Actorul Mircea Diaconu a murit la 74 de ani, doborât de un cancer la colon, cu care a luptat în ultimii ani. Diaconu s-a implicat puternic și pe scena politică, fiind succesiv senator, ministru și europarlamentar, candidând chiar și la alegerile prezidențiale. O uriașă umbră o reprezintă participarea sa, alături de alți actori cunoscuți, la Revoluția din 1989, de partea echipei KGB-iste a lui Ion Iliescu, autoarea unor crime înfiorătoare.
Anunțul morții lui Mircea Diaconu (74 de ani) a fost făcut de soția sa, actrița Diana Lupescu (70 de ani).
În ultima perioadă, Mircea Diaconu a dispărut din circuitul emisiunilor TV, unde în trecut era foarte prezent. Retragerea sa din prim-plan a avut legătură cu probleme de sănătate care-l chinuiau, mai ales un cancer de colon.
Născut pe 24 decembrie 1949, la Vlădești (județul Argeș), actorul ar fi împlinit 75 de ani peste doar 10 de zile, în ajunul Crăciunului.
– Advertisement –
Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, 16 decembrie, între orele 12.00 și 16.00, la Teatrul Nottara.
Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din satul Săftica, comuna Balotești, județul Ilfov, într-un cadru restrâns.
Rol dubios în Decembrie 1989. Recompensat cu multe funcții politice: senator, ministru, europarlamentar, membru CNA, director de teatru. Susținut la Președinție de Ponta & Tăriceanu
Dincolo de prodigioasa sa activitate artistică, unde a jucat cu mare talent roluri de hoți și de proști, Mircea Diaconu s-a implicat puternic și în evenimente politico-istorice.
– Advertisement –
În Decembrie 1989 a participat la evenimentele care au dus la prăbușirea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, însă acțiunile sale de partea echipei KGB-iste a lui Ion Iliescu sunt cel puțin discutabile. Ca și alți artiști sau scriitori, precum Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru, Constantin Vaeni, Tudor Gheorghe, Dorel Vișan și Mircea Dinescu, majoritatea actori sau regizori, Mircea Diaconu și soția sa Diana Lupescu au jucat roluri importante în „Revoluția lui Ion Iliescu”, care a fost o clasică lovitură de stat și o sângeroasă contrarevoluție instrumentată de URSS, prin GRU și KGB.
În acele zile fierbinți, soții Mircea Diaconu și Diana Lupescu au făcut naveta între Televiziunea Română (TVR), sediul CC al PCR și Comandamentul Trupelor de Securitate de la Băneasa.
Ulterior, Mircea Diaconu a fost răsplătit de Sistem cu un rol generos în politică: senator (2008–2013), ministru al Culturii (7 mai – 29 iunie 2012), europarlamentar (2014–2019). Actorul a jucat „pe mâna PNL”, iar în Parlamentul European a ajuns ca independent, susținut puternic de trustul media al lui Dan Voiculescu, mai ales de Antena 3, unde se manifesta ca în propria sufragerie.
A fost și director al Teatrului „Nottara” din București, fiind nevoit să demisioneze în noiembrie 2011, din cauza unui conflict de interese. Din același motiv și-a pierdut și funcția de ministru al Culturii, după numai o lună și jumătate de la numire.
Anterior, Mircea Diaconu a fost plasat în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), până în 2004.
În 2019, Mircea Diaconu a candidat la alegerile prezidențiale, fiind susținut de două partide: ALDE (C. A. C. P. Tăriceanu) și Pro România (Victor Ponta). Diaconu s-a clasat pe locul 4, cu 815.201 de voturi în favoarea sa, reprezentând 8,85%. El a fost depășit doar de Klaus Iohannis (PNL) – 37,82%, Viorica Dăncilă (PSD) – 22,26% și Dan Barna (USR-PLUS) – 15,02%, dar obținând mai multe voturi decât Theodor Paleologu (PMP) – 5,92%, Kelemen Hunor (UDMR) – 3,87%, Ramona Bruynseels (PPU) – 2,65%, Alexandru Cumpănașu (independent) – 1,53% etc.
Abordările politice ale lui Mircea Diaconu, în momente-cheie, au fost cel puțin discutabile, dacă nu chiar de-a dreptul jenante. Apogeul penibilului l-a atins în 2012, când, ca mare activist al sinistrei USL (PSD-PNL), la cea de-a doua suspendare a lui Traian Băsescu (după cea din 2007), se ploconea pe lângă liderii de atunci ai PNL (cu Crin Antonescu – președintele interimar al României! – în frunte) cu replici decupate parcă din filme proaste: „De ce m-ai pus vicepreședinte aici? Tu m-ai pus! În intervalul ăsta atât de acut și de nu știu ce, dacă nu mă suna domnul Chițoiu de câteva ori… nu știu, parcă mă simțeam pe undeva disperat. Voiam să lupt, să muncesc – n-aveam cu cine. (…) Am avut sentimentul că nu sunt chiar vicepreședinte, din moment ce nu e atât de mare nevoie de mine – să mă duc, să mă zbat, să mușc, să rup, să… tot ce trebuie!” (Stenograma videoconferinței PNL de vineri, 3 august 2012).
Traseul prin politică al lui Mircea Diaconu: PD (ex-FSN) – PNL – ALDE.
Actorul-politician și-a găsit timp să activeze și ca profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (UNATC).
PE ACEEAȘI TEMĂ:
* La moartea unui ticălos. Onoruri militare, Academie, Cimitirul Bellu
* A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele cu bidineaua
* A murit deputatul implicat în măcelul de la Sibiu, din 1989, și care frecventa Ambasada Rusiei după invadarea Ucrainei
* A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate
* A murit unul dintre marii profitori ai Revoluției. Avea indemnizație de revoluționar și pensie specială de parlamentar
* A murit Claudiu Iordache, revoluționarul timișorean care a cedat ispitei unei sinecuri oferite de „omul rușilor”, Ion Iliescu
* A mai murit un FSN-ist de frunte: Dan Matei Agathon. Ion Iliescu îi îngroapă pe toți. Lista e lungă: Bîrlădeanu, Brucan, Marțian, Militaru, Chițac, Dan Iosif, Sassu, Duvăz, Lupoi, Cico Dumitrescu, Sergiu Nicolaescu…
* A murit un turnător odios al Securității: Bălăceanu-Stolnici. Cazul Vlad Georgescu – Radio Europa Liberă
* A murit generalul Caraman, spionul decorat de KGB pentru lupta împotriva NATO. Ion Iliescu și Petre Roman l-au pus în 1990 să construiască SIE, stârnind mânia Occidentului
O filmografie foarte bogată
Mircea Diaconu a absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC „I. L. Caragiale” din București (actuala UNATC) în 1971.
A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu „Harfa de iarbă” de Truman Capote.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul „Nunta de piatră”, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița.
În 1972 a fost angajat, de către regizorul Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a trecut la Teatrul Nottara.
În plan artistic, Mircea Diaconu a avut o carieră consistentă, mai ales înainte de a se implica în politică. A jucat atât în piese de teatru pe scenele naționale, cât și în producții cinematografice celebre, precum „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Buletin de București”, „Actorul și sălbaticii”, „Mere roșii”, „Asfalt Tango”, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii”, „Legături bolnăvicioase” sau „Filantropica”.
Rolurile în teatru ale lui Mircea Diaconu
Teatrul Bulandra
- Revizorul – de Nikolai Gogol / regia: Lucian Pintilie (1972)
- A 12-a noapte – de William Shakespeare / regia: Liviu Ciulei (1973)
- Răceala – de Marin Sorescu / regia: Dan Micu (1977)
- Furtuna – de William Shakespeare / regia: Liviu Ciulei (1978)
Teatrul Nottara
- Cum vă place – de William Shakespeare / regia: Lucian Pintilie (1982);
- Pădurea – de Aleksandr Ostrovski / regia: Constantin Marinescu (1983);
- Ultimul bal – după Liviu Rebreanu / regia: Dan Micu (1984);
- Burghezul gentilom – după Molière / regia: Alexandru Dabija (1986);
- Într-o dimineață – de Mihai Ispirescu / regia: Dan Micu (1988).
- Teatrul descompus – de Matei Vișniec / regia: Cătălina Buzoianu
Teatrul Național I. L. Caragiale
- Ghetou – de Joshua Sobol / regia: Victor Ioan Frunză.
Filme în care a jucat Mircea Diaconu
- Metamorfoze (1972) – TV
- Nunta de piatră (1972)
- Explozia (1972)
- Adio dragă Nela (1972)
- Capcana (1974)
- Actorul și sălbaticii (1975)
- Filip cel bun (1975)
- Mere roșii (1976)
- Tănase Scatiu (1976)
- Cuibul salamandrelor (1977)
- Împușcături sub clar de lună (1977)
- Profetul, aurul și ardelenii (1978)
- Mai presus de orice (1978)
- Înainte de tăcere (1978)
- Din nou împreună (1978)
- Vacanță tragică (1979)
- Audiența (1979)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980)
- Bietul Ioanide (1980)
- Casa dintre cîmpuri (1980)
- Vînătoarea de vulpi (1980)
- Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
- Semnul șarpelui (1982)
- Calculatorul mărturisește (1982)
- Așteptând un tren (1982)
- Secvențe… (1982)
- O scrisoare pierdută (1982) – spectacol TV
- Amurgul fântânilor(1983)
- Buletin de București (1983)
- Sfârșitul nopții (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Siciliana (1984)
- Cumpărătorul de clopote(1984)
- Un petic de cer (1984)
- Horea (1984)
- O lumină la etajul zece (1984)
- Promisiuni (1985)
- Căsătorie cu repetiție (1985)
- Punct… și de la capăt (1987)
- Zâmbet de Soare (1988)
- Flăcări pe comori (1988)
- O vară cu Mara (1989)
- Secretul armei… secrete! (1989)
- Campioana (1991)
- Întâmplări cu Alexandra (1991)
- Vinovatul (1991)
- Telefonul (1992)
- Asfalt Tango (1996)
- Dănilă Prepeleac (1996)
- Față în față (1999)
- Corul pompierilor (2000)
- Filantropica (2002)
- Aventurile unei zile (2004)
- Legături bolnăvicioase (2006)
- Happy End (2006)
- Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
- Ticăloșii (2007)
- Tache (2008)
- Caravana cinematografică (2009)
- Doar cu buletinul la Paris (2015)