Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la Bucureşti, a reacţionat public, în premieră, în apărarea fostei şefe a DNA, la auzul ştirilor potrivit cărora procurorii lui Liviu Dragnea au pus-o sub control judiciar.
Precizare importantă: Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, numită şi „SS”, este opera clanurilor penale din PSD şi ALDE, neacceptată de UE, deoarece scopul ei este distrugerea justiţiei independente din interior.
„Sunt îngrijorat de relatările din această seară potrivit cărora Laura Kovesi a fost pusă sub control judiciar de către autoritățile române, fiindu-i interzis să părăsească țara și să vorbească cu mass-media”, a scris joi seară, pe Twitter, ambasadorul Kevin Hamilton.
I am troubled by reports this evening that Laura Kovesi has been placed under “judicial control” by Romanian authorities, prohibited from leaving the country, and banned from speaking to the media. @CanadaRomania
— Kevin Hamilton (@KHamiltonRO) March 28, 2019
Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a fost plasată, joi, sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Kovesi este angajată în procedura europeană pentru numirea în funcția de procuror șef al Parchetului european.
A doua rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE privind nominalizarea șefului Parchetului european s-a încheiat miercuri fără niciun rezultat, următoarea negociere fiind programată pentru data de 4 aprilie.
„Face parte din campania mea de hărţuire”
Azi, după şase ore de audieri la care a fost supusă de către Adina Florea (unealta penalului fugar Ghiţă şi a lui Tudorel Toader&Dragnea), Kovesi a spus tranşant:
„E o măsură de a-mi închide gura. De a ne hărţui în continuare pe cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Doamna procuror (n.r. – Adina Florea) mi-a interzis să vorbesc despre acest dosar. Face parte din campania mea de hărţuire, cu care m-am obişnuit. Sunt în competiţie pentru postul de procuror european, am trecut prima după ultimele audieri şi probabil că asta îi aduce la disperare pe unii”, a spus Kovesi, vizibil epuizată după interogarea sa.
„E o măsură de a-mi închide gura. De a ne hărţui în continuare pe cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Doamna procuror (n.r. – Adina Florea) mi-a interzis să vorbesc despre acest dosar. Face parte din campania mea de hărţuire, cu care m-am obişnuit. Sunt în competiţie pentru postul de procuror european şi probabil că asta îi aduce la disperare pe unii”, a spus Kovesi, vizibil epuizată după interogarea sa.
Mai multe declaraţii ale Laurei Codruţa Kovesi:
- Am o carieră profesională de aproape 24 de ani ca procuror. Niciodată n-am fost cercetată. Toate aceste lucruri se întâmplă ca urmare a faptului că mi-am făcut treaba. Nu sunt singura supusă acestor hărțuiri. Sunt cercetați și alți procurori sau judecători. Se iau tot felul de decizii prin care se încearcă intimidarea noastră și reducerea la tăcere.
- Eu respect această interdicție, nu o să vorbesc cu presa despre acest dosar. Știți că sunt rezistentă la stres, de o mie de ori dacă mă veți întreba despre acest dosar vă spun că nu pot vorbi.
- Cu privire la pretinsele abuzuri de la secţiile DNA din ţară, acestea trebuie constatate de instanțe sau de un judecător. Nu știu să fie hotărâri definitive că un procuror din DNA să fi comis abuzuri. În mandatul de procuror șef al DNA au fost peste 70 de magistrați trimiși în judecată inclusiv pentru abuzuri. Am fost prima care am intervenit.
- În toate situațiile în care au existat îndicii despre un procuror că a săvârșit fapte penale, inclusiv din DNA am intervenit, am sesizat inspecția judiciară, am sesizat CSM. De asemenea, am sesizat de fiecare dată Inspecția Judiciară. Până nu avem decizii definitive ale instanțelor, nu cred că putem vorbi despre abuzuri.
- Așa cum după un an și opt luni am dovedit că abaterile disciplinare care au fost reținute în sarcina mea au fost simple fabulații, sunt convinsă că toate celelalte acuzații care se fac la adresa mea se vor dovedi neadevărate.
