Donald Trump pune gaz rusesc pe focul din California. În timp ce-și protejează prietenul criminal de la Kremlin, președintele SUA s-a dezlănțut împotriva celui mai populat stat american (39,5 milioane de locuitori), condus de un guvernator democrat, adică „inamic”.
Oficialii din California l-au acuzat luni pe preşedintele Donald Trump (79 de ani) că a inflamat situația deja tensionată în Los Angeles prin trimiterea trupelor Gărzii Naţionale. În replică, oficialii de la Casa Albă au susţinut că demonstraţiile, pe alocuri violente, justifică intensificarea eforturilor de expulzare a imigranților ilegali.
Donald Trump a sugerat chiar arestarea guvernatorului Californiei, Gavin Newsom (57 de ani), după ce acesta a promis că va da în judecată administraţia federală, transmite agenția Reuters!
La întoarcerea la Casa Albă după o noapte petrecută la reședința sa de vacanță de la Camp David (statul Maryland), Trump a fost întrebat de un reporter dacă Tom Homan, responsabilul pentru problemele frontierei, ar trebui să-l aresteze pe Newsom.
– Advertisement –
Homan ameninţase că va aresta pe oricine obstrucţionează eforturile de aplicare a legilor privind imigraţia, inclusiv pe guvernatorul Californiei.
Răspunsul lui Trump a fost siderant, specific unui psihopat cu convingeri fasciste: „Aş face-o dacă aş fi Tom. Cred că e grozav. Lui Gavin îi place publicitatea, dar cred că ar fi un lucru grozav”.
California este cel mai populat stat dintre cele 50 ale SUA, având 39,5 milioane de locuitori din cei 335,9 de milioane ai țării (2. Texas – 29,8 milioane; 3. Florida – 3,3 milioane; 4. New York – 19,4 milioane; 5. Pennsylvania – 13,00 milioane; 6. Illinois – 12,8 milioane; 7. Ohio – 11,7 milioane etc.).
– Advertisement –
Prin urmare, California are și cei mai mulți membri în Colegiul Electoral – 55 din 538 (Texas – 38, Florida – 29, New York – 29; Pennsylvania – 20; Illinois – 20; Ohio – 18 etc.).

Newsom: „Este exact ceea ce voia Donald Trump. El a aţâţat focul şi a acţionat ilegal. Îl dăm în judecată”
Luni, marele oraş Los Angeles (18,7 milioane de locuitori) s-a confruntat cu cea de-a patra zi de proteste faţă de politica brutală a lui Trump în privința deportărilor. Democraţii şi republicanii s-au ciocnit în cel mai fierbinte punct al eforturilor agresive ale administraţiei republicane de a deporta imigranţii aflaţi ilegal în ţară.
Guvernatorul Gavin Newsom, considerat un potenţial candidat democrat la Preşedinţia SUA în 2028, a promis că va da în judecată guvernul federal pentru mobilizarea Gărzii Naţionale, calificând-o drept ilegală. Newsom a scris pe X: „Este exact ceea ce voia Donald Trump. El a aţâţat focul şi a acţionat ilegal pentru a pune sub control federal Garda Naţională. Îl dăm în judecată”.
Legea federală permite preşedintelui SUA să mobilizeze Garda Naţională în cazul invadării ţării, al „rebeliunii sau pericolului de rebeliune” sau dacă „preşedintele nu poate aplica legile Statelor Unite cu ajutorul forţelor regulate”. California nu se află în niciuna dintre aceste situații extreme, iar guvernatorul statului depune mărturie în acest sens.
Străzile erau calme luni dimineaţa, după protestele izbucnite vineri, când agenţii Serviciului de Imigrare şi Vamă al SUA (ICE) au efectuat raiduri la mai multe adrese din oraş, ca parte a eforturilor administraţiei de a aresta și expulza imigranţii. Demonstraţiile au continuat în weekend, ducând la o reacţie puternică a poliţiei.
Casa Albă a susţinut că protestele sunt un motiv în plus pentru republicanii din Congres să adopte „marea şi frumoasa lege” a lui Trump, care ar spori securitatea la frontieră şi cheltuielile militare. Proiectul de lege se află acum în Senat, după ce a fost aprobat de Camera Reprezentanţilor. Legea ar reduce impozitele, dar şi beneficiile Medicaid, şi ar elimina iniţiativele privind energia verde. „Avem nevoie ca proiectul marii şi frumoasei legi să fie adoptat cât mai repede posibil!”, a scris Karoline Leavitt (27 de ani), purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, pe rețeaua X.
Conservatorii în materie de fiscalitate din Senat, ca și Elon Musk (fostul consilier și prieten al lui Trump), s-au opus proiectului de lege, spunând că acesta va creşte deficitul bugetar al ţării, în loc să-l scadă.

Ordin de la Trump: arestați cel puțin 3.000 de imigranți pe zi!
Donald Trump s-a angajat să expulzeze un număr record de persoane aflate ilegal în ţară şi să închidă graniţa dintre SUA şi Mexic. El a stabilit și un obiectiv pentru ICE: arestare a cel puţin 3.000 de imigranţi pe zi!
Democraţii se opune politicilor Administraţiei Trump, dar nu le pot bloca nici în Senat, nici în Camera Reprezentanților, unde republicanii dețin majoritatea.
Pentru Gavin Newsom, aflat la al doilea mandat de guvernator, situația tensionată din California poate fi trambulina spre alegerile prezidențiale din 2028. El se prezintă deja ca principalul adversar al lui Trump și al politiclor aberante ale acestuia, iar confruntarea cu „gașca MAGA” de la Casa Albă i-a crescut masiv popularitatea la nivel național.
Și primărița orașului Los Angeles, democrata Karen Bass (71 de ani), a acuzat Administraţia Trump că a incitat la tensiuni prin trimiterea Gărzii Naţionale, dar a criticat și protestatarii violenți. „Nu vreau ca oamenii să cadă în haosul pe care, cred, îl creează Administraţia în mod complet inutil”, a declarat Bass într-o conferinţă de presă.

Trump: „Dacă n-aș fi trimis Garda Națională, Los Angeles ar fi fost complet distrus!”
Donald Trump i-a acuzat pe Gavin Newsom şi Karen Bass că minimalizează violenţele. Luni, el a scris pe rețeaua sa Truth Social, în cunoscutul stil de fanfaron: „Am luat o decizie excelentă trimiţând Garda Naţională pentru a face faţă revoltelor violente instigate în California. Dacă nu am fi făcut acest lucru, Los Angeles ar fi fost complet distrus!”.
Comandamentul de Nord al SUA a declarat că 300 de membri ai Gărzii Naţionale din California au fost dislocaţi în trei locuri din zona Los Angeles. Departamentul Securităţii Interne a declarat că misiunea Gărzii este de a proteja clădirile federale.
Duminică, Poliţia a declarat tot centrul oraşului Los Angeles drept zonă ilegală pentru adunări publice şi a ordonat protestatarilor să plece, după a treia zi de violenţe care au izbucnit în timpul manifestaţiilor împotriva imigraţiei.
În timpul protestelor, poliţişti călare au încercat să controleze mulţimea. Unii au folosit grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene, a relatat CNN.
Demonstranţii au strigat „Ruşine!” la adresa Poliţiei, iar unii păreau să arunce cu obiecte, potrivit imaginilor video. Un grup a blocat autostrada 101, o arteră importantă din centrul oraşului.
Mai multe maşini au fost incendiate duminică seara pe o stradă din centrul oraşului. Şeful Poliţiei din Los Angeles, Jim McDonnell, a declarat duminică seara că violenţa unor protestatari este „dezgustătoare”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!