La Centura Bacăului s-a făcut show, vineri, când românii au protestat 15 minute, de la ora 15.00, iar PSD a ales să facă spectacol, că se dă drumul lucrărilor la Autostrada Modovei, a declarat deputatul USR, Cătălin Drulă.
„Constructorul îşi ia liber, astea sunt chestiuni de organizare internă. Faptul că întreg aspectul acestui şantier a fost politizat este inacceptabil. Acelaşi lucru se întâmplă pe toate loturile.
Pe Sebeş – Turda, lotul 2, în ultimul an, progresul a fost de 5%, pe Câmpia Turzii – Târgu-Mureș a fost de 7%.
Astea sunt cifrele care contează”, a spus Cătălin Drulă, la Digi 24.
La doar cinci zile de la inaugurarea oficială a lucrărilor la centura municipiului Bacău, constructorul va opri, joi, munca, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Compania Spedition UMB, constructorul centurii, a informat CNAIR că şantierul se opreşte în intervalul 21 – 26 martie.
Motivul invocat – muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă.
CNAIR precizează că de marți, 26 martie, lucrările vor fi reluate la capacitate maximă, în două schimburi, începând cu ora 07:00.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a înfiinţat rapid nevoie mare la Bacău, vineri, înainte de începerea protestului #şî eu, ca să arate naţiunii că PSD „face autostrăzi reale”. După ce-a trecut valul protestului, autostrada PSD a intrat… în vacanţă. Semn că ministrul Cuc cântă ca un papagal.