Dăncilă, declaraţie criminală: „Omorul din Piaţa Constituţiei, din cauză că nu avem ministru”! Creşte numărul infractorilor eliberaţi prin voia PSD-ALDE

Written by

in

Multe scoate pe gură Viorica Dăncilă, dar câteodată e de pomină. Ultima aberaţie strigătoare la cer e legată de cazul crimei din Piaţa Constituţiei, când Poliţia nu a intervenit la timp, iar încăierarea dintre taberele rivale a dus la moartea unei persoane.

Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri. Până la această oră anchetatorii nu au reținut nicio persoană dintre cele care au participat la confruntarea dintre două clanuri interlope, ce s-a desfășurat chiar în fața Palatului Parlamentului.

Poliţiştii continuă investigaţiile

Mai multe persoane au fost aduse, vineri dimineață, la sediul Poliției Capitalei pentru audieri în dosarul crimei din Piața Constituției.

Audierile persoanelor ridicate și duse la Poliția Capitalei vin după ce polițiștii au efectuat 21 de percheziţii domiciliare în București în dosarul crimei din Piața Constituției, potrivit unui anunț al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, verificările venind la aproape o săptămână de la bătaia din centrul Capitalei.

Tot Iohannis e de vină?!

Potrivit Vioricăi Dăncilă, crima a fost posibilă nu din cauză că poliţiştii din zonă nu şi-au făcut datoria sau că respectivele bande nu se aflau sub supravegherea informativă, ci din motive… politice! Deşi nu l-a numit direct, Dăncilă sugerează că vinovat ar fi preşedintele Iohannis, cel care i-a respins mereu propunerile de miniştri incompetenţi.

„În fața Parlamentului a fost o bătaie. Am dat telefoane să văd ce se întâmplă, am întrebat de ce nu s-a intervenit. Și oamenii mi-au spus: cu tot respectul, doamna premier, dar nu avem ministru”, a spus Viorica Dăncilă precizând că oamenii cu care a discutat au spus că intervenția nu a fost posibilă pentru că nu exista un ministru care să semneze ordinele de intervenție, potrivit G4media.

Regimul de teroare, gândit de Dragnea şi Tăriceanu

Citind o astfel de declaraţie iresponsabilă, stai şi te întrebi dacă e doar atât sau e ceva mai mult. Dacă nu cumva asta anunţă ceva mai rău?

Şi dacă nu cumva marea eliberare a infractorilor pusă la cale de PSD-ALDE, prin recursul compensatoriu aplicat straşnic de Tudorel Toader, a fost un plan pentru a semăna teroare şi nesiguranţă în rândul populaţiei, după modelul 10 august?

De ce? Pentru că doar astfel de guverne aliate clanurilor pot cere măsuri de mână forte, care să le permită să uzeze şi mai mult de forţă şi de fonduri, pentru ca ulterior să apară în ochii oamenilor drept protectorii celor fără apărare.

În plus, o ţară cu valuri de infractori pe străzi transmite insecuritate şi încurajează emigrarea, ceea ce nu e decât în folosul unor partide de tip PSD şi ALDE.

Mai mult, cu actuala Opoziţie ajunsă la putere, dar cu o societate măcinată de crime, violuri, răpiri, abuzuri (posibile graţie infractorilor eliberaţi sub guvernarea Dragnea- Tăriceanu), lumea se va sătura rapid de „alternativa” PNL-USR-PMP şi va spune clasic româneşte:

„Tot cu ăilalţi era mai bine! Furau ei, dar măcar stăteam liniştiţi în case şi pe stradă”.

Punct ochi, punct lovit!

Dăncilă, parte la marele val de infractori eliberaţi de PSD-ALDE

Aproape 1.900 de deţinuţi eliberaţi mai repede din închisoare în baza recursului compensatoriu au fost reîncarceraţi, dintre care peste 500 pentru fapte violente – tâlhării, omor, omor calificat, viol, fiind unul dintre motivele pentru care PNL solicită abrogarea în regim de urgenţă a legii adoptate în 2017, potrivit unui comunicat emis de către deputatul liberal de Alba, Florin Roman, citat de Agerpres.

Roman a informat că, potrivit unui răspuns dat de către Ministerul Justiţiei unei interpelări în care a solicitat precizări referitoare la persoanele eliberate mai repede din penitenciar în baza recursului compensatoriu, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi până în luna septembrie, au fost înregistrate 21.049 de liberări.

„Din cei eliberaţi, 7.003 deţinuţi au fost iniţial încarceraţi pentru fapte extrem de grave, precum crimă, viol, tâlhărie, corupţie etc. În acest moment, circulă liberi pe străzile României: 943 criminali, 110 infractori condamnaţi pentru act sexual cu un minor, 2.300 de deţinuţi eliberaţi mai repede după ce au comis fapte de tâlhărie, dar şi 35 de persoane încarcerate pentru mită. Îngrijorător este şi numărul violatorilor lăsaţi în libertate, nu mai puţin de 634”, arată deputatul liberal.

Potrivit lui Roman, din totalul celor eliberaţi mai devreme din penitenciare, 1.877 de persoane au fost încarcerate din nou, fie pentru că au comis noi fapte grave, fie pentru că au fost condamnate în alte dosare.

„Cel mai grav este însă că nu mai puţin de 507 infractori eliberaţi au comis noi fapte violente: 47 au comis omoruri şi omor calificat; 357 au comis noi tâlhării; iar 47 au violat din nou”, a transmis liberalul.

Florin Roman menţionează că, faţă de luna iunie, numărul celor eliberaţi mai repede a crescut cu 3.000!

Florin Roman

„După tragedia de la Caracal, premierul Dăncilă promitea cu voce gravă înăsprirea pedepselor şi detenţie pe viaţă pentru criminali. Toate aceste declaraţii au rămas vorbe. Mai mult decât atât, Guvernul Dăncilă a blocat abrogarea recursului compensatoriu. PNL solicită PSDăncilă abrogarea în regim de urgenţă a recursului compensatoriu. Solicităm, totodată, discutarea în regim de urgenţă a proiectelor depuse de PNL în Parlament, pentru sistemul de găsire urgentă a copiiilor dispăruţi, pentru detenţie pe viaţă pentru cei care ucid femei gravide şi copii, introducerea brăţărilor electronice”, a mai spus, potrivit sursei citate, Florin Roman.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

* VIDEO. Cumpănașu a transformat-o pe mama Alexandrei în agent electoral. A pus-o să citească un mesaj în care el se proclamă „salvatorul României”

* Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună, nu 30.000!”

* Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

* Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

* Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

* VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

* VIDEO. Butaforie macabră la RTV: Ciutacu în butoi. Le-a batjocorit pe fetele arse de Dincă. L-a depășit în grobianism pe Tolea Ciumac

* VIDEO. Lazarus a „ars” două fete în „butoiul lui Dincă”, la RTV. „Lasă-te mai moale!”, i-a cerut el fetei din butoi

* Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV