Ruptura produsă între intelectuali de dreapta precum Adrian Papahagi, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Cristian Preda, pe de o parte, și euroscepticul Mhai Neamțu, pe tema celebrării comune/separate a Paștelui de către ortodocși și catolici, pare să-l fi înverșunat și mai tare pe cel din urmă în retorica sa răsăriteană.
Anunțul lui Adrian Papahagi că rupe prietenia cu Mihai Neamțu a fost urmat de un nou text insidios al celui ce a fondat cândva, ca pe o speranță, Partidul Noua Republică.
Neamțu a scris pe Fcebook că, în timp ce „civilizația Occidentului materialist a ajuns să confunde Paștile Domnului cu țopăiala iepurașilor zglobii”, ortodoxia răsăriteană „se încăpățânează să refuze sincronismul și compromisul cu lumea apuseană, lovită de cinism moral și scepticism metafizic”.
Cu o gândire care se intersectează tot mai des cu retorica AUR-istă, dar cu un limbaj mult mai evoluat decât cel al rusofililor George Simion și Șoșocă, eruditul Mihai Nemțu descoperă dușmani „din exterior” care lansează „atacuri veninoase” la adresa Bisericii Ortodoxe Române.
El combate lingurița liturgică de unică folosință, negând pericolele virale ale împărtășirii unei mulțimi – inclusiv a oamenilor bolnavi – cu aceeași linguriță.
Neamțu îi execută dintr-un condei pe cei care, susținând Ucraina împotriva barbarei agresiuni ruse, „solicită imperativ alimentarea războiului”. Pacifiștii, se înțelege, sunt cei care somează Occidentul să nu mai trimită arme Ucrainei.
Dar destinul lui Mihai Neamțu este să combtă „descompunerea identității naționale”, care, „pesemne, chiar n-ar fi fost completă fără cooptarea Ortodoxiei bizantine și post-bizantine în proiectul de occidentalizare mecanică (nu organică) a spațiului românesc”.
Cu cine credeți că se mai luptă Mihai Neamțu, în afară de Occidentul cel rău? Cu „niște intelectuali publici”, care „s-au gândit c-ar fi timpul să reformeze Biserica”, „prin petiții online și somații ultimative”.Problema e – insinuează Neamțu – că Papahagi, Baconschi, Paleologu, Preda și ceilalți „intelctuali reformiști” sunt de fapt niște ratați, „după ce-au căutat să creeze fundații și să reformeze partide politice (fără succes)”.
Neamțu trimite o săgeată și către mișcare #Rezist (pro-Occident, pro-justiție, anti-corupție), incriminând „limbajul nu întotdeauna delicat al protestelor din Piața Victoriei”, exprimat prin strigătura „cine nu sare, nu vrea schimbare”.
Vă prezentăm o selecție a celor mai perfide paragrafe din textul lui Mihai Neamțu. Pentru lectura textului integral, puteți vizita pagina de Facebook a împricinatului.
Mihai Neamțu: „Descompunerea identității naționale, pesemne, chiar n-ar fi fost completă fără cooptarea Ortodoxiei bizantine și post-bizantine în proiectul de occidentalizare mecanică a spațiului românesc”
„Devenită țintă pentru atacurile veninoase lansate din exterior, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut, în ultimul deceniu, profunde frământări interioare. S-au consemnat tensiuni după incendiul de la Colectiv (2015), anumite rupturi după Sinodul de la Creta (2016), divergențe ideologice după victoria președintelui Donald Trump (2016), deziluzii după Referendumul pentru Familie (2018), pentru ca totul să culmineze-n disputele din perioada epidemiei virale (2020-2021).
O atmosferă grea și neprietenoasă s-a creat atunci când milioane de creștini au fost obligați să accepte închiderea temporară a bisericilor, interzicerea slujbelor în cimitire, retorica obligativității vaccinului, utilizarea măștilor în aer liber, impunerea stalinistă a pașaportului verde, dar și dosarele penale deschise unor preoți care utilizaseră o singură lingurița liturgică…
Starea de tulburare, confuzie și întristare din sânul poporului s-a agravat după declanșarea agresiunii criminale a Federației Ruse împotriva Ucrainei independente (2022). Ca și alte milioane de cetățeni europeni, unii români își doresc începerea unor negocieri de pace, în timp ce alții solicită imperativ alimentarea războiului, până la înfrângerea, umilirea sau eliminarea armatei lui Vladimir Putin. (…)
Pentru milioane de ortodocși, Sfânta Lumină de la Ierusalim devenise un miracol larg acceptat. Dacă Nașterea Domnului e celebrată-n zile diferite, Învierea este serbată-n aceeași zi de întreaga suflare pravoslavnică, fiind socotită un simbol sacrosanct al unității pan-ortodoxe, celebrată dimpreună cu atâția bulgari, greci, georgieni, ucrainieni, ruși, ciprioți, dar și alături de vest-europeni, nord-americani, africani sau australieni.
Slujbele Postului Mare săvârșite după un tipic bizantin, dar mai ales celebrarea exuberantă a Învierii Domnului, oferă Ortodoxiei, între toate confesiunile creștine, o culoare unică și o identitate remarcabilă.
Dacă civilizația Occidentului materialist a ajuns să confunde Paștile Domnului cu țopăiala iepurașilor zglobii, Europa Christiana de rit ortodox se încăpățânează să-și asume teologic, să articuleze liturgic și să desfășoare calendaristic într-o notă specială sărbătoarea Sfintelor Paști, refuzând sincronismul și compromisul cu lumea apuseană, lovită de cinism moral și scepticism metafizic. (…)
Dezbaterea despre schimbarea datei pascale nu poate ignora nevoia de unicitate exprimată-n Răsăritul creștin din 1054 încoace.
Din rațiuni istorice bine cunoscute, milioane de ortodocși refuză astăzi alinierea mimetică față de calendarul gregorian, specific Bisericilor apusene, chiar dacă, sub influența unui matematician genial precum Milutin Milanković, ierarhii Bisericilor autocefale au recunoscut, chiar și la începutul secolului XX, insuficiențele calendarului iulian. (…)
Descompunerea identității naționale, pesemne, chiar n-ar fi fost completă fără cooptarea Ortodoxiei bizantine și post-bizantine în proiectul de occidentalizare mecanică (nu organică) a spațiului românesc.
Sfintele Paști, adică sărbătoarea capabilă să ducă laolaltă credincioșii ortodocși, dar și creștinii din mediul evanghelic, a ajuns dintr-un simbol al unității o pricină de poticneală. De ce?
Pentru că niște intelectuali publici, după ce-au căutat să creeze fundații și să reformeze partide politice (fără succes), s-au gândit c-ar fi timpul să reformeze Biserica. Cum? Prin petiții online și somații ultimative.
Doar câteva zile înaintea Învierii Domnului, ne-am trezit cu o veritabilă campanie de presă pentru înlocuirea datei pascale. În locul unui răgaz dedicat postului și pocăinței, ne-am văzut sufocați de avalanșa unor mesaje imperative. (…)
Disputa despre calendarul pascal a fost imediat amplificată de câteva platforme media cunoscute pentru disprețul la adresa creștinismului ortodox, privit ca factor de înapoiere civilizațională.
Așa cum ni se vorbește despre urgența măsurilor climatice, așa ni se predică și urgența calendaristică. (…)
După ce românii au fost împărțiți între vaccinați și nevaccinați, între iluminați și conspiraționiști, între ignoranți și emancipați, ne-am trezit cu o nouă ruptură: urmașii Papei Grigore al XIII-lea și obscurantiștii încă fideli Muntelui Athos sau Patriarhiei de la Ierusalim.
Mutarea datei Sfintelor Paști a devenit, chipurile, și un instrument de combatere a… naționalismului autohton, a neo-legionarismului rezidual, dar și a putinismului. (…)
Avocații schimbărilor pompieristice au aplicat rapid niște etichete clasiste denigratoare, afirmând că ei aparțin grupului emancipat, că ei vorbesc mandatați de propria lor conștiință și, chiar mai mult, că ei sunt chemați de Pronia cerească. (…)
Mă întreb, atunci, dacă nu cumva însăși esența alterității mele e agresată atunci când îți pui poalele-n cap și mă somezi să ader tribal, deci să mă aliniez, altfel spus să mă alienez?
Discuția aparent neutră despre astronomie și calendar a fost imediat subsumată retoricii geopolitice care opune Occidentul catolic-protestant (bun) și Orientul ortodox (rău).
Poziționarea față de calendarul nou sau vechi al Sfintelor Paști a devenit, așadar, un litmus test nu doar pentru câteva amiciții, fraternități și prietenii rapid destrămate, ci un criteriu de acceptare socială și departajare ideologică. În limbajul nu întotdeauna delicat al protestelor din Piața Victoriei, cine nu sare, nu vrea schimbare. (…)
Petițiile care seamănă dihonie și zarvă n-au origini duhovnicești. Dezbaterile sunt necesare și utile, dar nu atunci când pledează amatoricește pentru înmulțirea formelor fără fond. (…)”