O sumă de factori care s-au acumulat în timp a dus, pe 9 iunie 2024, la o înfrângere dezastruoasă pentru opoziția democratică din România – Alianța Dreapta Unită – în fața „FSN-ului reunit“, adică al partidelor-sistem PSD și PNL. Eșecul de proporții de la alegerile locale și cele europarlamentare se dovedește deja a fi un duș rece pentru liderii actuali ai USR. Cătălin Drulă și-a anunțat demisia din fruntea partidului, asumându-și eșecul și dând astfel o șansă de resetare înaintea a ceea ce poate fi ultimul tren al USR de a reveni în jocul politic la toamnă, când urmează alegerile prezidențiale și parlamentare.
Eșecul din 9 iunie a arătat că USR, după 6 ani de la demisia lui Nicușor Dan și 5 ani de la momentul său de maximă expansiune, s-a contractat până la bazinul primordial de votanți, nucleul dur sensibil în continuare, în România, la anticorupție, meritocrație, pro-europenism.
Cu un scor de 11% din totalul voturilor exprimate, conform exit-poll-ului (scorul real poate fi însă ceva mai mare), Alianța Dreapta Unită (USR+PMP+Forța Dreptei) a obținut în 2024 de peste două ori mai puțin decât obținea USR-PLUS singur în 2019 – atunci a fost un rezultat de 22,36%. Dacă mai adăugăm că acum 5 ani și PMP obținea singur peste 5% și intra pe cont propriu în Parlamentul European, avem o imagine mai clară a reculului.
Am identificat 10 motive pentru care Dreapta Unită, având ca locomotivă USR, a înregistrat rezultatele dezastruoase de la alegerile din 9 iunie. Unele dintre acestea nu pot fi puse neapărat în cârca actualei conduceri a USR, pentru că, logic, în tot acest timp și adversarii au făcut diverse mutări tactice, unele de-a dreptul toxice sau nedemocratice. În același timp, multe dintre motive reprezintă erori grave comise în timp de actuala conducere.
1. Îndepărtarea unor oameni valoroși
Actuala conducere a USR a dat de multe ori impresia că e mai preocupată să-și conserve puterea, chiar cu riscul de a duce partidul în jos, decât să fie dispusă la cooperare și întărirea pozițiilor cu oameni performanți.
Cazul Polițeanu este unul de manual. Fost consilier al Monicăi Macovei (ex-ministră a Justiției în primul mandat de președinte al lui Traian Băsescu, inițiatoare a majorității reformelor care au făcut posibilă la un moment dat cruciada anticorupție zdrobită apoi de PSD și PNL, cu ajutorul lui Klaus Iohannis), Mihai Polițeanu a fost ales deputat USR în 2020. În octombrie 2022 a demisionat din partid, arătând că pur și simplu nu se mai poate înțelege și nu are cu cine comunica nici în filiala USR din Ploiești, nici la nivel central. A rămas parlamentar independent și acum a reușit incredibila performanță de a câștiga din această postură (de candidat neafiliat) primăria Ploieștiului, învingând PSD, PNL și Dreapta Unită! Este o victorie istorică într-un oraș mare al României care părea pe vecie sortit controlului grupurilor de interese.
Un alt caz celebru este cel al Elenei Lasconi. Primărița de la Câmpulung Muscel a fost scoasă intempestiv din fruntea listei de candidați la europarlamentare astă-toamnă, pentru delict de opinie. Conducerea USR i-a reproșat că recunoscut într-un interviu TV că a votat la Referendumul pentru Familie din 2018, precum și opiniile mai conservatoare pe această temă. Între timp, Elena Lasconi a câștigat un nou mandat la Primăria orașului Câmpulung Muscel, cu peste 70% din voturi, reconfirmând că este un politician de forță, cu tracțiune și cu priză la public. Ne oprim aici cu exemplele, pentru a nu ajunge mai în urmă până la cel mai cunoscut om care a părăsit partidul, însuși fondatorul său, Nicușor Dan, plecat în 2018 după neînțelegeri cu grupul care preluase conducerea. Rămas totuși în relații amiabile cu USR, Nicușor Dan a dovedit că este un politician de calibru, reușind s-o învingă pe Gabriela Firea, cu toate televiziunile și clanurile care o susțineau pe aceasta, de două ori – în 2020 și 2024, devenind cel mai votat om din România, după președintele țării.
2. Fragmentarea votului
Disensiunile din sânul mișcării reformiste sunt majore, orgoliile acestor oameni educați și ambițioși sunt mai mari decât bazinul lor electoral. Aceste persoane cu veleități de lideri se văd pe ei înșiși ca având anvergură europeană când, de fapt, se păruiesc în ceva ce pare să fie o cutie de chibrituri.
La alegerile din 9 iunie, Dacian Cioloș și fidelii săi plecați din USR ca să înființeze REPER au căzut sub pragul electoral, cu doar 3%. Doi foști europarlamentari USR, Nicu Ștefănuță și Vlad Gheorghe, plecați și ei din cauza conflictelor cu conducerea partidului, au candidat pe cont propriu, ca independenți, la un nou mandat în Parlamentul European, unde e foarte greu de intrat – este nevoie de minimum 3% din voturi la nivel național.
O simplă socoteală arată că, dacă n-ar fi fost această fragmentare aberantă a voturilor dreptei, ADU ar fi avut șansa să strângă spre 18%.
Dar pentru asta ar fi fost nevoie de abilitatea de a negocia și capacitatea de a face compromisuri de ambele părți.
3. Lideri fără tracțiune
USR avea o șansă istorică să impună niște oameni de alt calibru decât cei care populează acum scena politică. Provocarea nu era foarte mare, PSD și PNL sunt la un minim istoric al capacității intelectuale a liderilor lor. USR are, în schimb, oameni excepționali în rândurile sale, profesioniști proveniți din rândurile clasei de mijloc și care au făcut cu adevărat ceva în viața lor până au intrat în politică.
În USR găsești absolvenți ai celor mai bune licee din România, olimpici premiați la nivel național, cu facultățile făcute pe bune și la zi, unii dintre ei cu doctorate făcute în străinătate, la instituții respectabile. Acest fond intelectual există, așadar. Dar din rândurile acestor oameni nu sunt promovați neapărat cei care au și calități obligatorii pentru un politician: carismă, talent oratoric, vitalitate, idei, înțelepciune politică – toate la un loc!
Alianța Dreapta Unită a mers la alegerile europarlamentare cu Dan Barna cap de listă – un personaj fără priză la public, de care atârnă tinicheaua acelor afaceri cu fonduri europene care n-au fost ilegale (acest lucru trebuie spus), dar pot fi încadrate la rubrica „imorale“. Barna a pierdut șansa de a intra în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 2019 („ajutat“ puternic de înțelegerea făcută atunci pe sub masă de Iohannis cu PSD), apoi a pierdut șefia USR în fața lui Cioloș. Plasarea sa în capul listei de europarlamentare a echivalat cu renunțarea la o locomotivă care putea tracta înainte partidul. Deși Cătălin Drulă are o personalitate puternică, nu pare nici el să aibă capacitatea de a „trece sticla“ suficient de mult și de a deveni un vector determinant. Demisia sa de luni, ca asumare a eșecului, este o dovadă de caracter.
Sigur că se poate invoca lipsa unui lider adevărat și la celelalte partide. Dar USR se recomandă a fi o formațiune altfel, care se clădește pe respectabilitate și performanțe, ar fi trebuit ca acest lucru să se vadă.
4. Neglijarea diasporei
În ultimii patru ani, USR a neglijat românii din străinătate care-l votaseră masiv în 2019. Abia în preajma campaniei electorale a reînceput agitația și s-au făcut ceva vizite prin diverse orașe europene. Puțin foarte puțin pentru niște oameni care-și puseseră atâtea speranțe într-o formațiune privită acum cinci ani ca reformistă și apropiată de popor.
Multe filiale USR din diaspora au fost desființate în ultimii ani. Acest lucru s-a văzut la votul de duminică. Mobilizarea în diaspora a fost slabă, iar Alianța Dreapta Unită a terminat pe locul 2, după coaliția PSD-PNL. Spre exemplu, în Italia au votat doar 24.000 de români la alegerile europarlamentare, după ce în 2019 au fost 80.000!
5. Neglijarea urbanului mic și a ruralului
USR a pierdut patru ani în care nu și-a construit suficient de repede și de hotărât filiale în țară. Este perfect adevărat că în foarte multe UAT-uri (Unități Teritorial Administrative) lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc față de perioada comunistă. Mafia locală concentrată în jurul administrației publice e atât de puternică, încât este extrem de greu să răzbești. PSD și PNL controlează cu mână de fier, printr-un sistem fanariot, regiuni întinse ale țării, unde nu permit apariția Opoziției.
Dar tocmai aici trebuia să intervină determinarea și abilitatea conducerii USR, care să organizeze și să urnească lucrurile într-un fel.
La alegerile din 9 iunie, Alianța Dreapta Unită a spus că are reprezentanți în 80% din localități. Alte surse spun însă că era o estimare optimistă și că ar fi fost vorba de doar 60%. Asta înseamnă sute de UAT-uri neacoperite, unde comasații locali au făcut ce-au vrut.
USR e aproape inexistent în rural și foarte puțin prezent în urbanul mic și mijlociu. Dacă nu ai pe nimeni acolo, să-ți apere voturile, ești „mâncat“ de mafiile locale.
6. Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale
Jongleria PSD și a PNL cu dreptul oamenilor de a-și alege reprezentanții nu mai e vina USR. Partidul a protestat, dar comasații susținuți de serviciile secrete și de Iohannis controlează absolut tot, nu exista nicio pârghie legală de a bloca amestecarea alegerilor parlamentare cu cele locale.
Prin această șmecherie, Ciolacu și Ciucă și-au maximizat scorul la europarlamentare, deoarece primarii pe care-i au pretutindeni în țară și-au mobilizat electoratul și, prin contaminare, au tras în sus rezultatul alianței.
Foarte probabil, dacă nu ar fi fost comasate alegerile locale cu cele europarlamentare, PSD-PNL n-ar fi ajuns la 45%. Dar așa, se pot lăuda că i-a votat poporul. Și acesta e un adevăr incontestabil.
7. Insuficienta activitate pe parcursul ultimilor 4 ani
USR s-a activat prea târziu, în preajma campaniei electorale, după ce vreme de doi ani nu se știe prea bine ce-a făcut. Victoria din 2020 și cele 8 luni de guvernare în 2021 au fost urmate de luptele interne pentru putere, în urma cărora Cioloș și grupul său au părăsit partidul. N-a mai fost energie și creativitate pentru campanii care să trezească interesul și emoția românilor, cum fusese în 2018 acțiunea „Fără penali în funcții publice“.
Această luptă pentru putere pe plan intern a fost receptată prost de electorat, iar faptul că USR n-a știut să se bată convingător împotriva tuturor abuzurilor făcute de mamutul comasat PSD-PNL a lăsat impresia că liderii partidului se complac.
8. Inventarea AUR, care a preluat o parte din electoratul antisistem
Un alt motiv care nu ține de acțiunea sau inacțiunea USR a fost crearea unul alt partid antisistem. Alegerile europarlamentare din 2019 au speriat teribil elitele care controlează România. USR obținuse 22,5%, practic cât PSD, fusese cât pe ce să devină al doilea partid al țării ca număr de voturi primite și părea că se transformă în receptorul furiei românilor împotriva sistemului corupt care sufocă țara.
Așa că în lunile următoare a apărut de niciunde AUR, un partid în fruntea căruia a fost urcat un lider de galerie. Această formațiune extremistă, cu discurs radial, violent anti-european, a captat curând voturile acelei părți a publicului care nu era mulțumită că USR își pierde treptat din virulența exprimării și se transformă treptat într-un partid clasic, de sistem, care luptă cu mijloace constituționale.
Este absolut clar că, la aceste alegeri europarlamentare, o parte din electoratul care în 2019 a votat cu USR acum s-a orientat către AUR, o formațiune care are grijă să dea impresia că s-ar opune sistemului.
9. Embargoul la care au fost supuși de posturile TV – toate controlate de oligarhi și de PSD-PNL
De la apariția sa, în 2016, USR este cel mai atacat partid din România. Furia cu care sistemul îi vânează pe USR-iști arată frica de ce sunt și reprezintă aceștia.
FSN-ul comasat are în spate toată osatura României construită în 35 de ani. Sunt vechii securiști și activiști de partid, structurile din instituțiile de forță, tot aparatul administrativ care se opune cu disperare oricărei reforme, oligarhii care sug resursele României, rețelele de influență din Justiție, clasa politică tipică – parlamentari gângavi și analfabeți, premieri și miniștri plagiatori și impostori, primari cu Bacalaureatul la secret ori luat la 32 de ani.
Toată această faună simte instinctiv că o ascensiune a unei altfel de clase de politicieni i-ar pune în pericol de moarte controlul asupra resurselor.
Această elită politico-economico-militară a României controlează și televiziunile „de știri“, unde USR-ul e considerat marele și singurul inamic real. Președintele partidului, Cătălin Drulă, a fost interzis pe posturile de televiziune – era ordin pe unitate ca el să nu capete notorietate. USR-ul în general este ocultat, iar atunci când se fac totuși referiri la această formațiune, ele sunt malițioase, critice ori de-a dreptul calomnioase.
Posturile TV și-au pierdut mult din influență în ultimii ani, dar rămân totuși importante și au controlul asupra minții a câteva milioane de votanți, în special vârstnici, oameni cu educație mai scăzută ori din mediul rural. Această oaste mobilizată cu fake-uri, zvonuri, propagandă și dezinformări trebuie ținută cât mai departe de contactul cu USR-iștii. Electoratul nu trebuie să vadă că „sexomarxiștii“, „sorosistii“, „globaliștii“, „progresiștii“, „sataniștii“ sunt, de fapt, oameni normali, cu familii și copii acasă, care și-au câștigat pâinea muncind, ca orice român de rând.
10. Insuficienta tracțiune a aliaților PMP și Forța Dreptei
În ciuda eforturilor din ultima vreme a ale fostului președinte Traian Băsescu de a transmite mesaje electorale prin apariții TV la care a avut acces, Partidul Mișcarea Populară (PMP) – creat de el și condus de Eugen Tomac – n-a contat semnificativ în efortul de a aduce voturi Alianței Dreapta Unită.
Nici Ludovic Orban n-a reușit să rupă suficiente voturi de la PNL, din care a plecat pentru a înființa Forța Dreptei. Era de așteptat ca mulți alegători liberali, dar și primari sau consilieri nemulțumiți de alianța cu PSD și de îndepărtarea brutală a lui Orban de la conducerea PNL, să-l urmeze pe fostul lor președinte la noul partid al acestuia. Nu s-a întâmplat deloc așa, iar acest eșec poate fi contabilizat în dreptul lui Orban.
Cu PMP și Forța Dreptei anemice, USR s-a trezit în situația de a avea aliați fără combustie electorală. Cum și energia USR a scăzut la cote alarmante, s-a ajuns la rezultatul dramatic de duminică, 9 iunie.