Ilustrul critic literar Alex Ștefănescu, care este dotat și cu un puternic spirit civic, face – pe Facebook – o paralelă între „două femei”. Nu le numește, dar le descrie cu precizia pictorului specializat în portrete. Cele două sunt, evident, Laura Codruța Kovesi și Viorica Vasilica Dăncilă.
Textul lui Alex Ștefănescu
DOUĂ FEMEI
„Una este demnă, cealaltă țanțoș-servilă.
Una sclipește de inteligență, cealaltă nu sclipește decât în locurile nepudrate.
Una are simțul răspunderii și curaj, cealaltă nu are nici simțul răspunderii, nici curaj.
Una are ceva de spus, cealaltă spune numai ce-i spun alții să spună.
Una folosește limba română cu siguranță și precizie, alta vorbește o limbă română caricaturală.
Cu una mă mândresc, ca român, cu cealaltă mă rușinez, aproape că-mi vine să-mi schimb cetățenia din cauza ei.
Diferența dintre cele două femei este la fel de mare ca aceea dintre un om și o maimuță.”