Generalul ofilit Nicolae Ciucă are dreptate, în felul său, atunci când spune că-i lipsesc calități precum „onoare, respect și predictibilitate”! Chiar dacă ar fi un analfabet funcțional și n-ar ști ce semnifică aceste cuvinte, e de apreciat că, în prostia lui, și-a dat cu nonșalanță arama pe față, fără nicio supărare sau vreo mustrare de conștiință. Cel puțin, în primă fază.
Cum să aibă tocmai el așa ceva, când nu înțelege efectiv ce se întâmplă în juru-i?! Păi, cum să aibă onoare „primul ostaș al țării” când și-a trădat electoratul în cel mai revoltător hal, împreună cu stăpânul său Iohannis, și s-a aliat cu PSD-iștii, pe care a ajuns să-i pupe și să-i înjure în funcție de turnura evenimentelor politice ale zilei?!
Cum să aibă respect, când ia pensie specială nesimțită de la 52 de ani, furată din banii cetățenilor români prin legi strâmbe?!
Ce respect poate avea acest personaj ridicol când, pe modelul doctoratului plagiat, și-a mistificat într-o carte până și una dintre misiunile sale de peste hotare – „bătălia de la Nassiriya”? Ghinion: generalii italieni chestionați de publicația Recorder nici nu-și mai aminteau de episoadele lui de „vitejie” din Irak. Cel mai probabil, alții au fost eroii, iar el și-a transferat eroismul în CV-ul său ca să nu rămână fără glorie la încheierea carierei militare și la transferul în politică.
– Advertisement –
Referitor la partenerul său de guvernare, Marcel Ciolacu, te pufnește râsul numai la ideea că acesta ar musti de calități precum „onoare și respect”. Care onoare? Aia cu statutul de „revoluționar cu rol determinant” într-un oraș fără revoluție? Aia cu terenul primit de la stat pentru poziția de „mare revoluționar”, când de fapt nu este? Care respect? Ăla cu angajarea rubedeniilor în aparatul de stat fără niciun concurs?
Ciolacu Marcel, fără loc de muncă până la 37 de ani, și-a angajat-o ca șefă de cabinet la Palatul Victoria pe Otilia Romașcanu, nașa copiilor săi și soția tovarășului său buzoian Lucian Romașcanu.
Și tot el, Ciolacu Marcel, cel care-l slugărea la vânătoare pe teroristul Omar Hayssam și la pescuit pe pușcăriașul Dragnea, și-a vârât nepoata la postul național de radio, dar și la Institutul Cultural Român.
– Advertisement –
După astfel de gafe impardonabile, atât Ciolacu, cât și Ciucă încearcă de fiecare dată să-și caute o soluție de salvare. Nu se gândesc niciodată să spună că au comis o eroare, ci să se hiperbolizeze față de restul cetățenilor.
A fost o ironie, dom’le, am glumit și nu v-ați prins de glumă – etc. etc. etc. Așa cum s-a întâmplat în hazliul caz Ciolacu și „casa mortuară” de la Bistrița. Numai că asemenea „glume” funcționează întotdeauna doar în capetele celor care le-au lansat. Alții nu se prind de ele tocmai pentru că nu există în realitate. Se amuză însă copios pe seama unor „creatori” de conținut precum Ciolacu și Ciucă.
Doi neisprăviți, poticniți în propriile lor lacune, lipsiți de inteligență, care au de multe ori tendința să se automutileze în plan politic fără să-i fi provocat cineva.
Când zice că a făcut mișto de Ciolacu și că el e cel cu „onoare, respect și predictibilitate”, Ciucă e la fel de caraghios ca în prima ipostază.