Coronavirusul se apropie de noi! Prima sa victimăîn Europa este un turist chinez care a murit sâmbătă în Franța, transmite BBC News.
Victima este un bărbat de 80 de ani, originar din provincia Hubei (în care se află orașul-carantină Wuhan). Anunțul a fost făcut de ministrul francez al Sănătății, Agnès Buzyn.
Bărbatul a ajuns în Franța pe 16 ianuarie și a fost plasat în carantină într-un spital din Paris, unde a și murit.
Este cea de-a patra victimă a noului virus în afara teritoriului Chinei, după decesele înregistrate în Hong Kong, Filipine și Japonia. În China sunt înregistrate oficial peste 1.500 de decese.