Gabriela Firea încearcă acum cu disperare să scape de asocierea cu Ștefan Godei, însă dovezile indică o foarte strânsă relație cu acesta, dar și cu cealaltă persoană care conducea azilele groazei din Voluntari – consiliera ministrului, Ligia Gheorghe. Ultimul fir care duce spre Firea este cel care pleacă de la iubita lui Ștefan Godei, angajată și ea – când patroana lor era primarul Bucureștiului – șefă într-o instituție care ținea de primărie.
Jurnalista Roxana Garaiman scrie în G4Media.ro că, în perioada când Gabriela Firea ocupa funcția de primar al Bucureștiului, iubita lui Godei – Ecaterina Voicu – a fost angajată șefă la Biroul de Marketing, Comunicare și Relații Publice de la Centrul de Servicii Comunitare Integrate pentru Tineri al Municipiului București. Ecaterina Voicu a fost cea care a făcut, de fapt, demersurile juridice pentru înființarea Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz.
Ștefan Godei însuși a fost angajat șofer la Primăria București în 2016, la doar o săptămână după ce Gabriela Firea și-a intrat în atribuții ca primar. El a rămas acolo până în decembrie 2020, adică a plecat la nici două luni după ce Firea a părăsit postul, în urma victoriei lui Nicușor Dan la primărie.
Gabriela Firea a pretins de mai multe ori că n-are nicio legătură cu Godei, că acesta e o persoană dintre cele multe care bagă capul în cadru la pozele cu liderii și că n-a fost niciodată membru PSD.
Ziaristii.com a demontat toate aceste minciuni zilele trecute. Godei nu doar că era membru al PSD, dar și șef al organizației de tineret pe județul Ilfov. El a postat acum câțiva ani poze inclusiv de la botezul ultimului copil al familiei Firea-Pandele, spunând că a fost o petrecere frumoasă și că s-a simțit foarte bine.
Și consiliera Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a Gabrielei Firea și „umbra” ei pretutindeni (apare însoțind-o în zeci de poze, la tot felul de acțiuni și evenimente), ar vrea să se debaraseze de Godei, deși ea era vicepreședintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, în timp ce el era președinte.
Ligia Gheorghe le-a spus procurorilor că era doar o oarecare amiciție cu Godei. În realitate, ea a fost și este și partenera lui de afaceri. În 2015, Ligia Gheorghe a înființat în Voluntari, alături de Ștefan Godei, o firmă de comerț cu carne de pui care se numește Piu-Piu & Casa Bună 2015 SRL. Ligia Gheorghe și Ștefan Godei sunt în continuare, și azi, parteneri în afacerea respectivă. Acest lucru a fost omis de consilieră în fața procurorilor.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Cade primul cap mare pentru „azilele groazei”: Budăi a demisionat împins de Ciolacu. Firea e sub presiune, dar ține cu dinții de funcție
* Fotografiile care o distrug pe Firea: monstrul Godei a participat la botezul unuia dintre copiii ei, dar au fost împreună și în acțiuni electorale! Nevasta lui Pandele tocmai scrisese că Godei nu era membru PSD și că ea nu avea nicio treabă cu el
* Documente oficiale: Firea a mințit și când a pretins că sora ei n-a lucrat la serviciul care controla „azilele groazei”. Nu doar că a lucrat, dar a fost și șefă!
* Diversiune murdară a regimului PSD-PNL: încearcă să lipească „azilele groazei” de USR! Controale intense, puternic mediatizate de Mafia TV, în localitățile cu primari USR. La Brașov s-a dat amendă pentru 4 lămâi mucegăite
* „Șoferul lui Firea”, care patrona „azilele groazei”, cheltuia pe prostituate, droguri și lăutari banii furați de la bătrâni. Sora Gabrielei Firea nu-l controla, deși era obligată s-o facă
* STENOGRAME. Noi dezvăluiri despre ororile clanului Firea-Pandele: bătrânii din „azilele groazei” erau jefuiți de pensii, case și terenuri
* Discurs inept al unui vicepreședinte PNL în cazul „azilelor groazei”: „Nu e cazul să se ceară demisia lui Budăi. Firea nu știa nimic”. Senatorul Guran i-a scos vinovați pe locuitori, spune că ei ar fi trebuit să intervină
* Complicități scandaloase cu clanul Firea-Pandele în jefuirea bătrânilor. Zeci de case și terenuri primite moștenire de șeful PNL de la Asistență Socială Ilfov. Bătrânii erau siliți să-și cedeze proprietățile
* Jurnalista de casă a lui Cristoiu, angajată și la televiziunea lui Pandele, îi înjură pe cei indignați de „azilele groazei”: „Marș, ipocriților!”. Ulterior, Cora Muntean și-a șters postarea
* Armand Goșu: „În România e tot mai activă propaganda rusească. E pe bani, probabil se face prin Moldova această corupere. Dacă serviciile de informații ar face un mic efort, ar descoperi traseele pe care se mișcă banii”
* Curvăsărie media la Realitatea Plus: a aflat fiica patronului, „mamă de 5 copii”, de la colega sa Anca Alexandrescu că Dan Andronic „o are mică”?! Fiica lui Horia Alexandrescu a fost prima soție a fiului caricaturistului Adrian Andronic
* „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”