Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni, în cadrul reuniunii de la Paris organizate de europeni pentru a căuta noi modalități de sprijinire a Ucrainei, că nu trebuie exclusă nici măcar posibilitatea trimiterii de trupe terestre în țara atacată de Rusia. Declarația marchează o schimbare radicală de atitudine față de ultimii doi ani și reflectă, de fapt, îngrijorarea Occidentului în fața avansului trupelor rusești pe mai multe fronturi în acest moment.
Lipsită de sprijinul american după ce republicanii au blocat în Congres reluarea aprovizionării cu armament și muniție pentru Kiev, armata ucraineană este sub o mare presiune din partea rușilor. Aceștia au cucerit Avdiivka, au eliminat – foarte probabil – capul de pod de peste Nipru, în zona Herson, și amenință să obțină victorii decisive.
Armata ucraineană are o problemă majoră: este într-o teribilă criză de muniție. Din acest motiv, obuzierele M777 de tip NATO sunt acum trase pe linie moartă, pentru că nu mai sunt proiectile. Avdiivka a trebuit abandonată tot din cauza lipsei de muniție, rușii reușind să acumuleze acolo o superioritate de 7 la 1 la artilerie.
Țările europene se mobilizează și caută cu înfrigurare soluții, iar la Paris s-a discutat despre o nouă coaliție. Macron a anunțat că Ucraina va fi aprovizionată cu rachete de rază medie și lungă de acțiune, precum și cu muniție. Însă marea noutate este că șeful statului francez nu mai exclude posibilitatea ca țările europene să trimită trupe la sol contra rușilor în Ucraina.
– Advertisement –
Emmanuel Macron: „Azi nu există un consens privind trimiterea de trupe la sol… dar nimic n-ar trebui scos din calcul. Vom face tot ce este posibil pentru ca Rusia să nu câștige acest război. Trebuie să contrazicem impresia că lucrurile se destramă, să reafirmăm că n-am obosit și că suntem determinați să respingem agresiunea rusească. Suntem convinși că înfrângerea Rusiei este necesară pentru securitatea și stabilitatea Europei”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* HORROR. Beizadeaua de la Realitatea spune insistent, în direct, că Băsescu moare în curând! „Dacă mai aveți câteva zile pe pământ…” / „Oricine ajunge acolo știe că nu mai are multe zile”
* Penibil: Iohannis se roagă de NATO să-l pună secretar general, deși olandezul Rutte e susținut de Marile Puteri din Alianță. Rolul comasării PSD-PNL. Marioneta Odobescu și blatistul Ciolacu
* VIDEO. Comasarea alegerilor „e aproape o lovitură de stat!” / „Aranjament între familii de mafioți care nu vor decât să rămână la putere, adică la decizie și resurse“ – profesorul Dumitru Borțun!
* Băsescu: „Mi se rupe sufletul să-i văd pe Boc, Falcă, Blaga comasați cu PSD!”
* În 9 ani cu Iohannis, România a regresat democratic de la 6,70 la 6,45, arată ultimul clasament mondial. Suntem în categoria „democrație defectuoasă“, foarte aproape de regimul „hibrid“, adică nedemocratic!
* Uciderea lui Navalnîi a fost una ritualică, exact ca în cazul Annei Politovskaia. Ziua asasinatului n-a fost aleasă întâmplător
* „N-aș bombarda Polonia acum, i-aș lovi pe români. Știți de ce? Au devenit prea aroganți. I-aș pune la locul lor“. Discuții în direct, la principalul talk-show de la Rossia 1
* VIDEO. George Simion „participă la efortul de destabilizare a Republicii Moldova“, confirmă oficial premierul Recean. Exact asta face și Rusia! Extremistul de la AUR a fost declarat persona non-grata peste Prut
* VIDEO. Șoșo-balamucul continuă! Scrisoarea Șoșocului către soția sa „instabilă, fără discernământ”. Ea amenință: „Dacă nu încetezi, voi da pe față numele celor care stau în spatele tău!”. El cere control psihiatric
* VIDEO. Șoșoacă a fost repudiată și de propriul tată! „Nu mai vorbește cu mine de când m-am dus nevaccinată și fără «botniță»”
– Advertisement –