Anunțul de luni seara al lui Nicușor Dan, privind candidatura sa la alegerile prezidențiale, a electrocutat scena politică, aflată într-o mișcare browniană după anularea scrutinului din 24 noiembrie / 8 decembrie.
În pregătirea anunțului, Nicușor Dan s-a organizat și din punct de vedere al comunicării, pentru a avea un impact cât mai mare. Mai multe televiziuni au transmis în direct declarația sa de la Primăria Capitalei și conferința de presă care a urmat.
Nicușor Dan a urcat totul și pe pagina sa de Facebook, dar explicațiile sale au ajuns rapid și pe Youtube.
Primarul Capitalei și-a structurat anunțul pe câteva mesaje puternice, cu priză la public.
– Advertisement –
„Sunt zone întregi din statul român, la toate nivelurile, care sunt capturate de grupuri de interese. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă. S-a mințit prea mult. Politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele. Instituțiile nu se ocupă de lucrurile de care ar trebui să se ocupe. Este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la nevoile cetățenilor”, a spus el.
Declarația lui Nicușor Dan
- „Suntem într-un moment de cumpănă, cel mai dificil moment pe care România l-a avut după Revoluție. Românii au transmis la alegeri că nu se mai poate, că s-a mințit prea mult, că politicienii se prefac că încearcă să le rezolve problemele și că instituțiile nu se ocupă de lucrurile de care ar trebui să se ocupe.”
- „Este nevoie de o schimbare fundamentală a modului în care statul răspunde la nevoile cetățenilor, iar această schimbare nu poate să se bazeze decât pe valori sănătoase.”
- „Vă anunț că intenționez să candidez la alegerile prezidențiale din 2025.”
- „Sunt trei mari probleme mari pe care România le are și în care rolul președintelui este important.”
- „Prima problemă – corupția și funcționarea instituțiilor. Sunt zone întregi din statul român, la toate nivelurile, care sunt capturate de grupuri de interese. Și ele, bineînțeles, acționează în interesul găștii, și nu în intereul public. Iar instituțiile nu funcționează, pentru că tot timpul prevalează relația de partid și nu competența. Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă. Nu va fi ceea ce propun unii – un concurs de cine strigă mai tare «În România e corupție». Știm toți că în România e corupție. Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică și justiție. Acestea sunt atributele esențiale pe care trebuie să le aibă președintele în România de azi: să stăpânească mecanisme administrative, să poată negocia coagulări politice și să înțeleagă foarte bine mecanismele juridice. Aceste atribute sunt cele care m-au făcut, după o analiză foarte onestă, să fac anunțul pe care vi-l fac azi.”
- „A doua problemă – România nu are o direcție azi. Există peste tot, la toate nivelurile, studii, strategii, numai că ele se bat cap în cap sau sunt foarte puțin adaptate la realitate. România are și în sectorul public, și în cel privat, și în zonele profesionale, și în diaspora resurse foarte importante de competență, pe care însă statul român nu le-a accesat până în momentul acesta. Acesta este rolul președintelui – de a identifica aceste competențe și a le organiza, pentru ca împreună să propună politicile publice cele mai potrivite pentru problemele pe care România le are.”
- „A treia problemă: România este împărțită în categorii socio-culturale care sunt în opoziție unele față de altele. Au ajuns în situația asta pentru că preocupările lor nu au fost înțelese de guvernanți și de clasa politică. Au fost multe îngrijorări, ale multora dintre aceste categorii – de la pandemie, războiul din Ucraina, inflație –, la care guvernanții n-au avut răspunsul adecvat. Este rolul președintelui să refacă dialogul dintre aceste categorii, este rolul președintelui să enunțe acele valori care ne unesc, care fac diferența, și să semnalizeze acele exagerări care împiedică dialogul și înțelegerea în societatea noastră.”
- „Întrebare legitimă: de ce vin cu această propunere când bucureștenii tocmai mi-au acordat încrederea atât la alegerile locale, cât și la referendum? Pentru că bucureștenii nu pot trăi bine într-un București dacă România nu o duce bine. În anii pe care i-am avut în Primărie, am încercat și, în opinia mea, am reușit să dăm Bucureștiului o direcție, numai că viteza cu care am mers în această direcție n-a fost deloc o viteză corespunzătoare, și nici nu poate să fie în anii următori dacă nu se schimbă ceva fundamental în întreaga adinistrație din Româna.”
- „Voi candida independent. Sunt deschis la discuții cu partidele pro-europene pentru susținerea acestei candidaturi. Este nevoie de un președinte care să se asigure că direcția pro-reformă pe care partidele o enunță în zilele acestea va fi urmată cu adevărat în activitatea lor guvernamentală.”
- „Sunt convins că societatea românească va profita de acest moment de reflecție neașteptat și va găsi resursele, în integralitatea ei, pentru a merge mai departe, pentru a schimba ce este de schimbat și a fi puternică în evoluția sa viitoare.”
VIDEO: Anunțul și explicațiile lui Nicușor Dan
Răspunsurile lui Nicușor la întrebările ziariștilor
- „Am informat cele patru partide pro-occidentale de intenția mea. Este o analiză care va dura. E o discuție care se poartă în paralel cu negocierile pentru formarea Guvernului, prioritatea partidelor este formarea Guvernului.”
- „Eu am venit astăzi în fața societății și a partidelor pro-occidentale și am făcut o propunere. Am prezentat o ipoteză care mi se pare cea mai potrivită. Sunt multe scenarii, multe calcule, dar nu voi intra eu în ele acum. În momentul ăsta nu cunoaște nici data alegerilor.”
- „Este o schimbare fundamentală în așteptările oamenilor, care s-a manifestat la votul din urmă cu câteva săptămâni. Dacă la alegerile anterioare, mesajul oamenilor a fost «o să alegem variantea cea mai puțin rea», acum mesajul a fost «nu mai merge așa!». Eu cred că acesta este modul în care pot să ajut la rezolvarea problemelor societății.”
- „Eu cred că decizia Curții Contituționale (anularea alegerilor prezidențiale – n. red.) a fost necesară în situația dată. Mai multe instituții ar fi trebuit să nu ne ducă în situația ca CCR să anuleze niște alegeri. Miza, în momentul acesta, este ca instituțiile statuli român să lămurească acele lucri care abia au fost enunțate de Curtea Constituțională: influența unui actor străin, modul în care s-a cheltuit nelegal în această campanie. În abența acestor informații, pe bună dreptate, poate să scadă – și așa e scăzut – respectul, încrederea oamenilor față de instituțiile statului. O anulare de alegeri este, totuși, o chestiune foarte gravă.”
- „Noi o să avem o campanie electorală și eu mă aștept ca oamenii să se informeze, să vadă diferitele soluții care se propun, iar noi împreună, ca societate, să alegem ce este mai bine. Va fi timp suficient ca oamenii să vadă propunerile tuturor competitorilor.”
- „Nu sunt și nici nu-mi doresc să fiu implicat în negocierile pe partea guvernamentală.
- (Referitor la posibila exludere din alegeri a lui Călin Georgescu) „În ceea ce privește contestarea apartenenței României la UE și la NATO, eu cred că acest candidat este foarte apropiat de doamna Șoșoacă, care a fost exclusă. În ceea ce privește declarațiile care încalcă legi în vigoare, pe gradul lor de proporționalitate trebuie să se pronunțe Parchetul.”
- „Nu mi-a cerut niciun politician sau partid să nu candidez.”
- „Bucureștiul are o oportunitate foarte bună de a schimba – și nu doar prin mine, ci prin acest deziderat pe care și l-au asumat partidele pro-europene. E nevoie de o schimbare în România benefică Bucureștiului.”