Coaliția PSD-PNL a reușit să bage România într-un deficit mai mare decât cel din criza economică mondială de acum 14 ani, relevă datele macro centralizate de economistul Bogdan Glăvan. Acesta afirmă că, dacă ținem cont de tot ce s-a întâmplat, avem de-a face cu o premeditare, PSD și PNL organizând din timp devalizarea bugetului cu scopul de a câștiga alegerile.
Marea anomalie este că regimul PSD-PNL a băgat România în criză tocmai când pe plan internațional e cel mai prielnic context posibil, iar din exterior vin la buget sume exorbitante sub formă de ajutoare de la UE.
Bogdan Glăvan se teme că lucrurile vor scăpa complet de sub control la toamnă, când vor intra în plată pensiile mărite substanțial.
Deja criza este instalată în foarte multe zone ale administrației și diverse sectoare care țin de bugetul public. PSD și PNL anticipau ce urmează și, la începutul anului, au dat bani doar pentru primele 6 luni. Fondurile s-au terminat la sfârșitul lunii iunie și nimeni nu știe, în aceste domenii, ce urmează – de unde se vor scoate bani de salarii și de funcționare.
Ciolacu a virat în schimb sume foarte mari în fondul de urgență al prim-ministrului, de unde urmează să împartă după bunul său plac, pe criterii neștiute, bani către fidelii de partid.
Pentru România se anunță, de la 1 ianuarie, o perioadă cumplită.
Observațiile profesorului universitar Bogdan Glăvan
1) Am îngroșat liniile pentru anii 2010 (criza financiară) și 2020 (pandemia).
Este o fraudă ce se întâmplă. Au premeditat acest moment, ei cu rotativa lor, ei cu „stabiltatea”, au premeditat devalizarea bugetului pentru a-și asigura câștigarea alegerilor. pic.twitter.com/5XUphTBsLP— Bogdan Glăvan (@bogdanglavan) July 3, 2024
„Am îngroșat liniile pentru anii 2010 (criza financiară) și 2020 (pandemia). Este o fraudă ce se întâmplă. Au premeditat acest moment, ei cu rotativa lor, ei cu «stabilitatea», au premeditat devalizarea bugetului pentru a-și asigura câștigarea alegerilor.
Fără nici o criză, ba mai mult, în cel mai prielnic context internațional posibil (cu asistență externă formidabilă), deficitul bugetar este amețitor. Și încă nu a venit toamna, cu creșterea pensiilor.
Un jaf de proporții istorice, poate doar prin anii 1990 să mai fi existat așa ceva. Un jaf legal, dar un mega-jaf”.