Acțiune-fulger în justiție: Gelu Oltean, Vanessa Younes și britanicul Thomas Lishman au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de trafic de droguri! Decizia a fost luată duminică de Tribunalul Brașov, la propunerea procurorilor DIICOT.
Doi dintre cei trei arestați, Gelu Oltean și Vanessa Younnes, sunt și clienți mai vechi ai DNA, pentru deturnare de fonduri, trafic de influență și luare de mită.
În cazul de față, conform unui comunicat DIICOT, „trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de droguri de mare risc. Aceștia organizau într-o casă din județul Dâmbovița reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conține AYAHUASCA”.
Gelu Oltean, Vanessa Youness și Thomas Lishman au fost reținuti sâmbătă de procurorii DIICOT Brașov pentru trafic de droguri. Duminică, judecătorii de la Tribunalul Brașov au dispus arestarea preventivă a acestora.
Cine sunt cei trei arestați
Gelu Oltean a fost șef al DIPI, serviciul secret al MAI, cunoscut sub numele de „Doi și-un sfert” (de pe vremea când era catalogată drept UM 0215). Oltean a ocupat funcția respectivă din aprilie 2012 până în iulie 2014. Este considerat omul de încredere al lui Virgil Ardelean, supranumit „Vulpea”. În 1997, când Ardelean a fost numit şef la Poliţiei Capitalei, Gelu Oltean a devenit purtătorul său de cuvânt. Iar când Virgil Ardelean a fost numit şef al „Doi şi-un sfert”, Gelu Oltean l-a urmat în serviciul de informaţii al MAI. Este cercetat și de DNA, pentru deturnare de fonduri.
Vanessa Amal Youness este partenera de viață a lui Gelu Oltean. A fost beneficiara unei șpăgi de un milion de euro în afacerea licențelor Microsoft, afacere anchetată de DNA. Ea a fost trimisă în judecată pentru trafic de influență la sfârșitul lui ianuarie 2019. Mita a venit de la oamenii de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu, pentru atribuirea unui contract IT în 2011. Femeie frumoasă, Vanessa Youness a făcut ceva ravagii în anumite cercuri ale Puterii.
Thomas Lishman, cetățean britanic, este „șamanul” clinicii de wellness „Youness Clinic”, de lângă București, fondată de Vanessa Youness. Acolo, sub acoperirea unor așa-zise tratamente, pacienților li s-ar fi dat spre consum o substanță considerată drog, conform unor surse judiciare.
Misterioasa Ayahuasca
Într-un interviu publicat de Evenimentul Zilei pe 25 februarie 2019, Gelu Oltean vorbea despre substanța numită „Ayahuasca”, susținând că este „un tratament de purificare a sufletului, a minții și a corpului, care schimbă pe oricine, nu doar pe mine; dar, într-adevăr, nu oricine are curajul să treacă prin asta”. Oltean mai spunea: „Din ignoranță, există o înțelegere greșită cu privire la Ayahuasca. În traducere înseamnă «vița-de-vie a sufletului». Dacă s-ar citi din curiozitate rețetarul acestui ceai pe Wikipedia, că e la îndemâna oricui, s-ar putea vedea că există diferite rețete ce pot fi folosite oriunde în lume legal și unele doar în America de Sud”.
Acum, această „Ayahuasca” l-a trimis pe Gelu Oltean după gratii, alături de Vanessa Youness și Thomas Lishman.
Șmenul de la „Doi și-un sfert”
În august 2016, DNA a anunțat că mai mulți foști șefi DIPI sunt urmăriți penal de procurorii anticorupție, în calitate de suspecți. Cei șase erau acuzați de infracțiuni precum deturnare de fonduri, delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.
„În cursul anului 2014, în calitate de ordonator de credite asupra fondurilor operative ale DIPI, suspectul Oltean Gelu-Marin și-a însușit suma de 15.000 de lei, iar pentru aceasta, într-un raport întocmit ulterior, a atestat în fals existența unor cheltuieli operative. Pentru a ascunde delapidarea fondurilor operative, acesta a dispus, nelegal, înregistrarea în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, nivelul de clasificare «secret», a unui înscris care nu conținea nicio informație a cărei divulgare să fie de natură a produce daune securității naționale”, comunica DNA în urmă cu trei ani.
Gelu Oltean a încetat legăturile cu Ministerul de Interne în februarie 2017, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.