Urmăresc cu interes și amuzament pe câtă lume din „civil” deranjează candidatura lui Nicușor Dan.
Rând pe rând, diverși formatori de opinie (cândva, România avea o elită intelectuală; acum, agenda publică o fac „formatorii”) îi cer domnului Bolojan să le ușureze chinul și să candideze la Președinția României.
Brusc, nimeni nu mai afirmă că domnul Bolojan ar rupe voturi de la cineva. Asta s-a spus despre Nicușor Dan, deși el a fost primul care și-a anunțat candidatura după anularea alegerilor, prin urmare rupea doar de la cine nu candida.
Brusc, nimeni nu mai vorbește despre monstruoasa coaliție care a băgat economia în șanț și care a dus România în afara spectrului democratic – după cum știți, nu mai avem democrație, ci „regim hibrid”, precum Papua Noua Guinee.
– Advertisement –
Bravo, dați-i tare! Alaltăieri îl susțineați pe Ciucă. Unde este Ciucă al vostru? Unde este domnul cu oroare și mândrie, sau onoare, respect și PREDICTIBILITATE (cum zicea el)? A dispărut imprevizibil, după ce a dus PNL în faliment și a dat chix în și cu alegerile.
Nu vă simțiți puțin rușinați că ați susținut acest monument de incompetență, de impostură, care la alegerile locale a refuzat să-l sprijine pe Nicușor Dan fiindcă nu avea bască de PNL-ist, dar câteva luni mai târziu alerga să facă poze cu el în campanie? Vă dați civili în continuare?