Observ formatori de opinie care afirmă că președintele îl subminează sau, în orice caz, că nu-l susține pe prim-ministru. Nu mi se pare că ei au dovezi.
În schimb, avem dovada clară că prim-ministrul a fost cel care l-a subminat pe președinte, chiar dinainte să intre pe teren. Mă refer la creșterea TVA.
Acum, că formatorii de opinie au aplaudat în cor creșterea TVA, e problema lor. Atât le-a permis nivelul de înțelegere a economiei. Că ei au o lungă experiență de activism civic și de apărare a democrației este cu atât mai grav în acest context; ar fi trebuit să observe că este ilegitim să mărești de-a valma taxele, când în campania electorală nu ai scos o vorbuliță despre asta.
În fine, prim-ministrul a fost susținut în creșterea birurilor de toate partidele. Eventual s-au mai ciondănit pe ce anume biruri să crească și cu cât, dar ăsta e un detaliu; ideea de bază este că toată lumea a făcut front comun și a semnat creșterea TVA, adică tăierea tuturor salariilor și a pensiilor din România.
– Advertisement –
A fost ușoară guvernarea până în acest punct.
Când a venit, după o lungă așteptare, momentul să facă un gest pe măsura CV-ului și să reducă stufoasa administrație publică, brusc l-au subminat colegii. Cine ar fi crezut?!
Când a devenit grea guvernarea, hai să-l sunăm pe președinte! Pe cel a cărui opinie nu ne-a interesat în primăvară.
– Advertisement –
Păi, dacă ne interesa opinia președintelui în primăvară și am fi început cu niște autentice măsuri de austeritate, România era măcar cu un pas în față astăzi. Așa… ne-am făcut singuri viața (guvernarea) grea, am căzut în capcana socialiștilor și acum ne zbatem să ieșim din ea.
DE ACELAȘI AUTOR:
* Babuinii s-au impus
* 90% din povara „reformei” cade pe sectorul privat
* Deturnarea Pilonului 2, sub presiunea populistă
* Frăția Tunurilor
* Un criminal a trăit pe banii mei. Plus înmormântarea
* Solidaritate între lup și oaie?!
* Elita de pradă
* Reduceți statul, nu creșteți taxele!
* Păzea, Simion vrea să ia Petromu’ pentru el, cu banii voștri!
* Sub cizma rusească va fi prea târziu
– Advertisement –