, ocupându-ne locurile. Spectacolul era „Madame Butterfly” de Giacomo Puccini; nu tocmai o operă „ușoară”.
Eu stăteam la mama-n brațe și nu am scos nici măcar vreo onomatopee pe tot timpul spectactacolului. Din acel moment, părinții ne-au luat pe sora mea mai mare și pe mine la toate spectacolele. Începeam deja, la acea vârstă fragedă, să avem preferințe pentru anumite opere!
De obicei stăteam fie într-o lojă, fie pe „fotolii de orchestră”, în primul rând. Eu mă uitam din când în când pe scenă, dar preferam să mă uit la instrumentele muzicale. Stăteam cu capul aplecat înspre fosa orchestrei și urmăream o vreme dirijorul, apoi mă uitam la diferite instrumente. Ochii mi-au fost atrași de un instrument foarte ciudat, deosebit de toate celelalte; un instrument metalic (alamă, firește) care avea un fel de șine sau culisă care aluneca în sus și în jos. De fapt, erau trei asemenea instrumente și extrem de rar am văzut ca toți trei să execute aceleași mișcări cu culisa. De regulă, unul mișca culisa în sus, altul în jos, al treilea – undeva pe la mijloc… Am fost foarte intrigat.
De unde era să știu că peste ani – după studiul viorii și al pianului – voi învăța să cânt la un asemenea instrument? Adică la trombon…
George V. Freundlich
În acea perioadă, spre mijlocul anilor ’60 și primii ani după 1970, în România se trăia relativ decent. Alimentele se procurau fără „pile” de la „complex” sau de la piață – legume, fructe, păsări. De la alimentară se puteau cumpăra brânzeturi, marmeladă, mezeluri: parizer, pateu de ficat, polonez, tobă, care se găseau fără probleme, inclusiv seara. Țin minte cum mă trimitea tata seara să cumpăr mezeluri și să vin repede, că de la 9.00 începea meciul – de regulă, finala Cupei Intercontinentale (ex.: Racing Club Buenos Aires, cu vedetele Perfumo și Basile, contra unui Celtic Glasgow dezlănțuit și devastator, unde micuțul Johnston făcea legea). Laptele se aducea la domiciliu.
Marea nemulțumire a românilor era aceea că nu puteau călători în străinătate, cu excepția unor țări „frățești” comuniste – Ungaria, URSS, Cehoslovacia, Bulgaria. De călătorii în Occident nici nu putea fi vorba (cu excepții puține și rare).
Erau spectacole foarte bune – atât la teatru, cât și la Operă. Se aduceau filme chiar bune, coproducții franco-italiene. Erau concerte de jazz cu Sile Dinicu, Alexandru Imre, Margareta Pîslaru, Aura Urziceanu, Anca Parghel și alții. Multe asemenea concerte se transmiteau la televizor.
Multă lume nu știe că la Cluj existau, de fapt, două Opere: Opera Națională Română și Opera Maghiară. Spectacolele erau programate foarte inteligent. Când la Opera Română era spectacol de operă, la Opera Maghiară era un spectacol de teatru, iar a doua zi era invers. Așadar, iată că dacă chiar voiai, puteai merge la operă în fiecare seară.
Duminica, de regulă, erau 3 spectacole!!!
Dimineața la 10 erau spectacole pentru copii și tineri – „Hānsel și Gretel”, „Ana Lugojana”…
La ora 3.00 era un spectacol „ușor”, cu opere de genul „Bărbierul din Sevilla”, „Flautul Fermecat”, „Nunta lui Figaro” etc., sau un balet (Ceaikovski – „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci” etc.).
Seara la 8.00 era o operă cu adevărat „serioasă”: „Aida”, „Traviata”, „Boema”, „Carmen”, „Lucia de Lammermoor”, „Faust”, „Tosca”, „Lakme”, „Pescuitorii de perle”…
Din când în când aveam și cântăreți oaspeți de la București, inclusiv – dar nu numai – nume care și-au început strălucitele cariere la Cluj: David Ohanesian, Ion Buzea, Ion Piso, Arta Florescu, Maria Slătinaru-Nistor, Viorica Cortez-Guguianu, Eugenia Moldoveanu, Octav Enigărescu, Ludovic Spiess…
AUDIO: Ion Piso – „La donna e mobile”
Veneau și din străinătate, mai adesea – dar nu întotdeauna – din țări socialiste: Paata Burchuladze de la Opera din Tbilisi, Amelia Benvenutti, Attilio D’Orazzi, Giuseppe di Stefano Virginia Zeani (toți din Italia), Jozsef Simandy (Ungaria) și alții.
Când aveam vreo 4 ani, într-o superbă duminică de primăvară, după-amiază am fost cu mama în „Parcul Mare”. Mă jucăm cu alți copii. Ceva mai târziu a sosit și tata, care tocmai arbitrase un meci de fotbal pe Stadionul Municipal, aflat în apropiere.
În timp ce ne jucam construind castele de nisip, am început să cânt arii din opere. Un grup de adulți tocmai trecea pe acolo și s-a oprit lângă noi pentru câteva minute. M-au întrebat unde sunt părinții mei și le-am arătat. Grupul a mers la părinți; întâmplător, erau cântăreți de la Opera Națională. I-au rugat pe părinți să ma înscrie cât se poate de repede la o grădiniță de muzică, după care să fac Liceul de Muzică și Conservatorul. Le-au mai spus că n-au văzut niciodată un copil de 3-4 ani să cânte arii din opere și au comentat că sunt extrem de talentat.
Tata a fost croitor. Era considerat – pe bună dreptate – cel mai bun din oraș (și printre primii 3 din ţară, așa cum s-a „clasat” în repetate rânduri în concursurile naţionale de croitorie de la București!) și avea clientelă de elită, inclusiv celebrități de la Operă.
Când eram mici (eu cu sora mai mare), tata aducea uneori acasă material de la croitorie și lucra până seara târziu. În mod normal, el ar fi trebuit să facă acest lucru la salonul de modă, dar dorind să stea și cu copii, lucra uneori de-acasă. În timp ce lucra, ne povestea conținutul mai multor opere. Comentariile le „ilustra” cântând acolo numeroase arii din opere, cu libret românesc. Eram absolut fascinați și încântați.
Uneori, din politețe, ducea acasă la unele cliente pardesiurile sau costumele noi – mai ales iarna. Uneori mă lua cu el și-i spunea mamei că mergem „numai noi, bărbații”. Astfel, pe la 4-5 ani am fost la cunoscutele vile „Petru și Pavel”, unde locuia d-na Ana Rozsa Vasiliu, sau pe Str. Horea, chiar lângă pod, unde locuia d-na Lya Hubic. Întotdeauna îmi cereau să cânt ceva. Eu eram timid, dar până la urmă le cântam, de regulă marele șlagăr „Marina, Marina”… Deși micuț aveam – se pare – simțul măsurii și nu prea mă băgăm în arii din opere… foarte rar le făceam pe plac și cântam „Yigoleto – Femeia aie” (încă nu știam să-l pronunț pe „r”.)
AUDIO: Lya Hubic, Corneliu Fânățeanu – „Traviata”
Am urmat grădiniță de muzică și apoi Școala și Liceul de Muzică (unde am învățat să cânt la vioară, la pian și la trombon), absolvind în 1975. Când aveam cam 10-11 ani, am aflat că se caută copii talentați pentru Corul de Copii al Operei Naţionale. M-am prezentat și am fost admis. Colegii mei din cor erau de fapt colegi de școală mai mari. Repetițiile le făceam cu distinsul prof. Emil Maxim, un om extrem de cult, mare pedagog și un individ foarte haios, cu un excelent simț al umorului. Repetițiile erau agreabile (spre deosebire de orele de cor de la școală). Pentru fiecare spectacol eram plătiți cu 25 de lei. În corul Operei cânta și directorul Liceului de Muzică (dl Leontin Chișu), așa încât am devenit „colegi”.
Tare îi displăcea faptul că noi cântam în cor, dar n-avea ce face, căci făceam treaba bună și nu era nimic neregulamentar. Colegii lui adulți îl tot tachinau, spunînd că „uite, și copiii cântă mai bine decât tine”.
Venind acasă după ora 10 seara sau chiar pe la 11, îi „băteam obrazul” lui tata, spunând (în glumă, dar pe un ton serios) cât de mult lucrez, până târziu în noapte, că să avem ce pune pe masă…
Am ajuns să cunosc (cunoaștem) clădirea Operei mai bine decît foarte mulți care lucrau de ani de zile pe-acolo. În opere în care aveam de cântat în primul și ultimul act, mergeam la „scena mică” (în spate, acolo unde aveau loc repetițiile de obicei) și băieții jucam fotbal, iar fetele stăteau în povești…
Prin 1968 s-a prezentat pentru prima dată opera „Gioconda” (de Ponchielli), care s-a cântat foarte des în acea stagiune, iar noi, copiii, având de cântat în spectacol, mai că nu ne dădeau banii afară din casă…
Îmi aduc aminte și de solo-ul meu din „La Bohemme”, când cântam singur pe scenă: „Vreau o trompetă și-un căluț”…
AUDIO: Corina Circa – „Mon coeur s’ouvre a ta voix”
Firește că trebuie să trec în revista pe mulți dintre cântareții și cântărețele care ne-au delectat (si chiar copleșit în multe ocazii) peste ani, și care au adus distincție și faimă Operei Naţionale: Ana Rozsa Vasiliu, Lya Hubic, Stela Simonetti, Elena Vătafu, Margareta Rădulescu, Lucia Stănescu, Elena Stoica, Emilia Catană, Ecaterina Vilcovici, Agneta Kriza, Niculina Mirea-Curta, Margareta Vârban, Georgeta Orlovschi, Elena Andrieș, Corina Circa, Sara Buțiu, Liliana Bizineche, Carmen Gurban, Diana Țugui, Andrada Roșu-Vaida, Constantin Pavel, Dimitrie Popovici-Bayreuth, Constantin Ursulescu, Dinu Bădescu, frații Almășan (Augustin și Mihai), Ion Buzea, Alexandru Racolțea, Teodor Carabiberi, Ion Piso, David Ohanesian, Corneliu Fânățeanu, Constantin Zaharia, Ion Iercoșan, Mugur Bogdan, Ion Lazăr, Alexandru Kopeczi, Paramon Maftei, Vasile Bărbieru, Emil Gherman, Ionel Pantea, Titus Pauliuc, Mircea Moisă, Dan Șerbac, Daniel Lapoși, Marius Vlad Budoiu, Geani Brad, Sorin Lupu, Petru Burcă, Florin Estefan…
Balerine/balerini: Larisa Șorban, Eva Maksay, Lucia Cristoloveanu, surorile Bacsenski, Valeria Căprariu, Elena Berariu, Tatiana Damian, Emilian Barteș, Ioachim Pura, Adrian Mureșan…
Directori: Constantin Pavel, Lucia Stănescu, Traian Popescu, Gheorghe Merișescu, Ionel Pantea, Marius Vlad Budoiu, Florin Estefan…
Dirijori: Anatol Chisadji, Ion Iancu, Alexandru Taban, Petre Sbarcea, Emil Maxim, Gheorghe Victor Dumănescu, Tiberiu Popovici, Adrian Morar, David Crescenzi.
Ar fi o greșeală de neiertat să nu menționez contribuția extraordinară a orchestrei și corului Operei, cor „strunit” mai mult decât excepțional, timp de peste 50 de ani, de maestrul Emil Maxim. Ce pot să spun? JOS PĂLĂRIA!
(Desigur că nu am putut menționa pe toți care poate ar fi meritat acest lucru – și îmi cer scuze -, dar nu uitați că eu sunt medic în Canada, unde locuiesc de 36 de ani, și am scris acest articol din pasiune și dragoste pentru Opera Națională, recurgând doar la memoria mea și la amintirile mele personale.)
AUDIO: Ionel Pantea – „La clemenza di Tito”
Din 1995 am început să revin în țară și am văzut multe spectacole de operă, toate foarte bune, iar unele cu totul excepționale.
Între spectatorii frecvenți și fideli la operă și artiști s-au creat „punți” sufletești, un fel de „special bond”. Se aduceau flori și erau aruncate pe scenă peste fosa orchestrei, uneori chiar din lojele apropiate de scenă. Florile se aruncau pe scenă de regulă după încheierea spectacolului (când adesea era și dirijorul pe scenă), dar în unele ocazii chiar și în timpul spectacolului, după interpretarea splendidă a unei arii.
La sfârșitul spectacolelor excepționale, toți artiștii apăreau pe scenă, inclusiv „sclavul în frac”, adică dirijorul… Cum aplauzele nu conteneau, se lăsa un fel de cortină metalică, în care era o ușă; apoi începeau să apară artiștii, unul câte unul, ieșind prin acea ușă. Publicul era în delir. Artiștii – vedetele serii – erau ultimii…
Se striga „BRAVO”, era animație, entuziasm și bucurie, satisfacția unei seri deosebite.
Uneori, cântăreții erau strigați chiar pe nume: „Bravo, Dinule!”…
Ce frumos a fost! Și a fost marele dirijor, maestrul Alexandru Taban, care se simțea cel mai bine purtând teniși. Iar la spectacole venea îmbrăcat la frac și – ceea ce aproape nimeni nu a observat – cu teniși vopsiți în negru!!!
Spectatorii erau parcă o familie numeroasă, foarte mulți dintre ei au ajuns să se cunoască din vedere.
AUDIO: Carmen Gurban – „Tosca”
Opera a devenit pentru unii atât de îndrăgită, încât era parte din viața lor, era ca un membru de familie iubit și enorm respectat. Pe lângă tata, i-aș aminti pe dr. Marius Râmbașiu și mai ales pe chimistul prof. Miron („Pilu”) Marie, care și acum, trecut de 80 de primăveri, a fost și a rămas cu adevărat o „enciclopedie ambulantă” de operă, cunoscând toate ariile – posibile și „imposibile” – din toate operele (un fel de Iosif Sava axat în mod absolut pe operă, dar chimist la bază, și nu muzicolog!), pe cei mai faimoși cântăreți români și străini. Are sute și mii de înregistrări cu adevărat istorice și sunt convins că are mai multe înregistrări decât cele mai bine dotate studiouri de radio!
Peste ani, am avut enorma bucurie să călătoresc cam pe toate meridianele lumii și am vizionat spectacole de operă de la Wellington (Nouă Zeelandă) și Sydney până la Madrid, Paris, Erevan, Tbilisi, Budapesta, Viena, Covent Garden, alla Scala, Copenhaga, Reykjavik, Buenos Aires, Santiago (Chile), Santa Fe, San Francisco, Toronto, Montreal, Vancouver, și chiar la opera din junglă (nu e nici o greșeală – în Brazilia, în Amazonia, există o splendidă operă care se numește „Opera Amazonas”, unde de fapt am urmărit un Festival de chitară clasică). Și, firește, Metropolitan New York (de departe cea mai bună opera din lume, fără nicio discuție), unde m-am „refugiat” de foarte multe ori când eram epuizat de activitatea mea extrem de dură, responsabilă, solicitantă… Spectacolele de la MET (unde i-am admirat de multe ori pe Angela Gheorghiu, pe Roberto Alagna și pe Marius Brenciu) mi-au alungat oboseala chiar repede, de parcă ar fi acționat o baghetă magică.
Vizionarea a numeroase spectacole prin lume mi-a confirmat și întărit opinia că Opera Națională Română din Cluj-Napoca este excelentă!
DORESC SĂ MULȚUMESC DIN SUFLET (ȘI SPER CĂ POT VORBI ȘI ÎN NUMELE MULTOR SPECTATORI) ARTIȘTILOR, TUTUROR CELOR CARE PESTE ANI NE-AU INTRAT ADÂNC ÎN SUFLET ȘI L-AU MODELAT CU MIGALĂ.
ACEȘTI MARI ARTIȘTI NE-AU OFERIT NOUĂ, SPECTATORILOR, CU DRAG ȘI ENTUZIASM, TALENTUL LOR EXTAORDINAR, CU GENEROZITATEA CELOR CARE TRĂIESC (ȘI) PENTRU ALȚII.
M-am bucurat să-l revăd pe „Pilu” Marie la ultimul spectacol al Operei Române, în 6 martie 2020, la spectacolul „Lucia de Lammermoor” (după acel spectacol, Opera a fost închisă din cauza pandemiei).
M-am bucurat să-l revăd și pe profesorul nostru Emil Maxim, care, deși a înaintat în vârstă, până acum câteva luni a continuat să pregateasca excelent corul Operei.
Așa cum am menționat deja, eu am fost membru al Corului de copii de la Opera Națională.
În Canada am cântat 25 de ani în Timmins Symphony Orchestra (trombon).
Spre marea bucurie a publicului din Timmins (și a mea personală), în fiecare stagiune am pregătit și un spectacol de operă („Flautul Fermecat” de W. A. Mozart, „Spărgătorul de nuci” – mai adesea în ajunul Crăciunului – și „Frumoasa din pădurea adormită” de P. I. Ceaikovski, „Inima de Aur” de Luc Martin, „Pirații din Penzance” de Gilbert și Sullivan și altele).
Iată că am avut bucuria nu doar de a fi spectator la operă, ci și artist. Mulțumesc și din acest colț de pagină „Adevărului de Cluj” și ulterior ziarului „Făclia”, care au consemnat aceste spectacole pentru melomanii clujeni.
Din păcate, pandemia a cauzat anularea multor spectacole pregătite intens, minutios și cu migală pentru această mare aniversare. Dar nu a reușit să diminueze în niciun fel dragostea, afecțiunea, stima, mândria, bucuria publicului clujean pentru Opera Națională.
Nu pot exprima în cuvinte cât de mult a însemnat opera pentru mine. Când eram „sfârșit” de oboseală, adeseori mă „refugiam” la New York pentru o „cură” de operă. Oboseala trecea repede, de parcă artiștii m-ar fi atins cu o baghetă magică.
Opera m-a făcut un medic mai bun și mai înțelegător, un fiu mai bun pentru părinții mei, pentru prietena mea, pentru toți cei din jurul meu…
La sfârșitul anului 2008 am obținut un premiu extrem de prestigios pentru activitatea mea medicală. În Anul Nou 2009 eram la New York cu ilustrul medic chirurg, prof. dr. Sandu Bologa, și soția lui, Grete. Am vizionat împreună câteva opere, cea mai așteptată find „La Rondine” cu Angela Gheorghiu, Roberto Alagna, Marius Brenciu. După spectacol am obținut (la cererea expresă a d-nei Angela Gheorghiu) să intrăm să-i vedem pe artiști. I-am spus Angelei Gheorghiu că mi s-a acordat recent un premiu extrem de prestigios și i-am explicat cât de mult au contribuit opera, artiștii și chiar ea însăși, peste ani, la rezultatele mele din munca de medic de urgențe. La auzul acestor comentarii, i-au dat lacrimile.
Dragostea mea nețărmurită pentru operă m-a determinat, m-a împins chiar (în ciuda unui program incredibil de dur, ca medic de urgențe pe un teritoriu foarte mare), să creez de unul singur un dublu CD cu cele mai frumoase arii compuse vreodată și interpretate de cei mai mari cântăreți ai lumii: „ROYAL OPERA GALA”. Am prezentat acest CD colegilor mei de promoție de la Liceul de Muzică (1975), iar „Adevărul de Cluj” a salutat această realizare, ca și unele ziare din Canada.
În toamna anului 2005 a fost lansat (în Canada) acest dublu CD, care s-a bucurat de o primire excepțională și s-a epuizat în 4 zile! Și da – în broșura care însoțește acest CD am așezat poza Operei Naționale Române Cluj-Napoca alături de poza ultra-celebrului MET („Metropolitan Opera New York”). Fără Opera Națională Română, „The MET” nu ar fi însemnat pentru mine nimic… niciodată… Pentru că de acolo, de la Cluj, a pornit totul… and the rest is history…
Bunul Dumnezeu să binecuvânteze Opera Națională Română!
Fie ca această superbă și emblematică instituție culturală, Opera Națională Română, să înflorească și să continue să copleșească spectatorii cu realizări dintre cele mai prestigioase!
George V. Freundlich, decembrie 2020
Timmins, Canada
NOTA REDACȚIEI
George V. Freundlich
Membru în TSO Timmins Symphony Orchestra 1994-2019 (25 de ani trombon).
Membru al celebrului big-band „The Timmins All Star Big Band”.
Membru „Board Of Directors Orchestras Canada” (din 1997).
„Fellow And Benefactor” The Metropolitan Opera New York (din 2006), scrie recenzii pentru operele de la „MET”.
Serviciul pentru penitenciare din Rusia i-a transmis luni opozantului rus Aleksei Navalnîi un avertisment de ultim moment: să revină imediat din Germania pentru a se prezenta marți dimineață la un birou din Moscova, altfel va fi încarcerat dacă se va întoarce după acest termen, având în vedere că execută o pedeapsă de închisoare cu suspendare, relatează Reuters.
Navalnîi (44 de ani), unul dintre principalii critici ai președintelui Vladimir Putin, a fost transportat la un spital din Germania, în luna august, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu avionul, în Siberia. Germania și alte țări occidentale au afirmat că a fost o tentativă de asasinat, Navalnîi fiind otrăvit cu un agent neurotoxic din grupa Noviciok.
Rusia susține însă că nu există nicio dovadă că acesta a fost otrăvit și a negat orice implicare în incident. O investigație a lui Navalnîi, în colaborare cu CNN și cu site-ul specializat în dezvăluiri Bellingcat, a dezvăluit însă și modul în care o echipă a FSB (ex-KGB) a acționat: i-a introdus disidentului otrava Noviciok în lenjeria intimă.
Serviciul Federal al Penitenciarelor l-a acuzat luni pe Navalnîi că încalcă termenii unei pedepse de închisoare cu suspendare, pe care încă o execută, în urma unei condamnări din 2014, şi de sustragerea de sub supravegherea autorităţii pentru verificarea infractorilor.
Citând un articol apărut în revista medicală britanică „The Lancet” referitor la tratamentul acestuia, autorităţile ruse afirmă că Navalnîi a fost externat dintr-un spital din Berlin pe 20 septembrie şi că toate simptomele sale au dispărut până pe 12 octombrie.
„Prin urmare, acest condamnat nu îşi respectă obligaţiile stabilite de instanţă şi se sustrage de sub supravegherea Inspectorului Penal”, a afirmat Serviciul Federal al Penitenciarelor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Un medic elvețian lansează o propunere extremă, pentru a atrage atenția asupra importanței respectării regulilor anti-pandemie. Ritmul de infectare este alarmant de mare, dar oamenii nu prea respectă recomandările Guvernului. De aceea, doctorul Oggier spune, exasperat: „Dacă spitalele sunt pline, cine neagă existența virusului nu va primi tratament”.
Provocarea vine din partea unui renumit medic din Elveția, Willy Oggier, care locuiește în orășelul Küssnacht (același în care trăiește și celebra artistă americană Tina Turner), aflat la periferia orașului Zürich.
Oggier a lansat această propunere în cel mai mare tabloid din Țara Cantoanelor, „Blick”, pentru a atrage atenția asupra pericolului pe care-l reprezintă negaționiștii/conspiraționiștii la adresa sistemului de sănătate, aflat sub presiunea tot mai mare a persoanelor care au nevoie de tratament pentru coronavirus.
Nu vrei să-ți pui mască? Nu păstrezi distanța recomandată de autorități? Te gândești că virusul nu există sau că este o simplă gripă de sezon? Ieși să protestezi în piață împotriva restricțiilor impuse de autorități? Înseamnă că ești un negaționist și – propune Oggier – nu ar trebui să ai dreptul la tratamentul necesar în secțiile de Terapie Intensivă, dacă spitalele sunt pline.
Conform cotidianului italian La Repubblica, propunerea medicului elvețian vine după ce Țara Cantoanelor a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de persoane infectate cu coronavirus, dar populația pare să nu înțeleagă gravitatea situației. Deși raportul pozitivi/ teste a trecut de 25%, în marile orașe lumea continuă să dea năvală în principalele zone de distracție, având un comportament relaxat și iresponsabil.
Chiar dacă propunerea sa este extremă, anumite voci din lumea medicală, aflată sub presiune din cauza numărului mare de cazuri, tind să-i dea dreptate. Astfel, Christian Camponovo, directorul clinicii Moncucco din Lugano – unul dintre cele două spitale Covid din cantonul Ticinese -, declară pentru La Repubblica:„Cred că propunerea sa nu este complet greșită. Există o responsabilitate individuală, în care fiecare răspunde pentru ceea ce face, dar și o responsabilitate colectivă: aceea de a proteja structurile sanitare, de a evita suprapopularea secțiilor de Terapie Intensivă”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Alegerea Maiei Sandu ca președintă a Republicii Moldova arată clar faptul că vântul schimbării a bătut și la Chișinău. Însă nu este cazul să ne bucurăm prea repede. A pierdut doar Dodon. Acum trebuie luptat cu sistemul care era în spatele lui. Un sistem pe care Dodon l-a preluat de la Plahotniuc.
Tare mă tem că o parte din acest sistem se va replia acum în spatele Maiei Sandu!
Dodon a reușit performanța inegalabilă să ajungă, într-un termen scurt, să fie mai urât de populație decât Plahotniuc și Voronin la un loc.Voronin, care este cel care l-a promovat în politică pe Dodon, a stat două mandate ca președinte.
Această schimbare s-a produs cu acordul tacit al Rusiei. Inclusiv Vladimir Putin se săturase de el. Dodon mergea de două ori pe lună la Moscova. Vladimir Putin, în ultima perioadă, nici nu-l mai primea. Vicepremierul Dmitri Kozak – același personaj cu cel legat de „Memorandumul Kozak” – îl mai primea.
Dacă Dodon era omul lui Putin, așa cum cred unii, Putin venea la Chișinău. Însă, pe timpul mandatului lui Dodon, Vladimir Putin nu a fost niciodată la Chișinău.
Aceasta este doar o victorie. Lupta cu sistemul ticăloșit trebuie să continue.
Paul Szasz Sebeș
(Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)
Situația din ultimele zile, în special alegerile din Statele Unite, ne arată clar că se poate. Lumea se schimbă. Nimeni nu este veșnic în funcție. Acest lucru este valabil și pentru Igor Dodon.
Tot ceea ce trebuie făcut este ca lumea – mă refer la electoratul pro-european – să meargă masiv la vot.
Igor Dodon nu mai este preferat nici la Moscova. Dovadă – faptul că doar vicepremierul Kozak îl mai primește.
Este timpul să fie trimisă acasă această guvernare, care a băgat ajutoarele – trimise de România – sub podul de la Telecentru.
Așa nu se mai poate! Cum noi, în România, îl avem pe Klaus Iohannis, un lider care este bine apreciat la nivel mondial, așa va fi Maia Sandu pentru Republica Moldova. Asta, desigur, cu ajutorul Bucureștiului.
Totul ține, însă, de cetățenii Republicii Moldova, care trebuie să meargă la vot!
Paul Szasz Sebeș
(Opiniile îmi aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)
Prima dezlănțuire verbală a lui Donald Trump după noaptea alegerilor prezidențiale a fost boicotată, joi seară, de mai multe televiziuni americane. Acestea au decis să întrerupă difuzarea unui discurs al președintelui, pe motiv că dezinformează, lansând minciuni grosoloane fără a prezenta vreo dovadă.
Pe măsură ce numărătoarea voturilor continuă, Trump și-a lansat teoria conspiraționistă: „Dacă numărăm voturile legale, câștig cu ușurință. Dacă numărăm voturile ilegale, ei pot încerca să ne fure alegerile”.
Imediate, canalul MSNBC și-a întrerupt transmisia în direct, relatează New York Times.
„Ei bine, iată-ne din nou în poziția neobișnuită de a trebui nu doar să-l întrerupem pe președintele Statelor Unite, ci și să-l corectăm pe președintele Statelor Unite”, a spus prezentatorul Brian Williams.
Exemplul a fost urmat de NBC News și ABC News, care au întrerupt, la rândul lor, difuzarea conferinței de presă. În cele din urmă, aceasta a rămas doar o declarație, deoarece președintele, furios, a părăsit biroul fără a accepta nicio întrebare.
CNN a decis să nu-i taie microfonul lui Donald Trump, dar prezentatorul-vedetă Jake Tapper l-a criticat dur pe șeful statului, scoțând în evidență minciunile acestuia. „Ce noapte tristă pentru Statele Unite ale Americii, să-și vadă președintele (…) acuzând în mod fals oamenii că au încercat să fure alegerile”, a spus jurnalistul, denunțând un „țesut de minciuni”.
CBS, NBC și ABC – logo-urile marilor rețele americane de televiziune
Ideea nu e nouă, dar în această zi a avut o încărcătură aparte, fiind vorba de un moment sensibil. ”Am văzut reporteri de la posturile TV care, în momentul în care Trump a început să mintă la foc automat despre furtul alegerilor, s-au întors cu spatele la el și au început să vorbească despre minciunile ordinare ale, încă, președintelui în funcție”, a declarat jurnalistul Marian Petruța, din Chicago, pentru Lumealibera.ro.
”În ultima perioadă, unele televiziuni au început să facă asta. Se discuta deja de ceva vreme dacă unele posturi TV să mai transmită conferințele lui live, pentru că Trump mințea prea mult și apoi jurnaliștii trebuia să tot spună că președintele minte”, a adăugat jurnalistul român stabilit în SUA.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Este jenant că președintele celei mai puternice țări din lume a ajuns să fie idolul conspiraționiștilor, dar din păcate aceasta este societatea în care trăim și va trebui cumva să ne adaptăm.
Încă de la început, Trump a luat în derâdere pandemia, spunând că este doar o simplă gripă. A lansat apoi ideea că în curând pandemia va dispărea din USA “ca prin miracol”. Apropo, “miracolul” trebuia să se întâmple în luna aprilie.
Încă și mai grav este că Trump nu a purtat niciodată mască, îndemnându-și astfel susținătorii să facă la fel. La toate mitingurile organizate în timpul pandemiei, suporterii lui Trump au stat unii lângă alții și în marea lor majoritate nu au purtat nici mască. Organizatorii puteau să impună purtarea măștilor, dar n-au vrut s-o facă. Dumnezeu știe câți oameni s-au infectat de la aceste mitinguri și câți au murit.
Ori de câte ori intru în conversație cu o persoană care refuză să poarte mască, mă lovesc de același argument: „Dacă Trump nu poartă mască, eu de ce să port? El este cel mai informat om din lume. Dacă medicii din jurul lui Trump ar fi considerat ca masca este necesară, l-ar fi sfătuit s-o poarte”. Rămâi fără replică la un astfel de răspuns, pentru că persoana din fața ta are un argument foarte puternic: exemplul personal dat de președintele Americii.
Nu numai oamenii de rând, dar și liderii altor state au luat exemplul lui Trump exact din același motiv: “Trump este omul cel mai informat din lume, America are cei mai mulți oameni de știință și cele mai numeroase companii farmaceutice. Dacă Trump nu poartă mască și spune că virusul nu este atât de periculos, înseamnă că așa este”. Dintotdeauna, cuvintele unui președinte american au atârnat foarte greu. Din păcate, Trump este un președinte atipic, ca să mă exprim elegant.
Ce a demonstrat infectarea lui Trump?
Virusul există
Cea mai mare dintre conspiratiile care se vântură pe internet este că de fapt virusul nu există, e doar un complot perfect la care participă toate țările simultan, în conspirație intrând politicieni, medici, jurnaliști și oameni de știință.
O altă conspirație spune că povestea cu virusul a fost inventată de ocultă mondială cu scopul de a-l împiedica pe Trump să câștige un al doilea mandat, iar pe 4 noiembrie, a doua zi după alegerile prezidențiale, toată nebunia se va opri și virusul va dispărea ca prin minune.
Infectarea lui Trump dă peste cap aceste conspirații, virusul dovedindu-și existența cu vârf și îndesat.
Măștile și distanțarea fizică funcționează
Măștile sunt departe de a fi perfecte, nu asigură o protecție totală, dar împreună cu distanțarea fizică și spălatul des pe mâini reduc drastic numărul persoanelor infectate.
Trump și cei din jurul lui n-au purtat niciodată mască și, în ciuda faptului că atât el, cât și cei din anturajul lui au fost testați zilnic, la întrunirea republicanilor pentru desemnarea unui nou judecător pentru Curtea Supremă s-au infectat cel puțin 10 persoane. A fost de ajuns o singură persoană pentru a-i infecta pe cei din jur.
Hidroxicloroquina nu tratează Covidul
Deși nu are nicio pregătire în domeniu, Trump a promovat continuu folosirea hidroxicloroquinei ca medicamentul-minune pentru tratrea Covidului. Oamenii de știință au încercat în zadar să convingă lumea că nu este adevărat, că hidroxicloroquina nu tratează boala, în schimb are niște efecte secundare foarte puternice, care duc chiar la moartea pesoanelor bolnave de inimă.
Odată ajuns în spital, marea surpriză a fost că Trump nu a fost tratat cu hidroxicloroquină. Surpriză doar pentru conspiraționiști, pentru că pentru medici și pentru oamenii de știință n-a fost nicio surpriză, știindu-se de luni de zile că nu are niciun efect benefic.
Vă mai aduceți aminte acel video în care vreo 10 medici protestau în fața clădirii Congresului american, cu o doamnă doctor care zbiera că hidroxicloroquina este medicamentul-minune, iar remdesivirul nu face nimic, dar companiile farmaceutice îl promovează pentru că este mai scump?
Vă mai aduceți aminte când video-ul a fost șters de pe toate rețelele de socializare ca fiind unul care răspândește fake news? Ei bine, acum știți de ce-a fost șters: nu ca să se ascundă „adevărul” despre efectul benefic al hidroxicloroquinei, ci pentru că într-adevăr acea informație era falsă.
Remdesivirul are ceva efecte benefice
În paralel cu promovarea hidroxicloroquinei, conspiraționiștii au încercat să demonizeze remdesivirul. În conspirațiile pro-hidroxicloroquină și anti-remdesivir au intrat și mulți medici, toți având însă în comun același lucru: erau susținători ai lui Trump. Dacă n-ar fi fost susținători înfocați ai președintelui, probabil că ar fi fost mai calmi, mai echilibrați, mai logici în gândire și ar fi interpretat rezultatele publicate în jurnalele de specialitate cu mai multă obiectivitate. Am spus-o și o repet: știința nu face politică, știința este neutră.
Bonus
Cu câteva zile înainte ca Trump să se infecteze, a apărut o înregistrare audio în care acesta mărturisea că a înțeles de la început gravitatea situației, a știut că SARS-CoV-2 este un virus mult mai periculos decât virusul gripal, dar în public a spus exact opusul. Practic, a mințit populația americană în mod deliberat. Motivul pe care l-a invocat a fost: „N-am vrut ca populația să se panicheze”.
Cu alte cuvinte, atunci când conspiraționiștii acuzau guvernele lumii și medicii că exagerează numărul morților și al infectaților, manipularea se întâmpla, dar exact în direcția opusă. Numerele pe care le vedem astăzi se vor ajusta. Peste câțiva ani, când vom termina cu această pandemie, vom vedea că dezastrul care s-a produs și continuă încă sub ochii noștri a fost mai mare decât ne-au înștiințat autoritățile.
În China, oficialii spun că s-au infectat doar 80.000 de cetățeni și au murit vreo 4.000. Spuneți sincer, dacă ar fi să pariaț,i ce variantă ați alege? 1) Numărul morților și infectaților este exact așa cum îl prezintă autoritățile chineze; 2) Numărul este de fapt mult mai mic; 3) Numărul este mult mai mare decât declară autoritățile.
Ce-a mai rămas din toate aceste conspirații? Nimic! Întrebarea este: au înțeles ceva conspiraționiștii din toată povestea infectării lui Trump? După modul în care se manifestă zi de zi, sunt sigur că n-au înțeles nimic. Nu știu ce-i de făcut, nu știu care este soluția într-o astfel de situație. Se pare că nu se poate cu vorbă bună. Asta merge doar în țările scandinave sau în unele dintre cele asiatice, precum Japonia, Taiwan și Coreea de Sud. În rest, doar de frica amenzilor oamenii vor lua, poate, măsurile de rigoare.
Președintele american Donald Trump l-a atacat virulent luni pe doctorul Anthony Fauci, o figură respectată în Statele Unite și membru al celulei de criză a Casei Albe pentru criza coronavirusului, transmite France Presse.
„Oamenii s-au săturat de Covid”, a afirmat Trump, într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu membrii echipei sale de campanie, relatată de presa americană.
„Oamenii spun: «Lăsați-ne în pace!». S-au săturat. S-au săturat să-i audă pe Fauci și pe toți acești idioți”, a adăugat el, potrivit Politico.
Fauci „e aici de 500 de ani”, l-a ironizat președintele pe expertul în vârstă de 79 de ani, care se bucură de o recunoaștere internațională și care conduce Institutul de boli infecțioase.
„Dacă l-am fi ascultat, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morți”, a continuat președintele, apreciind însă că ar fi contraproductivă demiterea acestuia, în apropierea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.
În urmă cu o săptămână, imunologul și-a exprimat nemulțumirea pentru folosirea afirmațiilor sale într-un clip de campanie al echipei Trump legat de coronavirus.
„În aproape cinci decenii de serviciu public, nu am susținut niciodată public vreun candidat”, a subliniat el, acuzând scoaterea din context a declarațiilor sale.
În mai multe rânduri, dr. Fauci a încercat să clarifice sau să corecteze afirmații aproximative sau de-a dreptul eronate ale lui Donald Trump privind vaccinurile sau tratamentele în curs de dezvoltare împotriva Covid-19.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
