O înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârșitul imperiului de 1.000 de ani al Rusiei, motiv pentru care rușii trebuie să meargă până la capăt în acest război. Analiza de mai sus îi aparține președintelui Vladimir Putin, în timpul unei discuții cu jurnaliștii ruși care îl însoțesc în turneul asiatic. Dictatorul a vizitat Coreea de Nord, iar acum se află în Vietnam.
Putin le-a spus jurnaliștilor că „pentru Rusia, aceasta (înfrângerea – n. red.) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară“.
Fostul colonel KGB ajuns în 1999 premier, apoi – din 2000 – președinte pe viață al Rusiei a reluat teza sa că, de fapt, în spatele Kievului stă Occidentul: „Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ – cu orice preţ, vreau să subliniez – şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA”.
„For Russia, the strategic defeat means the end of its statehood and thousand-year history. Then the question arises – why should we be afraid? Isn’t it better to go to the end?” – Putin
He says it’s logical.
Following formal logic, that means the end of Putin. pic.twitter.com/XpJTzWQH9c— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) June 20, 2024
Această teză nu rezistă, însă, la o analiză temeinică. Occidentul nu furnizează nici azi echipamentele solicitate de Ucraina. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, rușii ar fi scoși imediat din împrejurimile orașului Harkov, unde au pătruns în luna mai, încercând să atragă acolo cât mai multe dintre unitățile ucrainene desfășurate în zona Donbass.
Interesant este că Putin a redezgropat un subiect la care renunțase în toamna lui 2022: amenințarea nucleară. Acest lucru arată că rușii nu sunt foarte convinși că mai pot obține victoria printr-un război convențional.
Dictatorul de la Kremlin le-a spus jurnaliștilor ruși – citat de Reuters – că se gândește să schimbe doctrina privind utilizarea armelor nucleare. În acest moment, conform doctrinei sale militare, Rusia poate folosi armele nucelare doar dacă, la rândul său, e atacată nuclear sau e în iminentă primejdie de a dispărea ca stat în fața unei invazii inamice.
În 2022, Putin s-a folosit de bloggerii militari și televiziunea de stat rusească pentru a amenința Occidentul că-l atacă nuclear. Oficial, Kremlinul n-a folosit însă acest discurs. După o întrevedere între Serghei Narîșkin (șeful SVR, spionajul rusesc) și William Burns (șeful CIA), tema a dispărut brusc din presa rusă.