Tăriceanu s-a făcut de râs cu biletul de autobuz. Răspunsuri de șarlatan politic

Written by

in

Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu (pe scurt, C. A. C. P. Tăriceanu) vrea să fie primarul Capitalei, dar nu știe nici cât costă biletul pentru transportul în comun, la STB (fosta RATB).

Mai grav: deși nu știe, Tăriceanu zice, senin, că știe! Deci, minte în direct.

Și mai grav: inventează un criteriu care nu există: „depinde de distanța pe care mergi”. Deci, minte profesionist, ca un șarlatan politic. În realitate, biletul STB are preț unic indiferent de distanța pe care circuli în București, indiferent dacă e vorba de autobuz, toleibuz sau tramvai.

Când e pus să spună cât e prețul biletului, Tăriceanu nu stă pe gânduri, răspunde prompt, să pară sigur pe el: „3 lei”. Mai mult decât dublu! Exact ca elevul pe care profesorul l-a prins cu lecția neînvățată, dar care încearcă să improvizeze, răspunzând la plesneală, poate-poate o nimerește.

Dialogul dintre Roxana Lăzărescu, jurnalistă la Digi 24, și președintele ALDE este halucinant.

Roxana Lăzărescu: Știți cât costă un bilet de RATB?

C. A. C. P. Tăriceanu: Sigur că știu.

Roxana Lăzărescu: Cât?

C. A. C. P. Tăriceanu: Depinde de distanța pe care mergi.

Roxana Lăzărescu: O călătorie.

C. A. C. P. Tăriceanu: 3 lei.

Roxana Lăzărescu: 1,30 lei.

C. A. C. P. Tăriceanu: … (față tâmpă, de escroc politic).

Singura dilemă: va lua peste sau sub 1%?

Răspunsurile lui Tăriceanu la Digi 24 seamănă cu însuși candidatura sa la Primăria Capitalei: penibilă, ridicolă, la plesneală.

Președintele ALDE (partid destructurat, pe cale de dispariție) nu are nicio șansă în alegerile pentru Primărie. Singura întrebare este dacă el va lua peste sau sub 1%. Oricum, va fi în marja de eroare de 2-3%.

Singurii candidați cu șanse, mai mari sau mai mici, sunt Nicușor Dan (independent susținut de PNL și USR), Gabriela Firea (PSD) și Traian Băsescu (PMP). Ceilalți candidați sunt simpli figuranți.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Medic român din Londra: „Nivelul la care se discută în România despre Covid este unul penibil, foarte greu de suportat”