Trei doctorițe rezidente de la Spitalul Județean Oradea s-au încăierat miercuri dimineața, chiar în Secția de Boli Infecțioase, după o ceartă pornită de la un bărbat, relatează Ebihoreanul.ro. Cele trei au fost convocate joi la managerul spitalului și urmează să fie trimise în fața Comisiei de Disciplină și a Comisiei de Etică.
Motivul păruielii între cele trei domnișoare este ridicol. Uneia dintre fete îi căzuse cu tronc unul dintre colegii doctori, pe care-l considera foarte arătos. O altă doctoriță rezidentă a făcut însă aprecieri negative la adresa bărbatului, spunând că „are laptop nașpa”, așadar n-ar merita „să se combine” cu el.
Cele trei doctorițe s-au lovit și s-au păruit până când a apărut în scenă șeful secției, doctorul Andrei Csep. Acesta le-a despărțit și l-a anunțat pe managerul spitalului, doctorul Gheorghe Carp.
Managerul a declarat pentru Ebihoreanul.ro că sancțiunile pot merge de la rețineri din salariu până la desfacerea contractelor de muncă. Acesta a relatat cum a escaladat conflictul dintre cele trei tinere: „Una dintre doctorițe, să o numim X, a scris pe grupul lor de WhatsApp că-i place de un medic, iar alta, Y, a spus că acesta are «un laptop nașpa», sugerând să nu «se combine» cu el. A adăugat că dacă X o face, se va purta cu ea ca și cu Z, cu care nu este în relații bune. Așa a aterizat și Z în ceartă. Nu s-au certat pe vreun pacient…”.
Pentru ca tabloul să fie complet, această bătălie din secția spitalului din Oradea s-a dat între vajnicele reprezentante a trei regiuni istorice ale țării. Una din fete e din Maramureș, o alta din Oltenia, iar a treia e din localitatea Băița, din județul Bihor, așadar din regiunea Crișana.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Veniturile secretizate ale șefilor ASF: 180.000 de euro pe an + decontarea cheltuielilor (încă 26.000 €/an). Toți angajații iau 16 salarii pe an! „Cel mai prost angajat primește minimum 7.000 de lei net de Ziua ASF”
* Prăpădul PSD-PNL. Cu Câciu la Finanțe, datoria externă a României a crescut cu 173,4 miliarde de lei, adică 3% din PIB – un record absolut!
* Aberație: un elev cu media 1,97 primește bursă de merit, elevi cu medii peste 9,00 nu primesc!
* Rareș Bogdan anunță sinuciderea PNL în București: „Candidatul nostru la Primărie nu va fi Nicușor Dan! Nu e un primar bun. În 2020 l-a susținut Orban, nu noi! Atunci trebuia să fiu eu candidatul, dar lui Orban i-a fost frică…”
* Șmecheria scârboasă prin care fostul șef al Curții de Apel Constanța și-a crescut pensia de la 5.400 la 6.400 de euro: s-a detașat o lună la Penitenciarul Poarta Albă, apoi s-a pensionat la 51 de ani!
* Colcăială printre „specialii” care au capturat România: judecătoarea Ana Maria Chirilă – arestată pentru că sprijinea traficanții de droguri; judecătoarea Gabriela Mazilu – prinsă cu 6 milioane de euro nejustificați
* USR acuză represalii în stil mafiot din partea șefului ANPC. Prin intermediul unui off-shore, PSD-istul ar lua taxă de protecție de la proprietarii restaurantelor din Herăstrău închise de Clotilde Armand
* SUA ne avertizează: Rusia va încerca să deturneze alegerile din România, de anul viitor! Planul diabolic al Moscovei de a „otrăvi” democrația din aproape 100 de țări
* VIDEO. „Allahu Akbar!” Film viral cu un cântăreț palestinian din Gaza în delir când Hamas trage cu rachete și plângând disperat, câteva minute mai târziu, când Israelul ripostează
* Liiceanu câștigă definitiv procesul de calomnie cu Gâdea și Antena 3. Pe lângă cei 20.000 de euro daune morale, calomniatorii trebuie să achite și cheltuielile de judecată