Kovesi va sesiza Comisia Europeană asupra reintroducerii OUG 13 de către coaliția PSD-PNL: „Este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție”

Written by

in

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va sesiza Comisia Europeană asupra introducerii de către coaliția PSD-PNL a pragului de 250.000 de lei (50.000 de euro) până la care funcționarii pot fura fără să fie sancționați penal. Inițiativa legislativă trecută miercuri de Senat este făcută cu „intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție“, a avertizat Kovesi într-o declarație pentru G4Media.ro. Inițiativa coaliției de guvernare este o variantă agravată a celebrei OUG 13 din ianuarie 2017, care a generat cele mai ample proteste din România postrevoluționară.

Șefa EPPO spune că, dacă modificările votate miercuri de Senat vor fi adoptate și în Camera Deputaților, acest lucru va afecta investigațiile Parchetului European, iar protecția banilor europeni în România va fi mai slabă.

Prima tentativă de a introduce un prag înalt pentru infracțiunea de abuz în serviciu i-a aparținut lui Dragnea, care l-a pus pe premierul PSD de atunci, Grindeanu, să dea OUG 13 pe 31 ianuarie 2017. Românii au ieșit în stradă și, după 6 zile de proteste în toată țara, Guvernul a fost silit să abroge OUG 13 înainte să intre în vigoare. Pragul pus atunci de Dragnea era mai modest – 200.000 de lei –, dar suficient cât să-l salveze pe el personal de procesul care avea să-i aducă și condamnarea la închisoare din mai 2019. OUG 13 fusese un act legislativ emis „pe persoană fizică“, pentru a-i servi unui singur om – Dragnea.

Acum, coaliția PSD-PNL a mărit la 250.000 de lei pragul până la care funcționarii pot fura/delapida fără a risca dosar penal, semn că, de fapt, inițiativa din 2017 nu era doar ideea lui Dragnea, ci îi avea în spate pe politicienii vechilor partide (PSD și PNL). Acest prag le este destinat în primul rând oamenilor din teritoriu ai actualei coaliții guvernamentale – funcționarii și aleșii locali. Aceștia trebuie scăpați de consecințele faptelor de corupție. Este un fel de a spune că doar dacă furi prea mult (peste 50.000 de euro) riști ceva. Altfel, e liber la băgat mâna în bugetele publice și în banii europeni.

Laura Codruța Kovesi – de care oligarhii și partidele aflate la guvernare au o frică imensă, temându-se că aceasta ar putea veni să candideze, la anul, la președinția României – a explicat pentru G4Media.ro: „EPPO a fost creat pentru a îmbunătăți nivelul de protecție a intereselor financiare ale UE. Prin urmare, este de datoria mea să reacționez dacă văd evoluții care merg în direcția opusă.  Ceea ce văd în aceste amendamente propuse este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România. Acesta este motivul pentru care vom urmări cu atenție următorii pași ai procedurii legislative și vom fi pregătiți să aducem această problemă în atenția Comisiei Europene, inclusiv în cadrul mecanismului de condiționare a statului de drept“.

Practic, șefa Parchetului European avertizează că, dacă regimul Iohannis-PSD își duce la capăt intențiile, va fi sesizată Comisia Europeană, care va activa mecanismul de blocare a fondurilor europene în țările care încalcă statul de drept.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Coaliția PSD-PNL readuce în forță Ordonanța 13 a lui Dragnea, cu prag și mai ridicat, de 250.000 de lei, pentru iertarea abuzului în serviciu

* Liberalii în Senat: „Ciucă are 3.000 de euro. Dacă asta vi se pare o pensie mare…”. În realitate, premierul are 3.600 de euro, de 10 ori mai mult decât pensia medie în România. Și s-a pensionat la 52 de ani!

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Liberală din preajma lui Rareș Bogdan, atacuri violente la UE și propagandă rusească delirantă. „De ce nu mai sunt bani de pensii? Că se fac politici de diminuare a populației? Că se aruncă banii în farma și armament?”

* George Simion s-a întâlnit cu un șef al FSB la Cernăuți, dezvăluie fostul ministru al Apărării din Moldova. „Asta explică de ce AUR face politică pro-rusă în România“

* Șoșoacă, scelerată: „Am devenit ținta numărul 1 a criminalilor ucraineni. Vor să mă elimine fizic”. Putinista a fost declarată „amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei și supusă unui regim de sancțiuni

* Cum au blocat PSD și Grindeanu autostrada spre Moldova chiar și când aveau la cheie banii și proiectul. „O ignoră pur și simplu. Nu se lucrează pe niciun metru din cei 300 de kilometri“

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

* HALUCINANT! Radu Moraru rescrie istoria: „America a provocat Al Doilea Război Mondial. A cucerit lumea cu vrăjeala asta cu «democrația»”

* Fotografiați clasamentul! Avem 6 puncte din 6, dar războiul din Ucraina ne-ar putea lăsa fără 3. Șoc în Balcani: Kosovo – Andorra 1-1!