Premierul polonez Donald Tusk: „Știu că sună devastator în special pentru tânăra generație, dar a început o nouă eră pre-război”

Written by

in

A început era de dinaintea războiului, iar acest lucru devine tot mai clar cu fiecare zi care trece, avertizează premierul polonez Donald Tusk într-un interviu acordat publicației germane „Die Welt“. Acesta spune că războiul nu mai e un concept din trecut și că literalmente orice scenariu trebuie luat în calcul. Afirmațiile premierului polonez vin în contrast violent cu cele ale premierului român Marcel Ciolacu, care a decretat că nu există niciun pericol de război și că Rusia nu e un pericol.

Singura țară NATO ai cărei conducători mint și neglijează obligațiile pentru apărare este România. Președintele Iohannis și premierul Ciolacu au declarat public că în 2023 au alocat Armatei 2,5% din PIB, dar raportul oficial al NATO relevă că, în realitate, s-a alocat doar 1,62%. Diferența de aproape 1% din PIB a fost mutată de Ciolacu în „pușculița baronilor“, adică fondul de urgență al premierului, de unde a fost distribuită clientelei PSD-PNL. În plus, Iohannis și Ciolacu au neglijat complet strategia de apărare, astfel că România nu are nici la această oră adoptată legislația minimală care să permită Armatei doborârea aparatelor de zbor pătrunse ilegal pe teritoriul țării.

România e și singura țară din flancul estic al NATO care nu asigură Armatei nici măcar minimul de 2% asumat prin tratat. Polonia este membrul NATO care ia cel mai în serios, de peste un deceniu, amenințarea rusească. Anul trecut, Guvernul de la Varșovia a alocat 3,92% din PIB pentru apărare – cel mai mult dintre toți aliații. Estonia a alocat 2,89%, Lituania – 2,75%, Finlanda – 2,46%, Letonia – 2,28%, Ungaria – 2,07%, Slovacia – 2%.
Notă discordantă face, cum am scris mai sus, România – cu doar 1,62%. Poziția oficială a coaliției PSD-PNL este că nu e niciun pericol, Rusia nu reprezintă o amenințare și nu va fi niciun război.

Premierul polonez Donald Tusk e de altă părere: „Știu că sună devastator, în special pentru generația mai tânără, dar trebuie să luăm act de faptul că a început o nouă eră: era pre-război. Nu exagerez, acest lucru devine pe zi ce trece tot mai clar“.

– Advertisement –

În interviul acordat publicației germane, polonezul a mai menționat că „războiul nu mai este un concept din trecut. Este real și a început acum mai bine de doi ani. Cel mai îngrijorător moment este că, literalmente, orice scenariu este posibil! N-am mai văzut o situație ca asta din 1945“.

În 2024, Polonia va continua să-și crească procentele din PIB alocate înzestrării Armatei și e de așteptat să urce spre 4,2%. Cu spectrul invaziei rusești la ușă, Varșovia și-a propus să construiască până în 2030 cea mai puternică armată din Europa.

De cealaltă parte, Rusia a alocat deja în 2023 nu mai puțin de 6% din PIB industriei de război. Într-un orizont de timp de 5 ani, specialiștii se așteaptă ca rușii să fie capabili să invadeze o țară NATO.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Adrian Severin o somează pe ministra de Externe să treacă de partea Rusiei, altfel va fi judecată de un regim pro-rus, care va fi instalat curând! Pușcăriașul ex-PSD-ist o avertizează „pentru securitatea personală a domniei sale”, pentru că ea se află în fruntea unei „liste negre”!

* România „specialilor”, cu viteză maximă spre prăpastie: în februarie, deficitul a ajuns la 1,67% din PIB! La Bruxelles există temeri că Guvernul PSD-PNL bagă țara în faliment

* „Suntem târâți într-o criză mai mare decât cea din 2009. Oamenii ăștia dau foc la corabie, jefuiesc tot”

* Comisia Europeană a blocat și a treia tranșă din banii PNRR. 2,7 miliarde de euro sunr „în aer” din cauza refuzului Guvernului PSD-PNL de a face reforme

* EDITORIAL GLĂVAN: O țară condusă de o juntă militară interlopă în stil feudal

* VIDEO. O mare victorie a democrației: Alianța Dreapta Unită poate candida la alegeri! Decizia ÎCCJ e definitivă și vine la două zile după ce cei 7 judecători de la BEC au făcut de râs Justiția română

* VIDEO. Noi aberații ale ministrului Barbu: „prima piață agroalimentară din București” + „adaos comercial limitat pentru români și nelimitat pentru străini”!

* EDITORIAL CARTIANU: Mutarea șmecherească, dar inutilă a lui Ciucalacu

* Mihail Neamțu îl trădează și pe Traian Băsescu, plasându-l sub Cristian Terheș! La fel a „vândut-o” și pe Monica Macovei

* Rătăcirea actorului Dorel Vișan. Îi admiră pe Putin și Kirill, înjură Europa, laudă comunismul și plânge după „patrioții extraordinari” Ceaușescu și Dragnea

– Advertisement –