Spectaculoasa victorie obținută de România luni, 3-0 cu Ucraina la Campionatul European de fotbal, a fost speculată în stilul propagandei ceaușiste de dinainte de 1989 de Antena 3 „CNN“. Televiziunea oligarhului Dan Voiculescu a lipit imaginea premierului PSD de tricolor, sugerând că și Ciolacu ar fi avut o contribuție la victoria asupra Ucrainei.
Antena 3 a dat imagini din loja oficială a stadionului de la München, unde Marcel Ciolacu și amicii săi veniseră – excursie plătită din bani de la bugetul public – să se afișeze și să-și facă puțină campanie electorală. Știrea despre victoria României a fost deturnată, titrându-se cam agramat (cu mari dificultăți la folosirea virgulelor): „Ciolacu, al 12-lea jucător al naționalei alături de public, pe stadion la meci“.

Cum a fost Ciolacu al 12-lea jucător, cu ce a contribuit el la victorie, nu s-a mai spus, dar procedeul e unul bine-cunoscut în manualele de PR. Ideea este ca numele și figura politicianului să apară în contexte favorabile, optimiste, de bucurie și speranță, astfel încât publicul să-l perceapă pe respectivul, subliminal, ca având un merit la respectiva situație.
În același timp, tehnica Antenei 3 amintește foarte tare de propaganda de dinainte de 1989. Orice victorie obținută de sportivii români era un prilej de a-l sărbători pe Nicolae Ceaușescu. Treptat, cu timpul, cultul personalității a devenit atât de delirant, încât campionii, după ce câștigau medalii sau făceau mari performanțe, erau puși să iasă la televiziunea națională, la radio și în presă (100% controlată) și să-i mulțumească public lui Ceaușescu pentru performanțele lor! În fine, ei ziceau „pentru minunatele condiții”…

Acest lucru se mai întâmplă azi în Coreea de Nord și, de la o vreme, în Rusia. Antena 3 are, de altfel, de mai mulți ani, un stil de abordare care pare inspirat de la televiziunea de stat rusă, Rossia 1.
După partidă, și Cancan.ro, site condus de Radu Budeanu – afacerist condamnat în combinația de corupție din dosarul Hidroelectrica, fostul soț al „coafezei” Dana Budeanu –, a publicat un articol cu titlul „Marcel Ciolacu, «talismanul» tricolorilor la Euro 2024. Cum a fost surprins prim-ministrul în tribune + mesajul transmis“, alături de un colaj de fotografii cu prezidențiabilul PSD în lojă.