Explozie de fericire în bula socialistă din România cum nu s-a mai văzut de la victoria lui Hugo Chavez în Venezuela.
Cum a evoluat sărăcia în Argentina cu reformele liberale ale lui Javier Milei? Au apărut datele joi seară.
Când Milei a ajuns la putere, sărăcia era la 41,7%. Acum este la 31,6%. Deci, a scăzut cu un sfert – 10 puncte procentuale, din 41.
Ca să avem un ordin de mărime, iată ce înseamnă: în doar doi ani, aproximativ 4 milioane de oameni au ieșit din sărăcie. Este imens.
– Advertisement –
Ați crede că pentru asta se bucură socialiștii. Dar nu… deși pretind că le pasă de oameni, sărăcie, bunăstare etc. Și că ălora liberali le pasă doar de piețe financiare.
Ei bine, nu. Nu pentru asta se bucură.
De data asta, socialiștii aleg să ignore datele incomode despre bunăstarea oamenilor și intră în discuții despre piețe financiare pe care nu le înțeleg.
– Advertisement –
„Se prăbușește experimentul Milei!”, zic ei fără să înțeleagă ce se întâmplă. Problema e că sunt foarte susceptibili la manipulare. Un lucru pe care altfel îl reproșează altora.
De ce se prăbușește? Pentru că are probleme cu cursul de schimb.
Dar de ce are probleme cu cursul de schimb? Pentru că investitorii vând peso, moneda locală.
Și de ce vând peso? Două motive. Pentru că au câștigat socialiștii alegerile în Buenos Aires și există riscul real să întoarcă toate reformele lui Milei după alegerile din octombrie. Și pentru că aceiași socialiști au început deja să forțeze, prin Parlamentul argentinian, adoptarea unor legi care explodează cheltuielile din pix. Adică fix genul de populisme practicate și de politicienii din România.
Așadar, nu reformele lui Milei au eșuat. Investitorii nu și-au pierdut încrederea în programul liberal, ci se tem că revin aceleași politici socialiste care au ruinat Argentina timp de zeci de ani.
Dar reformele lui Milei ce au făcut? Au redus masiv sărăcia.
Indiferent ce se va întâmpla la alegeri, chiar dacă Argentina se va întoarce la socialism, tot măcar câțiva ani binele va fi fost făcut. Cât o dura – depinde de argentinieni. Dar experimentul a arătat încă o dată ce a arătat toată istoria secolului XX: socialismul duce invariabil la sărăcie, iar libertatea poate dezvolta o societate în timp record.
Și mai e un lucru bun pentru non-argentinieni. Nu se va mai putea spune că nu există remediu la sărăcie. Experimentul Milei a arătat că există, trebuie doar aplicat. Nu avem o singură dovadă, mai sunt în istorie. Dar e încă una lângă ele. Sărăcia nu e o fatalitate inevitabilă, ci o alegere politică.
***
Ce se întâmplă, de fapt, în Argentina?
În doar doi ani, Argentina a trecut de la prăbușire economică la o poveste aproape miraculoasă de succes.
Am fost și sunt un fan deschis al politicilor lui Javier Milei. Este singurul lider din lume care aplică astăzi ideile libertății, cu rezultate vizibile. Milioane de oameni au ieșit din sărăcie, conform datelor oficiale. Rata sărăciei a scăzut, inclusiv cea a sărăciei extreme. Inflația s-a prăbușit. Creșterea economică a revenit.
Altfel spus, liberalismul a livrat în doi ani ce a promis socialismul zeci de ani.
Asta nu înseamnă că nu mai sunt multe de făcut. Acum, Argentina trece printr-o criză a cursului valutar. De aceea primesc mesaje pentru a comenta ce se întâmplă în Argentina. Mesajele sunt de genul: „Aha, iată! Știam eu că liberalismul nu funcționează!”. De fapt, liberalismul funcționează foarte bine.
Cei care se bucură de criza cursului valutar de acum ar trebui să se uite la imaginea de ansamblu. O economie nu e doar un curs valutar. Iar scopul mai mare este prosperitatea cât mai răspândită a populației, nu menținerea unui preț pe piața forex.
Ironia crudă este că cei care tot așteaptă eșecul ideilor libertății în Argentina pretind că vor să-i ajute pe cei mai nevoiași. De fapt, nu vor. Au impresia că socialismul îi ajută pe cei săraci, pentru că e intuitiv și așa zice propaganda. Dar dacă devine evident contrariul din practică, reacția este de respingere a realității.
Dacă socialiștii chiar ar vrea să reducă sărăcia, s-ar întreba de ce crește sărăcia atunci când aplicăm socialismul și scade atunci când aplicăm liberalismul? Dar asta e altă poveste.
Să revenim la ce se întâmplă acum în Argentina.
Pesoul (moneda locală) este supraevaluat.
Nu este supraevaluat de ieri, de azi, ci de mulți ani. Mult înainte de Milei. Ce a făcut Milei a fost să înceapă să lase cursul să reflecte adevărul. Adică să se deprecieze. A făcut-o treptat, chiar dacă nu e adeptul gradualismului.
Mai întâi a scăzut la jumătate cursul fix stabilit de stat. Apoi a redresat banca centrală, care atunci când a preluat el mandatul, avea active negative, adică avea mai multe datorii decât active. Pentru asta a luat împrumutul de la FMI, nu pentru a finanța cheltuielile statului. Statul argentinian e pe excedent de când a venit Milei, așa că nu are nevoie să se împrumute pentru a-și acoperi cheltuielile (cum o face statul român, care cheltuie pe datorie de 35 de ani).
Ulterior, banca centrală argentiniană a lăsat cursul liber, dar într-o bandă de variație cu curs minim și maxim, declarate transparent. În România, BNR zice oficial că lasă cursul liber. În practică, vedem și noi realitatea.
Părea că lucrurile merg bine și perspectivele erau că vor merge din ce în ce mai bine. Până acum o săptămână, când s-a întâmplat ceva care i-a speriat pe investitori de au început să vândă pesos și active.
Ce s-a întâmplat? Cauza principală a crizei nu este economică, ci politică. Partidul lui Milei a scos un scor sub așteptări în alegerile din Buenos Aires. Partidele socialiste au obținut un scor mult mai bun decât la ultimele alegeri. De unde teama că și la alegerile parlamentare parțiale, din octombrie, socialiștii vor lua puterea în Parlament și vor întoarce reformele lui Milei.
Evident, asta sperie investitorii, care văd revenind deficitul și toate politicile socialiste care au dus Argentina în groapă. Așa că încep să vândă și să nu mai investească. Asta depreciază pesosul, similar cu ce s-a întâmplat în România între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale.
Văzând că se întâmplă asta, speculanții s-au gândit că banca centrală argentiniană nu va avea suficienți dolari cât să țină cursul la limita maximă a benzii de variație. Așa că au început și ei să vândă pesos la greu. Ba chiar să împrumute pesos din piață și să-l vândă (short), sperând ca odată ce cade moneda să poată și să ramburseze împrumutul mai ieftin și să rămână cu profit.
Toate astea nu reflectă un eșec al reformelor liberale, ci reacția piețelor la incertitudinea politică și temerea că după alegeri vor reveni politicile socialiste.
Totul s-a întâmplat până când SUA a dat un mesaj că va susține guvernul argentinian. Moment în care speculanții ar fi trebuit să țină pariul nu doar că banca centrală a Argentinei nu are suficienți dolari, ci chiar guvernul Statelor Unite. Lucru care deja era imposibil. Prin urmare, lucrurile s-au stabilizat pentru moment.
Ce se va întâmpla pe mai departe depinde de rezultatul alegerilor din octombrie. Ori avansează libertatea, ori regresează Argentina. Dacă revin socialiștii, tot progresul făcut de Argentina va dispărea. Dacă, însă, Javier Milei are o majoritate cu care să continue reformele, Argentina are șansa să devină cea mai liberă țară de pe glob; și, odată cu asta, una dintre cele mai prospere.
Dar mai este o ironie legată de povestea asta pentru cei care se bucură de criza pesoului supraevaluat de acum. Știți ce altă monedă mai este supraevaluată? Leul.
– Advertisement –
