Jurnalistul Mălin Bot a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleț făcut astăzi în fața Parchetului General, unde reporterul Roxana Ciucă transmitea informații la Antena 3 despre Carmen Iohannis. Mălin Bot a păcălit echipa televiziunii lui Dan Voiculescu și a intrat în direct.
A fost un șoc atât pentru reporter, cât și pentru moderatorul Răzvan Dumitrescu. Probabil, și pentru Dan Voiculescu!
Intervenția lui Mălin Bot a fost paralizantă:
„Felix, nu mai minți poporul cu televizorul. Felix, plătește prejudiciul, ticălosule! Infractorule, las-o pe Kovesi în pace și plătește prejudiciul! Felix, ești un infractor, plătește prejudiciul!”
Roxana Ciucă a făcut câteva încercări să-și transmită corespondența (de regulă, otrăvită), dar n-a reușit, pentru că Mălin Bot a fost insistent în a intra în cadru și a-i adresa vorbe „dulci” lui Voiculescu. Reporterul Antenei 3 a ieșit din încurcătură cu un mesaj de capitulare: „Da… revenim în direct în următoarele ore”.
Legătura a fost preluată în studio de Răzvan Dumitrescu, care a improvizat și el o frază stângace: „Da… domnul din imagine, pe care l-ați văzut, dă dovadă de o educație profundă… cei 7 ani de-acasă se vedeau din plin…”
Intervenția lui Mălin Bot la Antena 3
În ultimii doi ani, Mălin Bot i-a mai făcut surprize lui Dan Voiculescu. Cea mai mare, la Târgul de carte de la Romexpo. Reacția lui Voiculescu a fost penibilă.