Abia acum înțelegem ce cuib de șerpi am deranjat prin votul nostru din 18 mai! România își arată o față a cărei hidoșenie e dincolo de orice știam sau ne imaginam.
Zeci de ani, politicienii le-au oferit privilegii magistraților, iar magistrații i-au scăpat de pușcărie. Pensii speciale contra procese măsluite. Prescrieri de mari dosare de corupție la schimb cu foloase necuvenite.
Esențial, despre asta e vorba. Așa a ajuns statul român raiul hoților și iadul inocenților. Justiția a trădat poporul, pe care l-a lăsat la discreția tâlharilor.
Cei care au transformat Justiția în injustiție sar acum la gâtul lui Ilie Bolojan, un politician dornic și capabil să ucidă o caracatiță a corupției născută în anii 1990.
– Advertisement –
Așa am ajuns ca cei care ne decid soarta să fie cei mai veroși corupți. Ciolacu, Grindeanu, Dragnea, Năstase – toți sunt produsul pactului dintre Justiție și politică. Plus mulți alții. Opt ani a dat șpagă Anastasiu, ca la final Codul Penal să-l scape de pușcărie. PSD-istul Neacșu e vicepremier, chiar și condamnat penal. Actualul ministru al Transporturilor, PSD-istul Ciprian Șerban, dădea mită. Desigur, a scăpat. Același Cod Penal și aceeași Justiție l-a redat societății pe care tocmai o torpilase.
Lista e atât de lungă, încât ne mai trebuie 35 de ani doar să o scriem. Justiția din România a distrus ceva ireparabil: încrederea românului onest în actul de justiție. A celui obligat să le plătească pensii nesimțite complicilor la infracțiuni.
Fără sprijinul nostru, Bolojan nu va reuși. E prea singur, iar ei – prea mulți. Prea înșurubați în instituții de forță, din care și-au făcut arme. A crede că vom privi de pe canapea, iar Bolojan va curăța în câteva luni mizeria adunată în 35 de ani, e curată sinucidere.
– Advertisement –
Nu suntem nici măcar la început, ci la începutul începutului de drum spre ce ar trebui să fie o Românie normală. Trebuie să ieșim din ignoranța românului pe care nu-l interesează politica, una dintre cele mai idioate percepții cu care ne-a lăsat comunismul. Puterea corupților și a corupției stă tocmai în letargia și dezinteresul nostru pentru viața politică.
Odată aprinsă lumina implicării civice, corupții fug ca gândacii. E cea mai mare frică a lor, iar asta e deja evident după doar două luni de mandat al lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
***
Iată ce reacții primesc la articolele mele despre pensiile magistraților! Nu pot decât să bănuiesc că domnul Grigore lucrează în sistemul de Justiție, iar unul dintre cei care-i plătesc salariul și, eventual, pensia sunt chiar eu.

M-am uitat pe pagina sa și-l văd vajnic suveranist, alături de starețul Mănăstirii Comana, cărând lumina sfântă.
P. S. Părinte Mihail, temperați-vă ucenicii, că fac prăpăd!
