Culmea absurdului politic: Tăriceanu ar face alianță și cu Băsescu pentru a mai intra o dată în Parlament!

Written by

in

Aflat într-o derivă totală, C. A. C. P. Tăriceanu ia în calcul orice combinație, chiar și cu cei mai mari inamici politici, pentru a reuși să mai prindă măcar un mandat în Parlamentul României, după alegerile din acest an. Mai nou, îi face cu ochiul lui Traian Băsescu!

Liderul ALDE, Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu, dă de înțeles că, pe lângă previzibila asociere cu partidul lui Victor Ponta (Pro România), nu exclude o formulă de alianță și cu partidul lui Traian Băsescu (PMP).

Planurile lui Tăriceanu au legătură cu realitatea din sondaje, conform căreia cele trei partide riscă să nu atingă pragul electoral de 5% la alegerile parlamentare.

„Din discuțiile pe care le avem și noi în zona politică, am să vă spun ceva: nici Pro România nu stă foarte liniștită, nici cei de la PMP. În afară de PSD și PNL nu există o garanție a unui rezultat care să-i facă să stea liniștiți. Tocmai de aceea există discuții, tatonări între partidele care pot să aibă un risc”, a declarat Tăriceanu la Gândul LIVE.

Potrivit lui Tăriceanu, „n-ar fi chiar ciudată o colaborare Pro România-ALDE”. El a făcut trimitere la experiența lui 2019, când cele două partide l-au susținut împreună pe Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale. „Eu, ca premier, am colaborat foarte bine cu Victor Ponta”, a mai spus liderul ALDE.

Invocarea PMP ca posibil partener arată că Tăriceanu nu exclude nicio alianță, chiar dacă Traian Băsescu i-a fost adversar ireconciliabil în ultimii 13 ani.

E vorba mai mult de o dorință a lui Tăriceanu, dat fiind că:

  1. liderul ALDE nu a discutat cu conducerea PMP o asemenea alianță;
  2. la PMP nu mai decide solitar Traian Băsescu, politica partidului o face echipa lui Eugen Tomac (așa cum s-a întâmplat și în timpul protestelor pro-justiție din 2017, când Băsescu s-a poziționat împotriva fenomenului #Rezist, iar PMP – prin Tomac – a fost de partea protestelor).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!