Ion Iliescu a murit marți, 5 august, la vârsta de 95 de ani, 5 luni și 2 zile. În ultimele 57 de zile a stat în Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, care aparține SRI.
Ion Iliescu a fost însăși MOARTEA. Moartea a sute de români în decembrie 1989, moartea și teroarea de la mineriade, moartea speranței de democratizare rapidă a României, moartea dreptății și instaurarea nedreptății, a unui vast sistem de privilegii pentru camarila iliesciană.
A părăsit această lume încovoiat de păcatele și de minciunile sale istorice. Nici până la final n-a vrut să spună adevărul despre Revoluție și Mineriade, n-a recunoscut că a greșit, n-a prezetat scuze poporului român.
A-i organiza lui Ion Iliescu funeralii de stat, cu onoruri militare, ar fi o altă nedreptate istorică!
Din 9 iunie, Ion Iliescu (95 de ani) a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu” din Capitală, care aparține Serviciului Român de Informații (SRI).
Diagnosticul ferm al medicilor a venit după o săptămână de spitalizare, pe 16 iunie: cancer pulmonar.
În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, ci s-a limitat să transmită mesaje pe blog. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte.
– Advertisement –
Ion Iliescu a fost președinte al României timp de 10 ani: 1990-1996 și 2000-2004. Sfidând Constituția, a fost ales de trei ori: în 1990, 1992 și 2000. În 1996 a pierdut finala prezidențială în fața lui Emil Constantinescu.
Iliescu a condus România, cu statut interimar, și în perioada 22 decembrie 1989 – 20 mai 1990, ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și a Consiliului Provizoriu de Unitate Națională (CPUN).
A avut și două mandate de senator: 1996-2000 și 2004-2008.
– Advertisement –
Bolșevic din tinerețe, fidel Uniunii Sovietice până la dezmembrarea acesteia
Ion Iiescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, fiind fiul lui Alexandru Iliescu, unul dintre cei mai înverșunați activiști bolșevici – ilegaliști – din România interbelică.
Crescut de Alexandru Iliescu și de mama sa vitregă, la rândul ei o bolșevică habotnică, Ion Iliescu s-a format încă din tinerețe cu credința fanatică în modelul sovietic, mai exact în formula stalinistă a acestuia.
Ca elev de liceu, a făcut parte din brigăzile comuniste din România care, după cel de-al Doilea Război Mondial, au fost trimise să ajute – prin propagandă intensă – la bolșevizarea Albaniei.
La 20 de ani s-a numărat printre tineri activiști trimiși de liderul stalinist Gheorghe GHeorghiu-Dej la Moscova, să fie școliți pentru a deveni cadre de nădejde al comunismului și ale Moscovei. Dintre ce 5 ani cât a stat în capitala URSS (1950-1955), trei ani au fost sub conducerea lui Stalin, iar doi sub Hrușciov.
Revenit în România în 1955, a deținut mai multe funcții politice importante, pe linie de tineret, la nivel național, iar Nicolae Ceaușescu – la presiunea sovieticilor – l-a promovat ca secretat cu propaganda al Comitetului Central al PCR (1968-1971).
Intrigile și uneltirile lui Ion Iliescu pe lângă sovietici, care-l pregăteau să-i ia locul lui Ceaușescu, l-au determinat pe dictatorul din Scornicești să-l îndepărteze din centrul de putere pe mai tânărul său rival, trimițându-l secretar cu propaganda în județul Timiș (1971-1974), apoi prim-secretar în județul Iași (1974-1979).
Întrucât Iliescu continua să comploteze cu sovieticii, Ceaușescu a decis – cu riscul de a înfuria Moscova, ceea ce s-a și întâmplat – de a-l trage pe linie moartă din punct de vedere politic. În 1979 l-a trimis președinte la Consiliul Național al Apelor, unde și-a creat un grup de complotiști, cu susținere sovietică.
În 1984, Ceaușescu l-a scos și de la Ape, pentru a-i destructura grupul de intriganți, și l-a numit director al Editurii Tehnice. Nu-l putea trimite muncitor pe șantier, nici să-l aresteze, pentru că Iliescu era unul dintre protejații Ambasadei URSS la București, iar Ceaușescu nu voia să înfurie „ursul sovietic” prea rău.
Dar s-a ferit degeaba: în decembrie 1989, când sovieticii au regizat lovitura de stat în România și l-au detronat pe Ceaușescu, cel impus la conducere a fost Iliescu (pe 22 decembrie). Acesta a primit mână liberă să-l execute pe predecesorul său, din multiple rațiuni, iar asasinatul a avut loc pe 25 decembrie, într-o unitate militară din Târgoviște, după o mascaradă de proces.
Cele patru trădări de țară
Impus de sovietici la cârma României pentru ca Moscova să aibă garanția menținerii Românei în sfera sa de influență, Ion Iliescu a luat decizii catastrofale pentru România. Patru dintre ele se înscriu la trădare de țară, iar două au ș făcut obiectul a două dosare penale în care Iliescu era inculpat.
1. Crimele Revoluției din decembrie 1989 – după fuga și arestarea lui Ceaușescu au mai murit 957 de români, iar peste 3.000 au fost răniți prin împușcare (față de 159 de morți sub Ceaușescu). Toți le sunt imputabili lui Ion Iliescu, echipei sale pro-sovietice și agenților URSS prezenți masiv pe teritoriul României. „Diversiunea teroristă” i-a adus lui Iliescu un dosar penal care n-a fost judecat niciodată, deși acuzațiile sunt foarte grave.
VIDEO: Scena regizată cu intrarea în scenă a lui Ion Iliescu, pe 22 decembrie 1989, la TVR
VIDEO: Ion Iliescu a alimentat diversiunea teroristă în decembrie 1989, întreținând o psihoză care a produs sute de morți
2. Mineriadele – în special cea din 13-15 iunie 1990, dar și cea din septembrie 1991. Alți morți, alți răniți, alte daune enorme pentru imaginea României, care s-a prăbușit în izolare față de Occident (exact ce-și dorea Moscova) până după alegerile din 1996, pierdute Ion Iliescu și pe FDSN-ul său (actualul PSD). Alt dosar cu acuzații grave la adresa lui Ion Iliescu, dar nejudecat.
VIDEO: Aceste imagini ar fi trebuit să fie actul de condamnare a lui Ion Iliescu
3. Tratatul cu URSS – semnat de Iliescu și Gorbaciov, pe 5 aprilie 1991, la Moscova. Prin acest tratat, România se obliga să nu adere la organizații internaționale politico-economice (UE) sau miltare (NATO) fără acceptul Uniunii Sovietice. O adevărată trădare de țară. Nococ că URSS s-a dezmembrat în decembrie 1991, iar tratatul n-a apucat să fie ratificat de Parlamentele celor două țări.
4. Refuzul de a face reforme – în primii 7 ani post-comuniști (1990-1996), Iliescu a izolat România, refuzându-i evoluția de la sistemul comunist, etatist, spre democrația capitalistă de tip occidental. Au fost ani cumpliți, de sărăcie și umilință, cu inflație anuală de peste 100%. Iliescu a instaurat „capitalismul de cumetrie”, iar apropiații săi au jefuit România, fără a permite accesul capitalului străin (ca să nu existe concurență pentru banda lui Iliescu).
Pentru aceste patru fapte extraordinar de grave, Ion Iliescu trebuia să fie condamnat și întemnițat de mult. Iar acum e o blasfemie să-i fie organizate funeralii de stat!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Călin Georgescu s-a dus la sinistrați cu interlopii. Lideri din clanurile Cordunenilor și Cofenilor l-au păzit pe șarlatanul pro-rus
* VIDEO. Propagandă extremă la Marș TV: „Călin Georgescu e inculpat pentru că a scos noroiul din casele oamenilor”
* VIDEO. Lecția voluntarelor din Broșteni: „Nu se vede că ați muncit. Cheamă-l pe Georgescu să-ți dea de mâncare!”
* Gândirea pervertită a unui judecător din CSM: „măcelarul” Bolojan instaurează „dictatura”, pentru că nu-l lasă să se pensioneze la 48 de ani, cu pensia mai mare decât salariul!
* Rețeaua de sinecuri „Paul Stănescu și familia”. Va putea reforma Bolojan o așa mafie?! Baronul de Olt amenință cu ieșirea PSD de la guvernare
* Vuvuzeaua corupților se visează primărița Capitalei: „Nu mai pot sta deoparte”! Anca Alexandrescu a mai „candidat” și la Președinție, anul trecut…
* „Revolta de la Lungulețu” – primul sabotaj major al PSD împotriva reformelor demarate de Guvernul Bolojan
* „Specialii” ne fac „campionii lenei” în UE: românii – cea mai scurtă viață profesională