VIDEO. Klaus Iohannis și-a anunțat demisia! Mai stă la Cotroceni două zile. Mâine urma să fie votată în Parlament suspendarea sa

Written by

in

Șoc pe scena politică a României: Klaus Iohannis și-a anunțat demisia din funcția de președinte, pentru a evita o criză! Ultima sa zi la Palatul Cotroceni va fi miercuri, 12 februarie, la aproape două luni de la expirarea celui de-al doilea mandat de 5 ani. Până la alegerile din 4 și 18 mai, președinte interimar al României va fi președntele Senatului, Ilie Bolojan (PNL).

Azi, puțin după ora 14.00, Klaus Iohannis (65 de ani) a susținut o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Anunțul nu figurat pe agenda oficială a președintelui, apărând subit, cu puțin timp înaintea declarației istorice.

Birourile reunite ale Parlamentului (Senat + Camera Deputaților) tocmai deciseseră ca plenul Legislativului să dezbată și să voteze mâine cererea de suspendare a lui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie.

Klaus Iohannis este pensionar de anul trecut. El a împlinit 65 de ani pe 13 iunie 2024.

– Advertisement –

Cei 5 ani ani de mandat ai lui Iohannis au expirat pe 21 decembrie 2024. El a anunțat atunci că va rămâne la Cotroceni până ce va depune jurământul următorul președinte, ceea ce ar fi urmat să se întâmple în a doua jumătate a lunii mai (alegerile au fost programate pe 4 și 20 mai 2025).

Pleacă miercuri, 12 februarie 2025, după o prelungire de mandat de 53 de zile.

Declarația finală a lui Klaus Iohannis

  • „Parlamentul a pus în mișcare procedura de demitere. Este un demers inutili, nefondat, pentru că niciodată nu am încălcat Constituția.”
  • „Este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă.”
  • „Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză, pentru că se declanșează referendumul.”
  • „Acest întreg demers va avea efecte în plan intern și, din păcate, în plan extern.”
  • „Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Nu se va discuta despre cum va merge România mai departe, candidații nici măcar nu vor putea să-și prezinte ideile în acest amalgam negativ.”
  • „În plan extern, nu va înțelege nimeni de ce România își demite președintele. Vom fi efectiv de râsul lumii.”
  • „Pentru a scuti România și pe cetățeni de acestă criză demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine pe 12 februarie.”
  • „Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cei patru fruntași PSD care au poluat Parlamentul cu o toxină: Laura Vicol. Cei 5 PNL-iști care au ajutat la instalarea acesteia la șefia Comisiei juridice

* Gândire de „ciorbar” a unui lider PNL: „S-o împușcăm pe Laura Vicol pentru că câștiga bani și trăia pe picior mare! Era modul ei de viață și o făcea cu banii ei!”. PSD-ista își plătea chiar și operațiile estetice cu banii Nordis

* Concesiune cu dedicație de la fina Olguța pentru nașa Larisa. Cum e batjocorit Parcul Romanescu de clanul PSD Craiova

* Răfuială în stil mafiot, la Marș TV, între facțiuni din serviciile secrete. Călin Georgescu transmite, alternativ, amenințări și propuneri de negociere

* Guvernare primitivă: Ciolacu a împărțit ca vătafu’ 13 miliarde de euro, în campaniile electorale din 2024

* Eroare gravă a Elenei Lasconi: l-a asemănat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu! E fierbere mare în USR. Primele „erupții”: Clotilde Armand, Victor Ilie și Radu Hossu

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“

* VIDEO. Severin amenință cu Rusia: „Salvați-vă pielea! Vă asumați riscuri personale” / „Ceasul dezastrului ticăie pentru fiecare dintre voi!” / „Ar trebui să înțeleagă riscul personal pe care și-l asumă”. Putinistul așteaptă o „contralovitură” rusească în România

* Efectul „nebuniei Trump“: liderii UE au decis să transforme Europa într-o superputere militară și accelerează crearea Statelor Unite ale Europei

* VIDEO. Palatul secret al lui Viktor Orban. E trecut pe numele tatălui său, care are 84 de ani! La proprietatea de 45 de milioane de euro se ajunge printr-un tunel