Ar fi catastrofal dacă Geoană ar deveni președintele României! Să nu uităm vizita pe furiș la Moscova, în 2009, împreună cu Cozmin Gușă

Românii ar comite o eroare impardonabilă dacă l-ar vota pe Mircea Geoană ca președinte al României pentru următorii 5 ani. Acest personaj a comis un act de înaltă trădare în 2009, când s-a dus în secret la Kremlin, alături de putinistul Cozmin Gușă. Geoană n-a explicat nici până azi, credibil, acel episod întunecat. Mandatul de secretar general adjunct al NATO nu-l spală de umbrele trecutului.

Să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat în urmă cu 15 ani! Pe 27 aprilie 2009, „Prostănacul” Mircea Geoană, pe care între timp mulți l-au reevaluat doar pentru că ocupă o funcție înaltă la NATO, se deplasa pe furiș la Moscova pentru a se întâlni cu niște consilieri ai președintelui de atunci al Federației Ruse, Dmitri Medvedev. Poate chiar cu Medvedev însuși, n-avem de unde ști 100% că nu s-ar fi întâmplat.

Laș și mincinos, Geoană a negat inițial, prin acoliții săi din echipa de campanie, că ar fi făcut acea vizită privată. Apoi, după ce a fost încolțit din toate părțile, a confirmat informația, cu mai puțin de o lună înainte de alegerile prezidențiale.

Prin acea întrunire secretă, Geoană a comis și un imens act de trădare – rămas nepedepsit. N-a anunțat pe nimeni din sfera puterii, deși ocupa funcția de președinte al Senatului și era membru chiar în Consiliul Suprem de Apărare al Țării! Gestul său pare absolut nebunesc și nu poate fi șters cu buretele.

– Advertisement –

La Moscova, pe Geoană l-a însoțit cu entuziasm Cozmin Gușă, devenit deloc întâmplător peste arcul timpului unul dintre cei mai înverșunați rusofili, AUR-iști și putiniști ai zilelor noastre. „Vizita de lucru” a „tovarășului” Geoană ar fi fost intermediată de fostul ofițer al serviciilor secrete sovietice, Boris Golovin, transformat ca mai toți KGB-iștii într-un important om de afaceri al Rusiei „democratice”.

În 2009, ne-a cam suflat glonțul pe la ureche atunci când, într-un exces de veselie naivă, Geoană a țopăit de două dește, articulând penibil în fața micilor ecrane: „Mihaela, dragostea mea, am învins!”. La acel moment, vizitatorul ascuns de la Moscova era înscăunat la Cotroceni. Spre norocul nostru, n-a durat decât o noapte.

Cu bune și rele, tot Traian Băsescu s-a dovedit a fi souția salvatoare a națiunii române. Uitați-vă ce se întâmplă de peste doi ani în Ucraina și veți înțelege ce ar fi putut însemna să fim conduși de Mircea Geoană chiar și preț de un mandat! Nu știu dacă am fi realizat și noi un „Maidan” ca ucrainenii în 2014, când l-au înlăturat pe președintele rusofil Viktor Ianukovici, dar nici prea bine nu ne-ar fi fost.

– Advertisement –

Știți care e culmea culmilor? Că președintele PNL din acel timp, „căcărăul” Crin Antonescu, l-a criticat dur pe Geoană pentru „excursia” neanunțată la Moscova, iar apoi a semnat un pact cu el, dar și cu Klaus Iohannis, care era primar al Sibiului, și cu Gheorghe Ciuhandu, care era primar al Timișoarei, pentru a fi sprijinit la alegerile prezidențiale din acel an cu mari tensiuni politice, 2009, ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic rău în legătura cu deplasarea lui la Moscova.

Dând dovadă de un pronunțat spirit civic, timișorenii l-au huiduit puternic pe Geoană în timp ce-și ținea discursul propagandistic în Piața Operei. De mașinațiunile sale s-au prins până și unii membri ai PSD, care s-au coalizat cu cei din PDL și cu revoluționarii.

Apoi, alți români le-au urmat exemplul. Manifestațiile au cuprins întreaga țară, ajungând până la București. În Capitală se organizaseră mitinguri în Piața Revoluției în semn de protest față de mizerabilul „Pact de la Timișoara” pentru susținerea candidaturii lui Mircea Geoană la funcția de președinte al României.

România anului 2024 n-are nevoie de un asemenea personaj la cârma sa! Ar fi faliment curat, în condițiile în care DNA nu prea mai există; cu Geoană la putere, se va duce definitiv pe apa sâmbetei.

Nu contează ce funcție ocupă el acum la NATO. E vorba de NATO, într-adevăr, dar asta nu-l califică pe Geoană drept președinte.

El e secretar general adjunct la NATO, dar nu-i va lua locul lui Jens Stoltenberg. Va rămâne un „secund” și cam atât. Iar de-aici și până la a conduce destinele României e cale lungă.

Gușă și Geoană făceau echipă în 2009

Nici că i-a păsat lui Geoană de scandalurile în care a fost implicat înaintea alegerilor prezidențiale din 2009. La câteva luni după excursia secretă de la Moscova, el s-a dus cu nonșalanță acasă la mega-infractorul Sorin Ovidiu Vîntu taman în prag de alegeri.

„Sunt prieten cu Mircea Geoană de patru ani de zile. Mi-a plăcut de când era ministru de Externe. Mircea Geoană a fost aici și a venit să se relaxeze, am pălăvrăgit o grămadă”, spunea la acea dată SOV, care ulterior a fost condamnat în mai multe dosare, pentru cumul de escrocherii.

Nici prietenia interesată și murdară cu lumpenul Marian Vanghelie nu poate fi uitată. Nici tovărășia cu escrocul Cristian Rizea. Nici faptul că are în familie un corupt fugar – pe Ionuț Costea, fratele „Mihaelei, dragostea mea”, care n-o fi furat doar pentru el.

Nu putem uita nici modul abject în care Mircea Geoană s-a agățat de o ditamai vilă de protocol în buricul Bucureștiului, din care nu se dădea dus deși nu mai mai avea niciun drept legal să stea acolo.

Una peste alta, luând în calcul trecutul său întunecat, Mircea Geoană nu se califică pentru o candidatură serioasă la cea mai înaltă funcție în statul român: cea de președinte. Ticăloșii, mincinoșii, trădătorii și prietenii infractorilor trebuie să primească un tratament pe măsură în cabina de vot.

P. S. În 2009, rușii au pierdut alegerile în România pe mâna lui Mircea Geoană. În 2010 însă au câștigat alegerile din Ucraina cu Viktor Ianukovici. După patru ani, în Donbass și Crimeea s-a văzut ce înseamnă să ai un președinte care se căciulește pe la Kremlin.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Guvernul Ciolacu, prins de UE că a falsificat cifrele pe 2023: deficit raportat de 5,9% din PIB, când în realitate era de 6,6%!

* Am ajuns în situația Greciei: cel mai mare deficit și cea mai mare inflație din UE! Ultimul trimestru din 2023 s-a terminat cu minus 6,9 miliarde de euro

* EDITORIAL CARTIANU: A murit Ștefan cel Mare

* Șeful de cabinet al lui Emil Constatinescu și un „premier” al lui Băsescu candidează pentru Dan Voiculescu!

* Mârlanul Turcescu despre Clotilde Armand: „nenorocită”, „împuțită”, „mitomană”, „scârbă ordinară”

* Piedone, după ce și-a angajat toate neamurile în Primărie: „Cu cine aţi vrea să lucrez, cu toţi trădătorii?”

* EDITORIAL GLĂVAN: Nu toți suntem interlopi!

* Neamțu a luat țeapă: nu va fi europarlamentar! Simion i-a dat doar locul 10 pe lista AUR. O consolare ar fi un mandat de deputat sau senator în decembrie

* Congresul SUA deblochează, în sfârșit, ajutorul militar pentru Ucraina! În două săptămâni se schimbă situația pe front. Revine optimismul în tabăra pro-ucraineană, rușii sunt furioși

– Advertisement –