Antreprenorii români nu mai sunt dispuși să plătească nebunia bugetară a Guvernului PSD-PNL. Cer amânarea creșterii de impozite cu 6 luni și „reducerea drastică a cheltuielilor publice“

Written by

in

Antreprenorii grupați în organizația Romanian Business Leaders (RBL), care cuprinde crema oamenilor de afaceri români, au publicat luni o scrisoare deschisă adresată guvernanților, cerându-le acestora să amâne cu 6 luni creșterile de impozite și taxe, dar mai ales „reducerea drastică a cheltuielilor publice“. Semnatarii protestului RBL acuză liderii coaliției că i-au mințit cu nerușinare în față, cu doar două zile înainte să adopte Ordonanța Austerității, promițându-le ferm că nu vor crește nicio taxă.

Culisele dezvăluite de antreprenorii români sunt de-a dreptul stupefiante. Aceștia povestesc că Ciolacu și Bolojan s-au întâlnit sâmbătă cu reprezentanții oamenilor de afaceri, i-au privit în ochi și le-au spus, fără să clipească, să fie liniștiți, că păstrează stabilitatea și predictibilitatea sistemului fiscal. Conform legii, Guvernul nu poate majora taxele și impozitele decât după ce a anunțat acest lucru cu 6 luni înainte. În acest caz, Ciolacu și Bolojan au schimbat legislația în mai puțin de 72 de ore.

Reprezentanții RBL îl acuză pe Ciolacu de faptul că tratează mediul privat, care ține în cârcă economia României, „ca pe o pușculiță pe care o spargeți ori de câte ori aveți nevoie de mai mulți bani ca să acoperiți cheltuielile bugetare uriașe“.

Scrisoarea se încheie cu un mesaj foarte dur și un avertisment: „(…) Riscul ca actuala clasă politică de la putere să devieze România de pe drumul nostru european este în creștere accentuată. (…) Nu puteți schimba ceva în România făcând politică în același fel – cu minciună și manipulare. Noi susținem ferm calea pro-europeană și am arătat asta clasei politice“.

– Advertisement –

Mesajul oamenilor de afaceri a fost ignorat complet de Ciolacu și PSD-PNL. Ordonanța Austerității a fost deja dată cu o singură modificare, prin care casta magistraților e exceptată de la sacrificiile financiare.

Mai jos, mesajul organizației Romanian Business Leaders.

„Lecțiile care n-au fost învățate

Guvernul Ciolacu 2 seamănă indignare în rândul mediului de afaceri. Coaliția, care nici nu s-a instalat bine la Palatul Victoria, și-a încălcat într-un timp record promisiunile. Acum 7 zile a promis stabilitatea și predictibilitatea sistemului fiscal în programul propriu de guvernare. Acum două zile, într-o întâlnire față în față cu confederațiile patronale, au promis același lucru, fără să clipească. 

– Advertisement –

Domnule Marcel Ciolacu, modelul și calea pro-europeană pe care susțineți răspicat că o urmați presupune, înainte de toate, dialog, parteneriat și încredere. Încetați să tratați antreprenorii și investitorii, pe noi, cei care ținem economia, doar ca pe o pușculiță pe care o spargeți ori de câte ori aveți nevoie de mai mulți bani ca să acoperiți cheltuielile bugetare uriașe. 

Domnule Ilie Bolojan, ați venit în fața comunității noastre de antreprenori acum o lună și ați spus răspicat că mediul de afaceri are nevoie de «o mai mare echitate, simplitate și predictibilitate a sistemului fiscal». Ne-am pus speranța în cuvântul dumneavoastră și în capacitatea de a schimba modul de a face politică în București. Vă contaminați mai repede decât credeam de obiceiul declarațiilor politicianiste fără acoperire.

Domnule Kelemen Hunor, ați declarat public în plenul Parlamentului, doar acum câteva zile, că este esențial ca instituțiile statului să fie puse în slujba oamenilor, iar Guvernul trebuie să fie sincer și transparent, pentru că cea mai mare provocare a României este criza de încredere. Din păcate, nimic din ce se întâmplă acum nu merge în această direcție de câștigare a încrederii. 

Cea mai importantă lecție pe care electoratul a aplicat-o clasei politice este că nu mai acceptă minciuna. Avem în fața noastră cea mai grea bătălie electorală și politică a României, cu o divizare a societății care ar putea să ne schimbe cursul istoric. Comportamentul partidelor politice care formează proaspăta coaliție guvernamentală dovedește nepăsare și lipsă de respect față de mediul de afaceri. 

Noi, Romanian Business Leaders, suntem nemulțumiți pentru că, din nou, sunt promovate măsuri de modificare a regimului fiscal cu aplicabilitate în 3 zile, date încă o dată între Crăciun și Revelion. Nu există un parteneriat, nu există consultări reale – așa cum se declară – între Guvern și mediul de afaceri, iar oprirea creșterii cheltuielilor bugetare nu înseamnă reducerea lor. 

Astăzi, 30 decembrie, înainte de adoptarea OUG-ului Trenuleț în ședința de Guvern, Romanian Business Leaders solicită:

▪ Amânarea cu 6 luni a implementării măsurilor de creștere a fiscalității pentru mediul de afaceri și consultări reale și imediate.
▪ Adoptarea  unor măsuri drastice de reducere a cheltuielilor publice, nu doar de înghețare a lor. Închidem anul 2024 cu un deficit de aproape 9%, avem nevoie urgentă să închidem robinetul cu bani publici.

Ce se întâmplă azi este că aflăm mult prea repede că lecțiile date în alegerile recente nu au fost învățate de partidele mari, iar riscul ca actuala clasă politică de la putere să devieze România de pe drumul nostru european este în creștere accentuată. Aceasta este o sirenă de alarmă pe care o tragem Guvernului.

Nu puteți schimba ceva în România făcând politică în același fel – cu minciună și manipulare! Noi susținem ferm calea pro-europeană și am arătat asta clasei politice. La rândul vostru, arătați-ne și arătați poporului român că putem avea încredere că ne veți menține pe această cale, nu doar prin vorbe, ci și prin fapte!“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Rușinea Bucovinei: „Urșii de la Rotunda”. Odă pe scenă: „Domnul Putin ne iubește / El pe Ucraina o lovește / Dar Zelenski, fiind bandit…”. Îndemn la violență „cu furci și topoare”. Și „urșii” de la Rotunda, și cei de la Roșcani îl slăvesc pe Călin Georgescu

* VIDEO. Ciolacu minte grosolan și în ziua de Crăciun! A prezentat pe TikTok niște pseudo-facturi, ca să acopere plimbările de lux din 2022, pe Coasta de Azur, cu avion privat, pe banii țeparilor de la Nordis

* Regimul ilegitim de la București aliniază România cu Ungaria și Slovacia, „ciumatele” Europei! Ciolacu anunță că noua prioritate e „pacea cu orice preț“ – narativul propagandei putiniste

* Lia Olguța Vasilescu e „patroana” Justiției: după Laura Vicol, l-a impus și pe Radu Marinescu. Amândoi i-au fost avocați în dosarele sale penale, pe amândoi i-a făcut deputați de Dolj și șefi ai Comisiei juridice. Cu Marinescu a mers mai departe: e ministru!

* O numire scandaloasă și una dubioasă în Guvernul Ciolacu 2. PSD aduce la Cultură o nouă „Suzana Gâdea”! Cum au fost împărțite ministerele

* Marea miză a auditului comandat de Bolojan: cine din PNL a plătit campania pe TikTok a lui Călin Georgescu?

* „Proiectul suveranist“ al PSD, Șantierul Naval Mangalia, a ajuns în faliment. Șantierul fusese naționalizat, iar PSD a adus ca șefi o fostă angajată la un salon de masaj din Călărași și un fost chioșcar din Giurgiu

* Păruială în „familia bugetarilor fericiți”: Petre Daea și-a tras de păr soția, directoare la APIA, care a sunat la 112

* Vrânceanul confundat cu un mistreț a fost împușcat pe aliniamentul Mărășești – Mărăști – Oituz, la 4 kilometri de Mausoleul eroilor din 1917. Nu l-au ucis armatele inamice, ci un fost deputat PSD

* Crimă odioasă a Rusiei în cazul avionului azer prăbușit de Crăciun. Nava a fost lovită de o rachetă antiaeriană, apoi i s-a refuzat aterizarea și i s-au blocat comunicațiile, pentru a se prăbuși în mare

EDITORIALE: