Anders Breivik, extremistul care în 2011 a comis atentate la Oslo și pe insula Utoya, unde a ucis în total 77 de persoane, dă în judecată statul norvegian, pe care-l acuză de tratamente inumane. Criminalul se plânge că e ținut în regim de izolare și invocă acum Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Din 2012, de când a fost condamnat la pedeapsa maximă prevăzută de legea norvegiană, adică 21 de ani de închisoare, Breivik e ținut în izolare. Acum este cazat în complexul Ringerike, la 70 de kilometri de Oslo, și beneficiază de un lux pe care peste 90 la sută dintre europenii liberi nu le au. Vila în care e închis are două etaje și e dotată cu bucătărie, sală de mese, sală de televiziune unde se găsește și un Xbox (condolă de jocuri video), sală de sport și bibliotecă. Pentru confortul său psihic, i s-a permis să aibă și papagali.
Nu e suficient, iar asasinul în serie ajuns la 44 de ani cere acum tribunalului să fie scos din izolare.
În 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik – adept al ideologiei de extremă dreapta – a pus o bomă într-o dubiță, la Oslo. Explozia a dus la moartea a 8 oameni.
– Advertisement –
Însă nu acesta era scopul real al lui Breivik, ci doar o diversiune. Teroristul urmărea ca explozia să atragă acolo cât mai multe efective ale forțelor de ordine. În timp ce toată lumea se agita în jurul bombei, Breikiv lua o barcă și mergea pe insula Utoya, unde se ținea o tabără de vară a tinerilor care erau simpatizanți de stânga. Înarmat cu o armă de asalt, Breivik a pornit la vânătoare de oameni, reușind să ucidă nu mai puțin de 69 de persoane.
După ce a fost prins, a fost expertizat medical și declarat în deplinătatea facultăților mintale.
Terrorist Anders Breivik, who killed 77 people, tries to sue Norway for alleged human rights breach
Breivik believes that his solitary confinement since 2012 amounts to inhuman treatment under the European Convention on Human Rights.
Breivik, by the way, is being held in a… pic.twitter.com/QlH7vgotxf
— NEXTA (@nexta_tv) January 7, 2024
– Advertisement –
Acum, avocatul reclamă că, după 12 ani în care a stat „fără o interacțiune semnificativă“, Breivik „are tendințe sinucigașe. E dependent de medicamentul pentru depresie Prozac, pentru a trece peste zilele din închisoare“.
Avocații ministerului de Justiție răspund însă că, de fapt, Breivik, nu e într-o izolare totală, pentru că are contact cu gardienii, cu preotul, cu medicii și, până de curând primea vizita unui voluntar care, între timp, a anunțat că nu mai vrea să-l vadă.
Principalul pericol este ca Breivik, odată primind permisiunea de a intra în contact cu alte persoane – inclusiv online –, să ajungă model pentru alți criminali. Acest lucru s-a petrecut deja cu Brenton Tarrant, care în 2019 a omorât 51 de persoane în două moschei din Chirstchurch, din Noua Zeelandă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Răzbunarea impostorului: Ciolacu l-a dat afară – noaptea, ca hoții – pe șeful Secretariatului pentru Revoluționari, care-i refuzase certificatul de „mare revoluționar”! Dodu este fiu de erou-martir, orfan de la 9 ani
* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni
* În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!
* Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“
* EDITORIAL CARTIANU. Specialu’ și Patriotu’. O poveste liberală, aproape brătiană
* Fiul supraviețuitor dezvăluie, în anchetă, cum a luat foc „Ferma Dacilor”: de la un televizor defect, care „se încingea”. Matei Ene, din spital: „La 4.50, fratele meu a deschis ușa; a intrat un fum puternic din hol”
* Șefii ISU Prahova care erau complicii patronului de la „Ferma Dacilor“ s-au pensionat la 45 și 46 de ani, după ce au fost prinși asupra faptei. În loc să fie dați afară, sunt pensionari speciali
* Ce căuta fiul șefului DGIA și al directoarei din ANAF la „Crăciunul puțin mai personal” al fostului interlop? Legături periculoase ale familiei Băiceanu cu „Ferma Dacilor”
* După ce a fost omenit la „Ferma Dacilor”, Turcescu îi face PR lui Dinicu: „Omul ăsta muncea de dimineața până noaptea” / „Acolo am petrecut zile și nopți de bucurie”
* Cum a încercat ISIS să provoace un război între Iran și Israel comițând un atentat sinucigaș cu peste 100 de morți la Teheran. Ayatollahii se grăbiseră să acuze „Marele Satan“
– Advertisement –