Paul Palencsar, un tânăr preot care a hotărât să ia poziție față demisiile unor medici de teama pericolului coronavirus, pune o întrebare fundamentală: „Eu, dacă mă îmbolnăvesc cu coronavirus, unde îmi dau demisia?”
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Paul Palencsar se întreabă dacă bolnavii de coronavirus pot să-și dea și ei demisia din „funcția” de bolnav. El îndeamnă la responsabilitate: „Recunosc: în locul medicilor, acum, mi-ar fi o frică groaznică de moarte. M-aș gândi la cei pe care-i iubesc și nu vreau să-i pierd. Dar m-aș gândi și la milioanele de pacienți care au nevoie de mine, ca om pus în slujba vieții. Nu putem trăi doar pentru noi și familia noastră, ca fiarele care-și apără grota. Trăim între oameni și pentru ei”.
Apelul lui Paul Palencsar
„Medicilor care acum își dau demisia, inclusiv din spitale care au echipament complet: eu, dacă mă îmbolnăvesc cu coronavirus, unde îmi dau demisia? Ajung la spital. Paturi murdare, pereți plini cu klebsiella, stafilococ auriu și alte bacterii. Cum demisionez? Toalete infecte, cadre medicale nervoase și neglijente. Lipsă de dezinfectant, costume și mănuși. Cum demisionez? Mâncare infectă, cu gândaci, pereți plini de mucegai. Manageri corupți, măști și costume de protecție pe care le fură unele cadre medicale chiar în aceste zile negre. Îmi văd moartea cu ochii. Vreau să demisionez. Pot? Tatăl meu, bunica mea, ambii bătrâni și cu boli cronice, unde își scriu demisiile? Vine virusul, bunică-mea îi arată demisia, iar ăsta zice: «Scuzați, madam. N-am știut. Plec acum. Zi bună!». Noi toți, un popor întreg, cum demisionăm din fața morții, în abatoarele numite spitale?
Nici eu nu vreau să mor. Nici noi, pacienții, nu vrem să murim. Am vrea să demisionăm, căci vrem să trăim. Putem? Serios, putem? E dreptul legal al medicilor să demisioneze, nu însă și moral.
Medicii care demisionează acum ar trebui ca, după ce trece urgia, să nu mai aibă dreptul de a profesa medicina vreodată.
Pacienții nu demisionează. Coronavirusul nu își depune demisia la Secretariatul virușilor. «Gata, bă, m-am săturat. Eu plec!».
Recunosc: în locul medicilor, acum, mi-ar fi o frică groaznică de moarte. M-aș gândi la cei pe care-i iubesc și nu vreau să-i pierd. Dar m-aș gândi și la milioanele de pacienți care au nevoie de mine, ca om pus în slujba vieții. Nu putem trăi doar pentru noi și familia noastră, ca fiarele care-și apără grota. Trăim între oameni și pentru ei.”