Revista „Creștinismul Azi” (Christianity Today), cea mai importantă publicație a mișcării evanghelice din SUA, a anunțat că președintele a abuzat de putere și a încălcat Constituția. Donald Trump a reacționat, spunând că este președintele care a făcut cel mai mult pentru mișcarea evenghelică din întreaga istorie americană.
Christianity Today, o revistă evanghelică marcantă, a cerut ca președintele Trump să fie înlăturat din funcție după ce Camera Reprezentanților l-a pus sub acuzare și acesta va fi judecat de către Senatul SUA.
Poziția revistei reprezintă cel mai marcant gest de disidență în interiorul conservatorismului religios american care l-a susținut pe Donald Trump indiferent de controversele în care acesta a fost implicat, scrie New York Times.
„Președintele Statelor Unite a încercat să-și folosească puterea politică pentru a constrânge un lider străin pentru a hărțui și discredita pe unul dintre adversarii săi politici”, a scris Mark Galli, redactorul șef al revistei „Christianity Today”.
„Aceasta nu este doar o încălcare a Constituției; mai important, este o acțiune profund imorală”, a adăugat acesta.
Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru două infracțiuni – cea de abuz de putere și obstrucționarea Congresului SUA. Camera Reprezentanților urmează să trimită dosarul de urmărire penală senatului american, unde președintele american va fi judecat.
În sistemul politic american, în cazul unei proceduri de demitere a președintelui SUA, camera inferioară a parlamentului are funcția de procuror, face ancheta penală, administrează probele și validează dosarul de urmărire penală, iar camera superioară, senatul, are funcția de judecător.
Președintele nu poate fi demis dacă senatul nu judecă și nu votează o majoritate pentru demiterea sa. Donald Trump este al treile președinte asupra căruia s-a pornit o procedură de impeachment (demitere).
Mișcarea evanghelică din SUA e extrem de influentă și poate obține demiterea lui Donald Trump. Contribuie cu fonduri enorme în toate campaniile electorale ale republicanilor. E puțin probabil ca această luare de poziție a publicației reprezentative pentru mișcare să ducă la retragerea sprijinului politic pentru Donald Trump din partea creștinilor republicani, dar e un semn.