Autor: Claudiu Năsui

  • Explozia pensiilor speciale – Ziariștii

    Pensiile speciale totale au crescut de la 6,3 miliarde de lei în 2016 la 17 miliarde în 2024 (aproximativ 1% din PIB). O creștere de 170%, mult peste inflație.

    Știți de ce? Pentru că pensiile speciale nu depind de punctul de pensie, ci se indexează și cu inflația, și cu creșterile salariale din sectorul din care provin. Cresc salariile la stat, cresc din nou și pensiile speciale.

    Marele avantaj al pensiilor speciale nu este doar cuantumul mare, în general de câteva ori mai mare decât pentru ceilalți români, ci faptul că poți să ieși la pensie mult mai devreme și că pensia crește mai repede.

    În MAI, de exemplu, vârsta medie de pensionare este de 50 de ani și două luni. Iar pensia medie, aproape triplă decât pensia medie a românilor din sistemul normal.

    – Advertisement –

    Problema nu este că sunt mari, problema este că sunt plătite din taxe și impozite de restul românilor.

    Singurul guvern care a reușit până acum să taie pensii speciale în România a fost Guvernul Boc. Dar abordarea sa nu a fost selectivă, cum este cea a guvernului de acum. Nu a ales doar o singură categorie de pensii speciale de tăiat și atât. Ci a avut o abordare unitară contra tuturor pensiilor speciale. Și a reușit parțial. Le-a tăiat pe toate, mai puțin cele ale magistraților, care au câștigat atunci la CCR.

    Dacă scopul este să taie pensii speciale, Guvernul Bolojan ar trebui să încerce să le taie pe toate. Altfel, nu face decât să-și submineze propriile scopuri declarate.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * O veste bună pentru România: victoria lui Milei în Argentina

    * Nici acum nu strâng cureaua

    * Șmenul 300

    * Ăsta nu e liberalism!

    * Explozie de fericire în bula socialistă

    – Advertisement –

  • Nici acum nu strâng cureaua! – Ziariștii

    Au apărut cifrele pentru luna septembrie. Aveți impresia că se fac mari reduceri de cheltuieli? Din păcate, absolut deloc.

    Cheltuielile cresc din nou. Cresc cu 7,4 miliarde lună-la-lună. Deci, nici luna asta politicienii nu strâng cureaua.

    Iar veniturile lună-la-lună cresc cu 6,5 miliarde, pe fondul creșterilor de taxe. Aici sunt taxele mărite care au scăzut puterea dumneavoastră de cumpărare. Cele mai mari creșteri sunt la CASS și TVA, așa cum era de așteptat.

    Și rezultatul evident este că deficitul crește din nou. Adică fix motivul invocat de actuala coaliție pentru a justifica creșterile de taxe (de parcă nu putea scădea cheltuielile).

    – Advertisement –

    Pe tot anul până la luna septembrie, deficitul crește cu încă 6,3 miliarde față de anul trecut (când era mare).

    Adevărul e că de ce să mai scadă politicienii cheltuielile, dacă tot au crescut taxele?!

    Suntem în plin scenariu în care Guvernul va da iarăși din umeri și va zice că „trebuie” să crească taxele din nou.

    – Advertisement –

    Când e vorba să taie cheltuieli, politicienii cer studii, audituri, analize etc. Dar pentru a crește taxe n-au nicio problemă s-o facă de la o lună la alta. Pentru că acolo nu suportă ei consecințele, așa că de fapt nu le pasă. Consecințele creșterilor de taxe le suportă populația.

    Asta a făcut Guvernul și până acum, asta va face și de acum.

    E mai ușor să dai bani la presă și influenceri ca să facă propagandă că faci ce trebuie, decât să faci efectiv ce trebuie. Problema este că propaganda merge doar pe termen scurt. Pe termen lung apar cifrele și se vede adevărul. Și atunci propaganda nu mai are nicio putere.

    În afara Educației, Guvernul nu a scăzut semnificativ nicio cheltuială. Doar a crescut din nou taxe.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Șmenul 300

    * Ăsta nu e liberalism!

    * Explozie de fericire în bula socialistă

    – Advertisement –

  • Șmenul 300 – Ziariștii

    Clasa politică a îngropat din nou proiectul de reducere a numărului de parlamentari la 300.

    Dacă ne luăm după declarații, mai toate partidele susțin 300 de parlamentari. La vot, însă, doar 12 senatori au fost pentru.

    Da, ați citit bine: doar 12.

    81 au votat să-l amâne (să-i prelungească termenul de adoptare tacită). 12 au votat contra ori s-au abținut. Așa se citește tabelul de mai jos.

    – Advertisement –

    PSD (38 de senatori), AUR (28 de senatori), PNL (22 de senatori) și USR (19 senatori).

    De ce zic că-l susțin, dar la votul efectiv nu știu cum să facă să-l îngroape mai repede?

    – Advertisement –

    Întrucât clasa politică nu vrea în ruptul capului să taie vreodată vreo sinecură de la ei. Să plătească alții taxe, să le susțină privilegiile.

    Și domnul Bolojan a zis că susține proiectul, dar când a fost vorba să-l voteze, nu l-a votat.

    Președintele Senatului (de la PNL) a propus amânarea proiectului. Adică îngroparea lui. Iar senatorii PNL au fost de acord. Inclusiv domnul Bolojan, care e senator PNL.

    Când se apropie alegerile, aceiași politicieni vor promite din nou 300 de parlamentari. Se bazează pe faptul că lumea uită. Iar după alegeri vor face fix ce au făcut acum. Vor îngropa orice discuție despre asta. Subiectul e bun doar ca promisiune de campanie.

    Nu am încă votul individual, dar îl voi cere Senatului pe legea de acces la informații publice 544. Și-l voi prezenta.

    Dar cu un vot 81–12, e foarte clar că niciun partid nu a vrut să treacă proiectul.

    Nu fiți șocați! Doar nu mai credeți propaganda. Priviți acțiunile politicienilor, nu declarațiile lor!

    Clasa politică preferă să crească încontinuu taxele asupra populației decât să taie vreo sinecură de la ei.

    De aceea vor tot crește taxele și nu vor tăia niciodată nimic semnificativ de la cei șmecheri și conectați.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Ăsta nu e liberalism!

    * Explozie de fericire în bula socialistă

    – Advertisement –

  • Ăsta nu e liberalism! – Ziariștii

    Un cunoscut influencer socialist zice că ce face acum guvernul este liberalism. Nu este. Dimpotrivă.

    Probabil cel mai mare rău pe care îl face Guvernul Bolojan este să lase impresia că e „liberal”. Cu așa liberalism, nici nu-i de mirare că lumea devine socialistă.

    Mă refer la o emisiune a domnului Pătraru. Are dreptate cu 80% din lucrurile pe care le spune, problema e că restul de 20% fac toată diferența.

    Da, Guvernul Bolojan a tăiat mai ales de la cei vulnerabili. Am spus-o încă din primele zile când am văzut direcția în care merge.

    – Advertisement –

    Da, același guvern nu s-a atins de propriile sale privilegii. Subvenția pentru partide rămâne neatinsă. Și chiar și mica insinuare a premierului ar fi că ar putea fi scăzută cu doar 10%.

    Da, sistemul energetic din România e praf. Dar nu zice că 80% din energia electrică produsă este produsă în companii de stat. Adică companii așa cum îi plac lui. Pentru că cine zice „companii de stat” zice companii conduse de politicieni.

    Are dreptate și legat de partide, și legat de faptul că nu poți să zici că Ciolacu a mințit în date oficiale fără să existe absolut nicio consecință, și legat de cei cu privilegii de la stat.

    – Advertisement –

    Unde nu are dreptate?

    Nu are dreptate atunci când vorbește despre ce trebuie făcut. Domnul Pătraru vrea să continuăm să facem deficit, adică să cheltuim mai mult decât avem. Adică ce s-a făcut în România de mulți ani și ne-a adus aici.

    De ce? Ca să continue consumul. După care fix socialiștii vor deplânge consumerismul pe care vor să-l încurajeze statul.

    „Ce e logic pentru un individ nu e logic pentru toată economia”, ne spune domnul Pătraru. Foarte corect în unele privințe. Dar nu aici. Când n-ai resurse, nu le poți inventa din nimic. Iar asta nu se schimbă dacă ești o persoană, o firmă sau o economie întreagă. Poți doar să te îndatorezi sau să tipărești bani. Amândouă, însă, sunt precum minciuna: au picioare scurte.

    Problema când cheltui pe deficit timp de 35 de ani este că la un moment dat se termină banii altora. În cazul nostru nu se termină neapărat banii altora, dar cresc atât de mult dobânzile la banii altora, încât e ca și cum s-ar termina.

    Ce se întămplă acum nu este liberalism. Deși Guvernul Bolojan face un mare rău fix liberalismului pretinzând asta, sau măcar lăsând această impresie.

    Soluția liberală la problema deficitului era să se taie cheltuielile, nu să crească taxele. Și în niciun caz taxe precum TVA, care-i afectează predominant pe cei mai vulnerabili. Iar asta nu s-a făcut în România și nu se face nici acum.

    Acum avem creșteri de taxe pentru a reduce deficitul făcut de aceeași clasă politică, la care s-a adăugat și USR. Adică o creștere a statului.

    Cheltuielile cresc în continuare. Angajările la stat continuă. Achizițiile inutile continuă. Schemele de redistribuție de la săraci la bogați continuă. Pensiile speciale continuă. Subvențiile pentru partide continuă. Și multe altele care ar fi trebuit tăiate primele, înainte de banii pentru educație.

    Domnul Pătraru pune însă o întrebare corectă, la care trebuie reflecție. Dacă această austeritate a Guvernului Bolojan duce la probleme politice mai mari. Ba da. Austeritatea făcută astfel va duce fix acolo.

    Și pentru că nu putea să vorbească despre liberalism fără să-l menționeze pe Javier Milei (pe bună dreptate), la un moment dat zice că Guvernul Bolojan face ce a făcut și Milei în Argenina. Bine ar fi să fie așa! Din păcate este fals. Javier Milei tocmai că a tăiat cheltuieli și nu a crescut taxe. Adică fix invers decât face Guvernul Bolojan.

    Dar de ce zice asta domnul Pătraru? Pentru că vrea cumva să inducă ideea că liberalismul duce la sărăcie. E fals.

    Zice că „sărăcia în Argentina a crescut la peste 50%” de când cu Milei.

    Ce nu spune este că sărăcia era deja imensă acum doi ani, când a venit Milei.

    Iar de când sărăcia a crescut la peste 50%, a apucat și să scadă la 30%. O ieșire spectaculoasă din sărăcie pentru milioane de oameni.

    Dacă chiar i-ar păsa de cei vulnerabili și de cei sărăci – domnului Pătraru și nu numai, la toți socialiștii –, ar trebui să se uite mai atent la ce sistem chiar scoate oamenii din sărăcie. Și la ce sistem îi adâncește în ea. S-ar putea să aibă surprize.

    DE ACELAȘI AUTOR:

    * Explozie de fericire în bula socialistă

    – Advertisement –

  • Explozie de fericire în bula socialistă

    Explozie de fericire în bula socialistă din România cum nu s-a mai văzut de la victoria lui Hugo Chavez în Venezuela.

    Cum a evoluat sărăcia în Argentina cu reformele liberale ale lui Javier Milei? Au apărut datele joi seară.

    Când Milei a ajuns la putere, sărăcia era la 41,7%. Acum este la 31,6%. Deci, a scăzut cu un sfert – 10 puncte procentuale, din 41.

    Ca să avem un ordin de mărime, iată ce înseamnă: în doar doi ani, aproximativ 4 milioane de oameni au ieșit din sărăcie. Este imens.

    – Advertisement –

    Ați crede că pentru asta se bucură socialiștii. Dar nu… deși pretind că le pasă de oameni, sărăcie, bunăstare etc. Și că ălora liberali le pasă doar de piețe financiare.

    Ei bine, nu. Nu pentru asta se bucură.

    De data asta, socialiștii aleg să ignore datele incomode despre bunăstarea oamenilor și intră în discuții despre piețe financiare pe care nu le înțeleg.

    – Advertisement –

    „Se prăbușește experimentul Milei!”, zic ei fără să înțeleagă ce se întâmplă. Problema e că sunt foarte susceptibili la manipulare. Un lucru pe care altfel îl reproșează altora.

    De ce se prăbușește? Pentru că are probleme cu cursul de schimb.

    Dar de ce are probleme cu cursul de schimb? Pentru că investitorii vând peso, moneda locală.

    Și de ce vând peso? Două motive. Pentru că au câștigat socialiștii alegerile în Buenos Aires și există riscul real să întoarcă toate reformele lui Milei după alegerile din octombrie. Și pentru că aceiași socialiști au început deja să forțeze, prin Parlamentul argentinian, adoptarea unor legi care explodează cheltuielile din pix. Adică fix genul de populisme practicate și de politicienii din România.

    Așadar, nu reformele lui Milei au eșuat. Investitorii nu și-au pierdut încrederea în programul liberal, ci se tem că revin aceleași politici socialiste care au ruinat Argentina timp de zeci de ani.

    Dar reformele lui Milei ce au făcut? Au redus masiv sărăcia.

    Indiferent ce se va întâmpla la alegeri, chiar dacă Argentina se va întoarce la socialism, tot măcar câțiva ani binele va fi fost făcut. Cât o dura – depinde de argentinieni. Dar experimentul a arătat încă o dată ce a arătat toată istoria secolului XX: socialismul duce invariabil la sărăcie, iar libertatea poate dezvolta o societate în timp record.

    Și mai e un lucru bun pentru non-argentinieni. Nu se va mai putea spune că nu există remediu la sărăcie. Experimentul Milei a arătat că există, trebuie doar aplicat. Nu avem o singură dovadă, mai sunt în istorie. Dar e încă una lângă ele. Sărăcia nu e o fatalitate inevitabilă, ci o alegere politică.

    ***

    Ce se întâmplă, de fapt, în Argentina?

    În doar doi ani, Argentina a trecut de la prăbușire economică la o poveste aproape miraculoasă de succes.

    Am fost și sunt un fan deschis al politicilor lui Javier Milei. Este singurul lider din lume care aplică astăzi ideile libertății, cu rezultate vizibile. Milioane de oameni au ieșit din sărăcie, conform datelor oficiale. Rata sărăciei a scăzut, inclusiv cea a sărăciei extreme. Inflația s-a prăbușit. Creșterea economică a revenit.

    Altfel spus, liberalismul a livrat în doi ani ce a promis socialismul zeci de ani.

    Asta nu înseamnă că nu mai sunt multe de făcut. Acum, Argentina trece printr-o criză a cursului valutar. De aceea primesc mesaje pentru a comenta ce se întâmplă în Argentina. Mesajele sunt de genul: „Aha, iată! Știam eu că liberalismul nu funcționează!”. De fapt, liberalismul funcționează foarte bine.

    Cei care se bucură de criza cursului valutar de acum ar trebui să se uite la imaginea de ansamblu. O economie nu e doar un curs valutar. Iar scopul mai mare este prosperitatea cât mai răspândită a populației, nu menținerea unui preț pe piața forex.

    Ironia crudă este că cei care tot așteaptă eșecul ideilor libertății în Argentina pretind că vor să-i ajute pe cei mai nevoiași. De fapt, nu vor. Au impresia că socialismul îi ajută pe cei săraci, pentru că e intuitiv și așa zice propaganda. Dar dacă devine evident contrariul din practică, reacția este de respingere a realității.

    Dacă socialiștii chiar ar vrea să reducă sărăcia, s-ar întreba de ce crește sărăcia atunci când aplicăm socialismul și scade atunci când aplicăm liberalismul? Dar asta e altă poveste.

    Să revenim la ce se întâmplă acum în Argentina.

    Pesoul (moneda locală) este supraevaluat.

    Nu este supraevaluat de ieri, de azi, ci de mulți ani. Mult înainte de Milei. Ce a făcut Milei a fost să înceapă să lase cursul să reflecte adevărul. Adică să se deprecieze. A făcut-o treptat, chiar dacă nu e adeptul gradualismului.

    Mai întâi a scăzut la jumătate cursul fix stabilit de stat. Apoi a redresat banca centrală, care atunci când a preluat el mandatul, avea active negative, adică avea mai multe datorii decât active. Pentru asta a luat împrumutul de la FMI, nu pentru a finanța cheltuielile statului. Statul argentinian e pe excedent de când a venit Milei, așa că nu are nevoie să se împrumute pentru a-și acoperi cheltuielile (cum o face statul român, care cheltuie pe datorie de 35 de ani).

    Ulterior, banca centrală argentiniană a lăsat cursul liber, dar într-o bandă de variație cu curs minim și maxim, declarate transparent. În România, BNR zice oficial că lasă cursul liber. În practică, vedem și noi realitatea.

    Părea că lucrurile merg bine și perspectivele erau că vor merge din ce în ce mai bine. Până acum o săptămână, când s-a întâmplat ceva care i-a speriat pe investitori de au început să vândă pesos și active.

    Ce s-a întâmplat? Cauza principală a crizei nu este economică, ci politică. Partidul lui Milei a scos un scor sub așteptări în alegerile din Buenos Aires. Partidele socialiste au obținut un scor mult mai bun decât la ultimele alegeri. De unde teama că și la alegerile parlamentare parțiale, din octombrie, socialiștii vor lua puterea în Parlament și vor întoarce reformele lui Milei.

    Evident, asta sperie investitorii, care văd revenind deficitul și toate politicile socialiste care au dus Argentina în groapă. Așa că încep să vândă și să nu mai investească. Asta depreciază pesosul, similar cu ce s-a întâmplat în România între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale.

    Văzând că se întâmplă asta, speculanții s-au gândit că banca centrală argentiniană nu va avea suficienți dolari cât să țină cursul la limita maximă a benzii de variație. Așa că au început și ei să vândă pesos la greu. Ba chiar să împrumute pesos din piață și să-l vândă (short), sperând ca odată ce cade moneda să poată și să ramburseze împrumutul mai ieftin și să rămână cu profit.

    Toate astea nu reflectă un eșec al reformelor liberale, ci reacția piețelor la incertitudinea politică și temerea că după alegeri vor reveni politicile socialiste.

    Totul s-a întâmplat până când SUA a dat un mesaj că va susține guvernul argentinian. Moment în care speculanții ar fi trebuit să țină pariul nu doar că banca centrală a Argentinei nu are suficienți dolari, ci chiar guvernul Statelor Unite. Lucru care deja era imposibil. Prin urmare, lucrurile s-au stabilizat pentru moment.

    Ce se va întâmpla pe mai departe depinde de rezultatul alegerilor din octombrie. Ori avansează libertatea, ori regresează Argentina. Dacă revin socialiștii, tot progresul făcut de Argentina va dispărea. Dacă, însă, Javier Milei are o majoritate cu care să continue reformele, Argentina are șansa să devină cea mai liberă țară de pe glob; și, odată cu asta, una dintre cele mai prospere.

    Dar mai este o ironie legată de povestea asta pentru cei care se bucură de criza pesoului supraevaluat de acum. Știți ce altă monedă mai este supraevaluată? Leul.

    – Advertisement –