„Banda lui Călin Georgescu” e destructurată de procurori și polițiști, prin dosare penale, percheziții, confiscări și arestări. E vorba de „aripa militară” a rețelei care lucrează subversiv pentru preluarea puterii în stat: și anume, mercenarii lui Horațiu Potra. Parchetul General a solicitat deja arestarea preventivă a 21 de persoane. Dintre acestea, 18 au fost reținute deja pentru 24 de ore, iar trei – „Cupola” clanului Potra – se ascund, probabil, în străinătate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au anunțat joi, spre miezul nopții, într-un comunicat de presă, că solicită arestarea preventivă pentru 21 de persoane, pe o perioadă de 30 de zile. Acestea sunt inculpate pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale, în dosarul în care miercuri dimineață au avut loc percheziții la apropiați ai extremistului Călin Georgescu.
În fruntea listei e află mercenarul-șef Horațiu Potra, la proprietățiile căruia rezultatele perchezițiilor au fost cele mai spectaculoase.
Horațiu Potra nu se află în țară, astfel că procurorii cer arestarea acestuia în lipsă. În aceeși situație e află și doi membri ai familiei sale: Dorian Potra (fiul lui Horațiu Potra) şi Alexandru Potra (fratele lui Horațiu Potra).
– Advertisement –
Pentru cei trei infractori din clanul Potra, propunerea de arestare preventivă a fost formulată în lipsă. Ceilalți 18 au fost reţinuți și se află în arestul Poliției.
Capetele de acuzare care-i vizează pe cei 21 din „banda lui Georgescu”: tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale; nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor; orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; instigare publică.
Comunicatul Parchetului General (27 februarie)
„Follow up – Propunere de arestare preventivă pentru 21 de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale ș.a.”
„În continuarea comunicatului de presă din data de 26 februarie 2025 privind efectuarea a 47 de percheziții pe raza județelor Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, informăm următoarele:
– Advertisement –
În urma audierilor efectuate în cursul zilelor de 26 și 27 februarie 2025, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de 21 de inculpați și reținerea a 18 dintre aceștia sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:
- tentativă la infracțiunea de acțiuni contra ordinii constituționale, prev. de art. 32 rap. la art. 397 alin. 2 Cod penal;
- nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. 2 din Cod penal;
- orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prev. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 republicată;
- instigare publică, prev. de art. 368 alin. 1 Cod penal., toate cu aplicarea disp. art. 38 alin. 1 Cod penal.
De asemenea, procurorul a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei 18 inculpați reținuți, precum și pentru un număr de 3 inculpați în lipsă.
Propunerea de luare a măsurii arestării preventive va fi înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.”
Horațiu Potra ar fi în Dubai. Dorian și Alexandru Potra s-ar ascunde în Serbia
Conform unor surse din anchetă, Horațiu Potra s-ar afla în Dubai.
Fiul și fratele său, care n-au fost găsiți la percheziții, au părăsit și ei țara, probabil, înainte de a descinde procurorii. Există zvonuri că ei s-ar fla fie în Dubai (alături de șeful de clan), fie în Serbia (unde guvernul pro-rus le asigură protecție deplină fugarilor care joacă pe mâna Moscovei – a se vedea cazul Sebastian Ghiță).
Varianta sârbească, pentru fuga clanului Potra, e susținută și de cei 21.000 de dinari sârbești găsiți la percheziția de miercuri, la locuința mercenarului-șef din Mediaș.
Nu e exclus ca, în situații-limită, acești infractori să fie transferați chiar în Federația Rusă, ca bastion suprem al fugii lor (incluiv foști șefi de stat, precum ucraineanul Viktor Ianukovici și sirianul Bashar al-Assad, au urmat această traiectorie, aflându-se acum în Rusia).

Potra – consilier local în partidul milițianului Surugiu. Era să fie și primar!
Cazul a erupt miercuri dimineață, când anchetatorii au efectuat 47 de percheziţii la adrese din 5 judeţe (Sibiu, Mureş, Timiş, Ilfov şi Cluj), la persoane apropiate de Călin Georgescu.
Au fost făcute percheziţii la locuinţele a 27 de persoane şi la 4 sedii de firmă.
Cele mai spectaculoase percheziţii au avut loc la mercenarul-șef Horaţiu Potra, politician din Mediaş (județul Sibiu). Acesta e conslier local în „capitala gazului românesc”, iar anul trecut a fost foarte aproape de a deveni primar, fiind învins la circa 200 de voturi de edilul în funcție, Gheorghe Roman (PNL).
Componența Consiliului Local Mediaș, după alegerile din 2024

Horațiu Potra (55 de ani) reprezintă Partidul Patrioților (!), condus de fostul milițian/polițist Iulian Surugiu (actualmente pensionar special și „vedetă TV”) – și el cu probleme penale.
În campania electorală pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, Horațiu Potra a susținut candidații PSD. El a mers pe străzi, prin piețe și la conferințe de presă alături de ce care deschideau listele PSD în județul Sibiu: Lavinia Șandru („împrumutată” de PSD de la PUSL / Dan Voiculescu) – la Senat, respectiv Bogdan Trif – la Camera Deputaților.
Șandru n-a ajuns senatoare (în Sibiu, PSD a ocupat abia locul 4, după PNL, AUR și USR), dar Trif a obținut mandatul de deputat.

„Paznicul lui Georgescu”, finanțat masiv de ruși și de chinezi
Horațiu Potra este un colaborator apropiat al lui Călin Georgescu, care în urmă cu două-trei luni se făcea că nu-l cunoaște! De altfel, Potra îi asigură gărzile de corp („gratis”, zice el, deși mercenarii lucrează doar pe bani). În 2021, Potra i-a cerut dubiosului afacerist Frank Timiș (australian de orgine română) să finanțeze cu 35 de milioane de dolari campania electorală prezdențială a lui Călin Georgescu din 2024, promițându-i că, în cazul unui succes, va beneficia de contracte generoase pentru exploatarea zăcămintelor românești (așa cum a făcut în Africa, unde Potra a lucrat câțiva ani pentru Timiș).
În mai multe țări africane, firma lui Horațiu Potra a încasat milioane de dolari și de la ruși (operațiuni subcontractate de la Grupul Wagner), și de la chinezi (contracte de pază și secritate cu companii ale Partidului Comunist Chinez care exploatau hidrocarburi și minereuri).
Horaţiu Potra a părăsit însă România înainte de a-i fi percheziţionată casa și de a fi arestat.
Armament de război în locuința lui Potra
În casa-buncăr a mercenarului Horațiu Potra, la Mediaș, au fost găsite arme și muniție ascunse într-o cameră secretă.
De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei, au fost găsite teancuri cu bani și lingouri de aur.
În casa respectivă, Horațiu Potra locuia împreună cu fiul său, Dorian Potra. Amândoi au acum mandat de arestare și sunt de negăsit. Amândoi au participat și la „marșul spre Capitală”, zădărnicit de trupele speciale pe 8 decembrie 2024, la două zile după anularea alegerilor prezidențiale.
La perchezițiile de miercuri, 26 februarie, polițiștii au găsit în casa lui Horațiu Potra un adevărat arsenal de război:
- peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre)
- 51 de grenade (militare, ofensive/defensive)
- 44 de proiectile pentru lovituri de lansator
- 21 de pistoale letale (majoritatea calibrul 9×19 mm)
- 7 pistoale mitralieră sau puști mitralieră letale (calibrul 7,62 mm și 7,65 mm)
- peste 20 de cutii/pachete/pungi cu muniție letală
- 6 piese de arme
- 4 materiale explozive
- 2 aruncătoare/lansatoare de grenade
- 1 fitil detonant
- 1 lunetă.
Aur și valută de peste 5,5 milioane de euro
În locuința lui Horațiu Potra, la percheziții, au mai fost descoperite și ridicate:
- peste 25 de kilograme de aur, sub formă de lingouri (în valoare de peste 2,3 milioane de euro)
- peste 3,3 milioane de dolari
- peste 700.000 de lei
- 43.000 de euro
- 13.000 de dirhami
- 21.000 de dinari sârbești.
În total, „Peștera lui Ali Baba” din casa lui Potra ascundea rezerve financiare de peste 5,5 milioane de euro.
Filiera Georgescu – Potra – Sechila – Mega
Șarlatanul Călin Georgescu (62 de ani) a fost pus miercuri sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile. El are 7 interdicții, printre care pe aceea de a nu părăsi țara fără încuviințarea autorităților judiciare.
Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a 6 infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată;
- comunicarea de informații false;
- fals în declarații în formă continuată;
- inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup;
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
- inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.
Ulterior, Parchetul General a precizat că în dosarul lui Călin Georgescu este vizat și un magistrat care „a sprijinit activitățile infracționale”.
Printre cei audiaţi în dosar se numără şi Eugen Sechila, fost mercenar din Legiunea Străină, actualmente un mare promotor al Mișcării Legionare a lui Corneliu Zelea Codreanu. Sechila a fost ridicat miercuri cu mandat de pe Aeroportul Otopeni, de unde urma să se îmbarce într-o cursă internă spre Oradea, unde avea întlnire cu preotul putinist Ciprian Mega (infractor și el). Sechila a fost adus la audieri la Parchetul General, dar apoi a fost lăsat să plece, aflându-se sub control judiciar.