Formidabila lecție maghiară – Ziariștii

Prezența la vot la alegerile parlamentare – asta ar trebui să fie lecția pentru România după alegerile din Ungaria!

Avem azi, aici, o guvernare șubredă și puține soluții pentru că la alegerile parlamentare avem o prezență mică. Iar după ce ne declarăm dezinteresați de alegerile parlamentare, ne așteptăm la minuni la următoarele runde de alegeri: cele locale sau prezidențiale.

În Ungaria, prezența la vot, duminică, a fost de aproape 80%. În România am avut 52% în 2024 și 31,8% în 2020.

Așa se face că anumite partide au intrat în Parlament cu tot felul de candidați care nici nu stiu să-și scrie corect numele. Sau că un partid inexistent a trecut pragul electoral. Și tot așa ne-am trezit nu cu unul, ci cu trei partide extremiste după ultimele alegeri.

– Advertisement –

Ungurii a înțeles că vremurile sunt prea importante și dificile pentru a sta acasă. Ceea ce noi nu am realizat în 2024. Dar poate vom înțelege până în 2028, pentru a nu deveni noua Ungarie, cu un alt Viktor Orban, pentru că ne va lua mult să ieșim dintr-un astfel de scenariu. Le-a luat și lor mai mult de un deceniu.

Peter Magyar și Tisza l-au spulberat pe Orban, câștigând mai mult de jumătate din voturi și ocupând aproape 70% din noul Parlament. A mai contat că în spatele lui Orban au stat Trump, Vance, Rubio, Putin, Netanyahu, Milei, cu munți de bani și servicii secrete? Absolut deloc!

Magyar a fost aliat al lui Orban, a făcut parte din Fidesz, a fost parte a unor scandaluri urâte. Nu e nici el străin de autocrația construită de Orban în Ungaria. Sper totuși să nu înlocuiască un regim cu un alt regim și să-și păstreze direcția asumată: UE, NATO, democrație!

– Advertisement –

Trump le-a scris ungurilor zilele trecute: “Votați-l pe Orban și SUA va investi în economia voastră!”. Ce să vezi? Ungurii au refuzat, la vot, cea mai mare economie și putere militară, pentru că au fost tratați indecent! Dar nu e un capăt de lume – dimpotrivă.

Trump și Putin au primit o înfrângere usturătoare la Budapesta. Încă una, după cele din Germania și Moldova. Și vor mai urma. Sper că și în România!

Poate înțeleg și noii noștri lideri că viitorul e în UE, nu în ”Epoci de Aur” la Mar-a-Lago. Am mai avut noi astfel de Epoci și am uitat și cum arată libertatea…

DE ACELAȘI AUTOR:

* Proiectul economic al lui Grindeanu: să apere hoția!

* Ce fel de lider al Americii ești, „prietene”?

* Predicatorii din Biroul Oval

* Teroarea accizelor

* Consiliul pentru barbut

* Unde au dispărut miliardele României. Schema lui Ciolacu

* Chiar nu ai pic de rușine?!

* Planul lui Trump: MEGA – extrema dreaptă europeană, verișoara lu’ MAGA

* Un agitator iresponsabil

* Reformă cu rugăminți

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

ADRIAN PAPAHAGI: Ce apocalipsă de patriotism!

CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

PAUL PALENCSAR: Haznaua și-a făcut datoria

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

VLADIMIR MUNTEANU: Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

VITALIE COJOCARI: Cârtița lui Trump

MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

ANDREI COLȚEA: Europa ajunge la antipozi. De ce ar trebui să ne pese

VASILE POPOVICI: Amurgul MAGA începe în Ungaria

DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

GHEORGHE POSTELNICU: Școala de astăzi: lumini și umbre

DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

NICOLAE DABIJA:  Cerul din pustie

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: ”Trump şi Putin vor să destrame Europa. Duminică au aflat că nu se poate! Poporul maghiar i-a bătut măr”

* Orban a fost zdrobit, de mână cu Putin și Trump! Pro-europenii de la Tisza vor avea majoritate constituțională: peste două treimi în Parlament

* Maghiarii din România, manipulați de UDMR, au votat masiv cu Viktor Orban: aproape 90%! ”Am greșit”, spune senatorul Tanczos Barna

* Ministrul PSD al Justiției a „executat-o” pe procuroarea care a contribuit la recuperarea coifului de la Coţofeneşti

* A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

* Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

* Anca Alexandrescu. „Mi-au dat lacrimile”. Aliatul ei: „Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru această veste minunată!”

* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

* Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

– Advertisement –