Nesimțitul zilei: Klaus Iohannis. Motivul stupid pentru care a boicotat ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan

Precedentul președinte ales al statului, Klaus Iohannis, a lipsit astăzi de la ceremonia de învestire a succesorului său Nicușor Dan. Un gest urât, pentru care Iohannis nu a oferit nicio explicație, nici n-a transmis vreu mesaj.

La caremonia din Parlament, care a început la ora 12.00, au fost invitați toți foștii președinți ai României postcomuniste: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis – toți aflați în viață.

Dintre aceștia, doar Emil Constantinescu (85 de ani), care a condus statul în perioada 1996-2000, și Traian Băsescu (73 de ani), președinte în 2004-2014, au fost prezenți la Palatul Parlamentului.

Au lipsit Ion Iliescu (95 de ani), care a condus România în perioadele 1990-1996 și 2000-2004, și Klaus Iohannis (65 de ani), președinte în 2014-2025.

– Advertisement –

Din partea Casei Regale a României a fost prezentă Principesa Magareta (76 de ani).

Absența lui Ion Iliescu este cumva justificată de vârsta înaintată a acestuia, precum și de starea de sănătate precară. Și totuși, acesta putea face efortul de a ajunge la Parlament, cu sprijinul necesar pentru deplasare.

Cu adevărat scandalos s-a comportat însă Klaus Iohannis, cel mai tânăr dintre foștii președinți. Acesta a boicotat pur și simplu ceremonia de învestitură, fără vreo explicație serioasă. N-a transmis niciun mesaj, nici pe cale oficială și nici măcar pe Facebook, unde ultimul său text datează din 10 februarie, când și-a anunțat demisia din suplimentul de mandat.

– Advertisement –

La acest capitol, chiar și Ion Iliescu a fost mai decent: i-a transmis lui Nicușor Dan un mesaj de felicitare după victoria acestuia în finala prezidențială.

Gestul lui Iohannis nu e justificat de vreo indisponibilitate: nici suferință medicală, nici deplasare inevitabilă undeva pe planetă. După toate datele, el a preferat să rămână la Sibiu, total indiferent față de evenimentul la care a fost invitat.

Explicația lui Baconschi

O posibilă explicație a absenței lui Iohannis a oferit-o Teodor Baconschi (62 de ani), fost ministru de Externe: supărarea fostului președinte că n-a fost ales Crin Antonescu!

Baconschi a criticat dur atitudinea lui Iohannis. Înaintea festivității la a fost invitat și la care a participat, el a transmis pe Facebook: „Klaus Werner Iohannis nu va participa la ceremonia depunerii jurământului de către noul preşedinte al României. E supărat că n-a fost ales Antonescu, de la care aştepta regimul USL 3.0. şi protecţie juridică. Sunt convins că nu l-a votat pe dl Nicuşor Dan în turul final. Timp de zece ani, am fost pe lista neagră a lui Iohannis. Mă bucur că voi participa azi, la palatul Cotroceni, la instalarea noului şef al statului român. Nu am nicio aşteptare personală”.

Fostul şef al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a completat: „Numai dacă impostura, demagogia şi marionetele trase de sfori vor părăsi scena, vom putea vorbi despre o reconciliere naţională. Iată singura mea speranţă cu privire la viaţa cetăţii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Analiza noului mesaj fascist al lui Simion: Franța a luat locul lui Soros, la fel ca în propaganda Rusiei! Instigare pentru mitingul anti-Nicușor

* Nicușor Dan – amenințat cu moartea de un susținător al lui Simion! „Mă duc în București, jar mănâncă! 15 gloanțe îi dau, să știe cu cine s-a pus”. Fascistul din Maramureș a fost „săltat” și e interogat la poliție

* „Fiara mare” din spatele lui Nicușor Dan. Demonizarea făcută de călugării de pe Muntele Athos, plătiți de Gigi Becali

* VIDEO. Violență legionară în discursul lui Simion: „vărsare de sânge”, „dispariția României ca stat”, „o să regrete”, „vă vom găsi și în gaură de șarpe!”, „se tem pentru viața lor sau a familiilor lor”

* POT se dezintegrează: au plecat 10 deputați (din 24), și-au scris demisia 5 senatori (din 7)

* Rezultate finale: Nicușor Dan 53,60%, George Simion 46,40%. Prezență la vot: 64,72% (11.641.866 de alegători)

* „Românii au stat drepți și au avut curajul să-i spună «nu» candidatului lui Putin”. Scrisoarea adresată lui Nicușor Dan de „Grupul celor 7” foști ambasadori americani

* VIDEO. Simion i-a insultat pe francezi chiar la Paris: „Nu mai știți cine sunteți, Franța nu va mai exista!” / „Orașele voastre sunt periculoase, murdare, fără Dumnezeu”

* Fostul fotbalist Marcel Pușcaș, susținător al lui George Simion, a publicat o falsă diplomă a lui Nicușor Dan. Propagandistul mincinos e soțul unei judecătoare corupte, care lua șpagă de la clanuri interlope

* VIDEO. Bestia Neamțu (AUR): „Mă, nenorociților! Mă, javrelor! Dacă eu sunt putinist, mă-ta-i curvă!”