Dacă Georgescu ajunge președinte… – Ziariștii

Nu există niciun suveranism. Ca să vorbim doar de România, așa-zisul „suveranism” e un securism nostalgic, care a anexat și legionarismul. Nu e vorba de demnitate, ci de abjecție și slugărnicie față de Rusia putinistă.

Dementul național, după car mor toți cretinii, vrea să sape un canal (prin alte țări!; nu-i clar cum face România canale prin Rusia, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia etc.) care să aducă mărfurile chinezești la Marea Neagră, sub controlul Rusiei. E proiectul lui Stalin, reîncălzit de Putin. Un canal a săpat și Ceaușescu. Dictatorii visează canale.

Nu demnitate pentru români vor acești ticăloși. Demn ești când ești prosper și în clubul celor civilizați, cum e cazul acum, nu când ești un zdrențăros abandonat de toată lumea, la cheremul unor bețivi criminali. Suveran ești când nu te calcă sub șenile tancurile rusești – adică protejat de NATO și de UE, pe care vor să le demoleze toți nemernicii.

Să fie clar: mișcarea „suveranistă” nu e o nouă declinare a dreptei conservatoare, ci e vechiul național-socialism, care face jocurile noului bolșevism. Da, naționalism, socialism, securism, legionarism, care în cele din urmă servesc România pe tavă imperialismului rus.

– Advertisement –

Despre asta este vorba!

***

Trogloditism intelectual: să fii un jalnic securist drapat în intelectual. Să cauționezi moral crimele lui Putin și să batjocorești claritatea morală. Să îngropi adevărul în sofisme. Să susții parșiv rebeliunea securistă neo-ceaușistă. Să deturnezi tineri brilianți înspre fundături mâloase. Să înțelegi Biserica și credința exclusiv în cheie politico-ideologică. Să fii prolix și să consideri confuzia morală o dovadă de rafinament, în loc să te exprimi simplu, clar și memorabil. Să stârnești nămolul dintr-o baltă tulbure în loc să cauți izvoare limpezi.

– Advertisement –

***

Alegerile ni s-au furat nouă, nu lui Georgescu și Simion. Ei au primit în plus de la PSD, PNL, Secu, Putin etc.

***

Dacă Georgescu ajunge președinte, facem așa: să se întoarcă diasporenii care l-au votat, ca să construiască o nouă „Epocă de AUR” alături de frații lor la fel de patrioți, suveraniști și inteligenți din țară; iar noi, ceilalți, nu-i mai deranjăm, și ne cărăm rapid, până nu se închid frontierele.

Glumesc doar pe jumătate.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Găunosul candidat al UDMR-PSD-PNL-SRI-SIE-STS-PTTR-SPP-SNCFR-UTC-PCR

* Dușmanul meu personal

* O amintire din 1992

* Batjocorirea marilor domnitori

* Gândire de mafiot

* Sunt norocos: am putut studia de aproape o așa lighioană

* „Cruciada” hahalerelor împotriva creștinilor din Occident

* De ce sunt rușii așa de agresivi și primitivi?

* Naționalismul antinațional

* Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?