Potrivit unui sondaj de opinie realizat la comanda PNL la finalul lunii februarie și începutul lunii martie, liberalii depășesc cu aproape patru procente PSD în intenția de vot la europarlamentare, în contextul în care și prezența la vot ar crește substanțial față de scrutinul din 2014. Rezultatele sondajului sunt prezentate de Ludovic Orban în ședința Biroului Executiv al PNL, în care se stabilește lista pentru europarlamentare.
Astfel, potrivit sondajului, intenția de vot la alegerile europarlamentare ar fi următoarea:
PNL – 27,9%
PSD – 24,6%
USR-PLUS – 16%
ProRomânia – 6,7%
ALDE – 11,8%
Rezultatele sondajului indică o creștere a PNL cu peste patru procente din noiembrie 2018 până în martie 2019. În același timp, PSD a pierdut patru procente, iar ALDE – 2,6%.
Sondajul comandat de PNL mai arată și faptul că românii cred în proporție de 78% că direcția în care se îndreaptă țara este greșită și doar 16,3% cred că direcția este bună. Potrivit unor surse liberale, casa de sondare ar fi Novel Research.