Un incredibil caz de bigamie arată nu doar ce forme perverse poate lua înșelătoria, ci și cât de dezarticulat e statul român. În mod normal, un proces serios de digitalizare, cu o bază de date profesionistă, ar face imposibilă căsătoria unei persoane care n-a pus capăt în mod legal une alte relații de acest fel.
O femeie din Suceava a fost pusă sub acuzare pentru bigamie, după ce s-a căsătorit de două ori în 6 luni, fără să divorţeze. În faţa ofiţerului de stare civilă, ea a mințit că nu exista nicio piedică legală pentru cea de a doua căsătorie, deşi prima nu fusese încheiată în mod legal.
Comuna suceveană la care s-a căsătorit a doua oară n-a fost în stare să verifice starea civilă a pretendentei la măritiș. E o incapacitate generalizată a statului român, care n-a implementat digitalizarea în domenul stării civile, cu terminale la fiecare primărie.
S-a măritat de două ori în 6 luni, dar n-a divorțat niciodată!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunţat vineri, printr-un comunicat, că o femeie a fost trimisă în judecată pentru fals în declaraţii şi bigamie.
– Advertisement –
Individa s-a căsătorit pe 14 februarie în județul Vrancea, iar pe 4 august într-o comună din Suceava, fără să fi dvorțat între timp!
Femeia s-a despărțit repede de vrâncean și s-a „asociat” cu un sucevean, căruia „a uitat” să-i spună că e măritată și că n-a divorțat de primul!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava: ”La data de 14.02.2004, inculpata majoră, care în acea perioadă domicilia pe raza municipiului Arad, jud. Arad, s-a căsătorit într-o localitate din judeţul Vrancea. La data de 25.07.2024, inculpata, deşi avea o căsătorie încheiată la data de 14.02.2004 în judeţul Vrancea, căsătorie care nu a fost desfăcută, s-a prezentat la o primărie din zona rurală a judeţului Suceava împreună cu persoana cu care intenţiona să se căsătorească, împrejurare în care a dat declaraţie de căsătorie în cuprinsul căreia s-a menţionat, de către ofiţerul de stare civilă, că nu există nicio piedică legală pentru încheierea căsătoriei. Ulterior, la data de 04.08.2024, fiind îndeplinite aceste formalităţi, inculpata s-a căsătorit”.
– Advertisement –
Procurorii spun că femeia a săvârşit infracţiunile de fals în declaraţii şi bigamie.
Dosarul a fost instrumentat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, fiind ulterior preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. El a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Fălticeni.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice
* VIDEO. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Avocata Alice Drăghici e devastată că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și „ceară” iubita în Grădina Miracolelor. „Are și inel…”
* Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”
* PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!
* Justiția l-a scăpat și pe Adrian Sârbu! Evaziunea fiscală de 4 milioane de euro „s-a prescris”. Codul Penal prevede 8-15 ani de închisoare, dar degeaba
* PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”
* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru
* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”
* VIDEO. Naufragiu englezesc în Liga Campionilor: 0 – 2 – 4, golaveraj 6-16! Eroul Valverde și teribila Bodo/Glimt
EDITORIALE
– Advertisement –