Fostul șef al Autorității Electorale Permanente, Daniel Barbu, a fost citat la DNA, unde urmează să se prezinte miercuri. Barbu ar urma să dea explicații în dosarul în care procurorii fac cercetări privind finanțarea PSD.
Daniel Barbu se află pe poziția a doua a listei ALDE pentru alegerile europarlamentare.
Mircea Drăghici, trezorierul partidului condus de Liviu Dragnea, este deja urmărit penal pentru modul în care a cheltuit banii primiți de PSD din subvenția de la buget.
Tot în această speță, luni, a fost la sediul DNA, împreună cu Drăghici, și secretarul general al social-democraților, Codrin Ștefănescu.
În februarie, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale a Autorităţii Electorale Permanente, Toma – Bogdan Costreie, cel care a inițiat controlul la PSD privind cheltuirea banilor primiți din subvenție, anunţă G4Media.ro.