Era evident că așa se va întâmpla după ce „suveraniștii” de carton au pierdut alegerile prezidențiale. Când a curs purcoiul de bani de la Putin, s-a băgat gaz puternic și-n „strămoșii” dacopaților mioritici. Cum s-a închis robinetul cu ruble, s-a pus și lanțul pe „Asociația Pământul Strămoșesc”.
Rolul asociației ăsta a fost: să-i monteze pe oameni să-l voteze pe „mesia” Georgescu în fotoliul de la Cotroceni. N-a luat ființă din prea mult „dor” de țară și de neam, cum pompos a sunat definiția ieșită din gura lui Guru de Austria – transformat aproape peste noapte dintr-un neica-nimeni în mare patriot revoluționar.
Dacă n-ar fi beneficiat de sprijinul Kremlinului, Georgescu n-ar fi existat. Nici el, nici asociația lui ridicolă. Iar dacă ar fi luat totuși ființă, la desființare s-ar fi pomenit de ea cel mult într-o revistă locală apărută pe hârtie la fel de calitativă precum cea utilizată pentru nevoile fiziologice.
Dintre toți dacopații frenetici, în frunte cu cel care se tot cocoța prin copaci înainte să fie arestat, sunt slabe șanse să fie măcar unul cunoscător de istorie. Să știe, de exemplu, ce limbă vorbeau dacii și câte cuvinte moștenite din acea perioadă multimilenară se mai păstrează în actualul vocabular al limbii române.
– Advertisement –
Dar ei – dacopații, nu dacii – se băteau cu palma-n piept ce mari patrioți sunt. Își făcuseră planuri să schimbe inclusiv numele țării și să treacă total la gândirea de grotă cu comunicarea prin telepatie. Se vedeau nu doar stăpânii Daciei antice, ci ai universului! Dar 6.168.642 de voturi responsabile au răsturnat toată această cacealma.
Acum se dovedește, o dată în plus, că Georgescu nu-i altceva decât un șarlatan de cea mai joasă speță, care s-a jucat cu mințile oamenilor naivi, analfabeți, analfabeți funcțional, agramați sau cu studii superioare, „vrăjiți” de vorbe goale din cauza lipsei crase de cultură și a unei minime judecăți politice.
Dacă „salvatorul națiunii” grăiește că asociația lui s-a născut „din ambiții lumești”, „dintr-o durere tăcută și dintr-un dor care nu mai putea fi ținut în piept”, de ce a pus-o pe butuci? I-a trecut brusc „dorul”? A oftat și i s-a evaporat din piept? Sau lipsa rublelor i-a „eliberat” și pieptul stresat?
– Advertisement –
Nu zicea el în mesaj că „uitarea este o formă de moarte”? S-a dus și „glasul celor plecați din satele părăsite”. Păi, cum se face că nimic din aceste idealuri nu se mai păstrează în doctrina „președintelui ales” Georgescu? Sau i-a schimbat Kremlinul direcția și urmează să acționeze mai târziu în altă unitate cu scop special?
Georgescu zice „să nu ne pierdem sufletul de neam”, dar în același timp anunță că perioada mișcării „suveraniste” s-a încheiat, de parcă suveranismul ar fi fost inventat de el și n-ar fi existat vreodată în articolul 2 din Constituția României. „Suveranismul” a fost pentru el doar un mijloc de a încerca să pună mâna pe putere. Atât.
Cum a eșuat, a și desființat „suveranismul”. Și, odată cu el, asociația creată din prea mult „dor”. Asemenea oameni nu sunt preocupați niciodată să facă ceva din pasiune, ei n-au nicio credință, ci doar pentru interese personale și pentru a-și mări și mai mult averile personale. Că, la drept vorbind, îi numeri pe degete pe acei dacopați care jonglează cu vilele – mai ales vieneze – pe model Georgescu.